ICCJ. Decizia nr. 3326/2008. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.3326/2008
Dosar nr. 7869/1/2008
Şedinţa publică din 20 octombrie 2008
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele :
Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, având pe rol apelurile declarate de inculpaţii S.B. şi N.Ş., împotriva sentinţei penale nr. 276 din data de 12 iunie 2008, pronunţată în dosarul nr. 61/118/2005 de Tribunalul Constanţa, la termenul din 30 septembrie 2008 a luat în examinare, în complet de divergenţă, legalitatea şi temeinicia menţinerii măsurii arestării preventive a apelantului inculpat S.B. precum şi cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, formulată de acelaşi apelant inculpat S.B., prin apărător ales G.A.
Prin încheierea din aceeaşi zi, Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, cu opinie majoritară, a menţinut arestarea preventivă a inculpatului S.B., pe o perioadă de 60 zile de la data de 1 octombrie 2008 la 30 noiembrie2008, respingând, totodată cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive a inculpatului S.B., ca nefondată.
Prin aceeaşi încheiere, s-a pronunţat, cu opinie separată, în sensul revocării măsurii arestării preventive, Preşedintele completului de judecată.
Pentru a dispune astfel, instanţa de prim control judiciar a reţinut că în speţă, prin sentinţa penală nr. 276 din data de 12 iunie 2008, pronunţată de Tribunalul Constanţa, printre altele, a dispus: condamnarea inculpatului S.B., în baza art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. a) C. pen. la pedeapsa de 6 (şase) ani şi 8 (opt) luni închisoare.
În baza art. 174 rap. la art. 175 lit. a) şi art. 176 lit. a), b) şi d) C. pen., l-a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa detenţiunii pe viaţă.
În baza art. 65 C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi e) C. pen., pe o durată de 10 ani.
În baza art. 211 alin. (21) lit. a), b) şi c) C. pen., l-a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 14 ani închisoare.
Totodată, în baza art. 33 lit. a) - art. 34 lit. a) C. pen., coroborat cu art. 35 alin. (1) C. pen., a contopit pedepsele aplicate, stabilind ca inculpatul S.B. să execute pedeapsa detenţiunii pe viaţă şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi e) C. pen., pe o durată de 10 ani.
În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi e) C. pen., ca pedeapsă accesorie.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada executată în arest preventiv de la data de 16 decembrie 2004, la zi.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., coroborat cu art. 3002, art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen. a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului S.B.
În baza art. 139 alin. (1) raportat la art. 145 alin. (1) C. proc. pen. a respins ca nefondată cererea aceluiaşi inculpat de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea.
Verificând legalitatea şi temeinicia măsuri arestării preventive, la termenul din 30 septembrie 2008, Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, cu majoritate de opinii, a argumentat că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive nu au încetat, subzistând în continuare.
S-a mai apreciat că, în condiţiile în care inculpatul a fost condamnat în primă instanţă la pedeapsa detenţiei pe viaţă (chiar dacă hotărârea nu este definitivă), se impune în continuare privarea acestuia de libertate.
Împotriva încheierii mai sus-menţionate a formulat recurs apărătorul recurentului inculpat S.B., cu precizarea că a fost vizată numai dispoziţia privind menţinerea măsurii arestării preventive, crtiticând-o pentru nelegalitate şi netemeincie, pentru motivele detaliate în cuprinsul practicalei prezentei decizii.
Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu cauza, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. combinat cu art. 3856 şi art. 3857 alin. (1) C. proc. pen., constată că recursul declarat de inculpat este nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 160a alin. (1) C. proc. pen., în cursul judecăţii, instanţa, poate dispune arestarea preventivă a inculpatului, prin încheiere motivată, dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 143 şi există vreunul din cazurile prevăzute de art. 148 C. proc. pen.
În speţa dedusă judecăţii, Înalta Curte constată că inculpatul S.B. a fost trimis în judecată prin rechizitoriul emis sub nr. 1661/P/2004 din 6 iunie 2005 alături de coinculpatul N.Ş., pentru săvârşirea infracţiunilor de omor deosebit de grav, tâlhărie şi furt calificat, prev. de disp. art. 174 rap. la art. 175 lit. a) şi c) şi art. 176 lit. a), b) şi d) C. pen., art. 211 alin. (21) lit. a), b) şi c) C. pen. şi art. 208 alin. (1)- art. 209 alin. (1) lit. a) C. pen., toate cu aplic art. 33 lit. a) C. pen.
De asemenea, instanţa de prim control judiciar a constatat justificat că faptele pentru care inculpatul a fost cercetat şi dedus judecăţii sunt foarte grave, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor reţinute în sarcina acestuia, iar din analiza probelor administrate a apreciat că inculpatul a săvârşit faptele prevăzute de legea penală pentru care pedepsele prevăzute sunt mai mari de 4 ani închisoare (inculpatul fiind deci condamnat în primă instanţă la pedeapsa detenţiunii pe viaţă).
