ICCJ. Decizia nr. 3313/2008. Penal. Luare de mită (art. 254 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3313/2008
Dosar nr. 4904/86/2006
Şedinţa publică din 20 octombrie 2008
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 401 din 31 decembrie 2007, pronunţată în dosarul nr. 4904/86/2006, s-a dispus condamnarea inculpatului K.L.L. în temeiul art. 254 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), la o pedeapsă de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a lit. b) şi c) C. pen.
În temeiul art. 71 alin. (2) C. pen., a fost interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a lit. b) şi c) C. pen.
În temeiul art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale pe timp de 5 ani.
Conform art. 71 alin. (5) C. pen., a fost suspendată executarea pedepsei accesorii aplicate inculpatului.
Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut în esenţă următoarea situaţie de fapt:
Inculpatul a îndeplinit funcţia de asistent universitar la Universitatea Babeş Bolyai Cluj Napoca – Colegiul Universitar Sf. Gheorghe – Facultatea de Business, fiind delegat ca lector universitar. În exercitarea atribuţiilor de serviciu, inculpatul se ocupă de predarea şi seminarizarea studenţilor la disciplinele „micro şi macroeconomie" şi „finanţele firmei", efectuând, totodată şi examinarea studenţilor la aceste materii.
În vederea deţinerii de sume de bani necuvenite, inculpatul afişa cu întârziere rezultatele la examene, determinându-i astfel pe studenţii care nu luau notă de trecere, să-l contacteze telefonic şi să se prezinte la domiciliul său, unde, în schimbul unor sume de bani, aceştia completau, la dictare, lucrările pentru a promova examenele.
Astfel, în perioada februarie 2003 – februarie 2004, inculpatul a pretins şi a primit de la 19 studenţi, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, diferite sume de bani, oferindu-le în schimb note de trecere la cele două discipline.
Prin Decizia penală nr. 50, din 16 iunie 2008, pronunţată în dosarul nr. 4904/86/2006 al Curţii de Apel Suceava, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat împotriva sentinţei penale nr. 401 din 31 decembrie 2007 a Tribunalului Suceava.
Totodată, inculpatul apelant a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Nemulţumit de hotărârea instanţei de apel, inculpatul a atacat-o cu recurs invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 1, 9, 17, 18 şi 14 C. proc. pen.
Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu ambele hotărâri conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 3856 alin. (1) şi art. 3857 alin. (1) C. proc. pen., constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Susţinerea inculpatului că urmărirea penală a fost efectuată în cauză de către organele de poliţie şi nu de către procuror aşa cum prevede legea procesual penală este lipsită de conţinut şi nu poate fi primită.
Astfel, după data de 4 martie 2004 când organele de cercetare penală din cadrul I.J.P. Covasna şi-au declinat competenţa prin referatul nr. 17097/2004 în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna, toate mijloacele de probă (declaraţiile martorilor denunţători, confruntări, percheziţii, ridicări de înscrisuri, ascultarea inculpatului) au fost efectuate de către procurorul criminalist din unitatea de parchet respectivă.
De asemenea, rechizitoriul a fost confirmat de primul procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna potrivit dispoziţiilor art. 209 alin. ultim C. proc. pen.
Nejustificată este şi susţinerea inculpatului că hotărârea instanţei de apel este nemotivată.
Astfel, motivarea soluţiei pronunţate de instanţa de judecată constituie o obligaţie care înlătură orice aspect discreţionar în realizarea justiţiei, dând posibilitatea părţilor din proces şi opiniei publice să-şi formeze convingerea cu privire la legalitatea şi temeinicia soluţiei adoptate, iar instanţelor de apel şi de recurs elementele necesare pentru exercitarea controlului judecătoresc.
Aşa cum decurge din normele de procedură penală, în caz de apel, Decizia trebuie să cuprindă temeiurile de fapt şi de drept care au dus, după caz, la admiterea sau la respingerea apelului, iar în caz de admitere, temeiurile care justifică schimbarea sau modificarea soluţiei.
În speţa de faţă, hotărârea instanţei de apel răspunde acestor cerinţe, astfel că nu se impune casarea şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
Cererea inculpatului privind schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în infracţiunea de primire de foloase necuvenite, prevăzută de art. 256 C. pen., este nefondată.
Potrivit art. 256 C. pen., latura obiectivă a acestei infracţiuni constă în primirea de bani sau alte foloase necuvenite după ce funcţionarul a îndeplinit un act în virtutea funcţiei sale şi la care era obligat în temeiul acesteia, fără o înţelegere prealabilă.
Actul după a cărui îndeplinire făptuitorul primeşte banii sau foloasele nu poate fi decât un act licit, care intră în atribuţiile de serviciu ale făptuitorului.
În speţa de faţă, astfel cum în mod corect au susţinut instanţele, inculpatul a pretins şi a primit bani de la studenţi pentru a le da note de trecere deşi valoarea lucrărilor întocmite de aceştia nu permiteau acest lucru.
În atare situaţie, infracţiunea săvârşită de inculpat este cea de luare de mită şi nu se impune schimbarea încadrării juridice.
Neîntemeiată este şi solicitarea inculpatului de a se dispune achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., sau la art. 10 lit. d) C. proc. pen.
Probele administrate, atât pe parcursul urmăririi penale cât şi în faţa instanţelor de judecată, scot în evidenţă vinovăţia acestuia pentru infracţiunea reţinută în sarcina sa.
Nici critica privind reindividualizarea pedepsei nu poate fi primită.
Potrivit art. 52 C. pen., pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului, în scopul prevenirii săvârşirii de noi infracţiuni.
Ca măsură de constrângere, pedeapsa are, pe lângă scopul său represiv şi o finalitate de exemplaritate, ea concretizând dezaprobarea legală şi judiciară, atât în ceea ce priveşte fapta penală săvârşită cât şi în ce priveşte comportarea făptuitorului.
Ca atare, pedeapsa şi modalitatea de executare a acesteia trebuie individualizată în aşa fel încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale şi să evite în viitor săvârşirea de fapte penale.
În prezenta cauză, Înalta Curte constată că instanţele de fond şi de apel au dat eficienţă împrejurărilor concrete ale comiterii faptei cât şi aspectelor de circumstanţiere personală ale inculpatului, pedeapsa aplicată şi modalitatea de executare urmând să-şi atingă scopul.
Având în vedere cele care preced, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul K.L.L. împotriva deciziei penale nr. 50 din 16 iunie 2008 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 octombrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3283/2008. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3322/2008. Penal → |
|---|
