ICCJ. Decizia nr. 3569/2008. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3569/2008
Dosar nr. 1422/59/2007
Şedinţa publică din 5 noiembrie 2008
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 71 din 27 martie 2008, Curtea de Apel Timişoara a respins plângerea formulată de petentul L.P.A. împotriva rezoluţiei de neurmărire nr. 9/P/2007 din 20 iunie 2007 a D.N.A. – S.T. Timişoara.
Instanţa a reţinut că, în calitate de mandatar al mai multor persoane fizice, petentul L.P.A. în anul 2004 a sesizat organele de cercetare penală cu săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246, 248 şi 257 C. pen., de către S.G., judeţul Timiş şi de către alte persoane implicate.
Punctual, raportat la sesizările petentului, procurorul a reţinut următoarele:
1. La data de 9 iulie 2004 persoanele vătămate N.P., T.M.Şt. şi F.E. au depus plângere penală împotriva primarului S.G. şi a C.L.A.F.F. din Primăria Comunei Dumbrăviţa pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246 şi 248 C. pen., solicitând cercetarea acestora pentru refuzul acordării întregii suprafeţe de 20 ha la care aceştia aveau dreptul în calitate de moştenitori ai defunctului N.V.
Concret, nemulţumirea consta în aceea că persoanelor vătămate sus-numite nu li s-a reconstituit dreptul de proprietate după bunica lor, deşi altor moştenitori ai aceluiaşi ascendent le-a fost reconstituit dreptul de proprietate.
Au mai arătat că, în anul 2002, la domiciliul lor s-a prezentat numitul C.Şt. care a susţinut că este reprezentatul Primăriei Comunei Dumbrăviţa şi le-a propus să le cumpere întreaga suprafaţă de teren la care aveau dreptul, la un preţ subevaluat, motivând că oricum nu vor primi acest teren, persoanele vătămate explicându-şi astfel faptul că nu u fost puse în posesie.
2. La data de 7 noiembrie 2004, petentul L.P.A., în calitate de mandatar al mai multor persoane, a formulat plângere împotriva primarului S.G. pentru infracţiunile prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP) şi art. 257 C. pen.
Sus-numitul arătat în plângere că primarul S.G., prin intermediul nepotului său N.C., a trecut la achiziţionarea a zeci de ha teren, în zona lacului de pe raza comunei Dumbrăviţa. Pentru a reuşi, primarul a condiţionat persoanele îndreptăţite în redobândirea terenurilor, de vânzarea ulterioară a acestora către fiul şi nepotul său, la preţuri preferenţiale, iar cele care au refuzat primind teren în afara localităţii.
L.P.A. a atacat Decizia Primăriei Dumbrăviţa de refuz a retrocedării terenurilor către mandanţii săi, pe vechile amplasamente, pentru lipsă teren disponibil, în instanţă, unde primarul a susţinut acelaşi motiv de refuz.
Concomitent, însă, în alt proces aflat pe rolul Judecătoriei Timişoara iniţiat de numita G.E., tot cu obiect punerea în posesie, primarul a fost de acord cu admiterea acţiunii, acceptând că există teren disponibil.
Această poziţie diferită a manifestat-o primarul şi în exercitarea căilor de atac împotriva hotărârilor instanţei.
3. În timpul cercetărilor, L.P.A. a încunoştinţat şi cu privire la faptul că, după obţinerea suprafeţei de 4,77 ha teren de la A.D.S. către Primăria Comunei Dumbrăviţa, pentru punerea în posesie a mandanţilor săi, primarul S.G. a refuzat să semneze procesul-verbal de punere în posesie încheiat cu ocazia executării silite, considerând astfel că s-au adus vătămări intereselor legale ale proprietarilor.
4. Petentul L.P.A. a solicitat extinderea cercetărilor şi faţă de alte persoane sau alte fapte, după cum urmează:
a) Împotriva avocatei Z.C., care a reprezentant-o pe G.E. în proces, susţinând că era incompatibilă întrucât era şi avocata Primăriei Dumbrăviţa, aşa cum rezultă din documentele depuse în alte procese, concluzionând că punerea în posesie a numitei G.E. a fost aranjată de primar împreună cu avocata.
Petentul a mai susţinut că deţine informaţii că pentru sprijinul acordat, T.D., şeful A.D.S. Timiş trebuia să primească 600 mp teren, iar prefectul Judeţului Timiş, D.O.V., 20.000 mp teren.
b) Împotriva primarului S.G. pentru faptul că acesta, împreună cu prefectul Judeţului Timiş o sprijină pe numita P.A. în obţinerea unei suprafeţe de teren, întrucât aceasta din urmă i-a făcut o promisiune de vânzare nepotului primarului, respectiv numitului N.C.
