ICCJ. Decizia nr. 3118/2008. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3118/2008
Dosar nr. 43730/3/2008
Şedinţa publică din 6 octombrie 2008
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele .
Prin sentinţa penală nr. 55 din 16 ianuarie 2008, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a fost condamnat inculpatul I.I.L., la 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 2 şi 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), art. 74 lit. i), art. 76 lit. a) C. pen.
În baza art. 65 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 5 ani, după executarea pedepsei principale.
În baza art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi art. 74 lit. c), art. 76 lit. d) C. pen., a fost condamnat inculpatul I.I.L. la o pedeapsă de 1 an închisoare.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. a contopit pedepsele, stabilind ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 7 ani.
În baza art. 35 alin. (1) C. pen., alături de pedeapsa principală de 7 ani s-a aplicat aceluiaşi inculpat pedeapsa interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi lit. b) C. pen. pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei, cu aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a menţinut starea de arest a inculpatului.
A dedus durata reţinerii şi arestării preventive a inculpatului I.I.L. de la 17 noiembrie 2006 la zi.
2. În baza art. 4 alin. (2) din Legea 143/2000 şi art. 74 lit. c), art. 76 lit. d) C. pen. a fost condamnat inculpatul G.G.
În baza art. 5 din Legea 143/2000 şi art. 74 lit. c), art. 76 lit. c) C. pen. a fost condamnat inculpatul G.G. la o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni închisoare.
În baza art. 65 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale, iar în baza art. 33 lit. a) şi art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. a contopit pedepsele aplicate, stabilind ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani şi 6 luni închisoare.
În baza art. 35 alin. (1) C. pen., alături de pedeapsa principală de 2 ani şi 6 luni închisoare, s-a aplicat pedeapsa interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale cu aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 17 alin. (1) din Legea 143/2000 a confiscat de la inculpatul I.I.L. cantitatea de 4,00 grame substanţă care conţine heroină, rămasă după efectuarea analizelor de laborator, conform dovezii seria D nr. 001308 din 20 noiembrie 2006 a IGPR-DCJSEO.
A constatat consumată în procesul analizelor de laborator restul de 0,17 grame şi respectiv 0,23 grame substanţă care conţine heroină.
A constatat distrusă fiola pe care s-a pus în evidenţă heroină ridicată de la inculpatul G.G., iar în baza art. 17 alin. (2) din Legea 143/2000 s-a confiscat de la inculpatul I.I.L. suma de 110 lei obţinută din săvârşirea faptei.
În baza art. 169 C. proc. pen., s-a dispus restituirea către inculpatul I.I.L. a unui telefon mobil marca Nokia 16000 seria IMEI 359376/00/193195/6, a unui acumulator Nokia seria 0670399363807, a unei cartele Vodafone seria 607117016278, a unui telefon mobil Samsung seria 359781/00/0685481/9, a unui acumulator Samsung seria SIN:YA1A61935/-2 şi a unei cartele Vodafone seria 606297654809, iar inculpaţii au fost obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că organele de urmărire penală au înregistrat, la 13 noiembrie 2006, denunţul martorului cu identitate protejată, M.I. care a oferit relaţii privind activitatea infracţională a inculpaţilor I.L.I. şi G.G., fiind de acord să colaboreze în vederea depistării acestora. La 15 noiembrie 2006, în vederea prinderii în flagrant a inculpatului I.L.I., după ce au consemnat seriile a 7 bancnote de 10 lei şi a unei bancnote de 50 lei , organele de urmărire penală au predat suma de 120 lei martorului denunţător M.I., care urma să se întâlnească cu inculpatul în vederea cumpărării de la acesta a două doze cu heroină. Contactându-I la numărul de telefon, denunţătorul a stabilit să se întâlnească cu inculpatul la intersecţia străzilor, în imediata apropiere a domiciliului inculpatului.
Împreună cu organele de poliţie judiciară şi cu martorul asistent K.J., martorul denunţător s-a deplasat în zona stabilită unde s-a întâlnit cu inculpatul, iar de acolo, s-au deplasat pe strada P., unde inculpatul a intrat într-un imobil şi, întorcându-se, i-a înmânat martorului denunţător două doze cu heroină, pe care acesta Ie-a remis organelor de politie care îl aşteptau în imediata apropiere.
