ICCJ. Decizia nr. 3362/2008. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3362/2008
Dosar nr. 5058/121/2008
Şedinţa publică din 22 octombrie 2008
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 962/P/2005, Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului M.M.G., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 5 alin. (1) lit. b)) din Legea nr. 11/1991 şi art. 83 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998 cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen. şi art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), reţinându-se prin actul de sesizare următoarea situaţie de fapt:
Inculpatul M.M.G. este administratorul SC M. 2004 SRL Galaţi, societate care are sediul în zona cartierului Ţiglina II din Galaţi.
Firma are ca obiect principal de activitate comerţul cu amănuntul al articolelor de îmbrăcăminte şi încălţăminte.
În perioada 20 septembrie 2005 - 30 septembrie 2005, inculpatul s-a aprovizionat cu articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte inscripţionate cu mărci cunoscute, respectiv "P.", "N.", "A.", de la diferite societăţi din municipiul Bucureşti, societăţi care aveau puncte de desfacere în Complexul comercial "Europa" din Bucureşti. După aprovizionare, inculpatul a pus în circulaţie aceste mărfuri procedând la vânzarea lor în magazinul său.
În anul 2005, respectiv pe data de 16 octombrie 2005, urmare unui control efectuat de organele de poliţie şi de inspectorii din cadrul Gărzii Financiare Galaţi în magazinul inculpatului, au fost descoperite mărfuri care nu prezentau elementele de identificare ale produselor originale, rezultând că produsele astfel comercializate sunt contrafăcute. Nu au fost prezentate certificatele de calitate şi declaraţiile de conformitate. S-a întocmit o listă cu produsele în cauză, bunuri care au fost indisponibilizate şi lăsate în custodia vânzătoarelor. Aceste bunuri sunt:
1.Pantof sport N. - 70 de perechi - 798.500 lei vechi;
2.Pantof sport N.-10 perechi - 598.500 lei;
3.Pantof sport N. (gheată) - 7 perechi-1.198.500 lei;
4.Pantof sport P. - 10 perechi - 798.500 lei;
5.Pantof sport A. (gheată)- 4 perechi-1.198.500 lei;
6.Pantof sport A. - 7 perechi - 798.500 lei;
7.Trening fâş A. -13 perechi- 998.500 lei;
8.Trening BBC A. - 3 bucăţi - 998.500 lei;
9.Bluze trening A.- 8-bucăţi - 698.500 lei;
10.Pantalon trening A. - 9 bucăţi- 548.500 lei;
11.Bigman A. - 2 bucăţi - 648.500 lei;
12.Trening fâş N. -15 bucăţi - 998.500 lei;
13Trening bbc N. -1 bucată - 998.500 lei;
14.Bigman A. -11 bucăţi - 448.500 lei;
15.Bigman N. - 8 bucăţi - 348.500 lei;
16.Bluze trening fâş -A.-13 bucăţi- 998.500 lei;
17.Bluze trening N.-13 bucăţi - 698.500 lei;
18.Pantaloni trening N. - 6 bucăţi - 548.500 lei;
19.Bigman N.- 9 bucăţi -448.500 lei;
20.Geci N. -18 bucăţi - 898.500 lei;
21.Geci A. -17 bucăţi- 898.500 lei;
22.Geci P. - 5 bucăţi - 898.500 lei.
În faza cercetării judecătoreşti au fost audiaţi inculpatul, precum şi martorele P.T., C.I. şi L.M., vânzătoare la magazinul la care au fost descoperite bunurile.
Prin sentinţa penală nr. 75 din 19 septembrie 2007, Tribunalul Galaţi, secţia penală, a dispus următoarele:
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a achitat inculpatul pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurentei neloiale.
A condamnat inculpatul la o pedeapsă de 15.000.000 de lei (ROL) pentru săvârşirea infracţiunii de contrafacere, prevăzută de art. 83 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
A respins ca nefondate pretenţiile civile formulate de părţile civile P.A.G.R.D.S., A.S.A.G. şi N.I.L.T.D.
