ICCJ. Decizia nr. 3175/2008. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3175/2008
Dosar nr. 338/36/2008
Şedinţa publică din 8 octombrie 2008
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 91 din 1 iulie 2008, Curtea de Apel Constanţa a respins, ca nefondată, plângerea petentului I.F., împotriva rezoluţiei nr. 66/P/2007 din 29 noiembrie 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:
Petentul a formulat plângere, în condiţiile art. 2781 C. proc. pen., împotriva rezoluţiei de neînceperea urmăririi penale dispusă la 29 noiembrie 2007, în dosarul nr. 266/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constantin.
În susţinerea plângerii, petentul a arătat că P.G., procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea şi P.C., lucrător de poliţie au săvârşit infracţiunea de abuz în serviciu şi infracţiunile de complicitate la represiune nedreaptă, respectiv, infracţiunea de purtare abuzivă iar M.V., judecător la Tribunalul Tulcea infracţiunea de represiune nedreaptă, prevăzută de art. 268, teza IV C. pen.
În fapt, petentul a arătat că a fost trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea din 17 februarie 2004 întocmit de procurorul P.G., pentru că în calitate de agent de poliţie la Poliţia de Frontieră, cu prilejul efectuării unor controale pe linia combaterii braconajului fiscal a ridicat mai multe scule de pescuit, pe care nu le-a predat în vederea confiscării, iar o parte au fost restituite persoanelor depistate.
Prin sentinţa penală nr. 126 din 25 mai 2005 a Tribunalului Tulcea, pronunţată de judecătorul M.V. s-a dispus condamnarea acestuia la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu executare. Împotriva sentinţei s-a declarat apel, apel admis de Curtea de Apel Constanţa care a trimis cauza spre rejudecare la instanţa de fond. Ulterior, cauza a fost strămutată la Judecătoria Suceava, care în rejudecare, a hotărât achitarea numitului I.F.
Procedând la soluţionarea pe fond a plângerii, prima instanţă a reţinut, în raport de acuzele petentului vizând trimiterea în judecată şi condamnarea pe nedrept şi pe baza unor mărturii mincinoase, că trimiterea în judecată şi cercetarea judecătorească s-a făcut cu respectarea unor dispoziţii legale, fiind bazate pe probele administrate şi care au fost interpretate şi apreciate de magistrat pe baza propriei convingeri.
În termen legal, împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petentul.
Recurentul nu a motivat în scris recursul declarat şi deşi legal citat, nu s-a prezentat nici pentru susţinerea orală a motivelor de recurs.
În această situaţie, hotărârea va fi examinată în raport de dispoziţiile art. 3856 C. proc. pen., constatându-se că recursul este nefondat.
Hotărârea instanţei prin care s-a menţinut soluţia dispusă de procuror, este legală şi temeinică pentru considerentele de fapt şi de drept ce urmează.
Din actele efectuate în cauză rezultă că cercetarea penală efectuată în cauză cât şi judecarea cauzei în primă instanţă, cât şi în căile de atac, s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor legale, pe baza sesizării numitului A.I. din Niculiţel care a reclamat mai multe abuzuri comise de petent, în calitatea sa de agent de poliţie.
În aceste condiţii, cercetarea procurorului cât şi cea judecătorească s-a întemeiat pe acte obţinute de la P.F.A. Deltei Dunării şi a declaraţiilor persoanelor audiate în cauză, inclusiv a poliţiştilor care l-au însoţit în activităţile efectuate pe I.F., acestora din urmă nemodificându-se niciodată relatările lor.
Împrejurarea că în aceeaşi cauză penală s-au pronunţat soluţii diferite, pe parcursul căilor de atac exercitate, nu justifică şi nici nu dovedeşte existenţa unor elemente de rea credinţă în exercitarea atribuţiilor de serviciu din partea magistraţilor care au instrumentat cauza în diferite faze procesuale, cu respectarea aceloraşi dispoziţii legale şi probe administrate în cauză.
Şi desigur, cu atât mai mult cu cât, orice soluţie reflectă convingerea proprie a magistratului formată pe baza legii, a probelor administrate în cauză şi a propriei conştiinţe, iar în speţă, soluţia de achitare dispusă ulterior a avut la bază aprecierea şi cuantificarea caracterului însemnat al tulburării bunului mers al activităţii sectorului de frontieră, stabilindu-se că deşi s-a produs o tulburare, aceasta nu are caracter grav.
Pe de altă parte, posibilitatea exercitării controlului judecătoresc în cadrul căilor de atac stabilite de lege permite verificarea şi examinarea atât sub aspectul legalităţii cât şi al temeiniciei pentru hotărârile pronunţate în cauzele deduse judecăţii.
Aşa fiind, pentru totalitatea considerentelor expuse se constată că atât soluţia dispusă de procuror, cât şi hotărârea instanţei care menţine această soluţie, sunt legale şi temeinice urmând a fi menţinute prin respingerea recursului declarat de petent, potrivit art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul I.F. împotriva sentinţei penale nr. 91 din 1 iulie 2008 a Curţi de Apel Constanţa.
Obligă recurentul petiţionar la 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 8 octombrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3163/2008. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 3190/2008. Penal → |
|---|