Întrucât inculpatul, însoţit de o tânără, a luat imediat un taxi, organele de poliţie au procedat la urmărirea autoturismului până când, datorită traficului, i-au pierdut urma. Din această cauză, a fost contactat dispeceratul societăţii de taxiuri "Leone" şi, în urma informaţiilor primite, lucrătorii de poliţie l-au identificat pe martorul C.T., conducătorul taxiului care a efectuat cursa cu inculpatul I.L.I. Organele de poliţie i-au solicitat martorului să prezinte banii primiţi pe cursele din acea zi şi, astfel, au reuşit să recupereze o bancnotă de 10 lei din cele ale căror serii au fost consemnate într-un proces verbal şi care fuseseră daţi inculpatului de către denunţător, ca plată pentru heroina primită de la acesta.
S-a mai reţinut că la 16 noiembrie 2006, organele de urmărire penală au efectuat două percheziţii autorizate la domiciliile inculpaţilor I.L.I. şi G.G.. La locuinţa primului nu au fost descoperite bunuri interzise la deţinere, însă la domiciliul inculpatului G.G. s-a descoperit şi ridicat o fiolă de sticlă spartă ce conţinea urme de heroină, aşa cum a rezultat din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 447198/2/17/11/2006, iar în momentul efectuării percheziţiei la domiciliul inculpatului G.G. a apărut inculpatul I.I.L. asupra căruia organele de poliţie au găsit o doză ce conţinea 4,17 grame heroină, conform raportului de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 4471981 din 17 noiembrie 2006.
S-a relevat că inculpatul G.G. obişnuia să se drogheze împreună cu inculpatul I.L.I., în locuinţa primului şi, de asemenea, uneori, punea la dispoziţie aceeaşi locuinţă şi pentru prieteni, martorii în cauză, în vederea consumului de heroină, aşa cum a rezultat din declaraţiile martorilor prezenţi la domiciliul inculpatului.
Referitor la scopul deţinerii de către inculpatul I.L.I. a dozei de 4,17 grame heroină în data de 16 noiembrie 2006, din probele administrate în cauză a rezultat cu certitudine că acesta o cumpărase în vederea consumului propriu, el însuşi fiind consumator de heroină, dar nu au rezultat probe care să ateste o înţelegere prealabilă între inculpat şi inculpatul G. sau ceilalţi martori, în privinţa vânzării sau oferirii unei cantităţi din acea doză. Pentru aceste motive şi, întrucât deţinerea de droguri în vederea vânzării nu poate fi prezumată, ci trebuie stabilită pe baza unor probe care să nu lase nicio îndoială raportată la activitatea infracţională a inculpatului, prima instanţă a constatat că al doilea act al infracţiunii continuate de trafic ilicit de droguri de mare risc nu se concretizează în altceva mai mult decât o infracţiune de deţinere de droguri în vederea consumului propriu, care de altfel, fusese deja reţinută de către organele de urmărire penală.
Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în ceea ce priveşte cererea inculpatului I.L.I., formulată prin avocat, de reţinere a dispoziţiilor art. 16 din Legea 143/2000 în favoarea sa, a considerat că acestea nu sunt incidente, deoarece din adresa nr. 128/D/P din 10 ianuarie 2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, a rezultat că inculpatul A.V. nu a fost trimis în judecată ca urmare a denunţului formulat de inculpatul I.L.I., întrucât pentru a se reţine art. 16 din Legea 143/2000 trebuia ca denunţul să fie apt şi faciliteze identificarea şi tragerea la răspundere penală a persoanei care a comis una din infracţiunile prevăzute de legea combaterii traficului şi consumului de droguri, iar faptul că dosarul format la nivelul D.I.I.C.O.T., Biroul Teritorial Bucureşti, ca urmare a denunţului inculpatului I.I. a fost preluat ulterior de DJ.I.C.O.T., Structura Centrală şi conexat la dosarul deja format cu nr. 337/D/P/2007, nu atrage automat şi cauza de reducere a pedepsei conform art. 16 din Legea nr. 143/2000.
S-a constatat că, în drept, faptele inculpatului I.I.L. au fost încadrate în dispoziţiile art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, respectiv trafic de droguri de mare risc şi în dispoziţiile art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, respectiv deţinere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu, iar faptele inculpatului G.G. au fost încadrate în dispoziţiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 şi art. 5 din Legea nr. 143/2000 şi întrucât fiecare dintre aceştia au săvârşit câte două fapte înainte ca inculpaţii să fie condamnaţi pentru vreuna din ele, s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 33, art. 34 C. pen.
Pentru inculpatul I.I.L. s-au aplicat dispoziţiile art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) în raport de condamnarea pe care acesta a suferit-o prin sentinţa penală nr. 55 din 16 ianuarie 2008 .
