ICCJ. Decizia nr. 3041/2008. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr.3041/2008

Dosar nr. 20/42/2008

Şedinţa publică din 29 septembrie 2008

Asupra recursului de faţă:

În baza actelor dosarului, constată următoarele.

Prin sentinţa penală nr. 38 din 5 martie 2008 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin plângerea adresată Judecătoriei Ploieşti, înregistrată sub nr. 2376/281/2007, petiţionarul R.G., în conformitate cu dispoziţiile art. 2781 alin. (1) şi alin. (8) lit. b) C. proc. pen., a solicitat desfiinţarea referatului din 15 decembrie 2006, prin care procurorul a dispus clasarea lucrării înregistrate sub nr. 373/VI11/1/2006 la Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti, având ca obiect sesizarea acestuia privind efectuarea de cercetări penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu, trafic de influenţă şi alte fapte de corupţie de către instanţa de judecată în dosarul nr. 8547/2005 a Tribunalului Prahova.

În esenţă, s-a susţinut că, soluţia adoptată prin rezoluţia procurorului ierarhic superior este neîntemeiată, deoarece astfel cum a expus şi în plângerea formulată iniţial sub nr. 4116 din 6 februarie 2007 (ce face parte integrantă din prezenta plângere), învederând că, nu s-a avut în vedere faptul că, actul de vânzare-cumpărare nr. 641 din 15 septembrie 1951 este fals şi lovit de nulitate absolută şi nu constituie un titlu valabil, proprietarii de drept şi de fapt ai imobilului din Ploieşti, au fost părinţii petiţionarului, numiţii R.G. şi R.E. şi nu T.A. şi S.N.

A mai susţinut petiţionarul în plângere că, imobilul mai sus menţionat a fost luat de stat, fără titlu, prin Decretul nr. 92/1950 şi nu în baza Decretului nr. 218/1960, situaţie în care, revendicarea promovată cade sub incidenţa Legii nr. 10/2001 şi nu a Legii nr. 112/1995, cum eronat s-a primit susţinerea pârâţilor.

A mai arătat petiţionarul că, soluţia este nelegală şi în raport de prevederile art. 197 art. 3 şi art. 222 alin. (2) C. proc. pen., contravenind dispoziţiilor art. 11 pct. 1 lit. a) din acelaşi cod, potrivit cărora, clasarea poate fi dispusă numai atunci când, procesul penal se află în faza de urmărire penală, iar lucrarea fiind rezolvată cu nerespectarea principiilor fundamentale, respectiv principiul general al aflării adevărului, principiul rolului activ al organului judiciar şi principiul oficialităţii.

Ca urmare, s-a solicitat, în principal, desfiinţarea actelor procedurale atacate şi trimiterea cauzei organului competent, pentru începerea urmăririi penale faţă de făptuitori şi pentru săvârşirea infracţiunii sesizate prin plângerea înregistrată sub nr. 373A/III/1/2006, iar în subsidiar, dacă se apreciază că probele sunt suficiente, să se reţină cauza spre rejudecare de către curtea de apel, ca primă instanţă, conform art. 2781 alin. (1) şi alin. (8) lit. b) C. proc. pen.

În susţinerea plângerii întemeiate pe dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., petiţionarul a depus xerocopii de pe o serie de înscrisuri privind situaţia juridică a imobilelor revendicate pe dreptul comun ori administrativ, în calitate de moştenitor sau reprezentant al autorilor săi, note de şedinţă, motive de apel depuse în dosarele respective şi copii de pe hotărârile pronunţate, cu acte noi, prezentate la exercitarea controlului judiciar.

A mai reţinut instanţa de fond în considerentele hotărârii faptul că, Judecătoria Ploieşti, constatând că între persoanele cercetate sunt incluşi şi judecători de la Tribunalul Prahova, prin sentinţa penală nr. 525 din 6 martie 2007, Judecătoria Ploieşti a declinat competenţa de soluţionare a plângerii, în favoarea Curţii de Apel Ploieşti, conform, art. 2781 alin. (1), art. 281 pct. 1 lit. b), art. 39 şi art. 42 C. proc. pen.

