ICCJ. Decizia nr. 2963/2008. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.2963/2008
Dosar nr. 4883/2/200.
Şedinţa publică din 24 septembrie 200.
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele :
Prin sentinţa penală nr. 196 din 8 septembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 94 din Legea nr. 302/2004, modificată prin Legea nr. 224/2006, s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 30 iunie 2008 de către procurorul general de la Curtea de Apel din Atena împotriva cetăţeanului român C.L.,şi predarea acestuia cu respectarea regulii specialităţii şi cu îndeplinirea condiţiei ca, în cazul în care se va pronunţa o pedeapsă privativă de libertate, persoana solicitată să fie transferată în România pentru continuarea executării pedepsei.
S-a menţinut starea de arest a numitului C.L. pe o durată de 30 zile, cu începere de la 13 septembrie 2008 la 12 octombrie 2008; s-a constatat că acesta a fost reţinut şi arestat preventiv de la data de 15 iulie 2008.
S-a respins ca nefondată cererea de revocare a măsurii arestării formulată de persoana solicitată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că la data de 12 august 2008 a fost înregistrată pe rolul acestei instanţe, sub nr. 4883/2/2008, sesizarea formulată de Ministerul Justiţiei, Direcţia Drept Internaţional şi Tratate, Serviciul cooperare judiciară internaţională, în materie penală privind punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 30 iunie 2008 de către Procurorul general de la Curtea de Apel din Atena fată de cetăţeanul român C.L.
Iniţial, cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. 4009/2/2008, prin sentinţa penală nr. 179 din 16 iulie 2008 dispunându-se punerea în executare a mandatului european de arestare emis faţă de persoana solicitată C.L., arestarea acesteia pe o perioadă de 29 de zile, de la data de 16 iulie 2008 până la data de 13 august 2008 şi predarea către autorităţile judiciare elene în vederea cercetării în dosarul nr. FE 6032.
Prin Decizia penală nr. 2492 din 30 iulie 2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de persoana solicitată C.L., a casat sentinţa menţionată numai cu privire la dispoziţia de punere în executare a mandatului european de arestare şi predare a persoanei solicitate şi a trimis cauza spre rejudecare Curţii de Apel Bucureşti, menţinând, totodată, arestarea persoanei solicitate pe o perioadă de 30 zile, de la 14 august 2008 la 12 septembrie 2008.
În motivarea deciziei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut, în esenţă, că nu au fost respectate regulile prevăzute de art. 89 şi urm. din Legea nr. 302/2004 şi nici condiţiile speciale prevăzute de art. 87 din aceeaşi lege, în sensul că nu s-a dispus arestarea persoanei solicitate prin încheiere separată, nu s-a acordat acesteia termenul de cel mult 48 de ore pentru a reflecta asupra consimţământului la predare şi a eventualei renunţări la regula specialităţii (regulă în privinţa căreia nici nu i s-a cerut, de altfel, să îşi exprime voinţa) şi nu s-au cerut autorităţilor judiciare elene asigurări că vor îndeplini condiţia imperativă prevăzută de art. 87 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, respectiv că, în eventualitatea pronunţării unei pedepse privative de libertate, vor transfera persoana solicitată în România pentru executarea pedepsei.
În fond, după casare, instanţa de fond a procedat la ascultarea persoanei solicitate C.L., care s-a opus predării către autorităţile judiciare elene şi a arătat că nu înţelege să renunţe la regula specialităţii, garanţie recunoscută de lege în favoarea sa.
Totodată, conformându-se dispoziţiilor instanţei de control judiciar, instanţa de fond a solicitat autorităţilor elene darea unei asigurări că, în cazul în care se va pronunţa o pedeapsă privativă de libertate, persoana solicitată C.L. va fi transferată în România pentru executarea pedepsei, asigurare comunicată instanţei la data de 5 septembrie 2008 de către Parchetul General din Atena, Departamentul de Extrădare şi Asistenţă Judiciară (filele 31, 34).
Instanţa de fond a constatat că mandatul european de arestare emis faţă de C.L. cuprinde toate informaţiile prevăzute de art. 79 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 cu privire la identitatea acestuia (fiind indicate toate datele de stare civilă relevante) şi la mandatul de arestare în baza căruia s-a emis mandatul european a cărui executare se solicită (respectiv mandatul de arestare nr. 20 din 03 iunie 2008). Din cuprinsul mandatului european rezultă în mod neechivoc faptul că solicitarea cetăţeanului român s-a realizat în vederea efectuării anchetei judiciare în cauza ce face obiectul dosarului nr. FE 6032.
