ICCJ. Decizia nr. 3322/2008. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3322/2008
Dosar nr. 972/57/200.
Şedinţa publică din 20 octombrie 200.
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele.
Prin plângerea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba-lulia, secţia penală, la 12 iunie 2008 sub nr. 972/57/2008 petiţionarii D.G. şi D.I., domiciliaţi în jud. Hunedoara, au formulat în temeiul art. 2781 C. proc. pen. plângere împotriva rezoluţiei nr. 177/P/2008 din 9 mai 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba-lulia şi rezoluţiei nr. 549/II/2/2008 dată de aceeaşi unitate de parchet, privind neînceperea urmăririi penale împotriva intimaţilor M.L. şi G.C., magistraţi procurori sub aspectul infracţiunii prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) În cuprinsul plângerii, petiţionarii au criticat soluţia de netrimitere în judecată pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând că intimaţii, în calitate procurori la Parchetul de pe lângă Judecătoria Deva, ar fi săvârşit infracţiunea de abuz în serviciu, prin aceea că în mod abuziv ar fi aplicat în mod necorespunzător normele legale cu ocazia soluţionării dosarului penal nr. 277/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva.
Examinând actele şi lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate de petiţionarii D.G. şi D.I., precum şi din oficiu, Curtea de Apel Alba-lulia, secţia penală, a constatat că plângerea acestora nu este întemeiată, respingând-o în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., ca nefondată, prin sentinţa penală nr. 93 din 21 august 2008, obligându-i totodată, pe petiţionari la plata sumelor de câte 50 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Prima instanţă a reţinut că prin rezoluţia din 9 mai 2008 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba-lulia, în dosarul nr. 177/P/2008, în temeiul art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale în cauza privind pe intimaţii G.C. şi M.L., pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
În urma actelor premergătoare efectuate, în fapt, s-a reţinut că, în dosarul penal nr. 277/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva, petiţionara D.G. a solicitat cercetarea numiţilor L.D.N. şi L.M.F., pentru comiterea mai multor fapte de natură penală.
Prin rezoluţia din 12 martie 2008, procurorul M.L. a dispus în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de persoanele cercetate, apreciind că nu sunt întrunite elementele constitutive ale vreunei infracţiuni. Urmare plângerii împotriva soluţiei formulate, în 11 aprilie 2008, prim procurorul G.C. a examinat soluţia, apreciind că este legală şi temeinică, confirmând-o.
Împotriva sentinţei nr. 93 din 21 august 2008, pronunţată de Curtea de Apel Alba-lulia, secţia penală, petiţionarul D.I., au formulat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi solicitând trimiterea cauzei spre competentă cercetare la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba-lulia, pentru continuarea cercetărilor împotriva intimaţilor sub aspectul faptei pentru care au formulat plângerea iniţială.
Pe rolul Secţiei Penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a înregistrat dosarul nr. 972/57/2008, iar la termenul fixat, deşi legal citaţi, recurenţii petiţionari nu s-a prezentat, dar au depus la dosar, prin registratură, note de concluzii scrise, însoţite de înscrisuri doveditoare.
Examinând recursul declarat de petiţionara D.G., Înalta Curte, în baza dispoziţiilor art. 38515 pct.1 lit. a) teza I C. proc. pen. constată că acesta a fost tardiv declarat, întrucât din cuprinsul încheierii de şedinţă din 19 august 2001, rezultă că petiţionara a fost prezentă la dezbateri pe fondul cauzei, (fila 171 dosar primă instanţă), iar cerere de recurs a fost depusă şi înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba-lulia la data de 4 septembrie, deci cu depăşirea termenului de 10 zile, prevăzut de dispoziţiile art. 3853 C. proc. pen.
Întrucât petiţionara D.G. a fost prezentă la momentul când s-a acordat cuvântul la dezbateri, termenul de recurs curge de la pronunţare, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 363 alin. (3) C. proc. pen. şi s-a împlinit la data de 1 septembrie 2008. or în speţă petiţionara a formulat recurs abia la data de 4 septembrie 2008, astfel cum rezultă din cererea existentă la fila 2 dosar recurs).
De asemenea, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând recursul declarat de petiţionarul D.I., sub toate aspectele conform art. 3856 alin. (3) coroborat cu art. 38514 C. proc. pen., apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Ca o garanţie a respectării legalităţii în procesul penal, legiuitorul a prevăzut posibilitatea ca orice persoană nemulţumită de actele şi măsurile dispuse în timpul urmăririi penale să facă plângere împotriva acestora.