A dispus confiscarea şi distrugerea produselor care poartă mărcile N., P. şi A., lăsate în custodie la vânzătoarele P.T. şi C.I.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a obligat inculpatul la plata către stat a sumei de 200 lei (RON) reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a dispune în acest sens, prima instanţă a reţinut următoarele:
Inculpatul a recunoscut că, în calitate de administrator al societăţii, se deplasa la Bucureşti şi cumpăra bunuri din Complexul comercial "E.", bunuri care erau inscripţionate cu mărci cunoscute, respectiv "P.", "N.", "A." şi că, pentru aceste bunuri, nu a solicitat şi nici nu i-au fost înmânate alte documente în afară de factura fiscală, înscrisuri care se eliberau, în general, pentru orice tip de produs. Nu a solicitat nici-un act de provenienţă, act de origine sau alte acte în acest sens.
Din declaraţiile martorelor audiate a rezultat că au comercializat încălţăminte şi îmbrăcăminte sport cu mărcile "P.", "N.", "A.", la magazinul administrat de inculpat, fără să elibereze şi certificate de origine sau declaraţii de conformitate. Au mai declarat acestea că nici-un cumpărător nu Ie-a cerut vreun astfel de document. Preţurile cu care comercializau astfel de produse erau relativ mici, respectiv 1.2008000 lei, 850.000 de lei, etc.
Declaraţiile inculpatului se coroborează cu cele ale martorelor audiate, dar şi cu cele constatate de organele de poliţie şi de inspectorii din cadrul Gărzii Financiare Galaţi, aspecte consemnate în procesul-verbal (fil. 4-12).
Din probele administrate, instanţa de fond a reţinut că inculpatul a cumpărat încălţăminte şi îmbrăcăminte sport cu mărcile "P.", "N.", "A." din Complexul comercial "E.", pe bază de factură fiscală, fără să solicite nici-un act de provenienţă, act de origine sau alte acte în acest sens. Aceste produse au fost puse apoi în circulaţie, pe nedrept, în magazinul inculpatului, prin fapta sa acesta prejudiciindu-i pe titularii mărcilor înregistrate, întrucât produsele puse în circulaţie purtau mărci identice sau similare cu mărcile "P.", "N.", "A." înregistrate pentru produse identice sau similare.
Inculpatul a susţinut că nu ştia că aceste produse, pe care le comercializa, erau contrafăcute deoarece Ie-a cumpărat dintr-un magazin mare, din capitala ţării, loc din care se aprovizionează sute de comercianţi din toată ţara, şi că i-a fost eliberată factură fiscală, astfel că s-a creat o aparenţă de legalitate în ceea ce priveşte proveninţa lor. În aceste condiţii, a susţinut inculpatul, nu se poate reţine că ar fi acţionat cu vinovăţie, el având convingerea că produsele sunt contrafăcute. De altfel, nici-un cumpărător nu i-a solicitat certificat.
Instanţa de fond a reţinut că mărcile "P.", "N.", "A." sunt mărci înregistrate şi, deci, protejate legal. Calitatea deosebită a produselor care poartă inscripţii cu aceste mărci este reflectată nu numai în aspectul şi forma acestor produse, în culorile lor, ci şi în calitatea materialelor folosite. Tocmai calitatea superioară a acestor produse a dus la comercializarea !or la preţuri mai ridicate.
Or, reţine prima instanţă, comercializarea unor astfel de produse, la preţuri foarte mici, este un indiciu că acestea sunt contrafăcute, astfel că inculpatul, care avea calitatea de comerciant şi, se presupune, că avea cunoştinţe în domeniu, în mod sigur a avut reprezentarea că aceste produse nu sunt originale. împrejurarea că aceste produse erau comercializate într-un magazin en-gross, de la marginea Bucureştiului, este un alt aspect pe care inculpatul I-a cunoscut, şi care indică faptul că aceste produse nu erau originale, ştiindu-se că produsele care poartă mărcile precizate mai sus au preţuri foarte ridicate, că se adresează unei anumite categorii de cumpărători, care nu îşi achiziţionează bunuri din astfel de magazine en-gross, şi care sunt situate la marginea oraşului, ci din magazine care îşi au sediile în zonele centrale ale oraşelor. Un simplu studiu al pieţii l-ar fi ajutat pe inculpat să afle care este preţul unei perechi originale de pantofi sport sau al unei perechi de trening, preţuri care erau mult mai mari.
