ICCJ. Decizia nr. 2948/2008. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.2948/2008
Dosar nr. 5993/95/2008
Şedinţa publică din 23 septembrie 2008
Asupra recursului penal de faţă;
Prin sentinţa penală nr. 532 din 20 decembrie 2007, pronunţată de Tribunalul Gorj, s-a respins cererea Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj privind schimbarea încadrării juridice dată faptei, în sensul înlăturării dispoziţiilor prev. de art. 73 lit. d) C. pen. şi în baza art. 73 C. pen. rap. la art. 175 lit. i) C. pen. cu aplic. art. 73 lit. b) C. pen., a condamnat inculpatul C.C. la pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza ll-a şi lit. b) C. pen., după executarea pedepsei principale.
S-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza II-a, lit. b) C. pen., pe perioada prev. de art. 71 C. pen.
A fost dedusă perioada reţinerii şi a arestului preventiv începând cu 10 iunie 2007 şi până la pronunţare şi a fost menţinută starea de arest a inculpatului.
S-a dispus confiscarea de la inculpat a unui briceag cu mâner din plastic, de culoare maron, cu extremităţile aurii, având lama de 5,5 cm, ridicat de agenţii de poliţie, conform procesului verbal din 10 iunie 2007, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 21,75 lei despăgubiri civile către Spitalul Orăşenesc Turceni şi la 140,35 lei către Serviciul de Ambulanţă Gorj, pentru ambele cu dobânzi le legale aferente.
Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 7.500 lei despăgubiri materiale, din care s-a constatat achitată suma de 6.000 lei şi 7.500 lei despăgubiri cu titlu de daune morale către partea civilă I.E.
A fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.500 lei cheltuieli judiciare către aceeaşi parte civilă, precum şi la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut în fapt că în noaptea de 9 iunie 2007, inculpatul C.C., împreună cu fratele său, C.I., precum şi cu martorii M.C., P.G. şi T.C. au participat la o discotecă organizată în oraşul Turceni, iar în jurul orei 3,00 inculpatul împreună cu P.G. şi T.C. s-au urcat pe un motoscuter, condus de el, cu scopul de a se deplasa la domiciliul din comuna Bolboş.
În drum spre domiciliu, în faţa unui bar, se afla un grup de tineri din rândul căruia, unul a aruncat cu o sticlă, motiv pentru care a oprit motoscuterul şi inculpatul, împreună cu T.C. s-au deplasat în punctul unde se afla grupul, unde ar fi fost lovit, iar unul dintre ei a făcut afirmaţia "te omor".
În aceste împrejurări s-a reţinut că inculpatul a scos un cuţit din buzunar şi a aplicat o lovitură victimei I.V.D., provocându-i leziuni ce au determinat decesul acestuia.
După săvârşirea faptei, inculpatul s-a deplasat la domiciliul său, a ascuns cuţitul sub o pernă, fiind prezentat de către tatăl său organelor de poliţie.
Din raportul de constatare medico-legală a rezultat că moartea victimei a fost violentă şi s-a datorat unei hemoragii interne, produse în urma unei plăgi înjunghiate toraco-abdominale, cu secţiune de organ intern, care s-a putut produce cu un corp tăietor înţepător, leziunea având legătură directă şi necondiţionată de cauzalitate cu decesul.
A reţinut instanţa că inculpatul a săvârşit infracţiunea în condiţiile prev. de art. 73 lit. b) C. pen., privind scuza atenuantă a provocării, având în vedere conduita victimei şi a grupului de persoane în care se afla, în sensul că a fost lovit şi ameninţat cu moartea, situaţie care ar fi probată cu depoziţiile martorilor T.C., P.G., M.C., C.I., R.D.C., S.C. şi M.D.
Trecând la individualizarea judiciară a pedepselor, în aplicarea disp. prev. de art. 72 şi urm. C. pen., instanţa de fond a reţinut drept criterii condiţiile concrete în care a fost săvârşită fapta, cu incidenţa dispoziţiilor prev. de art. 73 lit. b) C. pen., pericolul social al acesteia şi consecinţele produse, precum şi circumstanţele personale ale inculpatului, care nu are antecedente penale şi a recunoscut şi regretat fapta comisă.