Totodată, Curtea de Apel Ploieşti prin sentinţa penală nr. 44 din 26 aprilie 2007, pronunţată în dosarul nr. 973/42/2007 s-a desesizat în favoarea instanţei iniţial investite, pe considerentul că, obiectul cauzei îl constituie o petiţie formulată conform OG nr. 27/2002 şi nu o plângere penală, atâta timp cât nu a fost cercetat nici un magistrat, în condiţiile art. 222 C. proc. pen.

Rezolvând conflictul negativ de competenţă, prin încheierea nr. 2895 din 30 mai 2007, dată în dosarul nr. 4411/1/2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit competenţa de soluţionare a plângerii formulată de petiţionarul, persoană vătămată R.G., în favoarea Curţii de Apel Ploieşti, dispunând trimiterea dosarului pentru continuarea judecăţii.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti sub nr. 20/42/2008 la data de 12 ianuarie 2008.

A mai arătat instanţa de fond că, fiind legal citat la domiciliul legal şi procesual ales, deşi a avut cunoştinţă de ambele termene stabilite pentru examinarea plângerii formulate, petiţionarul - persoană vătămată R.G. nu s-a prezentat în faţa instanţei şi nici nu a depus înscrisuri noi sau completat în scris motivele invocate prin sesizarea adresată Judecătoriei Ploieşti.

Verificând actele procedurale atacate, pe baza lucrărilor şi materialului din dosarul cauzei, a înscrisurilor prezentate ca acte noi, în raport de prevederile art. 2781C. proc. pen., instanţa de fond a reţinut că, petiţionarul, persoană vătămată R.G. este moştenitorul legal al defuncţilor R.G. decedat la data de 18 ianuarie 1987 şi R.E., decedată la 16 martie 1992, calitate în care , în nume personal sau în reprezentare, acesta a promovat o serie de acţiuni civile în drept comun sau potrivit normelor organice de aplicare a Legii nr. 112/1005, republicată şi a Legii nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2005, vizând între altele şi restituirea în natură a imobilului (teren şi casă), situat în Ploieşti, judeţul Prahova, pretins a fi trecut în mod abuziv în proprietatea statului, conform Decretului nr. 92/1950.

S-a mai arătat că, în mare parte, cererile formulate de petiţionar i-au fost respinse, în principal, pentru lipsa calităţii procesuale active, nerespectarea dispoziţiilor legale privind legea timbrului judiciar şi natura acţiunii promovate, lipsa de identitate dintre persoanele menţionate ca moştenitori ai imobilului şi acelea de la care s-a preluat, conform Decretului nr. 218/1960.

Totodată s-a reţinut că, la adoptarea dispoziţiei nr. 7763 din 1 noiembrie 2005 de către Primăria municipiului Ploieşti, respingându-se cererea notificată prin care reiterând demersurile anterioare, inclusiv administrative, persoană vătămată R.G. a solicitat restituirea imobilului sus-menţionat, conform Legii nr. 10/2001, modificată.

Soluţia s-a confirmat de către Tribunalul Prahova, prin sentinţa nr. 592 din 6 iunie 2006 pronunţată în dosarul nr. 8547/2005 a respins contestaţia formulată de petiţionar în contradictoriu cu intimaţii Primăria Consiliului local an municipiului Ploieşti, Prefectura judeţului Prahova, Consiliul Judeţean Prahova şi SC C. SA, ca neîntemeiată. Totodată, s-a luat act că, petiţionarul R.G. a renunţat la cererea privind anularea contractului de vânzare-cumpărare nr. 1944 N/2000 încheiat între SC C. SA şi S.M., actualul proprietar al imobilului.

În esenţă, instanţa civilă a reţinut că, în raport de probele administrate privind circuitul imobilului din litigiu, în perioada 1951-2000, nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 ce reglementează preluarea abuzivă deoarece la data preluării de către stat, nu se mai afla în patrimoniul autorilor săi, defuncţii R.G. şi R.E., fiind înstrăinat pe baza acordului de voinţă foştilor proprietari T.A. şi S.N., prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 641 din 15 septembrie 1951.

A mai arătat instanţa de fond că, nemulţumit de soluţie, petiţionarul persoană vătămată R.G. a formulat apel, cauza fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti sub nr. 6458/42/2006, cu termen de judecată la 1 februarie 2007, aspectele de nelegalitate şi netemeinicie fiind depuse în scris cu adresa nr. 4110 din 29 ianuarie 2007, înregistrată la Liga Democratică pentru Dreptate Bucureşti.