Totodată, Înalta Curte constată că instanţa de prim control judiciar corect a apreciat că existenţa pericolului concret pentru ordinea publică, în cazul lăsării inculpatului în libertate, s-a relevat urmare faptului că a încercat să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor martori, prin distrugerea unor probe, dar şi prin faptul că a ascuns cadavrele celor 3 victime precum şi prin atitudinea acestuia de negare constantă a săvârşirii faptelor pentru care a fost cercetat şi condamnat.
Prin urmare, în speţă, justificat s-a apreciat că sunt îndeplinite atât cerinţele prevăzute de art. 143 C. proc. pen. cât şi cerinţele prevăzute de art. 148 lit. b) şi f) C. proc. pen., dispunându-se întemeiat menţinerea măsurii arestării preventive a inculpatului S.B.
Înalta Curte, în raport de modalitatea concretă de săvârşire a faptelor şi de gravitatea deosebită a acestora, dar mai ales efectul negativ resimţit de societatea civilă în cazul lăsării acestuia în libertate, constată că instanţa de prim control judiciar a reţinut în mod corect incidenţa, deopotrivă, a dispoziţiilor art. 148 lit. b) precum şi art. 148 lit. f) C. proc. pen., întrucât pentru reţinerea acestei împrejurări este relevantă şi suficientă dovada existenţei intenţiei de influenţare a anchetei, chiar şi neurmată de aducerea sa la îndeplinire, nefiind deci obligatorie finalitatea unui astfel de demers.
De asemenea şi condiţia existenţei pericolului social concret pentru ordinea publică este evident îndeplinită, întrucât toate infracţiunile pentru care a fost cercetat şi dedus judecăţii sunt, prin ele însele, fapte deosebit de grave ce au adus atingere unor valori sociale importante ocrotite de lege: viaţa şi patrimoniul persoanei.
În cauză, aşa cum rezultă din încheierea atacată, instanţa de prim control judiciar a procedat corect atunci când a menţinut, justificat, măsura arestării preventive a inculpatului, constatând motivat că există indicii temeinice că inculpatul a săvârşit faptele grave deduse judecăţii, fapte care prin modalităţile prin care s-au comis conduc la concluzia existenţei pericolului concret pentru ordinea publică.
Totodată, Înalta Curte mai constată că lăsarea în libertate a inculpatului, exclude atingerea dezideratelor impuse de legea penală chemată să ocrotească adevăratele valori ale statului de drept, creându-se un climat de insecuritate socială şi de neîncredere al cetăţenilor oneşti în actul de justiţie.
Mai mult decât atât, manifestările nejustificate de clemenţă ale instanţei nu ar face decât să încurajeze, la modul general, astfel de tipuri de comportament antisocial şi să afecteze nivelul încrederii societăţii în instituţiile statului, chemate să vegheze la respectarea şi aplicarea legii.De asemenea, Înalta Curte, în raport şi de prevederile art. 5 paragraful 1 lit. c) din CEDO ratificată prin Legea nr. 30/1994, care stipulează că ,,se exceptează de la dreptul de a nu putea fi lipsit de libertate şi cel care a fost arestat sau reţinut în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare competente sau când există motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune ori când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârşească o infracţiune sau să fugă după săvârşirea acesteia", constată, cu referire expresă la excepţia reprezentată de arestarea preventivă că s-a stipulat, printre altele, că privarea de libertate trebuie să se realizeze numai în formele legale şi după procedura prevăzută de legislaţia fiecărui stat, conform convenţiei, respectiv cu respectarea procedurii prevăzută de legea procesual penală, prin raportare şi la dispoziţiile constituţionale .
Rezultă, aşadar, că dispunerea măsurii arestării preventive şi menţinerea acesteia trebuie să se facă cu respectarea dispoziţiilor generale, înscrise în legea procesual penală, fiind subordonate dovedirii interesului superior pe care îl deservesc.
În speţă, pericolul concret pentru ordinea publică, pe care-l reprezintă inculpatul, este actual şi concomitent cu cel al posibilităţii influenţării probelor, iar consecinţa zădărnicirii aflării adevărului subzistă, Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, reţinând corect îndeplinirea cumulativă a dispoziţiilor art. 143 şi art. 148 lit. b) şi f) C. proc. pen.
De altfel, legalitatea şi temeinicia acestei măsuri a fost succesiv verificată, constatându-se de fiecare dată că temeiurile ce au fost avute în vedere nu s-au schimbat, neputând fi reţinută susţinerea apărătorului ales al recurentului inculpat că această măsură a încetat de drept.
Pentru considerentele mai sus-enunţate şi constatând că judecarea cauzei cu inculpatul în stare de arest, cel puţin până la acest moment, va asigura celeritatea şi buna desfăşurare a procesului penal, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.B. împotriva încheierii din 30 septembrie 2008 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. 61/118/2005.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte, urmează a-l obliga pe recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare, conform dispozitivului;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.B. împotriva încheierii din 30 septembrie 2008 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. 61/118/2005.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 100 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 octombrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3315/2008. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3341/2008. Penal → |
|---|