Din menţiunile cuprinse în mandatul european de arestare rezultă că persoana solicitată C.L. este anchetată de către autorităţile elene pentru săvârşirea infracţiunii de viol, prevăzută de art. 336 paragraful 1 din Codul penal elen, cum este înlocuit de art. 8 paragraf 1 din Legea nr. 3500/2006 referitoare la viol şi sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 5 la 20 de ani.
Fapta reţinută în sarcina persoanei urmărite constă, în esenţă, în aceea că, la data de 15 august 2007, ora 05.00, pe Bd. K. 374 din Atena, utilizând forţa fizică şi ameninţări, a întreţinut cu cetăţeana elenă C.A.K. două raporturi sexuale complete, infracţiunea având corespondent în legislaţia română în dispoziţiile art. 197 alin. (1) C. pen.
În cauză nu este incidenţă vreuna dintre situaţiile care, conform dispoziţiilor art. 88 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 302/2004, constituie motive obligatorii sau facultative de refuz al executării.
Totodată, instanţa de fond a apreciat că aspectele invocate de către persoana solicitată prin intermediul apărătorului ales cu privire la lipsa tuturor menţiunilor necesare din cuprinsul mandatului european de arestare, nu se circumscriu motivelor care, conform art. 90 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, pot sta la baza opoziţiei la predare. Sub acest aspect, s-a reţinut că invocarea propriei nevinovăţii de către persoana solicitată C.L. nu justifică refuzul executării mandatului european de arestare, deoarece o atare împrejurare nu echivalează cu o eroare privind identitatea în sensul art. 88 din aceeaşi lege, ci reprezintă o apărare de fond asupra căreia instanţa de executare română nu se poate pronunţa. Aceasta deoarece executarea mandatelor europene de arestare se realizează în baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, neintrând în competenţa instanţei de executare să se pronunţe asupra temeiniciei acuzaţiilor aduse.
Pe de altă parte, nici starea de sănătate a persoanei solicitate nu poate sta la baza neexecutării mandatului european de arestare, cât timp o atare situaţie nu este prevăzută de lege ca fiind un motiv ce poate sta la baza opoziţiei la predare sau a refuzului de a executa un atare mandat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs persoana solicitată C.L., solicitând casarea acesteia şi trimiterea cauzei spre rejudecare iar, în ceea ce priveşte starea de arest, a solicitat punerea în libertate de îndată.
În motivarea recursului, s-a arătat că sentinţa recurată a fost dată în altă compunere decât cea în care s-au desfăşurat dezbaterile; că judecata s-a desfăşurat în şedinţă publică, deşi legea prevede că aceasta se face în camera de consiliu; că instanţa de fond nu a dat dovadă de rol activ, neverificând susţinerile persoanei solicitate privind posibilitatea ca fapta să fi fost săvârşită de o altă persoană care şi-a însuşit identitatea sa, întrucât la începutul anului 2006 şi-a pierdut actele pe teritoriul Greciei; că nu s-a respectat termenul de 5 zile prevăzut de art. 94 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, modificată prin Legea nr. 224/2006, pentru pronunţarea hotărârii de punere în executare a mandatului european în raport cu data audierii persoanei solicitate; în ceea ce priveşte măsura arestării preventive, instanţa de fond nu a demonstrat care este pericolul pe care îl prezintă persoana solicitată pentru ordinea publică, mai ales în condiţiile în care a făcut dovada cu acte medicale că este foarte bolnavă.
Examinând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate, dar şi din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este nefondat.
Instanţa de fond a aplicat în mod corect dispoziţiile Legii nr. 302/2004, modificată prin Legea nr. 224/2006, constatând îndeplinite condiţiile de formă ale mandatului european de arestare, că faptele pentru care este cercetată persoana solicitată sunt dintre cele care dau loc la predare şi nu există motive de refuz al executării, dintre cele prev. de art. 88 din aceeaşi lege, dispunând predarea cu respectarea condiţiilor impuse de art. 87 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 302/2004, modificată prin Legea nr. 224/2006.