De altfel, mai reţine prima instanţă, inculpatul avea datoria de a solicita actele de provenienţă, certificatele de calitate, declaraţiile de conformitate, acesta neputând invoca necunoaşterea legii în favoarea sa. Eliberarea unor facturi fiscale de către vânzători nu îl exonerează pe inculpat de răspunderea penală, acele facturi atestând că a plătit un preţ inferior celui practicat pentru produsele originale.
Concluzionând, instanţa de fond a reţinut că inculpatul ştia că produsele pe care Ie-a pus în circulaţie sunt contrafăcute, astfel că nu poate reţine apărarea acestuia în sensul că nu a acţionat cu vinovăţie şi, deci, nu poate dispune achitarea în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen.
De asemenea, instanţa a reţinut că inculpatul a cunoscut că produsele pe care Ie-a comercializat sunt contrafăcute, dar că acesta nu a avut intenţia de a-i induce în eroare pe cumpărători cu privire la calitatea lor şi la originea acestor produse. Preţul mic la care Ie-a vândut şi, în general, aspectul acestor produse, calitatea lor inferioară, reflectată de calitatea şi culorile materialelor folosite, locul în care este situat sediul magazinului, precum şi calitatea celorlalte produse comercializate în acel magazin, relevă faptul că inculpatul nu a indus în eroare pe consumatori cu privire la calitatea produselor.
În raport cu aceste ultime considerente, instanţa de fond a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de concurenţă neloială, lipsind, în mod evident, intenţia inculpatului de a induce în eroare pe consumatori cu privire la calitatea produselor, astfel că, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a dispus achitarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de concurenţă neloială, lipsind un element constitutiv al acestei infracţiuni, respectiv intenţia, ca formă de vinovăţie cerută de lege.
În ceea ce priveşte fapta inculpatului de a pune în circulaţie, fără drept, produse ce poartă mărci identice sau similare cu mărcile înregistrate "P.", "N.", "A.", mărci care sunt înregistrate şi care se bucură de protecţia legii, prejudiciindu-i astfel pe titularii acestor mărci, respectiv pe cele trei părţi vătămate, consecinţele producându-se în patrimoniile a trei părţi vătămate diferite, fapte săvârşite în perioada 20 septembrie 2005-06 octombrie 2005, instanţa a constatat că, în drept, aceasta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 83 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Cu privire la cererea inculpatului prin care a solicitat achitarea sa, precizând că faptei îi lipseşte gradul de pericol social al infracţiunii, şi deci lipseşte una dintre trăsăturile esenţiale ale infracţiunii, prima instanţă a apreciat-o ca neîntemeiată, fapta având gradul de pericol social al unei infracţiuni, întrucât inculpatul a comercializat mai multe perechi de încălţăminte sport şi mai multe articole de îmbrăcăminte, pe o perioadă de timp îndelungată. De altfel, inculpatul, se pare că nu a înţeles pericolul social al faptei sale pentru siguranţa circuitului juridic al bunurilor pe piaţă şi nu a înţeles care sunt consecinţele negative ale acestor fapte.
Sub aspectul laturii civile s-au reţinut următoarele.
Compania "P.A.R.D.S." s-a constituit parte civilă cu suma de 1.400 EURO, reprezentând daune materiale şi suma de 700 EURO, reprezentând daune morale.
Compania "A.S.A." s-a constituit parte civilă cu suma de 7.000 RON, reprezentând daune materiale şi morale.
Compania "S.I.L.T.D." s-a constituit parte civilă cu suma de 38.100 RON, reprezentând daune morale.
