ICCJ. Decizia nr. 3726/2008. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3726/2008
Dosar nr. 330/46/2008
Şedinţa publică din 17 noiembrie 2008
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin rezoluţia nr. 87/C3/2007, a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 209 alin. (41) lit. a) şi b) C. proc. pen., au fost preluate dosarele nr. 1999/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Muscel şi nr. 271/P/2006 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, privind plângerea procurorului şef V.C.I. de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, formulată în calitatea de persoană vătămată împotriva unor lucrători de poliţie.
Petiţionarul, a solicitat efectuarea de cercetări faţă de făptuitorii M.C.I., comisar şef şi N.I., agent şef, ambii din cadrul Poliţiei oraşului Mioveni, jud. Argeş sub aspectul infracţiunilor prevăzută de art. 192 alin. (1) C. pen., art. 217 alin. (1) C. pen., art. 211 alin. (1) C. pen., art. 325 C. pen. şi art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) În susţinerea plângerii petiţionarul a învederat faptul că, în ziua de 22 septembrie 2006, în mod abuziv organele de poliţie au pătruns cu un autoturism în curtea locuinţei sale unde au avut un conflict cu fiul său, i-au percheziţionat casa, au distrus uşi şi geamuri, au sustras caseta video pe care a fost filmat incidentul, iar ulterior, au difuzat prin intermediul unei televiziuni locale imagini de pe acea casetă pe care erau înregistrate gesturile obscene făcute de fiul său la adresa poliţiştilor.
Prin rezoluţia nr. 332/P/2007 din 5 februarie 2008, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, a dispus, în temeiul art. 228, alin. (4) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de făptuitorii M.C.I. şi N.I. pentru infracţiunile prevăzutăde art. 192 alin. (1), art. 217 alin. (1), art. 211 alin. (1), art. 325 C. pen. şi art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), constatându-se că faptele reclamate nu există.
Nemulţumit de soluţia procurorului petiţionarul s-a adresat cu o plângere conducerii Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care prin rezoluţia nr. 2617/1617/II/2/2008, din 20 martie 2008, a respins-o, ca neîntemeiată, constatând că nu se impune infirmarea rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale.
În conformitate cu dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., petiţionarul a formulat plângere la Curtea de Apel Piteşti solicitând desfiinţarea rezoluţiei atacate, reluarea urmăririi penale în vederea identificării şi tragerii la răspundere a tuturor făptuitorilor.
Prin sentinţa penală nr. 60/ F din 10 iunie 2008, în dosarul nr. 330/46/2008, Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul V.C.I. împotriva rezoluţiei nr. 332/P/2007 din 5 februarie 2008, a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică.
Împotriva acestei hotărâri petiţionarul a declarat recurs, invocând cazurile de casare prevăzutăde art. 3859 pct. 18 şi art. 21 C. proc. pen..
Înalta Curte, verificând motivele de recurs cât şi întreaga cauză, potrivit dispoziţiile cuprinse în art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Pentru a se putea începe urmărirea penală într-o cauză sunt necesare două condiţii.
Prima condiţie constă din existenţa acelui minim de date care permit organului de urmărire penală să considere că s-a săvârşit în mod cert o infracţiune, caz în care organul de urmărire penală poate deţine informaţiile fie din sesizarea făcută, fie fin actele premergătoare desfăşurate ulterior sesizării.
Cea de-a doua condiţie necesară începerii urmăririi penale rezultă din art. 228 C. proc. pen. şi constă în inexistenţa cazurilor de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzute în art. 10 C. proc. pen., cu excepţia celui prevăzut la lit. b1). Intervenţia unui astfel de caz, rezultând fie din actele prin care a fost sesizat organul de urmărire penală, fie din actele premergătoare efectuate în urma sesizării, poate determina ca în locul începerii urmăririi penale să funcţioneze instituţia neînceperii urmăririi penale.
Potrivit art. 224 C. proc. pen., actele premergătoare se efectuează în vederea urmăririi penale şi pot realiza următoarele obiective:
- completează informaţiile organului de cercetare pentru a le aduce la nivelul unor constatări care să determine începerea urmăririi penale;
- verifică informaţiile deţinute, confirmând sau infirmând concordanţa acestora cu realităţile faptice ale cauzei;
- fundamentează convingerea organului de urmărire penală referitoare la soluţia de neurmărire penală, potrivit art. 228 C. proc. pen.
În prezenta cauză, Înalta Curte constată că ne aflăm în această ultimă variantă, când din actele premergătoare efectuate a rezultat soluţia neînceperii urmăririi penale.
Actele premergătoare fiind facultative, ele pot fi limitate de către organul de urmărire penală; la îndeplinirea activităţilor necesare atingerii scopului lor legal.
Întrucât din actele premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat existenţa acelui minim de date în baza cărora să se poată dispună începerea urmăririi penale, Înalta Curte constată că, în mod corect, parchetul a dispus soluţia de neurmărire penală faţă de făptuitori.
Susţinerea petiţionarului că instanţa de fond a omis să citeze toţi făptuitorii în cauză este nejustificată şi nu poate fi primită.
Astfel, potrivit dispoziţiilor cuprinse în art. 2781 alin. (4) C. proc. pen., …. persoana faţă de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale se citează, iar neprezentarea acesteia nu împiedică soluţionarea cauzei.
Cum rezoluţia nr. 332/P/2007, îi priveşte doar pe făptuitorii M.C.I. şi N.I., în mod justificat instanţa de fond i-a citat doar pe aceştia.
Mai mult decât atât, cazul de casare prevăzută de art. 3859 pct. 21 C. proc. pen., se poate invoca numai de partea care a fost lipsă la judecată, partea care a fost prezentă nu-şi poate întemeia recursul pentru lipsa acestei părţi.
Având în vedere cele care preced, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat recursul declarat de petiţionar.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiţionar va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul V.C.I. împotriva sentinţei penale nr. 60/ F din 10 iunie 2008 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 200 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 noiembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3649/2008. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3759/2008. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
