ICCJ. Decizia nr. 298/2008. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 298/2008
Dosar nr. 10070/1/2007
Şedinţa publică din 19 februarie 2008
Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. 10070/1/2007, petenta I.I., în temeiul art. 2781 C. proc. pen., a formulat plângere împotriva rezoluţiei nr. 893/P/2006 din 27 august 2007 pronunţată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, menţinută prin rezoluţia nr. 12209/4885/2007 a Procurorului şef al secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de intimatele G.A., T.V. şi S.G., judecători în cadrul Curţii de Apel Bucureşti, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
În motivele plângerii, petenta a criticat rezoluţiile procurorului pentru nelegalitate şi neteminicie sub următoarele aspecte:
- în cauză nu au fost efectuate acte premergătoare, soluţiile fiind pronunţate doar pe baza actelor depuse de petentă;
- nu au fost studiate dosarele 4161/2004, 2609/2003 ale Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă şi nr. 1486/2003 al Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, pentru a se observa că intimatele au pronunţat o hotărâre fără suport probator reţinându-se greşit reaua sa credinţă;
- nu au fost audiaţi notarii publici care au autentificat contractele de vânzare-cumpărare succesive anterioare anulării contractului de vânzare-cumpărare nr. 1170/2000 asupra apartamentului situat în Bulevardul Iuliu Maniu (fost Păcii), sector 6;
- intimatele şi petenta nu au fost audiate de procuror.
Petenta a solicitat desfiinţarea rezoluţiilor menţionate şi trimiterea cauzei procurorului pentru începerea urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), de către intimate.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte reţine următoarele:
Prin rezoluţia nr. 893/P/2006 din 27 august 2007, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, a dispus, în temeiul art. 228 alin. (4) şi art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de intimate pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Pentru a dispune astfel, s-au reţinut următoarele:
Persoana vătămată I.I. (fostă R.) a solicitat efectuarea de cercetări faţă de magistraţii G.A., T.V. şi S.G. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), cu ocazia soluţionării dosarului nr. 4161/2004 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Din actele premergătoare efectuate în cauză a rezultat următoarea situaţie de fapt:
Prin acţiunea înregistrată, la data de 25 noiembrie 2002, la Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti sub nr. 16057/2002, reclamanta B.L. (fostă C.) a chemat în judecată pe pârâţii N.G. şi N.C., C.V.A., Ş.M.A., R.I. şi I.R., solicitând instanţei de judecată ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună anularea, pe motiv de nulitate absolută, a contractelor de vânzare-cumpărare nr. 1708 din 10 iulie 1997 încheiat la B.N.P. P.V.T. între pârâţii N.G., în calitate de vânzători şi C.V.A., în calitate de cumpărător, nr. 829 din 13 august 1997 încheiat la B.N.P. G.V. între V.A., în calitate de vânzător şi Ş.M.A., în calitate de cumpărător şi contractul de vânzare-cumpărare nr. 1170 din 30 iunie 2000 încheiat la B.N.P. G.C. între Ş.M.A., în calitate de vânzător şi R.I., în calitate de cumpărător, toate acestea având ca obiect apartamentul situat în Bucureşti, Bulevardul Iuliu Maniu, bl. G, ap. 92, sector 6; prin aceeaşi acţiune, reclamanta a solicitat evacuarea pârâtei R.I. din respectivul apartament.
În motivarea acţiunii, reclamanta a precizat că pe timpul procesului de divorţ, soţul său C.M. a vândut, fără consimţământul său, apartamentul sus-menţionat (bun comun) pârâţilor N.G. şi N.C., conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3476 din 27 iunie 1997; pentru infracţiunile de înşelăciune şi fals în declaraţii, săvârşite cu ocazia vânzării apartamentului bun comun, C.M. a fost trimis în judecată şi condamnat la pedeapsa închisorii, prin sentinţa penală nr. 717/2002 a Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti, care a mai dispus anularea contractului de vânzare cumpărare nr. 3476/1997 şi repunerea părţilor în situaţia anterioară săvârşirii infracţiunilor.
Pe timpul cercetării judecătoreşti, s-a ridicat excepţia de prematuritate a cererii formulată de reclamanta B.L., motivat de faptul că, procesul de partaj al bunurilor comune deţinute împreună cu fostul soţ, C.M., nu era finalizat, situaţie în care actul de vânzare-cumpărare al apartamentului în litigiu era supus unei condiţii rezolutorii.