Referitor la prejudiciile cauzate titularilor mărcilor înregistrate, instanţa a reţinut următoarele:
Titularii acestor mărci nu au investit resurse materiale pentru confecţionarea produselor contrafăcute, toate materialele fiind, în mod evident, furnizate de alte persoane decât titularii mărcilor înregistrate. De asemenea nu au înregistrat cheltuieli de producţie, întrucât nu le-au confecţionat ei. în raport cu aceste considerente, instanţa a apreciat că nu se poate reţine existenţa vreunui prejudiciu material.
De asemenea, s-a apreciat că nu se poate reţine nici că titularii mărcilor ar fi suportat un prejudiciu care să echivaleze cu beneficiul nerealizat, deoarece nu s-a probat, şi este necredibil, că persoanele care au achiziţionat încălţăminte sau îmbrăcăminte sport contrafăcută, la preţuri foarte mici şi din en-gross, ar fi cumpărat produsele sport originale, la preţul lor real, respectiv, în loc de 350.000 sau 800.000 de lei vechi, ar fi plătit 3.500.000 de lei sau mai mult. De altfel, „targetul" magazinelor care comercializează produse contrafăcute îl reprezintă un segment de piaţă defavorizat şi, în nici-un caz, nu se adresează persoanelor cu venituri mari.
În final, a concluzionat instanţa de fond că nu există nici-un prejudiciu material care să fi fost cauzat titularilor mărcilor înregistrate, nici ca prejudiciu efectiv şi nici ca beneficiu nerealizat.
În ceea ce priveşte prejudiciul moral, instanţa a reţinut că prin punerea în circulaţie, respectiv oferirea spre vânzare, fără drept, de produse contrafăcute, care poartă mărci identice sau similare cu mărcile înregistrate "P.", "N.", "A.", mărci care sunt înregistrate, inculpatul a adus un prejudiciu de imagine titularilor mărcilor înregistrate. Produsele contrafăcute sunt de calitate inferioară şi pot atrage numeroase consecinţe negative asupra imaginii firmelor respective, de aceea s-ar justifica obligarea inculpatului la plata de daune morale către titularii acestor mărci înregistrate. Totuşi, având în vedere cantitatea redusă de astfel de produse puse în circulaţie de către inculpat şi durata mică de comercializare a acestor produse, s-a apreciat că prejudiciul moral încercat de titularii acestor mărci este modic şi că soluţia de condamnare a inculpatului este îndestulătoare pentru acoperirea prejudiciului moral cauzat, dând satisfacţie deplină părţilor civile.
Concluzionând, instanţa de fond a reţinut că, întrucât prin fapta sa inculpatul nu a cauzat un prejudiciu material niciuneia dintre aceste trei societăţi, iar prejudiciul moral este modic, condamnarea acestuia fiind suficientă pentru repararea prejudiciului de imagine creat, cererea de despăgubiri a celor 3 părţi vătămate-părţi civile trebuie respinse ca nefondate.
Potrivit art. 84 din Legea nr. 84/1998, instanţa de fond a dispus confiscarea şi distrugerea produselor contrafăcute.
Împotriva sentinţei au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi, inculpatul şi partea vătămată, parte civilă P.A.G.R.D.S.
În apelul procurorului, sentinţa a fost criticată cu privire la achitarea inculpatului pentru infracţiunea prevăzută de art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 11/1991, precum şi pentru respingerea acţiunilor civile a celor 3 părţi civile.
Partea civilă P.A.G.R.D.S. a criticat sentinţa pentru greşita respingere a acţiunii civile.
În motivele de apel, inculpatul a criticat sentinţa cu privire la condamnarea sa, solicitând achitarea în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen., întrucât nu a cunoscut că produsele sunt contrafăcute.
Prin Decizia penală nr. 188/A din 26 octombrie 2007, Curtea de Apel Galaţi, secţia penală, a admis recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi şi partea vătămată-parte civilă P.A.G.R.D.S., a desfiinţat în parte sentinţa atacată şi a admis în parte acţiunea civilă exercitată de partea vătămată-parte civilă P.A.G.R.D.S. obligând inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC M. SRL Galaţi, la plata sumei de 350 EURO sau echivalentul în lei la cursul oficial al BNR din ziua plăţii, cu titlu de despăgubiri pentru daune morale.