Probatoriile administrate în cauză, respectiv procesul verbal de cercetare la faţa locului, proces verbal de reconstituire a faptei, proces verbal de percheziţie al autoturismului condus de fratele inculpatului, proces verbal de ridicare a cuţitului - corp delict, raport de constatare medico legală - autopsie a victimei, plângerea şi declaraţiile părţii civile I.E., depoziţiile martorilor T.C., C.I., S.C., P.G., C.C., M.C. şi M.D., fişa privind cazierul judiciar al inculpatului, precum şi declaraţiile acestuia, date la urmărirea penală şi în timpul cercetării judecătoreşti, Ie-a avut în vedere instanţa de fond la stabilirea situaţiei de fapt, la încadrarea juridică, la individualizarea pedepselor aplicate şi soluţionarea laturii civile a cauzei, în condiţiile arătate mai sus.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel în termen Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj, partea civilă I.E. şi inculpatul C.C.
În apelul declarat de către parchet este criticată sentinţa ca fiind nelegală şi netemeinică, motivat de faptul că în mod greşit, s-au reţinut dispoziţiile prev. de art. 73 lit. b) C. pen., cu consecinţa aplicării unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege şi chiar şi în această situaţie, pedeapsa aplicată nu respectă dispoziţiile prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Partea civilă I.E. a criticat sentinţa ca fiind netemeinică, în sensul că pedeapsa aplicată este prea mică în raport de gravitatea faptei săvârşite, iar cuantumul despăgubirilor acordate este necorespunzător.
În apelul declarat de către inculpat, este criticată sentinţa ca fiind netemeinică, în sensul că s-a făcut o greşită individualizare a pedepsei, având în vedere că puteau fi reţinute şi dispoziţiilor prev. de art. 74 C. pen.
Prin Decizia penală nr. 65 din 8 mai 2008 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală, au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj şi inculpatul C.C.
S-a desfiinţat în parte sentinţa atacată.
S-au înlăturat dispoziţiile prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen.
În baza art. 174 C. pen., rap. la art. 175 lit. i) C. pen., a fost condamnat inculpatul C.C. la pedeapsa de 15 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen., pe perioada prevăzută de art. 71 C. pen.
S-a dedus în continuare detenţia preventivă de la 20 decembrie 2007, la zi şi s-a menţinut starea de arest a inculpatului.
S-a înlăturat obligaţia inculpatului la plata despăgubirilor civile solicitate de I.E., constând ca fiind achitate integral.
S-a luat act de retragerea apelului declarat de partea civilă I.E.
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
A fost obligată apelanta I.E. la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare către stat.
Analizând probatoriile administrate în cauză şi soluţia pronunţată, în raport de motivele de apel invocate, Curtea a reţinut că în mod greşit instanţa de fond a reţinut incidenţa dispoziţiilor prev. de art. 73 lit. b) C. pen., privind circumstanţa atenuantă a scuzei provocării, cu consecinţa aplicării unei pedepse cu mult sub limita minimului special prevăzut de lege.
Se motivează că inculpatul ar fi comis fapta sub stăpânirea unei puternice tulburări "determinată de conduita victimei şi a grupului de persoane în care se afla acesta, care l-au atacat pe inculpat şi l-au lovit, iar unii intre cei din grup l-au ameninţat cu moartea" şi că această situaţie este "probată în cauză" prin depoziţiile martorilor T.C., P.G., M.C., C.I., R.D.C., S.C.M. şi M.D.
În acelaşi timp, se arată că declaraţiile date de ceilalţi martori audiaţi, respectiv C.C.A., C.C., M.C.M., C.M.M. şi E.D.F., ar fi "subiective şi denaturează adevărul", întrucât ar fi făcut parte din anturajul victimei şi că este "necredibil" ca una sau două persoane să atace, fără un motiv serios un grup de 10-15 tineri.
Potrivit dispoziţiilor prev. de art. 73 lit. b) C. pen., constituie circumstanţă atenuantă săvârşirea infracţiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă.
În speţă, inculpatul nu s-a aflat într-o asemenea situaţie, ba mai mult, el este cel care a declanşat conflictul şi a exercitat acte de violenţe, lovind pe numitul E.D.F. cu piciorul în zona feţei.
Astfel, din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză C.C. (fila 48 şi 50 urmărire penală), C.C.A. (fila 51-53 urmărire penală), S.C. (fila 54 urmărire penală), E.D.F. (fila 56 urmărire penală), dar cu predilecţie ale martorilor care l-au însoţit pe inculpat, respectiv T.C. (filele 28, 30, 33 şi 37 urmărire penală; fila 67 dosar fond) şi P.G. (filele 42, 43 dosar urmărire penală şi 108 fond) şi chiar ale inculpatului (filele 20, 22, 23, 24, 26, 27 dosar urmărire penală şi fila 27 în instanţa de fond), rezultă că inculpatul şi martorii P.G. şi T.C. aflaţi pe motoscuterul condus de primul, au trecut prin dreptul grupului în care se afla şi victima şi întrucât "ar fi auzit un zgomot", "o lovitură în scuter la roata din spate"(martorul T.C.), "o lovitură cu o sticlă în scuter" (martorul P.G.), "au adresat insulte sau au aruncat cu cutii de bere", "a aruncat cu o sticlă asupra noastră, fără a ne lovi", inculpatul, după ce au parcurs o distanţă de 5-10-20 sau 100 de metri, a oprit motoscuterul şi împreună cu martorul T.S.C. s-au înapoiat în locul unde se afla grupul şi inculpatul a lovit cu piciorul unul dintre tineri, respective pe martorul E.D.F., după care, în timpul conflictului a fost lovită victima.
