ICCJ. Decizia nr. 3000/2008. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3000/2008
Dosar nr. 1782/87/2008
Şedinţa publică din 26 septembrie 2008
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin sentinţa penală nr. 135 din 19 decembrie 2007 pronunţată în dosarul nr. 1782/87/2007 al Tribunalului Teleorman, secţia penală s-a respins cererea formulată de avocat C.G. pentru părţile civile D.F. şi D.G. de înlăturare a aplicării dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen.
În baza art. 183 C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. şi art. 74 lit. a) şi c) C. pen., art. 76 C. pen. a condamnat pe inculpatul S.M. la 3 ani închisoare.
În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
A menţinut starea de arest a inculpatului şi în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) a computat din pedeapsa aplicată inculpatului durata prevenţiei (reţinere şi arestare preventivă) de la 22 iulie 2007 la zi.
A admis acţiunea civilă formulată de părţile civile D.F. şi D.G. şi a obligat inculpatul la plata către aceştia a sumei de 15.500 RON daune materiale şi a sumei de 100.000 RON daune morale, câte 50.000 RON daune morale pentru fiecare parte civilă.
A obligat inculpatul la plata sumei de 1500 RON cheltuieli judiciare către stat şi a sumei de 700 RON cheltuieli judiciare către părţile civile.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut că prin rechizitoriu Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman nr. 350/P/2007 din 15 august 2007 a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv inculpatul S.M. pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzută şi pedepsită de art. 183 C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen.
S-a reţinut în actul de sesizare a instanţei că în noaptea de 21 -22 iulie 2007, în jurul orelor 4-4,30, inculpatul S.M. împreună cu martorul C.A. s-au întâlnit în faţa magazinului R.C. SRL cu victima D.C.V. şi martorii S.C.N., M.F.R., I.V.V. şi C.I.
În timp ce aceştia stăteau de vorbă în faţa magazinului între inculpatul S.M. şi D.C. a izbucnit un conflict legat de o sumă de bani pe care inculpatul ar fi datorat-o unui ţigan.
Victima D.V. în timp ce avea o sticlă de bere în mână s-a îndreptat spre inculpat şi 1-a împins pe acesta la nivelul pieptului.
Inculpatul S.M. a lovit victima cu pumnul în partea stângă a gâtului, iar aceasta a fugit în spatele magazinului SC „R.C." SRL.
După scurt timp, băieţii ce se aflau în grupul din faţa magazinului l-au auzit pe D.C.V. căzând şi s-au deplasat în spatele magazinului pentru a observa ce se întâmplase. Aici au constatat că victima D.C.V. căzuse şi nu se simţea bine în urma loviturii primite.
După ce victima a fost transportată la spital, la puţin timp după aceasta, medicii de la camera de gardă au constatat decesul.
Conform raportului de constatare medico-legală eliberat de S.M.L. Teleorman a rezultat că „moartea numitului D.C.V. a fost violentă şi ea s-a datorat hemoragiei meningo-cerebrale, consecinţa a unui traumatism cervico-temporal stâng prin agresiune, iar leziunile de violenţă prezentate s-au putut produce prin lovire cu corp dur, au caracter vital şi legătură de cauzalitate cu decesul".
S-a apreciat că fapta inculpatului de a lovi victima cu pumnul în zona gâtului, lovitură ce a determinat decesul victimei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen.
În favoarea inculpatului a fost reţinută circumstanţa atenuantă a provocării, prevăzută de art.73 lit. b) C. pen., dar şi circumstanţe atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) şi c) C. pen.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs părţile civile D.G. şi D.F. şi inculpatul S.M.
Părţile civile au solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunea de omor, înlăturarea scuzei provocării şi a circumstanţelor atenuante.
Inculpatul a solicitat reducerea pedepsei.
Prin Decizia penală nr. 71 A din 19 martie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-au respins, ca nefondate apelurile declarate în cauză.
S-a apreciat că, în concordanţă cu probele administrate, situaţia de fapt a fost corect reţinută, încadrarea juridică este corespunzătoare şi, de asemenea, corect s-a reţinut incidenţa art. 73 lit. b) C. pen. şi circumstanţele atenuante în favoarea inculpatului, fără însă a fi justificată solicitarea acestuia de reducere a pedepsei.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs părţile civile D.G. şi D.F. şi inculpatul S.M.
Părţile civile au invocat ca motive de recurs: nemotivarea hotărârii (caz de casare prevăzut de art. 3859 pct. 9 C. proc. pen.), greşita individualizare a pedepsei (art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.), solicitându-se înlăturarea art. 73 lit. b) şi art. 74 lit. a) şi c) C. pen., precum şi greşita încadrare juridică a faptei, considerându-se că inculpatul a săvârşit infracţiunea de omor, prevăzută de art. 174 C. pen. (caz de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen.).
Inculpatul, în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., a solicitat reducerea pedepsei aplicate.
Recursul inculpatului este neîntemeiat, iar recursurile părţilor civile sunt întemeiate în parte, în sensul celor ce urmează:
Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 3859 pct. 9 C. proc. pen. invocat de recurentele părţi civile, Înalta Curte apreciază că nu este întemeiat, întrucât instanţa de apel a răspuns, este adevărat, în sinteză, tuturor criticilor invocate, analizând fiecare motiv de apel formulat de apelanţi, astfel încât nu se poate reţine incidenţa cazului de casare evocat.