De asemenea, instanţa de apel a desfiinţat sentinţa şi cu privire la dispoziţia de plată a cheltuielilor judiciare, în sensul că a obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente, la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare pentru judecarea cauzei în primă instanţă.
Prin aceeaşi decizie, a respins ca nefondat apelul inculpatului, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare.
Împotriva deciziei au declarat prezentele recursuri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi şi inculpatul.
Invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385/9 pct. 10, 17 şi 18 C. proc. pen., Ministerul Public a criticat hotărârile atacate sub următoarele aspecte:
- instanţele nu s-au pronunţat asupra tuturor faptelor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată.
- atât prin rechizitoriu, cât şi prin hotărârile atacate, faptele inculpatului au fost greşit încadrate juridic în dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. b), în loc de dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 11/1991, modificată prin Legea nr.298/2001;
- achitarea inculpatului pentru una din cele 2 infracţiuni pentru care a fost trimis în judecată, este în contradicţie cu probele administrate (fil. 5-16).
În motivele scrise de recurs, inculpatul, prin apărător ales, a solicitat achitarea în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen. deoarece nu a cunoscut că produsele sunt contrafăcute (fil. 34-35).
Examinând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte reţine următoarele:
Inculpatul s-a prezentat la judecata în primă instanţă, asistat de apărător ales, şi - cu acordul său - a fost ascultat. Cu această ocazie, inculpatul a recunoscut cumpărarea produselor, făcând precizarea că nu a solicitat acte de provenienţă, acte de origine sau alte acte în acest sens, deoarece „nu mi-am pus niciodată problema să verific marca acestor produse ...", considerând că sunt suficiente factura şi chitanţa (fil. 33).
Inculpatul nu s-a mai prezentat la judecarea apelului, apărarea acestuia fiind asigurată de acelaşi avocat care i-a asigurat apărarea la fond (pag. 98 dosar fond, pag. 37 dosar apel).
Recursul a fost declarat de inculpat (fil. 3), care nu s-a prezentat la instanţa de recurs, apărarea acestuia fiind asigurată de acelaşi avocat ales care a asigurat apărarea la fond şi în apel (fil. 37 şi, respectiv, încheierea de dezbateri din 25 septembrie 2008).
În condiţiile în care inculpatul nu s-a prezentat la instanţa de apel şi nici la cea de recurs, nu a fost posibilă ascultarea acestuia potrivit art. 378 alin. (2) şi art. 385/16 alin. (1) C. proc. pen.
În cursul judecării apelului şi recursului, inculpatul nu a formulat cereri de încuviinţare a altor probe şi nici nu au fost administrate alte probe.
Recursul inculpatului este nefondat, iar recursul Ministerului Public este fondat pentru motivele ce se vor arăta:
Nici cu ocazia judecării cauzei în primă instanţă, şi nici cu ocazia judecării apelului, reprezentatul Ministerului Public nu a solicitat punerea în discuţie a schimbării încadrării juridice, şi nici nu a făcut precizări cu privire la obiectul judecăţii definit de art. 317 C. proc. pen.
Sub aspect penal, singura critică în apel a procurorului a fost cea referitoare la greşita achitare dispusă pentru una din cele 2 infracţiuni pentru care inculpatul a fost trimis în judecată [art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 11/1991].
În afară de aceste aspecte, Înalta Curte mai reţine următoarele:Sistematizarea dispoziţiilor art. 5 din Legea nr. 11/1991 prin Legea nr. 298/2001, nu este de natură să modifice situaţia juridică din prezenta cauză (încadrarea juridică a faptei), deoarece - aşa cum se menţionează în rechizitoriu, şi cum s-a reţinut prin hotărârile atacate -faptele au fost săvârşite de inculpat în perioada 20 septembrie 2005-30 septembrie 2005, deci după adoptarea Legii nr. 298/2001.
Printre altele, diferenţierea faptelor incriminate de art. 5 alin. (1) lit. b) şi art. 5 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 11/1991, modificată şi completată, se face în raport cu persoana indusă în eroare: „consumatorul" în primul caz, respectiv, „ceilalţi comercianţi" ori „beneficiari" în cel de-al doilea caz.
