ICCJ. Decizia nr. 3230/2008. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.3230/2008
Dosar nr. 293/36/200.
Şedinţa publică din 14 octombrie 200.
Asupra recursurilor de faţă;
În baza actelor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 42/P din 27 martie 2008 Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis plângerea formulată de petiţionarul D.A., domiciliat în municipiul Tulcea, împotriva ordonanţei dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa la data de 10 decembrie 2007 în dosarul nr. 84/P/2007.
S-a dispus desfiinţarea ordonanţei dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi s-a trimis cauza la procuror pentru efectuarea de cercetări asupra făptuitoarei G.A. sub aspectul infracţiunii pe abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut următoarele;
Petiţionarul D.A., în temeiul art. 2781 C. proc. pen., s-a adresat instanţei cu plângere împotriva soluţiei de netrimitere în judecată dispusă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanta în dosarul nr. 84/P/2007, fată de învinuita G.A. Instanţa de fond a reţinut că, făptuitoarea G.A. a autentificat contractul de vânzare-cumpărare nr. 2492 din 23 octombrie 2004 , prin care SC "D.E.E.C." SNC reprezentată prin asociaţii D.A. şi D.E. a vândut către D.E. un chioşc metalic.
Petiţionarul a susţinut că el nu a fost prezent la încheierea acestui act, dar acesta a fost încheiat totuşi, datorită notarului public G.A. care şi-a îndeplinit defectuos sarcinile de serviciu.
A mai precizat petiţionarul că, îndeplinirea defectuoasă a sarcinilor de serviciu a avut loc la cererea şi cu contribuţia numitei D.E.
La data de 4 aprilie 2006 petiţionarul D.A. s-a adresat cu plângere penală la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa împotriva notarului public G.A. , sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu, prev. şi ped. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi a soţiei lui, D.E., pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 C. pen., solicitând cercetarea acestora în legătură cu faptul că, la data de 23 octombrie 2001 a fost încheiat şi autentificat contractul de vânzare-cumpărare nr. 2490 între cei doi soţi, deşi petiţionarul D.A. nu a fost prezent.
Procurorul a efectuat cercetări şi a constatat că acest contract nu a fost semnat de petiţionar dar că, făptuitoarea G.A. nu a acţionat cu intenţie şi a dispus prin ordonanţa din 10 decembrie 2007, scoaterea de sub urmărire penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu, prev. şi ped. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Considerând că această ordonanţă şi ordonanţa procurorului ierarhic superior sunt nelegale şi netemeinice, petiţionarul s-a adresat cu plângere instanţei, solicitând desfiinţarea acestora şi trimiterea cauzei la procuror pentru continuarea cercetărilor şi trimiterea în judecată a făptuitoarei.
Prin rezoluţia din 20 iunie 2006 procurorul din cadrul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de notarul public G.A. pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu, prev. şi ped. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), iar prin rezoluţia din 30 mai 2007 s-a dispus începerea urmăririi penale şi faţă de numita D.E. pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 C. pen.
A mai reţinut instanţa de fond a mai reţinut în considerente că, în cauză au fost efectuate acte de cercetare, iar prin expertiza criminalistică nr. 255 din 30 iulie 2001, cererea notarială nr. 5305 din 23 octombrie 2001 şi contractul menţionat nu au fost semnate de petiţionarul D.A.
Instanţa de fond a apreciat că, în cauză sunt necesare administrarea unor probe care să lămurească dacă notarul public G.A. şi-a îndeplinit obligaţiile profesionale ce îi reveneau conform Legii nr. 36/1995, legea notarilor publici şi a activităţii notariale, de ce aceasta a fost de acord să încheie actul notarial fără respectarea programării, în condiţiile în care în birou erau şi alţi clienţi care apelaseră la serviciile acesteia şi care fuseseră programaţi.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recursuri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi intimata G.A.
Prin motivele de casare formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa este criticată sentinţa ca nelegală şi netemeinică, susţinându-se că, din examinarea dosarului rezultă că, au fost administrate suficiente probe , care au dovedit că, notarul nu a acţionat "cu ştiinţă," cu intenţia de a produce o vătămare intereselor unei persoane, neavând nicio relevanţă pentru existenţa infracţiunii faptul că, notarul a încheiat pentru părţi un act fără o planificare prealabilă.