Se observă că inculpatul şi cei doi martori care îl însoţeau, nici nu s-au pus de acord cu privire la actul de provocare, fiecare invocând o altă variantă.
În acelaşi timp, din probatoriile administrate rezultă că inculpatul nici nu a cunoscut cine a săvârşit actul provocator; nu a avut certitudinea că victima este acea persoană, folosindu-se expresiile "grupul de tineri" sau "persoane în grup".
Chiar şi în situaţia în care victima ar fi fost cea care a săvârşit "actul provocator", deşi art. 73 lit. b) C. pen. nu cere în mod expres ca între actul provocator şi infracţiunea săvârşită de către cel provocat să existe o anumită proporţie, sub aspectul gravităţii, necesitatea existenţei unei asemenea proporţii rezultă implicit din conţinutul său, pentru că, numai o activitate ilicită de o anumită gravitate poate fi de natură să genereze în psihicul infractorului o tulburare sau o emoţie atât de intensă, încât să explice săvârşirea infracţiunii, pe care, altfel, în condiţii normale, făptuitorul nu ar fi comis-o.
În consecinţă, atunci când replica apare disproporţionată faţă de actul provocator, neputând fi explicată prin gradul de intensitate al emoţiei sau tulburări cauzate de aceasta, condiţiile legale ale stării de provocare nu sunt realizate, în speţă, rezultând cu claritate că inculpatul nu s-a aflat sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii determinată de o provocare din partea victimei, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei ori altă acţiune ilicită gravă, aşa cum este prevăzut în art. 73 lit. b) C. pen. şi care a fost reţinută în mod nejustificat de instanţa de fond.
Faptul că, în faţa instanţei de fond, o parte dintre martori şi inculpatul şi-au nuanţat declaraţiile, nu poate schimba situaţia de fapt, iar susţinerile martorului T. în sensul că la sediul poliţiei ar fi fost bătut, iar declaraţia dată la procuror i-a fost dictată, nu pot fi crezute, având în vedere că cel puţin declaraţiile date în faţa procurorului au fost tehnoredactate, de faţă fiind şi tatăl său, care Ie-a şi semnat.
În raport de aceste considerente, apelul declarat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj a fost apreciat ca întemeiat şi în baza dispoziţiilor prev. de art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis, desfiinţată în parte sentinţa atacată, în sensul înlăturării disp. prev. de art. 73 lit. b) C. pen.
Reţinând vinovăţia inculpatului, sub forma intenţiei directe pentru fapta comisă, Curtea de Apel a avut în vedere la individualizarea pedepsei criteriile prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) raportate la speţă, respectiv lipsa antecedentelor penale, poziţia procesuală oscilantă, atitudinea avută după săvârşirea faptei, în sensul că nu a transportat victima la spital, deşi era prezent şi fratele său (martorul C.I.), cu autoturismul, a fugit de la locul faptei împreună cu acesta şi cu martorii M., T. şi P., a mers la domiciliu, a ascuns briceagul sub o pernă şi s-a culcat, iar atunci când a fost chemat de organele de poliţie a schimbat pantalonul cu care a fost îmbrăcat în momentul săvârşirii faptei, este tânăr şi că a achitat prin tatăl său despăgubirile solicitate de către mama victimei, criterii în raport de care a apreciat ca fiind îndestulătoare pentru realizarea finalităţii dispoziţiilor prev. de art. 52 C. pen., pedeapsa principală de 15 ani închisoare, care reprezintă minimul special prevăzut de lege pentru această infracţiune şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen., pe perioada prev. de art. 71 C. pen.
Având în vedere că partea civilă I.E. a declarat în faţa instanţei că a primit suma de 6.200 lei de la tatăl inculpatului şi nu mai are nici o pretenţie civilă faţă de inculpat, depunând în acest sens şi un înscris, sub acest aspect apare ca fiind fondat şi apelul declarat de inculpat, care, în baza disp. art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a fost admis şi desfiinţată sentinţa atacată în parte, în sensul că a fost înlăturată obligaţia inculpatului la plata despăgubirilor civile solicitate de I.E., constatând ca fiind achitate integral.