Prin Ordonanţa nr. 9/P/2007 din 20 iunie 2007, D.N.A. – S.T. Timişoara a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului S.G. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), raportat la art. 2481 C. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de acelaşi făptuitor sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 257 C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (pct. 2 ordonanţă) şi art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), raportat la art. 2481 C. pen. (pct. 1, 3 ordonanţă) faţă de C.Şt. pentru infracţiunea prevăzută de art. 257 C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, faţă de S.G., T.D. şi D.O.V., pentru infracţiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, Z.C., pentru infracţiunea prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 254 C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, G.E., pentru infracţiunea prevăzută de art. 255 C. pen., M.D., P.V., D.A. şi C.C., pentru infracţiunea prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), raportat la art. 2481 C. pen., art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), art. 264 C. pen., S.G., T.D. şi D.O.V. pentru infracţiunea prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), raportat la art. 2481 C. pen. (pct. 4 ordonanţă) şi S.G. pentru infracţiunea prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) raportat la art. 2481 C. pen. (pct. 6 ordonanţă).
Procurorul a mai dispus disjungerea cauzei faţă de S.G. şi A.D. pentru infracţiunea prevăzută de art. 220 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 256 NCP) şi art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) (pct. 5 ordonanţă) şi faţă de S.G. pentru infracţiunea prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) (pct. 7 ordonanţă), declinând competenţa la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara.
În motivarea soluţiei de neurmărire s-a reţinut, punctual, că:
- pentru faptele de sub pct. 1 ordonanţă, în privinţa numitului C.Şt., că nu rezultă că acesta s-a prevalat de vreo influenţă pe lângă vreun funcţionar sau o instituţie anume, ci că a făcut o afirmaţie cu caracter general, în sensul că dacă nu îi vor vinde lui terenul, nu vor obţine punerea în posesie, nemaiexistând teren disponibil pe raza comunei Dumbrăviţa, în timp ce el ar putea obţine în compensare teren în Constanţa, faptă care nu realizează conţinutul infracţiunii de trafic de influenţă.
În privinţa reconstituirii dreptului de proprietate persoanele vătămate N.P., F.E. şi T.M.Şt. au depus cereri pentru reconstituirea după bunica lor abia în cursul anului 2004, când terenul era deja atribuit altor moştenitori, fiind neîntemeiate susţinerile privind abuzul în serviciu imputat primarului.
- pentru faptele de sub pct. 2 ordonanţă, s-a constatat că persoanele care l-au mandatat pe L.P.A. au depus cereri de reconstituire a dreptului de proprietate iar soluţionarea acestora se află în diferite faze, unele fiind puse în posesie, altele obţinând hotărâre judecătorească, nefiind încă puse în posesie, iar altele se află în curs de judecată.
Pentru aceste persoane, numiţii C.I., I.R., M.M. şi C.F. au şi fost puşi în posesie cu suprafaţa de 4,77 ha în parcela cadastrală A 114/2 la 22 decembrie 2004.
Impedimentul principal în punerea în posesie l-a constituit refuzul C.L.F.F. Dumbrăviţa motivat de inexistenţa terenului disponibil.
Nu s-au confirmat susţinerile petentului L.P.A. potrivit cărora primarul comunei Dumbrăviţa ar fi susţinut în dosarul nr. 2960/2004 al Judecătoriei Timişoara în acţiunea numitei G.E. că există teren disponibil pe raza comunei, că dimpotrivă, că prin întâmpinarea depusă, C.L.F.F. a arătat că este de acord cu punerea în posesie a sus-numitei, făcând, totodată, şi precizarea că pe raza localităţii nu există terenuri disponibile.
Neatacarea hotărârii nici de către C.L.F.F., nici de A.D.S. este consecinţa aprecierii acestora ca legală.
- pentru refuzul primarului S.G. de a semna procesul-verbal de punere în posesie a unora dintre persoanele care au obţinut titlurile de proprietate, faptă de sub pct. 3 ordonanţă, s-a reţinut că acest refuz a fost justificat de lipsa unei cereri oficiale adresată C.L.F.F. La data de 22 decembrie 2004, însă (a doua zi), a avut loc punerea în posesie, iar procesul verbal a fost semnat de reprezentantul C.J.F.F., neconstatându-se, astfel, producerea vreunei vătămări a intereselor legale ale persoanelor şi pe cale de consecinţă, nici existenţa laturii obiective şi subiective a infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
- în privinţa faptelor imputate avocatei Z.C., şefului A.D.S., T.D., prefectului Judeţului Timiş, D.O.V. şi altor reprezentanţi ai autorităţilor locale referitoare la acte de corupţie (pct. 4/a ordonanţă) s-a constatat că petiţionarul L.P.A., deşi i s-a solicitat, nu a prezentat dovezi ale celor afirmate, neexistând nici indicii cu privire la acestea.