În cauză, inculpatul a pus în circulaţie (în modalitatea „prin vânzare" şi „oferire spre vânzare"), în perioada 20 septembrie 2005-30 septembrie 2005, mărfuri contrafăcute a căror comercializare a adus atingere titularului mărcii şi a indus în eroare „consumatorul" (persoanele fizice, clienţi ai magazinului).
În consecinţă, Înalta Curte apreciază că nu sunt incidente cazurile de casare prevăzute de art. 385/9 pct. 10 şi 17 C. proc. pen., cazuri invocate în motivele de recurs ale procurorului.
Este însă incident cazul de casare prevăzut de art. 385/9 pct. 18 C. proc. pen.
Potrivit art. 1, art. 2 şi art. 3 din Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale, modificată şi completată, comercianţii sunt obligaţi să-şi exercite activitatea cu bună-credinţă, potrivit uzanţelor cinstite, cu respectarea intereselor consumatorilor şi a cerinţelor concurenţei loiale, constituind concurenţă neloială orice act sau fapt contrar uzanţelor cinstite în activitatea industrială şi de comercializare a produselor, încălcarea acestei obligaţii atrăgând răspunderea civilă, contravenţională ori penală, în condiţiile legii.
În art. 5 din Legea nr. 11/1991, sunt incriminate (definite ca infracţiune) unele fapte prin care se încalcă obligaţia menţionată anterior.
Printre aceste fapte este şi cea de „punerea în circulaţie de mărfuri contrafăcute şi/sau pirat, a căror comercializare aduce atingere titularului mărcii şi induce în eroare consumatorul asupra calităţii produsului/serviciului" [art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 11/1991, modificată şi completată].
„Inducerea în eroare" înseamnă amăgirea, surprinderea, înşelarea încrederii persoanei cu privire la calitatea, denumirea, provenienţa produsului, etc, iar prin „punerea în circulaţie" se înţelege introducerea în circuitul comercial prin vânzare, schimb etc.
Un aspect cunoscut comercianţilor este, pe de o parte, cel potrivit căruia consumatorul apreciază produsele vândute sub o anumită calitate, denumire, siglă, marcă, firmă, provenienţă etc. care şi-au dobândit notorietatea pe plan mondial, iar pe de altă parte, că drepturile asupra mărcilor sunt recunoscute şi apărate pe teritoriul României. Or, produsele care fac obiectul prezentei cauze purtau, în mod nelegal, elemente de identificare a unora dintre mărcile de notorietate internaţională (P., N. şi A.).
Apărarea inculpatului, comerciant de profesie, potrivit căreia nu ar fi cunoscut că produsele sunt contrafăcute, şi nici nu ar fi avut intenţia de a induce în eroare consumatorul (cumpărătorul) este neîntemeiată. în calitatea sa de comerciant, inculpatul avea obligaţia cunoaşterii dispoziţiilor legale care protejează cele 3 mărci de notorietate internaţională.
Considerentele primei instanţe, însuşite de instanţa de apel, potrivit cărora inculpatul, deşi a cunoscut (sau, cel puţin, a acceptat) că produsele sunt contrafăcute, nu ar fi avut intenţia de a induce în eroare pe cumpărători sunt neîntemeiate.
Argumentele primei instanţe care au fundamentat soluţia achitării inculpatului (preţul mic la care produsele au fost vândute, aspectul general al acestora, calitatea lor inferioară reflectată de calitatea şi culorile materialelor folosite, locul situării magazinului, precum şi calitatea celorlalte produse comercializate - pag. 3 a sentinţei) nu sunt întemeiate deoarece au în vedere aspecte subiective în raport de persoana cumpărătorului, pretinzându-se acestuia să cunoască produsele originale (preţul, calitatea materialului, culoarea, aspectul general, zonele în care se află magazinele autorizate legal să le comercializeze etc.) şi să le compare cu cele oferite, ignorându-se că elementul cel mai important, observat ca atare de către acesta, este sigla, desenul, semnul distinctiv al mărcii (P., N. şi A.).