Individualizarea pedepselor s-a făcut în raport de criteriile generale prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), apreciindu-se că scopul educativ şi preventiv al pedepselor poate fi atins prin executarea lor în cuantumul fixat, în condiţii privative de libertate.
Împotriva sentinţei au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi de inculpaţii I.I.L. şi G.G.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a criticat sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie, sub următoarele aspecte: omisiunea de a dispune, conform dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen. schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatului I.I.L.; greşita înlăturare a dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) reţinute în raport de săvârşirea infracţiunii prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) faţă de inculpatul I.I.L.; greşita individualizare a pedepselor aplicate celor doi inculpaţi, în urma reţinerii circumstanţelor atenuante prev. de art. 74 lit. c) C. pen.
Inculpatul G.G. a criticat sentinţa instanţei de fond pentru netemeinicie, sub aspectul individualizării pedepselor aplicate, în sensul că acestea sunt prea mari în raport de fapta comisă, iar inculpatul I.I.L. a criticat sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând că a fost greşit condamnat pentru infracţiunea de trafic de droguri de mare risc, că în mod eronat nu s-a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000, precum şi faptul că pedepsele aplicate sunt prea mari în raport de faptele comise.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, examinând cauza, în limitele şi în conformitate cu dispoziţiile art. 371, art. 372 şi art. 378 C. proc. pen., a constatat că apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti este fondat şi prin Decizia penală nr. 162/ A din 18 iunie 2008 a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti împotriva sentinţei penale nr. 55 din 16 ianuarie 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. 43.730/3/2006.
A desfiinţat, în parte, sentinţa penală mai sus-menţionată şi, în fond, a descontopit pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare aplicată inculpatului I.I.L. în pedepsele componente.
În baza art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptei din art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi art. 74 lit. c), art. 76 lit. a) C. pen. în art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi art. 74 lit. c), art. 76 lit. a) C. pen., text de lege în baza căruia l-a condamnat pe inculpatul I.I.L., la 7 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., după executarea pedepsei principale.
Prin aceeaşi decizie , instanţa de prim control judiciar, în baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele aplicate stabilind ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b C. pen., după executarea pedepsei principale.
S-a făcut aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) şi b) C. pen. şi s-au menţinut, de asemenea celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Totodată, au fost respinse, ca nefondate, apelurile inculpaţilor I.I.L. şi G.G., s-a menţinut starea de arest a inculpatului I.I.L. şi s-a computat prevenţia acestuia de la 17 noiembrie 2006 la zi.
Prin aceeaşi decizie a fost obligat inculpatul I.I.L. la plata sumei de 100 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat , iar inculpatul G.G. la plata sumei de 200 lei cu acelaşi titlu, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu, s-a dispus a se avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a dispune astfel, instanţa de prim control judiciar a constatat în esenţă, că la data de 15 noiembrie 2006, inculpatul I.I.L. a vândut două doze de heroină martorului cu identitate protejată M.I., iar la data de 16 noiembrie 2006, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale a deţinut fără drept 4 g. de heroină, atât în vederea efectuării de operaţiuni privind circulaţia drogurilor de mare risc, cât şi a consumului propriu.
De asemenea, a mai constatat că probele administrate în cauză (declaraţia coinculpatului G.G., ce se coroborează cu declaraţiile martorilor I.C. şi F.C.R., dar şi cu procesul verbal de percheziţie domiciliară efectuată la domiciliul inculpatului G.G.) au dovedit cu certitudine împrejurarea că inculpatul I.I.L. a deţinut fără drept cantitatea de 4 g. de heroină, atât în vederea consumului propriu, cât şi în vederea efectuării de operaţiuni privind circulaţia drogurilor de mare risc.
Totodată, a mai reţinut că, deşi prima instanţă a apreciat că al doilea act material al infracţiunii continuate de trafic ilicit de droguri de mare risc, reţinută în sarcina inculpatului I.I.L., nu se concretizează în altceva mai mult decât o infracţiune de deţinere de droguri în vederea consumului propriu, care fusese deja reţinută de către organele de urmărire penală, aceasta a omis a se pronunţa asupra acestui aspect şi, pe cale de consecinţă, a considerat că fapta săvârşită de inculpat, având două acte materiale (unul pe 15 noiembrie şi unul pe 16 noiembrie 2006) are o formă continuată, fiind deci incidente dispoziţiile art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în ce priveşte fapta prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000.