Totodată, succesiv, la datele de 10 august 2006 şi respectiv 11 octombrie 2006, petiţionarul a formulat împotriva „pârâţilor săi", fără a preciza care sunt aceste persoane şi a 2 instanţei de fond", care nu a respectat prevederile art. 44 din Legea nr. 10/2001, la soluţionarea dosarului nr. 8547/2005, solicitând Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciul Teritorial Ploieşti, cât şi Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti efectuarea de cercetări penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu, trafic de influenţă, corupţie, deposedare şi furt de proprietate.

În esenţă s-a susţinut că, hotărârea adoptată cât şi dispoziţia emisă de Primăria Ploieşti s-ar încadra într-un concern fraudulos constituit împotriva restabilirii drepturilor sale asupra imobilelor moştenite pe raza municipiului Ploieşti, provenite de la părinţii predecedaţi, atâta timp cât acţiunile promovate în procedura specială şi de drept comun, s-au respins contrar evidenţelor primare deţinute de organele locale şi altor înscrisuri prezentate în cauză.

S-a mai arătat că, neexercitându-şi rolul activ pentru aflarea adevărului, la primul grad de jurisdicţie, instanţa nu ar fi dispus obligarea părţilor să depună documentaţia concludente pentru stabilirea situaţiei juridice şi locative a imobilului în cauză, cerere refuzată la solicitarea personală.

S-a mai precizat că, plângerea întemeiată pe dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., cuprinzând aspecte de fapt şi de drept detaliate, face parte integrantă din motivarea apelului declarat în cauză, aflat pe rolul instanţelor competente, fiind înaintată totodată şi altor organe abilitate să contribuie la înfăptuirea justiţiei, respectiv parchete, poliţie şi Consiliul Superior al Magistraturii.

De asemenea, instanţa de fond a mai reţinut că, separat de aceasta s-a solicitat şi tragerea la răspundere civilă (în limita sumei de 10 miliarde lei) a persoanelor vinovate pentru săvârşirea infracţiunilor menţionate, suspendarea necondiţionată din funcţie, precum şi aplicarea sechestrului asigurător asupra întregii averi mobile şi imobile a acestora. Sesizările au fost înregistrate sub nr. 373/VI11/1/2006 pe rolul Direcţiei Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Ploieşti, iar faţă de prevederile art. 224 C. proc. pen., procurorul competent a procedat la strângerea unor date necesare stabilirii limitelor funcţionale pentru rezolvarea acestora, inclusiv existenta vreuneia dintre cazurile de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale, prevăzute de art. 10 C. proc. pen. şi respectiv începerii urmăririi penale.

Ca urmare, cu respectarea dispoziţiilor din Legea nr. 10/2001, modificată, s-a procedat la verificarea actelor procedurale criticate de petiţionar, ataşându-se xerocopii atât de pe sentinţa nr. 592 din 6 iunie 2006 a Tribunalului Prahova, cât şi înscrisurile reţinute drept concludente şi pertinente pentru pronunţarea acesteia la primul grad de jurisdicţie.

S-a mai reţinut că, la data de 11 septembrie 2006 s-a procedat la audierea, acesta declarând că îşi susţine plângerea astfel cum a fost formulată, nu înţelege să facă alte precizări.

Pe baza verificărilor efectuate, prin referatul din 15 decembrie 2006, procurorul a dispus clasarea lucrării înregistrate sub nr. 573A/III/I/2006, apreciind că, din cuprinsul sesizărilor şi declaraţiilor date de persoana vătămată, nu rezultă indicii cu privire la săvârşirea unor fapte determinate de corupţie de către anumite persoane.

S-a menţionat că, nu face o descriere a modului concret în care au fost săvârşite faptele reclamate, respectiv de abuz în serviciu, trafic de influenţă şi nu prezintă nici un element de fapt din care să rezulte că ar fi comise.

Soluţia a fost confirmată de procurorul şef al Direcţiei Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Ploieşti, care prin rezoluţia nr. 71/11/2/2007 din 8 februarie 2007 a respins plângerea formulată de petiţionarul R.G., conform procedurii prevăzute de art. 278 C. proc. pen., concluzionându-se că, nu s-au putut materializa dovezi concludente în sprijinul susţinerilor petiţionarului.