S-a solicitat admiterea recursului declarat de parchet, casarea hotărârii primei instanţe şi menţinerea ca fiind legală şi temeinică a ordonanţei atacate, întrucât soluţia de trimitere a cauzei la procuror, în vederea redeschiderii urmăririi penale nu se justifică.
În recursul său, intimata G.A. a criticat hotărârea atacată invocând motive de nelegalitate şi netemeinicie.
În acest sens a susţinut că, instanţa de fond a dispus desfiinţarea ordonanţei dată de procuror şi a trimis cauza la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, în vederea efectuării de cercetări împotriva sa, sub aspectul săvârşirii susţinut că, dar sentinţa atacată nu cuprinde elementele imperative obligatorii, cumulative, ale dispoziţiilor art. 2781 alin. (8) lit. b) C. proc. pen., care prevăd soluţiile pe care judecătorul trebuie să le pronunţe în situaţia în care admite o plângerea şi anume, să arate motivele pentru care dispune astfel, să arate faptele şi împrejurările pe care urmărirea penală urmează să le constate şi să indice mijloacele de probă prin care urmează a se stabili împrejurările vizate.
Recurenta petiţionară a mai criticat hotărârea atacată în sensul că, aceasta nu indică mijloacele de probă ce urmează a fi administrate, astfel că dispoziţia de admitere a plângerii şi de desfiinţarea rezoluţiilor este nelegală.
A mai arătat recurenta petiţionară în motivarea recursului că, hotărârea atacată este nelegală întrucât instanţa avea obligaţia să dispună trimiterea cauzei la procuror cu obligaţia de a se referi la stadiul procedural exact şi anume, în vederea începerii urmăririi penale, sau după caz, a redeschiderii ei. A mai precizat că, trimiterea cauzei la procuror nu a fost avută în vedere de legiuitor pentru verificări premergătoare, ori instanţa de fond a dispus trimiterea cauzei în vederea cercetării, evitând să spună aşa cum era corect, „în vederea începerii urmăririi penale sau în vederea redeschiderii urmăriri penal" dispoziţii care constituiau condiţii legale de admitere.
Recurenta intimată a mai susţinut că, singurele elemente dubitative reţinute de instanţă se referă la faptul că, notarul public a acceptat tranzacţia fără programare, în condiţii de aglomerare la notariat şi că au existat nemulţumire din partea celorlalte persoane care îşi aşteptau rândul, dovedind solicitudine faţă de intimata D.E.
Faţă de susţinerile expuse, recurenta petiţionară a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi menţinerea ca fiind legală şi temeinică a ordonanţei dată de procuror.
Recursurile declarate nu sunt fondate.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, în raport cu criticile formulate prin cele două recursuri, Înalta Curte constată că, prin motivarea dată soluţiei pronunţate, instanţa de fond a expus în mod judicios situaţiile ce impun trimiterea cauzei la procuror, în vederea redeschiderii urmăririi penale, indicând totodată şi probele ce trebuie administrate pentru clarificarea deplină a stării de fapt şi vinovăţiei învinuitei, astfel că, hotărârea pronunţată este legală şi temeinică.
Pentru rezolvarea cauzelor penale, organele judiciare au nevoie de date şi informaţii care să conducă la concluzia existenţei sau inexistenţei infracţiunii, vinovăţiei sau nevinovăţiei făptuitorului, acestea fiind furnizate prin intermediul probelor.
În acest sens, art. 62 C. proc. pen., prevede că, în vederea aflării adevărului, organul de urmărire penală şi instanţa de judecată sunt obligate să lămurească sub toate aspectele cauza, pe bază de probe.
Pe de altă parte, datorită complexităţii informaţiilor pe care le aduc probele în procesul penal, dispoziţiile art. 63 C. proc. pen. Ie-a definit ca fiind elemente de fapt care servesc, la constatarea existenţei sau inexistenţei unei infracţiuni, la identificarea persoanei care a săvârşit-o şi la cunoaşterea împrejurărilor necesare pentru justa soluţionare a cauzei,
În alin. (2) al aceluiaşi articol se arată că, probele nu au valoare mai dinainte stabilită iar aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului.
În faza procesuală a urmăririi penale, procurorul este cel care are obligaţia să-şi manifeste pe deplin rolul activ şi să strângă probele necesare cu privire la existenta infracţiunilor, la identificarea făptuitorilor si la stabilirea răspunderii acestora, pentru a se constata daca este sau nu cazul sa se dispună trimiterea în judecată.