Mărfurile contrafăcute (produsele puse în circulaţie de inculpat, care a recunoscut: bănuiam că aceste produse sunt contrafăcute, ..." şi „... cunoşteam faptul că aceste produse au preţuri mari..." - fil. 61, dosar urmărire penală) au fost de natură a aduce prejudicii titularului mărcii înregistrate, ca urmare a nemulţumirii cumpărătorului prin calitatea neconformă cu cea a produselor originale.
În concluziile scrise, intimata parte vătămată parte civilă A.S.A. a criticat Decizia instanţei de apel sub următoarele aspecte: a) raţionamentul utilizat pentru acordarea despăgubirilor către P.A.G. se impunea a fi aplicat şi cu privire la despăgubirile solicitate de A.S.A.; b) pe cale de consecinţă, se impunea extinderea efectelor apelului declarat de P.A.G. şi faţă de A.S.A.; greşit s-a considerat că nu pot fi acordate despăgubiri pentru daune materiale. În final, a solicitat, prin extinderea efectului extensiv al recursului, să se examineze cauza şi cu privire la aceasta şi, pe cale de consecinţă, să fie obligat inculpatul la plata sumei de 7.000 RON cu titlu de despăgubiri civile.
Cu privire la aceste critici, Înalta Curte reţine următoarele.
Deşi A.S.A. s-a constituit parte civilă cu suma respectivă, prima instanţă i-a respins ca nefondată acţiunea civilă.
Pe de o parte, soluţia primei instanţe a fost comunicată părţii civile (fil.111 dosar instanţă fond), aceasta nedeclarând apel. Pe de altă parte, partea vătămată - parte civilă A.S.A. nu a declarat recurs, deşi acesteia i s-a comunicat soluţia instanţei de apel (fil. 50 dosar apel).
Or, potrivit principiilor generale de drept, acţiunea civilă - chiar exercitată în procesul penal - este supusă principiului disponibilităţii părţilor. Acest principiu este de natură a caracteriza şi disponibilitatea părţilor în materia exercitării dreptului de apel şi de recurs sub aspectul laturii civile.
În condiţiile neexercitării căilor de atac (apel şi recurs) de către partea vătămată - parte civilă A.S.A., a inexistenţei unui recurs al unei părţi din categoria din care face parte aceasta, şi a invocării greşitei aplicări a legii (caz de casare prevăzut de art. 385/9 pct. 17/1 C. proc. pen., abrogat prin Legea nr. 356/2006), Înalta Curte nu poate examina pe fond criticile acesteia.
Faţă de cele reţinute, în temeiul art. 385/9 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul inculpatului, iar în temeiul art. 385/9 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. va admite recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, va casa în parte Decizia atacată şi sentinţa penală nr. 75 din 19 februarie 2007 a Tribunalului Galaţi, secţia penală, sub aspectul laturii penale, după cum urmează:
În temeiul art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), se va dispune condamnarea inculpatului M.M.G. la pedeapsa amenzii de 2.500 lei.
Potrivit art. 33-34 C. pen., se va contopi această pedeapsă cu pedeapsa amenzii de 1.500 lei aplicată aceluiaşi inculpat prin sentinţa primei instanţe, şi se va dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2.500 lei amendă.
Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.
În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., respectiv, art. 192 alin. (3) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi urmând să rămână în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi împotriva deciziei penale nr. 188/A din 26 octombrie 2007 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală.
Casează în parte Decizia atacată şi sentinţa penală nr. 75 din 19 februarie 2007 a Tribunalului Galaţi, secţia penală, sub aspectul laturii penale, după cum urmează:
În temeiul art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), condamnă pe inculpatul M.M.G. la 2.500 lei amendă.
În baza art. 33-34 C. pen. contopeşte această pedeapsă cu pedeapsa amenzii de 1.500 lei aplicată aceluiaşi inculpat, şi dispune ca în final inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2.500 lei amendă.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.M.G. împotriva aceleiaşi decizii.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 octombrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3360/2008. Penal. Traficul de influenţă... | ICCJ. Decizia nr. 3388/2008. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