În ceea ce priveşte compunerea completului de judecată, se constată că au fost respectate dispoziţiile art. 292 alin. (2) teza a II a C. proc. pen., în sensul că acesta se poate schimba până la începerea dezbaterilor, în situaţia în care nu poate rămâne acelaşi în tot cursul judecăţii; or, în cauză, reluarea judecăţii, după casarea cu trimitere, a avut loc în timpul vacanţei judecătoreşti, când este mai greu să se asigure continuitatea completului în tot cursul judecăţii, însă oricum, dezbaterile au avut loc la data de 8 septembrie 2008, în faţa aceluiaşi complet care a pronunţat sentinţa recurată, astfel că nu sunt incidente dispoziţiile art. 292 alin. (3) C. proc. pen.
Referitor la critica privind publicitatea şedinţei de judecată, Înalta Curte constată că nerespectarea dispoziţiilor privind lipsa de publicitate a şedinţei atrage doar nulitatea relativă a hotărârii pronunţată în aceste condiţii, întrucât art. 197 alin. (2) C. proc. pen. sancţionează cu nulitatea absolută doar încălcarea dispoziţiilor privind publicitatea şedinţei ( adică atunci când judecata s-a desfăşurat în şedinţă nepublică deşi trebuia să fie publică, deoarece regula este publicitatea şedinţei); pe de altă parte, persoana solicitată nu a arătat care este vătămarea suferită prin judecarea cauzei sale în şedinţă publică şi, cu atât mai mult, nu a făcut dovada acestei vătămări.
În ceea ce priveşte nerespectarea termenului de 5 zile prevăzut de lege între audierea persoanei solicitate şi punerea în executarea a mandatului european de arestare, Înalta Curte apreciază că acesta este un termen de recomandare, prevăzut în favoarea persoanei solicitate pentru a se verifica opoziţia acesteia la predare, a se administra probele propuse de aceasta ori pentru a se obţine informaţii suplimentare de la autoritatea judiciară emitentă. Astfel, în speţă, instanţa de fond, conformându-se îndrumărilor din Decizia de casare, a solicitat autorităţilor elene darea unei asigurări că, în cazul în care se va pronunţa o pedeapsă privativă de libertate, persoana solicitată C.L. va fi transferată în România pentru executarea pedepsei, asigurare ce a fost comunicată la data de 5 septembrie 2008 de către Parchetul General din Atena, Departamentul de Extrădare şi Asistenţă Judiciară iar hotărârea de punere în executare a mandatului european s-a dat la 8 septembrie 2008, în cel mai scurt timp posibil, având în vedere şi faptul că zilele de 6 şi 7 septembrie 2008 au fost nelucrătoare.
Sub aspectul erorii privind identitatea făptuitorului, invocată de recurent, în sensul că există posibilitatea ca fapta să fi fost comisă de o altă persoană ce s-a folosit de actele pe care acesta Ie-a pierdut pe teritoriul statului căreia îi aparţine autoritatea emitentă, Înalta Curte constată că această eventuală însuşire a identităţii persoanei solicitate de către o altă persoană nu poate fi cercetată în cadrul procedurii speciale de punere în executare a mandatului european, ci de către autoritatea judiciară străină care efectuează ancheta, iar, pe de altă parte, ipoteza prev. de art. 90 alin. (6) din lege are în vedere erori cu privire la identitatea persoanei în sensul că persoana solicitată nu este cea indicată în mandatul european (atunci când sunt mai multe persoane cu acelaşi nume şi prenume sau numai parte dintre acestea, dar cu părinţi şi date de naştere diferite, etc), nefiind aplicabilă în speţă.
În ceea ce priveşte critica vizând menţinerea arestării în vederea punerii în executare a mandatului european, Înalta Curte constată că instanţa de fond a apreciat în mod corect că nu se impune punerea în libertate a persoanei solicitate, chiar în condiţiile stării de sănătate precară invocată de aceasta, Decizia privind starea de arest sau libertate a persoanei solicitate fiind lăsată de lege la latitudinea judecătorului, fiind însă condiţionată de criterii obiective, cum ar fi de luarea în considerarea a tuturor împrejurărilor cauzei, precum şi necesitatea asigurării executării mandatului european de arestare.
Pentru toate aceste considerente, apreciind criticile formulate de persoana solicitată ca neîntemeiate, văzând şi dispoziţiilor art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată iar în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., o va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN
NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată C.L. împotriva sentinţei penale nr. 196 din 8 septembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul la sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 septembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2962/2008. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2987/2008. Penal → |
|---|