Astfel, prin sentinţa civilă nr. 575 din 3 februarie 2003, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti, a dispus respingerea acţiunii formulată de B.L. ca prematur introdusă.
Împotriva acestei hotărâri reclamanta a declarat apel, ce a fost admis prin Decizia civilă nr. 1314/ A din 9 iunie 2003 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, care a anulat sentinţa apelată şi a reţinut cauza pentru evocarea fondului.
După rejudecare, prin sentinţa civilă nr. 415 din 26 aprilie 2004, Tribunalul Bucureşti a admis în parte acţiunea reclamantei, a constatat nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare nr. 1708/1997 şi nr. 829 din 13 august 1997 şi a respins ca neîntemeiate celelalte capete de cerere.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că pârâţii N.G., N.C. şi C.V.A. au dat dovadă de rea-credinţă la încheierea respectivelor contracte, având în vedere că la intervale foarte scurte de timp de la cumpărarea apartamentului în litigiu au procedat la vânzarea acestuia.
În ce-i priveşte pe pârâţii R.I. şi I.R., instanţa de apel a reţinut că aceştia s-au aflat într-o eroare comună şi invincibilă privitor la cauza actului juridic, fiind cumpărători de bună-credinţă.
Hotărârea instanţei de apel a fost atacată cu recurs de reclamanta B.L. şi de către pârâtul C.V.A.
Prin Decizia civilă nr. 874 din 6 iunie 2005 pronunţată de completul de judecată format din magistraţii G.A., T.V. şi S.G., în dosarul nr. 4161/2004 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, s-a admis recursul declarat de B.L., modificându-se în parte Decizia civilă nr. 1314/2003 a Tribunalului Bucureşti, în sensul că s-a constatat şi nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 1170/2000 încheiat între Ş.M.A. şi soţii R.; recursul declarat de C.V.A. împotriva aceleiaşi hotărâri a fost respins ca nefondat.
În motivare hotărârii, instanţa a reţinut că şi soţii I.R. şi R.I., în calitate de cumpărători, au fost de rea-credinţă, întrucât nu au depus diligenţe pentru a se interesa de situaţia reală a imobilului.
Prin plângerea ce face obiectul prezentului dosar, persoana vătămată I.I. (fostă R.) a sesizat că magistraţii G.A., T.V. şi S.G. au dispus în mod abuziv anularea contractului de vânzare-cumpărare nr. 1170/2000, reţinând reaua sa credinţă la încheierea acestuia.
Analizând plângerea persoanei vătămate prin prisma actelor premergătoare efectuate în cauză, s-a constatat că nu există indicii din care să rezulte că magistraţii G.A., T.V. şi S.G. ar fi săvârşit vreo infracţiune în legătură cu activitatea de jurisdicţie desfăşurată pentru soluţionarea dosarului nr. 4161/2004 al Curţii de Apel Bucureşti, motiv pentru care, în sarcina acestora nu se poate reţine săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor sau al vreunei alte fapte de natură penală.
Împrejurarea că persoana vătămată este nemulţumită de soluţia pronunţată de magistraţii reclamaţi, nu poate atrage răspunderea penală a acestora deoarece hotărârile judecătoreşti, respectiv actele cu caracter jurisdicţional ale judecătorilor nu pot fi considerate elemente constitutive ale unei infracţiuni.
În acest sens, de reţinut este că, atât reglementările interne cât şi cele comunitare consacră principiul independenţei puterii judecătoreşti în judecarea cauzelor penale, civile, etc., astfel că, legalitatea şi temeinicia hotărârilor judecătoreşti pronunţate de magistraţii judecători nu pot fi analizate în cadrul unei cercetări penale, acesta fiind atributul instanţelor de control judiciar sesizate prin căile legale de atac de către părţile interesate, cum de altfel a procedat şi persoana vătămată.
Plângerea formulată de petentă, în temeiul art. 275 – art. 278 C. proc. pen., împotriva acestei rezoluţii, a fost respinsă, ca nefondată, prin rezoluţia nr. 12209/4885/2007 din 12 octombrie 2007 a Procurorului şef al secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Nefondată este şi prezenta plângere formulată de petenta I.I. împotriva soluţiei procurorului de netrimitere în judecată, Înalta Curte apreciind că rezoluţia atacată este legală şi temeinică.