A mai reţinut instanţa de fond că, pentru a dispune astfel, pe baza actelor premergătoare efectuate , cei doi procurori au reţinut că imobilul din Ploieşti, a fost trecut în proprietatea statului, în baza Decretului nr. 218/1950, prin Decizia nr. 94/1961 (poz.65), a Sfatului Popular al oraşului Ploieşti, Întreprinderea de Locuinţe şi Localuri Ploieşti, fiind preluat de la titularii T.A. şi S.N.

Pe de altă parte, s-a mai reţinut că, nu există nicio dovadă că acesta ar fi fost preluat în baza Decretului nr. 92/1950 de la R.G. şi R.E., autorii moştenitorului R.G.G., fapt de altfel imposibil, având în vedere că, anterior anului 1950, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 641 din 15 septembrie 1951 aceştia l-au vândut cumpărătorilor menţionaţi.

Separat, s-a constatat că, în mod corect tribunalul a luat act că, reclamantul R.G. a renunţat la cererea privind anularea contractului de vânzare-cumpărare nr. 1944 N/2000, declaraţia de voinţă fiind consemnată la termenul de judecată din 30 mai 2006.

S-a mai arătat că, nu s-a identificat nicio dovadă pentru a demonstra faptul că, actul de vânzare-cumpărare nr. 641/1951 ar fi fals şi nici nu este de competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie verificarea cererilor şi motivelor de apel formulate în cadrul unor dosare aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti.

Instanţa de fond a apreciat că, soluţia de clasare a lucrării înregistrate sub nr. 373/VI11/1/2007 la Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Ploieşti, privind sesizarea persoanei vătămate R.G., pentru efectuarea de cercetări penale faţă de pârâţii şi „instanţa de judecată", din dosarul civil nr. 8547/2005 al Tribunalului Prahova în care s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 592/2006 este corectă.

De asemenea, instanţa de fond a constatat că, din cuprinsul plângerii formulate de petiţionar, rezultă fără dubiu, punerea în discuţie a exercitării unor atribuţii administrative şi jurisdicţionale de către Primăria şi Consiliul Local al municipiului ploieşti. Prefectura şi Consiliul Judeţean Prahova, SC C. SA Ploieşti, intimaţi în dosarul civil nr. 8547/2005 al Tribunalului Prahova şi respectiv „instanţa de judecată", dacă membrii ai completului de judecată, între care şi judecători.

Totodată, instanţa de fond a reţinut că, petiţionarul a susţinut că, dispoziţiile şi respectiv hotărârea adoptată în litigiul civil în care acesta are calitate procesuală, sunt nelegale şi neîntemeiate, contravenind probelor administrate, dar şi dispoziţiilor art. 44 din Legea nr. 10/2001 privind restituirea în natură a unui imobil preluat abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. situat în municipiul Ploieşti, şi aflat în prezent în proprietatea unei terţe persoane.

S-a mai arătat în considerentele hotărârii atacate că, potrivit legii menţionate şi normele date în aplicarea acesteia, persoanele ce invocă dreptul la măsuri reparatorii sunt obligate să se supună procedurilor anume reglementate, iar dispoziţiile luate de către autorităţile publice ori administrative implicate, precum şi litigiile ivite se soluţionează de către secţia civilă a tribunalelor, conform dreptului comun inclusiv prin exercitarea controlului ierarhic jurisdicţional de către instanţele superioare.

A mai avut în vedere instanţa de fond că, din coroborarea art. 2 şi art. 99 din Legea nr. 302/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, rezultă că judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii, fiind obligat ca prin întreaga lor activitate să-şi îndeplinească îndatoririle de serviciu, conform art. 4 şi art. 5, exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau din neglijenţă constituind abatere disciplinară de competenţa Consiliului Superior al magistraturii, potrivit procedurii prev. de art. 100, dacă nu constituie infracţiune.