Împrejurarea că avocata Z.C., se arată în motivare, reprezintă în unele procese Primăria Dumbrăviţa, iar în altele, pe persoanele aflate în litigii cu aceeaşi primărie nu constituie un indiciu de implicare a acesteia în acte de corupţie.
În esenţă, din actele dosarului rezultă constatarea că L.P.A. urmăreşte să obţină punerea în posesie a persoanelor pe care le reprezintă, pe parcela cadastrală A 114/2, singura pe care mai există teren disponibil, în detrimentul altor persoane care sunt cel puţin la fel de îndreptăţiţi să primească teren.
- nici pretinsul interes al primarului şi prefectului Judeţului Timiş de a o ajuta pe P.A. în obţinerea punerii în posesie, nu realizează conţinutul infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), raportat la art. 2481 C. pen., sus-numita fiind îndreptăţită de a i se atribui teren pe raza comunei Dumbrăviţa.
Plângerea petiţionarului L.P.A. împotriva ordonanţei de neurmărire a fost respinsă prin ordonanţa nr. 327/II/2/2007 din 24 august 2007 a procurorului şef al S.T. Timiş din cadrul D.N.A.
Pentru a respinge plângerea petentului L.P.A., formulată în baza art. 2781 C. proc. pen., în faţa judecătorului, aşa cum s-a arătat, Curtea de Apel Timişoara a constatat că soluţia de netrimitere în judecată este legală şi temeinică nerezultând nici din plângerea sus-numitului, nici din celelalte acte ale dosarului, indicii sau probe de săvârşire a infracţiunilor reclamate.
Hotărârea sus-menţionată a fost atacată cu recurs de către petiţionarul L.P.A., criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.
În esenţă, prin motivele scrise s-a susţinut că urmărirea penală nu este completă, nefiind ascultate persoanele cercetate, că obligaţia de a strânge probe revine organului de urmărire penală, că procurorul prin soluţia adoptată a dispus greşit netrimiterea în judecată a făptuitorilor, consecinţă a interpretării eronate a dispoziţiilor legale incriminatoare şi nu s-a pronunţat faţă de toţi făptuitorii reclamaţi.
Verificând hotărârea atacată pe baza actelor şi lucrărilor de la dosar, sub toate aspectele, în conformitate cu prevederile art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că recursul nu este fondat.
Potrivit art. 224 C. proc. pen., în vederea începerii urmăririi penale, organul de urmărire penală poate efectua acte premergătoare.
În acest stadiu prealabil urmăririi penale propriu-zise, singurul mijloc de probă admis de lege îl reprezintă procesul-verbal al organului de urmărire penală prin care se constată efectuarea de acte premergătoare.
Faza urmăririi penale a procesului penal, aşa cum rezultă din prevederile Secţiunii a II-a, Capitolul IV Titlul I Partea specială a Codului de procedură penală debutează cu actul de dispoziţie de începere a urmăririi penale, luat, conform art. 228 din acelaşi cod, de organul de urmărire penală, moment din care persoana faţă de care se efectuează urmărirea penală se numeşte învinuit (art. 229 acelaşi cod).
Mijloacele de probă în procesul penal sunt expres arătate de art. 64 C. proc. pen. şi printre acestea se află declaraţiile învinuitului şi cele ale inculpatului, cu valoarea şi condiţionările prevăzute de art. 69 acelaşi cod.
Rezultă, aşadar, că în faza actelor premergătoare începerii urmăririi penale, organul de urmărire penală nu are obligaţia ascultării persoanelor faţă de care s-a formulat plângere penală întrucât declaraţiile acestora nu au nicio valoare probantă.
În cauza de faţă urmărirea penală a fost începută numai faţă de S.G. şi numai pentru una dintre faptele reclamate, astfel încât critica din motivele de recurs privitoare la neascultarea celorlalţi făptuitori faţă de care nu s-a început urmărirea penală, este neîntemeiată.
Pe de altă parte, organul de urmărire penală dispune începerea urmăriri penale, conform art. 228 alin. (1) C. proc. pen., numai atunci când din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergătoare efectuate nu rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzute de art. 10, cu excepţia celui de la lit. b1).
Aşa cum, corect, au reţinut procurorul prin ordonanţă şi, respectiv, instanţa prin hotărâre, în cauză urmare administrării de acte premergătoare (ridicare de înscrisuri, solicitări şi obţinere de relaţii de la diferite instituţii, ataşare în copii hotărâri instanţe, ataşare documente depuse în susţinerea plângerilor şi, după caz, a deciziilor luate de autorităţile locale ş.a.) s-a constatat că acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare faţă de făptuitori, întrucât fie nu există indicii sau probe privind săvârşirea faptelor reclamate (trafic de influenţă, dare şi luare de mită, abuz în serviciu), fie faptele aşa cum au fost săvârşite, nu realizează conţinutul infracţiunii de abuz în serviciu.