De asemenea, instanţa de prim control judiciar a apreciat ca fiind nefondate apelurile declarate de inculpaţii G.G. şi I.I.L. S-a reţinut că, din materialul probator administrat în cauză s-a dovedit, fără dubii, că inculpatul I.I.L. a săvârşit infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată, respectiv trafic de droguri de mare risc, în formă continuată, neputând fi primite, de asemenea, nici solicitarea de reţinere a incidenţei dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000 (deoarece inculpatul A.V. nu fost trimis în judecată, urmare denunţului formulat de inculpatul I.I.L.) şi nici cererea de a se reduce pedeapsa aplicată, întrucât anterior s-au reţinut circumstanţele atenuante în favoarea inculpatului , cu consecinţa reducerii pedepselor sub limita minimului special, neexistând justificare pentru o altă coborâre a cuantumului pedepsei.
Referitor la solicitarea de redozare a pedepsei formulată de apelantul inculpat G.G., instanţa de prim control judiciar a constatat că este, de asemenea, nefondată, întrucât Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a stabilit în mod corect situaţia de fapt, a dat o încadrare juridică corespunzătoare faptelor săvârşite de inculpat şi, de asemenea, a dat eficienţa cuvenită criteriilor generale prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), referitoare la gradul de pericol social al faptelor, împrejurările în care au fost săvârşite şi limitele de pedeapsă prevăzute de texte incriminatoare.
Împotriva deciziei penale mai sus-menţionată, în termen legal, inculpatul I.I.L. a declarat recurs, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate pentru motivele detaliate în cuprinsul practicalei prezentei decizii şi invocând dispoziţiile art. 3859 pct. 18 şi 14 C. proc. pen., a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat şi motivat, casarea ambelor hotărâri şi, în rejudecare, în principal achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) sau lit. d) C. proc. pen., iar în subsidiar redozarea pedepsei şi reţinerea incidenţei dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000.
Recursul formulat de inculpat este nefondat, pentru considerentele ce urmează.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu, ambele hotărâri, conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. combinate cu art. 3856 alin. (1) şi art. 3857 alin. (1) C. proc. pen., constată că instanţa de prim control judiciar a reţinut în mod corect situaţia de fapt şi a stabilit vinovăţia inculpatului, pe baza unei juste aprecieri a ansamblului probator administrat în cauză, dând faptelor comise de acesta încadrarea juridică corespunzătoare.
Înalta Curte constată că deşi inculpatul I.I.L., în faza de urmărire penală, nu şi-a recunoscut faptele săvârşite, având o atitudine nesinceră şi oscilantă, ulterior, acesta şi-a modificat primele declaraţii, nuanţându-şi poziţia şi justificându-şi acţiunile şi prezenţa în locaţia unde a fost depistat, respectiv în locuinţa inculpatului G.G. şi având asupra sa cantitatea de 4,17 g de heroină, cu dorinţa de a-şi ajuta prietenul aflat în nevoie, consumator la rândul său de droguri (fapta din 16 noiembrie 2006).
Din probele administrate la dosar, Înalta Curte apreciază că nu s-au evidenţiat elemente care să conducă la concluzia că ar fi existat vreo înţelegere prealabilă între coinculpati sau între inculpatul I.I.L. şi ceilalţi martori în privinţa vânzării sau oferirii unei cantităţi din acea doză de drog, şi, de altfel, indiferent care ar fi fost scopul prezenţei inculpatului I.I.L. în domiciliul coinculpatului, starea de pericol, prevăzută de legea specială, a fost creată prin însăşi faptul că inculpatul avea asupra sa o cantitate de drog, neavând deci relevanţă dacă urma a fi vândută sau urma a fi oferită cu titlul gratuit.
Prin urmare, în mod corect a procedat instanţa de prim control judiciar atunci când, îndreptând omisiunea primei instanţe, a schimbat încadrarea juridică dată faptei săvârşită de inculpat din cea prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi art. 74 lit. c), art. 76 lit. a) C. pen. în cea prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi art. 74 lit. c) şi art. 76 lit. a) C. pen., reţinând, în esenţă, că la data de 15 noiembrie 2006 inculpatul I.I.L. a vândut două doze de heroină martorului cu identitate protejată M.I., iar la data de 16 noiembrie 2006, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale a deţinut fără drept 4 g de heroină în vederea efectuării de operaţiuni privind circulaţia drogurilor de mare risc, dar şi în vederea propriului consum.