Pe de altă parte, s-a mai arătat că, deşi petiţionarul a cunoscut persoanele ce au emis dispoziţii şi respectiv au pronunţat hotărârea ce l-a nemulţumit, iar în cadrul procedurii prealabile procurorul sesizat a dispus ascultarea tocmai în vederea completării elementelor prevăzute de art. 221-222 C. proc. pen., petiţionarul R.G. , prin declaraţie olografă a arătat expres că, nu înţelege să facă alte precizări, susţinându-şi acţiunea aşa cum a fost motivată.

Totodată, a solicitat ca verificarea aspectelor de fapt şi de drept sesizate să se efectueze „prin studierea atentă pe lângă dosarul nr. 8547/2005 al Tribunalului Prahova şi dosarele Primăriei municipiului Ploieşti, Legea nr. 112/1995, Legea nr. 10/2001 şi Legea nr. 245/2005. Instanţa de fond a constatat că, actele procurorului atacate de petiţionar sunt legale şi temeinice iar plângerea formulată este nefondată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petiţionarul R.G., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, desfiinţarea referatului nr. 373/VI11/1/2006 din 15 decembrie 2006 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Direcţiei Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Ploieşti, şi a rezoluţiei nr. 71/11/2/2007 din 8 februarie 2007 dată de procurorul şef al Direcţiei Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Ploieşti, şi trimiterea cauzei la aceeaşi unitate de parchet pentru continuarea cercetărilor şi anchetarea pe fond a faptelor pe care Ie-a reclamat, cu respectarea procedurilor şi a Legii nr. 10/2001 şi art. 44.

Recurentul petiţionar a arătat în motivarea recursului că, instanţa de fond i-a încălcat dreptul la apărare, şi dreptul la un proces echitabil întrucât judecata, cauzei a avut loc în absenţa sa şi deşi a solicitat amânarea cauzei, cererea sa a fost respinsă. în acest sens a arătat că, la data de 4 februarie 2006 a depus o cerere de amânare a judecării cauzei, deoarece a primit citaţia la data de 1 februarie 2006, deoarece a fost greşit citat de către Curtea de Apel Ploieşti, Deşi pentru termenul din 20 februarie 2008 a comunicat instanţei noua adresă unde să fie citat, aceasta nu s-a conformat, fiind citat la vechea adresă.

A mai susţinut petiţionarul că, la data de 6 martie 2008 a mai adresat o cerere instanţei prin care a învederat că, la termenul din 5 martie 2008 s-a prezentat în şedinţa de judecată la ora 9,00 şi a rămas până la orele 12,00 dar dosarul cauzei nu s-a găsit, motiv pentru care a părăsit sala de şedinţă, din motive obiective.

A mai susţinut petiţionarul că, la termenul de judecată din 5 martie 2008 a constatat că procuror de şedinţă a fost C.R. care a întocmit şi referatul nr. 373/VI 11/1/2006 din 15 decembrie 2006 şi care a dispus soluţia de clasarea a plângerii.

Recurentul petiţionar a mai criticat hotărârea atacată în sensul că instanţa nu şi-a exercitat rolul activ în vederea aflării adevărului, stabilirea situaţiei de fapt, a infracţiunilor săvârşite, a vinovaţilor pentru faptele ce s-au produs, precum şi contextul în care s-au putut înfăptui aceste infracţiuni, care au condus la deposedarea fără titlu a autorilor săi de imobilul în litigiu, fapt pentru care a formulat plângerea nr. 3999 din 8 august 2006 prin care a solicitat celor la care s-a adresat soluţionarea acestei, în limitele competenţei lor, cu respectarea strictă a Legii nr. 10/2001 şi a dispoziţiilor art. 44, indiferent de calitatea şi funcţia persoanelor incriminate, inclusiv şi împotriva primarului municipiului Ploieşti care a semnat dispoziţia nr. 7763 din 1 noiembrie 2005, prin care i-a respins Notificarea nr. 2925 din 3 aprilie 2001,

Examinând recursul declarat de petiţionară, sub toate aspectele conform art. 3856alin. (3), coroborat cu art. 38514 C. proc. pen. Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Verificând actele şi lucrările existente la dosar, se constată că hotărârea atacată este legală şi temeinică.

Astfel, prin adresa nr. 6818/2006 Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul de registratură, grefă, arhivă şi relaţii cu publicul a înaintat Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Ploieşti, pentru a verifica aspectele sesizate şi a aprecia asupra competenţei de soluţionare, plângerea formulată de petiţionarul R.G., fiind înregistrată sub nr. 373A/111/1/2006, iar la data de 1 septembrie 2006 aceeaşi plângere a aceluiaşi petiţionar a fost înaintată aceleiaşi unităţi de parchet spre competentă soluţionare de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, sub nr. 1575A/III/1/2006.

