ICCJ. Decizia nr. 3083/2008. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3083/2008
Dosar nr. 11907/3/200.
Şedinţa publică din 1 octombrie 200.
Asupra recursului penal de faţă;
Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 602 din 22 mai 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a fost respinsă ca nefondată cererea de revizuire a sentinţei penale nr. 1291 din 14 octombrie 2004, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia II penală, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 390 din 19 ianuarie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, formulată de condamnatul V.G., cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că urmare a cererii formulate de revizuientul V.G., prin care a solicitat revizuirea sentinţei penale nr. 1291 din 14 octombrie 2004, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia II penală, prin sentinţa penală nr. 1425 din 18 octombrie 2005 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia II penală, s-a dispus trimiterea cererii de revizuire la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti în vederea efectuării de cercetări potrivit dispoziţiilor art. 397 C. proc. pen.
Prin referatul întocmit de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti s-a solicitat respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă întrucât motivele invocate de revizuient nu se încadrează în niciunul din motivele prevăzute de dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. a)-e) C. proc. pen. întrucât acesta nu a făcut dovada că s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei.
În urma analizei actelor şi lucrărilor dosarului, Tribunalul a reţinut că revizuientul V.G. a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 10 ani pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor calificat, prev. de art. 20 raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen., rămasă definitivă prin Decizia penală 390 din 19 ianuarie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Prin cererea de revizuire, revizuientul a solicitat reaudierea martorului I.A.L. şi efectuarea unei expertize psihiatrice întrucât are grave probleme de sănătate care au influenţat negativ modul de desfăşurare a cercetărilor, schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de vătămare corporală gravă sau încăierare, precum şi aducerea părţii vătămate R.A.
S-a mai reţinut că prin cererea formulată în cauză, revizientul nu a făcut dovada descoperirii de fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă cu ocazia soluţionării cauzei, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., împrejurări apte să conducă la schimbarea situaţiei de fapt în sensul rejudecării procesului.
S-a apreciat de instanţa de fond că ceea ce a solicitat revizuientul este o reevaluare a mijloacelor de probă, o prelungire a probaţiunii, ceea ce este inadmisibil pe calea revizuirii.
Împotriva hotărârii instanţei de fond a declarat apel revizuientul, criticând-o cu privire la greşita respingere a cererii de revizuire.
Prin Decizia penală nr. 185 din 9 iulie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, s-a respins ca nefondat apelul declarat de revizuientul condamnat V.G. împotriva sentinţei penale nr. 602 din 22 mai 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia II penală, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut că prin cererea de revizuire formulată în cauză, revizuientul V.G. a solicitat reaudierea martorului I.A.L., efectuarea unei expertize psihiatrice întrucât are grave probleme de sănătate, aducerea părţii vătămate R.A. şi schimbarea încadrării juridice dată faptei comise de acesta în infracţiunea de vătămare corporală gravă sau încăierare, ceea ce în realitate înseamnă schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care a fost condamnat şi reevaluarea probatoriului administrat.
A mai reţinut instanţa de apel că potrivit dispoziţiilor art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., temeiul juridic în baza căruia condamnatul a formulat cererea de revizuire, cererea este admisibilă numai dacă cel în cauză dovedeşte existenţa unor fapte sau împrejurări noi, necunoscute de instanţă cu ocazia judecării cauzei, ori, în speţă s-a constatat că aceste critici au fost avute în vedere de prima instanţă, fiind înlăturate motivat doar cele care nu se coroborau cu restul materialului probator.
Împotriva hotărârii pronunţată în apel a declarat recurs revizuientul V.G., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinice sub aspectul greşitei respingeri a cererii de revizuire.
Cu ocazia judecării recursului, revizuientul a reiterat aceeaşi cerere susţinută în faţa instanţelor de fond şi apel, respectiv de reaudiere a martorului I.A., a părţii vătămate R.A., efectuarea unei expertize psihiatrice şi schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care a fost condamnat întrucât nu se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor, ci aceea de vătămare corporală gravă.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., temeiul juridic în baza căruia revizuientul V.G. a formulat cererea de revizuire, revizuirea poate fi cerută atunci când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei.
Funcţia procesuală a instituţiei revizuirii constă în descoperirea şi aducerea în faţa instanţei a unui material probator cu totul nou, care nu a fost cunoscut instanţei care a judecat anterior cauza, de natură a conduce la înlăturarea erorilor de fapt existente în conţinutul hotărârii judecătoreşti. Revizuirea presupune existenţa unei erori care decurge din greşita stabilire a situaţiei de fapt.
Or, în cauza de faţă, revizuientul a solicitat schimbarea încadrării juridice date faptei pentru care a fost condamnat prin reevaluarea probatoriului administrat, respectiv reaudierea martorului I.A.L., a părţii vătămate R.A. şi efectuarea unei expertize psihiatrice, tară a face dovada descoperirii unor fapte sau împrejurări care nu au fost cunoscute de instanţa care a pronunţat hotărârea de condamnare şi care ar conduce la stabilirea unei noi situaţii de fapt.
Aşa fiind, Înalta Curte constată că hotărârea instanţei de apel este legală şi temeinică şi în mod corect a fost respins apelul declarat împotriva sentinţei penale nr. 602 din 22 mai 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia II penală, astfel că recursul declarat de revizuient apare ca nefondat, iar în temeiul dispoziţiilor art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. urmează a fi respins.
În temeiul dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul revizuient va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de revizuientul V.G. împotriva deciziei penale nr. 185 din 9 iulie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul la plata sumei de 300 lei reprezentând cheltuieli judiciare statului din care suma de 200 lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şediţnţă publică azi 1 octombrie 2008.
i
| ← ICCJ. Decizia nr. 3062/2008. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3092/2008. Penal → |
|---|