Totodată, Înalta Curte constată că din declaraţia coinculpatului G.G. (filele 66-68 d.u.p.) rezultă că la 16 noiembrie 2006 acesta împreună cu alţi doi prieteni (martorii: I.C. şi F.C.R.) îl aşteptau pe inculpatul I.I.L. pentru a cumpăra droguri de la acesta din urmă, declaraţie ce se coroborează atât cu declaraţiile martorilor: F.C.R. ( filele 101-106 d.u.p.) şi I.C.(fila 100 d.u.p.), dar şi cu declaraţiile acestora date în faza cercetării judecătoreşti (din care a rezultat că cei doi inculpaţi obişnuiau să se drogheze consumând heroină la locuinţa inculpatului G.G.) precum şi cu procesul verbal de efectuare a percheziţiei domiciliare de la domiciliul coinculpatului G.G. şi cu raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 44/1981 din 17 noiembrie 2006, ce a atestat că drogul găsit asupra inculpatului I.I.L. a fost heroină în cantitatea de 4,17 grame.
Prin urmare, nu pot fi primite susţinerile inculpatului în sensul că în speţă se impune achitarea sa, fie în baza dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. (pentru fapta din 15 noiembrie 2006), fie achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. (pentru fapta din 16 noiembrie 2006), întrucât aşa cum, corect, a reţinut instanţa de prim control judiciar, inculpatul I.I.R., conform probelor administrate în dosar, la data de 15 noiembrie 2006, a vândut două doze de heroină martorului cu identitate protejată M.I., iar la 16 noiembrie 2006, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a deţinut fără drept 4,17 g. de heroină, atât pentru efectuarea de operaţiuni privind circulaţia drogurilor de mare risc, cât şi pentru consum propriu.
De asemenea, Înalta Curte constată că justificat a procedat instanţa de prim control judiciar atunci când şi-a însuşit punctul de vedere al primei instanţe, care a apreciat , corect, că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 143 /2000, întrucât chiar dacă inculpatul a formulat în luna decembrie a anului 2006 un denunţ împotriva numitului A.V., acesta nu a avut drept urmare trimiterea în judecată a inculpatului A.V., astfel cum a rezultat din adresa nr. 128 din 10 ianuarie 2008 emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T.
Nici solicitarea de reindividualizare a pedepsei aplicată acestui inculpat nu poate fi primită, apreciindu-se că, la stabilirea pedepsei rezultante, au fost respectate de către instanţa de prim control judiciar criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Astfel, potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate in partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana inculpatului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Pe de altă parte, art. 52 C. pen. prevede că pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul ei fiind prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.
Înalta Curte apreciază că instanţa de prim control judiciar a procedat în mod corect atunci când a constatat că pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare, cu executare în regim de privare de libertate, aplicată inculpatului I.I.L., care nu se află la primul conflict cu legea penală, este suficientă şi corespunde criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), fiind aptă să atingă scopul preventiv şi de reeducare consfinţit prin dispoziţiile art. 52 C. pen.
Raportat la modalitatea concretă în care inculpatul a acţionat, faţă de pericolul concret creat prin punerea în circulaţie a drogurilor de mare risc, care afectează grav sănătate publică, corect instanţa de prim control judiciar a apreciat că pedeapsa rezultantă stabilită reflectă atât periculozitatea faptelor, cât şi intervalul de timp necesar pentru atingerea scopului pedepsei şi pentru reeducarea inculpatului.
În consecinţă, manifestările nejustificate de clemenţă ale instanţei nu ar face decât să încurajeze, la modul general, astfel de tipuri de comportament antisocial şi să afecteze nivelul încrederii societăţii în instituţiile statului, chemate să vegheze la respectarea şi aplicarea legii.
Pentru aceste motive, Înalta Curte constată că o reducere a cuantumului pedepsei aplicată inculpatului nu ar fi temeinică, lipsind de conţinut dispoziţiile art. 72 şi art. 52 C. pen. şi creând o vădită disproporţie între scopul şi rezultatul acestora.
Faţă de cele menţionate mai sus, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.I.L. împotriva deciziei penale nr. 162/A din 18 iunie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
În baza art. 38517 C. proc. pen. se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 17 noiembrie 2006 la 6 octombrie 2008, iar în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.I.L. împotriva deciziei penale nr. 162/A din 18 iunie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 17 noiembrie 2006 la 6 octombrie 2008.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 6 octombrie 2008
| ← ICCJ. Decizia nr. 3100/2008. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3126/2008. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