Este, de asemenea, exactă constatarea organului de urmărire penală şi a instanţei potrivit căreia petentul mandatar al persoanelor vătămate nu a prezentat dovezi în susţinerea imputărilor relative la faptele de corupţie şi nici pe altă cale nu au fost obţinute probe ale săvârşirii acestor fapte.
Pe de altă parte, în lipsa unor astfel de dovezi privind acte de corupţie, nu se poate susţine că actele pozitive, de finalizare a punerii în posesie asupra terenurilor a unor persoane îndreptăţite, constituie un abuz, numai pentru că încă nu s-a finalizat punerea în posesie şi a altora, care nu au declanşat anterior, în timp, procedurile.
În sfârşit, nici critica referitoare la omisiunea organului de urmărire penală de a se pronunţa cu privire la alte 15 persoane faţă de care s-a solicitat începerea urmăririi penale, conform anexei 8 a cererii completatoare, nu este întemeiată.
Aşa cum rezultă din ordonanţa procurorului, au fost examinate punctual faptele reclamate de L.P.A. şi alte persoane şi întrucât s-a constatat că acestea fie nu există, fie nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor sesizate, s-a dispus neînceperea urmăririi penale în cauză. Constatarea, în faza actelor premergătoare, vizând inexistenţa faptelor ori lipsa laturii obiective a infracţiunilor, împiedică exercitarea acţiunii penale faţă de oricare dintre făptuitori.
În concluzie, Curtea reţine că instanţa de fond a făcut o analiză judicioasă a actelor şi lucrărilor de la dosar, în raport de criticile formulate prin plângerea petiţionarului, iar hotărârea acesteia este legală şi temeinică.
Pe cale de consecinţă, recursul petiţionarului L.P.A. urmează să fie respins ca nefondat.
Apărătorul intimatului S.G. a solicitat obligarea recurentului petent la plata cheltuielilor judiciare, în sumă de 7775,32 lei, din care suma de 5.400 lei reprezentând onorariu asistenţă juridică iar suma de 2375,32 lei cheltuieli ocazionate de transport Timişoara - Bucureşti, cele din municipiul Bucureşti şi cazare.
Potrivit art. 193 alin. (6) C. proc. pen., instanţa stabileşte obligaţia de restituire a cheltuielilor judiciare făcute de părţi în procesul penal potrivit legii civile, judecătorul având dreptul, conform normei de la art. 274 alin. (3) C. proc. civ., să mărească sau să micşoreze onorariile avocaţilor ori de câte ori constată motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, faţă de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
Faţă de aceste dispoziţii legale, Curtea constată că în cauza de faţă, având ca obiect recurs în materia plângerii în faţa judecătorului împotriva ordonanţei procurorului de netrimitere în judecată, onorariul avocatului intimatului S.G. în sumă de 5.400 lei este exagerat de mare în raport de gradul de solicitare profesională a apărătorului.
A admite altfel, înseamnă a accepta introducerea de către părţi a unei noi sancţiuni de natură pecuniară, pentru partea care cade în pretenţii.
Drept urmare, ţinând seama de complexitatea cauzei şi măsura în care apărătorul a fost solicitat profesional pentru asigurarea apărării, va fi redus la jumătate onorariul de 5.400 lei, respectiv la 2.700 lei, la care va fi obligat recurentul L.P.A., alături de suma de 2375,32 lei reprezentând celelalte cheltuieli dovedite cu înscrisurile depuse la dosar, în total la plata sumei de 5075,32 lei către intimatul S.G.
La rândul său, intimatele G.E. şi Z.C.L., prin apărător, au solicitat obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare.
Constatând că sus-numitele intimate nu au depus niciun înscris doveditor al cuantumului şi naturii cheltuielilor judiciare, cererea acestora va fi respinsă.
Recurentul petiţionar L.P.A. va fi obligat şi la plata cheltuielilor judiciare către stat, în conformitate cu dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul L.P.A. împotriva sentinţei penale nr. 71 din 27 martie 2008 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă recurentul petiţionar la 160 lei cheltuieli judiciare către stat şi la cheltuieli judiciare către intimatul S.G., în sumă de 5075,32 lei (RON).
Respinge cererea formulată de intimatele G.E. şi Z.C.L. de obligare a recurentului petiţionar la plata cheltuielilor judiciare.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 noiembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3318/2008. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 3579/2008. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