De asemenea, In situaţia redeschiderii urmăririi penale, procurorul are obligaţia de a clarifica, în continuare, faptele şi împrejurările şi de a administra mijloacele de probă indicate de judecător.
Verificând actele dosarului se constată că în cauză, au fost efectuate acte de cercetare penală şi anume, a fost ascultată făptuitoarea G.A., au fost ataşate înscrisuri care au legătură cu cauza, a fost efectuată expertiză criminalistică grafologică prin care s-a constat că, certificatul nr. 68641/18642 din 4 octombrie 2001, cererea notarială nr. 5305 din 23 octombrie 2001 şi contractul de vânzare-cumpărare a chioşcului metalic nu au fost semnate de petiţionarul D.A.
Potrivit art. 43 alin. ultim din Legea nr. 36/1995 privind notarii publici şi desfăşurarea activităţii notariale, notarul public are obligaţia ca în cadrul lucrărilor de îndeplinire a actelor notariale, să stabilească identitatea, domiciliul si capacitatea părţilor.
Pe de altă parte, art. 50 alin. (1) lit. a) din aceeaşi lege, în cazul în care notarul public nu cunoaşte părţile este obligat sa se convingă de identitatea acestora, stabilita, după caz, prin acte de identitate sau legitimaţii oficiale, prevăzute cu semnătura, stampila si fotografia posesorului;
Din declaraţiile date de făptuitoarea G.A. rezultă că, în seara de 22 octombrie 2001, fără o programare prealabilă, s-au prezentat în biroul său soţii Dumitru, solicitând ca urgent să perfecteze actul de vânzare-cumpărare a unui chioşc metalic. Deşi taxele notariale nu erau plătite, notarul a fost de acord să redacteze actul, iar cei doi soţi să-l semneze, urmând ca autentificarea şi eliberarea actului să se facă în ziua următoare, când taxele erau achitate şi se aducea şi certificatul fiscal.
Făptuitoarea a mai relatat că, cererea prin care părţile solicitau încheierea actului, a fost întocmită de secretara biroului şi semnată de cei doi soţi.
Înalta Curte constată că, în mod corect instanţa de fond a apreciat că pentru stabilirea concretă a situaţiei de fapt şi pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele, este necesar a se administra probe care să clarifice modul în care făptuitoarea, în calitate de notar public şi-a îndeplinit obligaţiile legale ce îi reveneau, conform dispoziţiilor Legii nr. 36/1995 şi în ce modalitate, dacă aceasta a fost de acord cu încheierea actului, deşi soţii D. nu erau programaţi.
De asemenea, faţă de aspectele relevate de făptuitoare în „Nota de relaţii" (fila 36 din dosarul nr. 62/P/2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa) în care arată că, „fiind aglomeraţie, publicul planificat era nemulţumit i-a îndrumat pe soţii D. să achite taxa de autentificare datorată statului la A.F. Tulcea şi să revină pentru eliberarea actului", în mod justificat instanţa de fond a apreciat că se mai impune administrarea unor probe pentru a se stabili ce anume a determinat notarul public să încheie contractul de vânzare-cumpărare fără programare, deşi în biroul notarial se aflau numeroase persoane care îndeplineau această condiţie şi care şi-au manifestat indignarea faţă de modul în care aceasta a procedat.
Aşadar, pentru a se stabili dacă notarul public G.A., şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu sau, cu ştiinţă, Ie-a îndeplinit în mod defectuos, cu ocazia încheierii şi autentificării unui act translativ de proprietate, care a avut drept consecinţă o vătămare a intereselor legale ale petiţionarului D.A., în mod justificat instanţa de fond a dispus desfiinţarea ordonanţelor date de procuror şi trimiterea cauzei aceleiaşi unităţi de parchet, în vederea administrării probelor arătate, astfel că recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi intimata G.A. sunt nefondate.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. respinge ca nefondate recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi de intimata G.A.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurenta intimată va fi obligată la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi de intimata G.A. împotriva sentinţei penale nr. 42/P din 27 martie 2008 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.
Obligă recurenta intimată G.A. la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publica, azi 14 octombrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3225/2008. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3250/2008. Penal → |
|---|