Totodată, având în vedere că partea civilă I.E. a învederat instanţei că înţelege să-şi retragă apelul declarat împotriva sentinţei pronunţată de Tribunalul Gorj, în temeiul dispoziţiilor prevăzute de art. 369 C. proc. pen., Curtea de Apel a luat act de retragerea apelului declarat de către aceasta, iar în baza dispoziţiilor art. 192 C. proc. pen., a obligat-o la plata sumei de 50 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul C.C., invocând cazul de casare prev. de art. 385/9 pct. 14 C. proc. pen. şi solicitând în esenţă reţinerea circumstanţei atenuante prev. de art. 73 lit. b) C. pen., precum şi a circumstanţelor atenuante judiciare prev. de art. 74 C. pen.
Examinând hotărârea recurată prin prisma criticilor formulate şi a cazului de casare invocat, Curtea constată că recursul este nefondat.
În declaraţiile date în cauză, inculpatul C.C. a recunoscut săvârşirea faptei în materialitatea sa, însă a invocat în apărarea sa împrejurări care nu-şi găsesc susţinere în probatoriul administrat în cauză, încercând să acrediteze ideea comiterii faptei ca răspuns la conduita agresivă pe care grupul de persoane în care se găsea şi victima ar fi avut-o la adresa sa şi a persoanelor care-l însoţeau.
În esenţă, inculpatul a susţinut că, aflându-se pe un motoscuter împreună cu martorii P.G. şi T.C., ar fi fost înjurat de un grup de tineri ,în momentul în care a trecut prin dreptul lor, mai mult, aceştia ar fi aruncat cu o sticlă de bere în motoscuter, situaţie în care inculpatul s-a oprit, s-a întors la respectivul grup şi, în urma conflictului iniţiat de membrii acestuia, ar fi lovit victima cu cuţitul în abdomen.
Prima instanţă şi-a însuşit susţinerile inculpatului şi a apreciat că acesta ar fi comis fapta sub stăpânirea unei puternice tulburări determinată de conduita agresivă a victimei şi a grupului de persoane în care se afla aceasta, care ar fi aruncat cu o sticlă în motoscuter, l-ar fi lovit şi ameninţat cu moartea pe inculpat.
Curtea constată în primul rând că o parte dintre persoanele audiate în cauză au fost oscilante în declaraţiile pe care le-au dat, înfăţişând în esenţă în faţa instanţei o situaţie de fapt diferită, favorabilă inculpatului, schimbare de atitudine pe care au pus-o pe seama faptului, neprobat în vreun fel, că declaraţiile date în faza de urmărire penală ar fi fost rezultatul constrângerii la care ar fi fost supuse de către organele de urmărire penală.
Sunt relevante în acest sens declaraţiile martorilor M.C. şi C.I. (ultimul fiind fratele inculpatului) care, deşi iniţial au declarat că nu au fost de faţă la conflict în faţa instanţei au revenit şi au susţinut apărările inculpatului, susţinând că grupul în care se găsea victima ar fi avut o atitudine agresivă la adresa acestuia, manifestată inclusiv prin aruncarea unei sticle asupra sa, în acelaşi sens, sunt şi declaraţiile persoanelor care-l însoţeau pe inculpat pe motoscuter, martorii P. şi T.
În al doilea rând, este de observat că nici inculpatul nu a fost constant în declaraţiile date în cele două faze ale procesului penal, nefăcând iniţial referire la vreo sticlă aruncată asupra motoscuterului (ci doar la nişte cutii de bere). Mai mult în faţa instanţei a susţinut că membrii grupului în care se găsea victima ar fi avut o conduită agresivă la adresa inculpatului, care nu s-ar fi rezumat la injurii şi ameninţări.
Pe de altă parte, ceilalţi martori audiaţi în cauză nu confirmă susţinerile inculpatului în privinţa conduitei provocatoare a grupului de persoane în care se găsea victima; dimpotrivă, aceştia arată că nu a fost aruncată vreo sticlă în motoscuterul condus de inculpat, că nu au fost adresate acestuia jigniri sau ameninţări şi că inculpatul ar fi fost cel care ar fi avut un comportament violent, lovind una dintre persoanele aflate la locul incidentului (martorul E.D.) şi cerând celor care-l însoţeau să-i aducă o bâtă de baseball şi o sabie. Relevante în acest sens sunt declaraţiile martorilor C.C., C.C.M., I.A., M.C., C.M., R.D., persoane care nu şi-au modificat în faţa instanţei susţinerile făcute în faza de urmărire penală.
În fine, în legătură cu susţinerile referitoare la aruncarea unei sticle către motoscuterul condus de inculpat. Este de observat că procesul-verbal aflat în dosarul de urmărire penală, ca şi fotografiile judiciare nu au reţinut existenţa vreunui asemenea obiect sau măcar a unor rămăşiţe ale acestuia(cioburi de sticlă),cu ocazia cercetării la faţa locului.
În condiţiile în care o parte dintre persoanele audiate în cauză au revenit fără o justificare logică şi credibilă asupra declaraţiilor date în faza de urmărire penală, iar cealaltă parte a susţinut în mod constant o situaţie de fapt ce nu confirmă apărările inculpatului, având în vedere şi menţiunile procesului verbal sus-menţionat, Curtea apreciază ca fiind corecte consideraţiile de fapt cuprinse în Decizia instanţei de apel.
Dincolo de împrejurarea că materialul probator administrat în cauză nu a putut dovedi existenţa actului provocator, chiar şi în ipoteza în care acesta ar fi real în varianta susţinută de inculpat, tot nu ar justificat reţinerea circumstanţei atenuante prev. de art. 73 lit. b) C. pen.
Astfel, pentru reţinerea circumstanţei atenuante a provocării este necesar ca actul provocator să fie de o anumită gravitate, adică să fie susceptibil să provoace o puternică tulburare sau emoţie în psihicul infractorului, încât acesta să nu fie în stare să se abţină de la o ripostă săvârşind astfel infracţiunea. În acest sens, chiar dacă legea nu cere ca actul pretins provocator să fie la fel de grav ca şi riposta celui provocat, ea obligă implicit la verificarea existenţei unei proporţionalităţi între intensitatea actului provocator şi a tulburării produse de acesta, atât cu referire la subiectivitatea părţilor aflate în conflict (modul în care inculpatul a recepţionat actul victimei în forul său interior),dar şi obiectiv(aptitudinea actului provocator de a provoca în mod normal o ripostă).
Proferarea de injurii la adresa inculpatului, aflat în deplasare pe un motoscuter şi chiar aruncarea unui obiect în direcţia acestuia, de natura celui invocat de inculpat (sticlă sau cutie de bere) şi care nu a produs vreo vătămare corporală inculpatului ori persoanelor care-l însoţeau sau măcar o minimă deteriorare motoscuterului, nu reprezintă acte de gravitatea celei avută în vedere de legiuitor în art. 73 lit. b) C. pen. şi nu justifică conduita ulterioară a inculpatului, cu atât mai mult cu cât celelalte două persoane aflate pe motoscuter, şi care au fost vizate în acelaşi mod de actul pretins provocator, nu au reacţionat în vreun fel.
Prin urmare, în mod corect instanţa de apel a înlăturat aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., constatând că aceasta a fost reţinută în mod nejustificat de către instanţa de fond, care a preluat menţiunea făcută în acelaşi sens de procuror prin rechizitoriu.
Pe de altă parte, sub aspectul individualizării pedepsei, Curtea constată că instanţa de apel a avut în vedere şi împrejurările invocate de inculpat, respectiv lipsa antecedentelor penale, vârsta acestuia, precum şi faptul că familia sa a achitat despăgubirile solicitate de mama victimei, fapt ce se reflectă în cuantumul pedepsei aplicate, egale cu minimul special. Reţinerea de circumstanţe atenuante judiciare nu reprezintă o obligaţie pentru instanţă, aceasta urmând a analiza împrejurările invocate, prin raportare la fapta comisă de inculpat şi la modul de săvârşire a acesteia, şi a decide dacă ele justifică o diminuare a pedepsei sub minimul prevăzut de lege sau doar o aplicare a ei într-un cuantum moderat.
Or, în condiţiile în care inculpatul se face vinovat de uciderea unei persoane, act comis fără nicio justificare, conduita sa corespunzătoare anterior comiterii faptei, ca şi achitarea despăgubirilor civile nu pot avea un caracter atenuant, fiind valorificate de către instanţa de apel ca şi criterii de apreciere în dozarea pedepsei între limitele prevăzute de lege.
În concluzie, Curtea constată că toate criticile formulate de inculpat ca şi motive de recurs sunt neîntemeiate, sens în care va respinge calea de atac exercitată de acesta împotriva deciziei instanţei de apel, cu obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen. şi deducerea prevenţiei la zi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.C. împotriva deciziei penale nr. 65 din 8 mai 2008 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 10 iunie 2007 la 23 septembrie 2008.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 septembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2921/2008. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2958/2008. Penal → |
|---|