Poate face o astfel de plângere, în concepţia legiuitorului, orice persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate printr-un act sau printr-o măsură procesuală, fără însă a se aduce atingere autorităţii de lucru judecat a unei hotărâri definitive de condamnare în cauza supusă analizei, Înalta Curte constată că instanţa de fond, în baza materialului probator administrat în cauză, a respins în mod justificat plângerea formulată de petiţionari, apreciind ca fiind legale şi temeinice atât rezoluţia nr. 177/P/2008 din 9 mai 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba-lulia cât şi a rezoluţiei nr. 549/ll/2/2008 dată de aceeaşi unitate de parchet, întrucât în mod corect s-a dispus, în baza art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale împotriva intimaţilor M.L. şi G.C., întrucât aspectele semnalate de persoanele vătămate nu realizează conţinutul unei infracţiuni. faptele presupuse a fi săvârşite de intimaţi neavând caracter penal .
De altfel, Înalta Curte constată că aspectele sesizate de petiţionarii D.G. şi D.I. îşi au originea în existenţa mai multor litigii de natură civilă, în diverse stadii procesuale, cu numiţii L.D.N. şi L.M., (fiind adversari cu aceştia în procese cu care se află în relaţii de duşmănie), fiind de fapt expresia nemulţumirii că magistraţii procurori, ce au avut spre soluţionare plângerile lor, nu au dat o soluţie favorabilă petiţionarilor.
De altfel, se mai constată că prin rezoluţia nr. 549/II/2/2008 din 28 mai 2008, Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba-lulia a confirmat rezoluţia dată de procurorul de la aceeaşi unitate de parchet, respingând, ca nefondată, în baza art. 278 C. proc. pen., plângerea formulată de petiţionari şi reţinând, totodată că, din verificarea materialului probator a rezultat că susţinerile acestora nu au niciun suport real, magistraţii procurori nefăcând altceva decât să-şi exercite cu bună credinţă sarcinile de serviciu, conform prevederilor legale în vigoare.
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi urmare actelor premergătoare efectuate în cauză, înalta Curte constată că instanţa de fond a procedat corect atunci când a apreciat ca fiind nefondată plângerea formulată de petiţionari, reţinând justificat că, intimaţii magistraţi procurori şi-a îndeplinit cu bună-credinţă şi cu respectarea prevederilor legale în vigoare atribuţiile de serviciu, atunci când a făcut demersurile specifice activităţii de cercetare cu privire la aspectele sesizate de petiţionari.
Aşadar, cele susţinute de recurentul petiţionar, în lipsa unor argumente temeinice şi a unor probe, care să conducă la concluzia că intimaţii ar fi săvârşit vreo faptă de natură penală, atunci când şi-a exercitat atribuţiile de serviciu, rămân doar simple afirmaţii fără niciun suport real, întrucât din actele dosarului nu a rezultat că intimaţii M.L. şi G.C., magistraţi procurori, ar fi acţionat cu rea-credinţă sau în mod defectuos, atunci când procedând la efectuarea de activităţi specifice actelor premergătoare, au dispus şi respectiv confirmat, soluţia de neîncepere a urmăririi penale pentru infracţiunea prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), aceasta fiind pe deplin justificată, aspectele sesizate neprezentând gradul de pericol social al unei infracţiuni, nefiind de natură a atrage răspunderea penală a acestora
Aşa fiind, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. b C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de petiţionarul D.I. împotriva sentinţei penale nr. 93/2008 din 21 august 2008 a Curţii de Apel Alba-lulia, secţia penală, iar în baza art. 38515 alin. (1) lit. a) teza I C. proc. pen., va respinge ca tardiv, recursul declarat de petiţionara D.G. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.
De asemenea, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., îi va obliga pe recurenţii petiţionari la plata cheltuielilor judiciare, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul D.I. împotriva sentinţei penale nr. 93/2008 din 21 august 2008 a Curţii de Apel Alba-lulia, secţia penală.
Respinge, ca tardiv, recursul declarat de petiţionara D.G. împotriva sentinţei penale mai sus-menţionate.
Obligă recurenţii petiţionari la plata sumelor de câte 100 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 octombrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3313/2008. Penal. Luare de mită (art. 254... | ICCJ. Decizia nr. 3393/2008. Penal → |
|---|