Se reţine că, petiţionarul a menţionat în memoriul său că formulează „plângere" împotriva pârâţilor săi" (fila 18 din dosarul nr. 373/VIII/1/2006) , fără a preciza însă numele acestor persoane, precum şi împotriva „instanţei de fond", susţinând că aceasta nu respectă dispoziţiile art. 44 din Legea nr. 10/2001, referitor la litigiul care privea un imobil situat în Ploieşti, judeţul Prahova şi pe care îl avea pe rolul Tribunalului Prahova şi forma obiectul dosarului nr. 8547/2005, solicitând a se efectua cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu, trafic de influenţă şi corupţie.

Cu ocazia ascultării petiţionarului, la data de 11 septembrie 2008, acesta a declarat că îşi susţine plângerea astfel cum a fost formulată, fără a face alte precizări (fila 24 din dosarul nr. 373/VI11/1/2006).

În urmare cercetărilor efectuate de către procuror a rezultat că, petiţionarul este moştenitorul legal al defuncţilor R.G. decedat la data de 18 ianuarie 1987 şi R.E. decedată la 16 martie 1992, astfel cum rezultă din certificatele de moştenitor nr. 495/1998 şi 4961998, autorii petiţionarului deţinând în proprietate imobilul din Ploieşti, imobil pe care aceştia l-au înstrăinat prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 641 din 15 septembrie 1951 numiţilor T.A. şi S.N.

A mai reţinut procurorul că, prin Decizia nr. 94/1961 (poziţia 65) a Sfatului Popular al oraşului Ploieşti, Întreprinderea de Locuinţe şi Localuri Ploieşti, imobilul menţionat a trecut în proprietatea statului, în baza Decretului nr. 218/1960, fiind preluat de la T.A. şi S.N.

De asemenea, la data de 20 septembrie 2000, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 1944/N /2000 proprietarul imobilului din Ploieşti, a devenit S.M., vânzător fiind SC C. SA Ploieşti.

Prin dispoziţia nr. 7763 din 1 noiembrie 2005 a Primăriei Municipiului Ploieşti a fost respinsă cererea notificată a petiţionarului R.G., prin care solicita restituirea în natură a imobilului arătat, această decizie fiind contestată la Tribunalul Prahova, fiind înregistrată sub nr. 8547/2005.

S-a mai avut în vedere că, prin sentinţa civilă nr. 592/2006 pronunţată în dosarul nr. 8547/2005, Tribunalul Prahova a respins acţiunea reclamantului R.G., ca neîntemeiată, luând totodată act că acesta a renunţat la anularea contractului de vânzare-cumpărare nr. 1944N/2000.

Deoarece nu s-au materializat dovezi concludente în susţinerea afirmaţiilor petiţionarului, procurorul a dispus clasarea lucrării.

Legalitatea şi temeinicia acestei soluţii a fot verificată de procurorul ierarhic superior, respectiv procurorul şef al Direcţiei Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Ploieşti, care prin rezoluţia nr. 71/11/2/2007 din 8 februarie 2007 a respins plângerea formulată de petiţionarul R.G., conform procedurii prevăzute de art. 278 C. proc. pen., concluzionându-se că, nu s-au putut materializa dovezi concludente în sprijinul susţinerilor petiţionarului.

Potrivit dispoziţiilor art. 221-222 C. proc. pen., în situaţia sesizării organelor de urmărire penală de către persoane vătămate, solicitându-se efectuarea de cercetări sub aspectul săvârşirii unor infracţiuni, acestea sunt obligate, între altele, să descrie împrejurările în care au fost comise faptele, ce formează obiectul plângerii, să indice făptuitorul dacă este cunoscut, precum şi mijloacele de probă apreciate ca pertinente pentru aflarea adevărului.