Nici critica privind greşita încadrare juridică a faptei, solicitându-se reţinerea infracţiunii de omor, prevăzută de art. 174 C. pen., nu este fondată (caz de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen.).
Delimitarea infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., de infracţiunea de omor prevăzută de art. 174 C. pen. se realizează prin analiza poziţiei subiective a făptuitorului faţă de acţiunile sale.
În cazul infracţiunii de omor făptuitorul acţionează cu intenţia de a ucide (directă sau indirectă), pe când în cazul infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, făptuitorul acţionează cu praeterintenţie (acesta urmăreşte intenţionat numai lovirea victimei, consecinţele mai grave fiindu-i imputabile din culpă).
Din punct de vedere teoretic, doctrina a stabilit criterii pentru a distinge cele două situaţii, făcându-se apel la obiectul folosit, zona corpului lovită, intensitatea loviturilor, raporturile anterioare între făptuitor şi victimă, atitudinea făptuitorului după comiterea faptei.
În cauza dedusă soluţionării, prin prisma probatoriului administrat, nu rezultă intenţia inculpatului de a ucide ci se conturează ca formă de vinovăţie praeterintenţia, specifică infracţiunii prevăzută de art. 183 C. pen.
Între părţi nu s-a probat existenţa vreunei stări conflictuale anterioare ci, dimpotrivă conflictul a izbucnit spontan, în timp ce părţile şi martorii stăteau de vorbă în faţa unui magazin.
Victima a fost cea care, având o sticlă de bere în mână, 1-a împins pe inculpat la nivelul pieptului, iar inculpatul a lovit victima o singură dată, cu pumnul, în zona gâtului. Victima a fugit şi la scurt timp a fost auzită căzând.
După ce victima a fost transportată la spital, la puţin timp după aceasta, medicii au constatat decesul, datorat hemoragiei meningo-cerebrale.
Prin urmare, probatoriul relevă că inculpatul a acţionat cu intenţia de a lovi partea vătămată, iar consecinţa mai gravă s-a produs din culpă, întrucât nu a prevăzut şi nici nu a acceptat că aplicând victimei o singură lovitură, cu pumnul, s-ar putea produce decesul acesteia.
Sub aspectul cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte reţine critica întemeiată doar în parte, în ceea ce priveşte cuantumul pedepsei aplicate.
Nu se justifică înlăturarea dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen., întrucât scuza provocării a fost corect reţinută.
Martorii oculari audiaţi în cauză (I.V., M.F.R., C.A., C.I.) au arătat că între inculpat şi victimă a izbucnit un conflict spontan, victima având o sticlă de bere în mână „i-a pus mâna în piept" inculpatului, după care inculpatul a ripostat, riposta acestuia fiind clar determinată de acţiunea victimei.
De asemenea, s-a reţinut corect şi incidenţa circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) şi e) C. pen., reţinându-se că inculpatul este infractor primar, a avut o atitudine sinceră şi de regret în timpul procesului, fapta a fost săvârşită în stare de provocare.
Înalta Curte apreciază, însă, că pedeapsa de 3 ani închisoare stabilită de instanţa de fond şi menţinută în apel nu corespunde, întrutotul, gradului de pericol social al faptei comise şi consecinţelor acesteia, astfel că se impune o majorare care să conducă la atingerea scopului preventiv şi educativ al pedepsei.
În condiţiile reţinerii circumstanţelor atenuante evocate, Înalta Curte apreciază că pedeapsa a fost coborâtă mult sub minimul textului incriminator, astfel că se impune redozarea acesteia, dar în sensul majorării şi nu al reducerii, astfel cum o cere inculpatul în recursul său, pe care instanţa, în raport de argumentele prezentate mai sus, îl constată ca neîntemeiat.
Pentru considerentele mai sus expuse, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursurile părţilor civile şi va casa în parte Decizia şi sentinţa primei instanţe.
Rejudecând, se va dispune majorarea pedepsei aplicate inculpatului de la 3 ani la 4 ani şi 6 luni închisoare.
Se vor menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.
În baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.
Se va deduce prevenţia pentru inculpat, conform art. 38516 raportat la art. 381 C. proc. pen., cu aplicarea art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP)
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat, onorariul avocatului din oficiu urmând a fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de părţile civile D.G. şi D.F. împotriva deciziei penale nr. 71/A din 19 martie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi familie.
Casează, în parte, Decizia atacată precum şi sentinţa penală nr. 135 din 19 decembrie 2007 a Tribunalului Teleorman.
Rejudecând, majorează pedeapsa aplicată inculpatului S.M. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 183 C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. b), art. 74 lit. a) şi c) şi art.76 C. pen. de la 3 ani închisoare la 4 ani şi 6 luni închisoare.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.M. împotriva aceleiaşi decizii.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 22 iulie 2007 la 26 septembrie 2008.
Obligă recurentul inculpat să plătească statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 septembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2998/2008. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3012/2008. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