Astfel, pentru a se putea începe urmărirea penală sunt necesare două condiţii.
Prima condiţie constă în existenţa acelui minim de date care permit organului de urmărire penală să considere că s-a săvârşit, în mod cert, o infracţiune, date care pot fi deţinute fie direct din sesizarea făcută, fie din actele premergătoare desfăşurate ulterior sesizării.
Cea de-a doua condiţie necesară începerii urmăririi penale rezultă din art. 228 C. proc. pen. şi constă în inexistenţa cazurilor de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale, prevăzute în art. 10 C. proc. pen., cu excepţia celui prevăzut la lit. b1).
Intervenţia oricărui caz de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale, rezultând fie din actele prin care a fost sesizat organul de urmărire penale, fie din actele premergătoare efectuate în urma sesizării, poate avea drept consecinţă funcţionarea instituţiei neînceperii urmăririi penale.
În cauză, din actele premergătoare efectuate, corect s-a reţinut intervenţia cazului prevăzut de art. 10 lit. a) C. proc. pen.
Împotriva judecătorilor G.A., T.V. şi S.G., petenta I.I. a formulat plângere penală, susţinând că aceştia şi-au exercitat în mod abuziv atribuţiile de serviciu.
Înalta Curte constată că soluţia de neurmărire penală dată de procuror faţă de magistraţii menţionaţi este corectă şi în concordanţă cu actele premergătoare efectuate în cauză (înscrisuri, respectiv hotărârile pronunţate în cauza privind-o pe intimată, cât şi dosarele în care au fost pronunţate acestea), acte din care nu rezultă niciun element care să conducă la concluzia că hotărârea a fost pronunţată de către intimate, prin încălcarea legii, în detrimentul petiţionarei.
Împrejurarea că petiţionara este nemulţumită de soluţia adoptată în cauza care s-a aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti nu poate conduce în niciun caz la concluzia întrunirii elementelor constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, în condiţiile în care din verificările efectuate nu rezultă că magistraţii nu şi-ar fi îndeplinit atribuţiile de serviciu sau că le-ar fi îndeplinit în mod defectuos, provocând o vătămare gravă a intereselor legale ale petentei.
Interpretarea şi evaluarea probelor administrate este atributul completului de judecată, iar împotriva unor hotărâri considerate ca nelegale şi netemeinice, atât dispoziţiile constituţionale, cât şi cele procesuale, prevăd posibilitatea executării unor căi ordinare sau extraordinare de atac.
Dacă s-ar admite astfel, ar însemna că s-ar deschide alte căi de atac, neprevăzute de lege, ceea ce este inadmisibil.
Procedura prevăzută de art. 2781 C. proc. pen., nu echivalează cu exercitarea unui control asupra legalităţii şi temeiniciei soluţiilor pronunţate, plângerea penală neputând constitui reformarea unei hotărâri judecătoreşti.
Într-adevăr, magistraţii pot răspunde civil, disciplinar, administrativ şi penal, însă în condiţiile legii şi cu condiţia ca aceştia să săvârşească vreo faptă care să atragă o astfel de răspundere.
În cauză se constată că intimaţii şi-au îndeplinit atribuţiile de serviciu, cu respectarea dispoziţiilor legale, pronunţând în urma administrării şi analizării probelor cauzei, o hotărâre motivată în fapt şi în drept, hotărâre care a nemulţumit-o pe petentă.
În consecinţă, având în vedere că intimatele şi-au îndeplinit atribuţiile de serviciu în deplină concordanţă cu legea şi nu au comis vreo faptă care să atragă răspunderea penală a acestora, Înalta Curte, conform art. 2781 alin. (8) C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petenta I.I. împotriva soluţiei procurorului de neurmărire penală, soluţie care va fi menţinută.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionara I.I. împotriva rezoluţiei nr. 893/P/2006 din 27 august 2007 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, pe care o menţine.
Obligă petiţionara să plătească suma de 50 lei cheltuieli judiciare către stat.
Cu recurs.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 februarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1673/2008. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 440/2008. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