Revenind la cauză se reţine că, deşi petiţionarul a cunoscut persoanele ce au emis dispoziţii şi respectiv au pronunţat hotărârea ce l-a nemulţumit, iar în cadrul procedurii prealabile procurorul sesizat a procedat la ascultarea sa în scopul de a completa elementelor prevăzute de textul de lege menţionat mai sus, acesta, prin declaraţie olografă a arătat expres că, nu înţelege să facă alte precizări, susţinându-şi acţiunea aşa cum a fost motivată.

Aspectele de nelegalitate şi de netemeinice a unei hotărâri judecătoreşti, nu pot fi îndreptate decât în urma exercitării căilor de atac prevăzute de lege.

În acest sens, în situaţia în care petiţionarul era nemulţumit de hotărârea pronunţată de instanţa civilă prin care i-a fost respinsă contestaţia formulată în contradictoriu cu Primăria Municipiului Ploieşti, Consiliul Local al Municipiului Ploieşti, Prefectura Judeţului Prahova şi Consiliului Judeţean Prahova, avea dreptul să exercite calea de atac a apelului.

Aşadar, Înalta Curte constată că, soluţiile date de procurori în cauză sunt legale şi temeinice, acestea fiind în mod justificat menţinute de instanţa de fond, având în vedere că, din actele premergătoare efectuate în cauză şi din cuprinsul sesizărilor şi declaraţiilor petiţionarului nu au rezultat indicii cu privire la săvârşirea unor fapte determinate de corupţie de către anumite persoane, iar acesta nu a realizat o descriere a modului concret în care au fost comise faptele pe care Ie-a reclamat, respectiv abuz în serviciu şi trafic de influenţă, şi nu a prezentat niciun element de fapt din care să rezulte că au fost comise infracţiunile menţionate.

De asemenea, susţinerile recurentul petiţionar în sensul că, i-a fost încălcat dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil deoarece instanţa de fond a judecat plângerea în lipsa acestuia, sunt neîntemeiate.

Verificând actele şi lucrările dosarului se constată că, la termenul de judecată din 5 martie 2008, când a fost soluţionată plângerea, deşi procedura de citare faţă de petiţionar a fost îndeplinită, fiind citat atât la domiciliul său din Bucureşti, cât şi la domiciliul ales la sediul Ligii Democratice pentru Dreptate din România, în Bucureşti, potrivit dovezilor de îndeplinire a procedurii de citare ataşate la dosarul instanţei de fond, (filele 12,13) , aşa cum rezultă din partea introductivă a sentinţei nr. 38 din 5 martie 2008, acesta nu s-a prezentat în şedinţa de judecată (fila 15 din dosarul instanţei de fond).

Totodată, cererea înregistrată la Curtea de Apel Ploieşti sub nr. 4433 din 6 martie 2008 (filele 20-21 din dosarul instanţei de fond), prin care petiţionarul solicita amânarea cauzei cu motivarea că, dosarul nu s-a aflat în sala de şedinţă la termenul din 5 martie 2008, nu mai putea fi avută în vedere de instanţa de judecată, din moment ce plângerea fusese deja soluţionată.

Pe de altă parte, dispoziţiile art. 2781 alin. (3) C. proc. pen. prevăd că, persoana faţă de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale, precum şi persoana care a făcut plângerea se citează.

Neprezentarea acestor persoane legal citate, nu împiedică soluţionarea cauzei

Aşadar, se constată că, în cauză instanţa de fond procedând la judecarea cauzei în lipsa petiţionarului nu i-a încălcat dreptul la apărare nici dreptul său la un proces echitabil, întrucât acesta a fost legal citat, iar conform textului de lege mai înainte menţionat, prezenţa lui în instanţă nu era obligatorie.

De asemenea, critica recurentului petiţionar referitoare la faptul că acelaşi procuror care a dat rezoluţia nr. 373A/lll/1/2006 din 15 decembrie 2006 a participat şi ca procuror de şedinţă la soluţionarea pe fond a plângerii nu este întemeiată, întrucât această împrejurare nu constituie potrivit dispoziţiile art. 46-49 C. proc. pen., un caz de incompatibilitate.

Aşa fiind, Înalta Curte, constată că recursul declarat de petiţionarul R.G. este nefondat şi în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. îl va respinge ca atare. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul petiţionar va fi obligat la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul R.G. împotriva sentinţei penale nr. 38 din 5 martie 2008 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publica, azi 29 septembrie 2008.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3041/2008. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs