ICCJ. Decizia nr. 2997/2008. Penal. Traficul de influenţă (art.257 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.2997/2008
Dosar nr. 7472/1/2008
Şedinţa publică din 26 septembrie 2008
Asupra recursului penal de faţă;
Prin încheierea de şedinţă din 8 septembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. 41070/3 /2006 au fost respinse ca inadmisibile cererea de repunere în termen şi excepţia de neconstituţionalitate formulate de inculpatul S.F.
A fost respinsă ca nefondată cererea formulată de acelaşi inculpat de ridicare a interdicţiei de a părăsi teritoriul României.
A fost obligat inculpatul la 120 lei cheltuieli judiciare către stat.
S-a reţinut ,cu privire la cererea de repunere în termenul de recurs formulată de inculpat, că instanţa de fond, respectiv Curtea de Apel Bucureşti, nu are competenţa de a se pronunţa cu privire la cererile formulate în recurs.
În ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a art. 11 lit. f) şi art. 13 din Legea nr. 78/2000,s-a reţinut că aceasta a mai fost ridicată de inculpat, iar instanţa s-a pronunţat prin încheierea din 16 iunie 2008 în sensul respingerii ca inadmisibile, soluţie împotriva căreia inculpatul a declarat recurs, respins ca tardiv de către instanţa superioară.
Curtea de Apel a menţinut motivarea respingerii excepţiei ca inadmisibile, în sensul că referirea la art. 1 lit. f) din Legea nr. 78/2000 nu are legătura cu cauza, deoarece dosarul nu a fost instrumentat având în vedere calitatea inculpatului S.F. şi nici competenţa nu a fost atrasă de calitatea persoanei.
În ce priveşte cererea de ridicare a interdicţiei de a părăsi România, instanţa de apel a reţinut că aceasta este nefondată întrucât inculpatul nu a făcut dovada necesităţii plecării din ţară şi nici destinaţia certă, pentru a putea exista un control asupra timpului plecării şi revenirii în ţară.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul S.F., motivele fiind expuse pe larg în practicaua prezentei decizii.
În esenţă, inculpatul a criticat modul în care instanţa de apel a soluţionat la termenul din 8 septembrie 2008 cererile formulate de către acesta, inclusiv constatarea referitoare la incompatibilitatea unuia dintre apărătorii aleşi ai inculpatului.
Examinând încheierea recurată prin prisma criticilor formulate de către inculpat Înalta Curte reţine următoarele:
Potrivit art. 385/1 alin. (2) C. proc. pen., încheierile pot fi atacate cu recurs numai odată cu sentinţa sau Decizia recurată, cu excepţia cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu recurs.
Rezultă că de lege lata, încheierile se atacă numai odată cu fondul şi numai prin excepţie, atunci când legea prevede, pot fi atacate separat cu recurs.
În speţă, prin dispozitivul încheierii recurate, instanţa de apel s-a pronunţat asupra a trei cereri formulate de către inculpatul S.F.: repunerea în termenul de exercitare a recursului împotriva încheierii din 16 iunie 2008; sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 1 lit. f) şi art. 13 din Legea nr. 78/2000; revocarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara(potrivit precizărilor făcute în faţa instanţei de recurs). De asemenea, prin aceeaşi încheiere din data de 8 septembrie 2008, însă în practica, instanţa de apel a reiterat cele dispuse la un termen anterior, constatând starea de incompatibilitate a avocatului C.I., în calitate de apărător ales al inculpatului S.F., motivat de împrejurarea că acest avocat a fost audiat ca martor în cauză, calitate ce are întâietate conform art. 79 alin. (2) C. proc. pen.
Prin recursul declarat (şi care face obiectul prezentei cauze), inculpatul a criticat în esenţă modul în care instanţa de apel a soluţionat toate aceste probleme menţionate anterior.
Raportând aceste critici la dispoziţia legală sus-amintită, Curtea constată că acestea sunt în cea mai mare parte inadmisibile în condiţiile în care soluţiile date cererilor formulate de inculpat nu pot fi atacate pe cale separată.
Astfel, cu referire la cererea de repunere în termenul de exercitare a recursului împotriva încheierii din 16 iunie 2008,dincolo de împrejurarea că o asemenea cerere trebuia formulată în faţa instanţei investită cu soluţionarea recursului respectiv, până la judecarea acestuia, Curtea constată că încheierea instanţei de apel prin care a fost respinsă această cerere nu poate fi atacată pe cale separată, art. 302 C. proc. pen. necuprinzând nicio menţiune în acest sens.
În ce priveşte cererea de revocare a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara, astfel cum aceasta a fost precizată în faţa instanţei de recurs, Curtea constată că potrivit art. 141 alin. (1) teza finală C. proc. pen., încheierea prin care instanţa de apel respinge cererea de revocare, înlocuire sau încetare de drept a măsurii preventive nu este supusă niciunei căi de atac. În condiţiile în care în speţă instanţa de apel a respins o asemenea cerere, rezultă că este inadmisibilă atacarea încheierii în această privinţă.
În fine, nici aprecierea instanţei de apel asupra incompatibilităţii unuia dintre apărătorii aleşi ai inculpatului S.F. nu poate forma obiectul controlului judiciar exercitat pe cale separată de către instanţa de recurs, fiind vorba despre o chestiune ce ţine dreptul la apărare al inculpatului pe care acesta o va putea eventual supune atenţiei instanţei de recurs numai odată cu fondul cauzei.
Singura cerere dintre cele cu care inculpatul a investit instanţa de apel la termenul din 8 septembrie 2008, a cărei soluţionare poate fi cenzurată pe cale separată, este aceea referitoare la sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 11 lit. f) şi art. 13 din Legea nr. 78/2000.
În acest context, Curtea constată că aceeaşi excepţie a mai fost ridicată de inculpat şi la termenul de judecată din 16 iunie 2008,când prin încheiere instanţa de apel a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, soluţie ce a rămas definitivă ca urmare a respingerii ca tardiv a recursului declarat de inculpat împotriva respectivei încheieri, prin Decizia nr. 2433 din 10 iulie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În aceste condiţii, reiterarea aceleiaşi excepţii, chiar cu unele nuanţări ce ţin de motivarea ei, este inadmisibilă, căci odată rămasă definitivă, soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a intrat în puterea lucrului judecat, astfel încât în această privinţă încheierea instanţei de apel din data de 8 septembrie 2008 este legală şi temeinică.
În consecinţă, deşi recursul declarat de inculpat este în cea mai mare parte inadmisibil, ţinând seama de unicitatea căii de atac cu care a fost investită şi de faptul că măcar în parte criticile formulate pot forma obiectul cenzurii instanţei de control judiciar, în limitele expuse anterior. Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat, obligându-l la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul S.F. împotriva încheierii din 8 septembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală , pronunţată în dosarul nr. 41070/3/2006.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 septembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2996/2008. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 2998/2008. Penal → |
|---|
