ICCJ. Decizia nr. 3888/2008. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.3888/2008
Dosar nr. 9765/1/2008
Şedinţa publică din 25 noiembrie 2008
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 12 noiembrie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 3002 rap. la art. 160b C. proc. pen., a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive şi a menţinut starea de arest a inculpaţilor C.C.E. şi S.C.C.
A respins ca nefondată cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea formulată de inculpatul C.C.E. şi cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi ţara formulată de inculpatul S.C.C.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive faţă de cei doi inculpaţi subzistă şi la momentul judecăţii, impunându-se privarea în continuare de libertate a acestora, întrucât există indicii temeinice că inculpaţii au săvârşit în formă continuată infracţiunile pentru care au fost trimişi în judecată.
Instanţa de fond a reţinut existenţa la dosarul cauzei a procesului verbal de constatare a infracţiunii flagrante din data de 28 mai 2008, procesele verbale de redare a convorbirilor în mediu ambiental purtate de inculpaţi cu investigatorii sub acoperire, declaraţiile acestora din urmă, ca şi declaraţiile inculpaţilor şi ale martorilor audiaţi în cauză.
Se reţine că din probele administrate rezultă presupunerea rezonabilă că inculpaţii au săvârşit infracţiunile pentru care au fost trimişi în judecată.
Curtea a reţinut că este îndeplinit şi temeiul prevăzut de disp. art. 148 lit. f) C. proc. pen., în sensul existenţei cumulative a celor două condiţii impuse de lege, întrucât cuantumul pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată este mai mare de 4 ani închisoare, iar lăsarea în libertate a inculpaţilor prezintă pericol social concret pentru ordinea publică, pericol ce rezidă în gravitatea faptelor comise şi în circumstanţele ce ţin de persoana fiecărui inculpat.
În acest sens, instanţa de fond a reţinut că în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a statuat constant că păstrarea ordinii publice este un element pertinent şi suficient pentru privarea de libertate a unei persoane, dacă se bazează pe fapte de natură să arate că eliberarea respectivei persoane ar tulbura în mod real ordinea publică, efectiv ameninţată în această situaţie.
Se reţine pe această linie perseverenţa infracţională a inculpaţilor, care au pretins şi primit, într-o scurtă perioadă de timp, sume de bani de la conducători auto pentru a nu-i sancţiona contravenţional pentru încălcarea regulilor de circulaţie, precum şi faptul că pentru a fi deconspiraţi inculpaţii, a fost necesară folosirea unor mijloace de investigare specifice.
S-a avut în vedere faptul că infracţiunile săvârşite de inculpaţi sunt de natură a prejudicia reputaţia instituţiei publice pe care aceştia au reprezentat-o şi de a induce cetăţenilor sentimentul de neîncredere în funcţionarii publici desemnaţi să apere legea.
S-a reţinut şi atitudinea nesinceră a celor doi inculpaţi din cursul procesului penal, precum şi faptul că probele administrate în cauză după arestarea preventivă a inculpaţilor, ca şi trecerea timpului nu schimbă situaţia de fapt reţinută de instanţă la momentul luării măsurii preventive.
Împotriva încheierii au declarat recurs inculpaţii, fără a preciza în scris vreun motiv de nelegalitate sau netemeinicie ale hotărârii recurate.
Oral, în faţa instanţei, inculpaţii au invocat, în esenţă, nelegalitatea şi netemeinicia hotărârii, întrucât nu mai subzistă motivele avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive.
Inculpaţii au precizat că recursul vizează numai dispoziţiile încheierii referitoare la menţinerea arestării preventive.
Examinând hotărârea prin prisma criticilor recurenţilor, ca şi sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate pentru considerentele ce se vor expune în continuare:
Faţă de inculpaţi s-a pus în mişcare acţiunea penală pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată, prev. de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. rap. la art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), reţinându-se că, în exerciţiul atribuţiunilor de serviciu, în cadrul Politiei Rutiere, în baza unei rezoluţii infracţionale unice, pentru a nu-i sancţiona contravenţional ca urmare a încălcării regulilor de circulaţie rutieră, au pretins şi primit sume de bani de la diverşi conducători auto.
Arestarea preventivă s-a dispus în baza art. 148 lit. f) C. proc. pen., reţinându-se că lăsarea în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Pe parcursul urmăririi penale şi apoi, în faza de judecată, s-a procedat la prelungirea, respectiv menţinerea arestării preventive, constatându-se, în mod justificat, că se impune în continuare, privarea de libertate a inculpaţilor.
Pericolul social concret pentru ordinea publică, ca cerinţă a aplicării disp. art. 148 lit. f) C. proc. pen., se degajă din starea de insecuritate socială pe care o generează comportamentele necorespunzătoare ale funcţionarilor publici şi temerea cetăţenilor că persoanele chemate să aplice legea sunt cele care manifestă atitudini contrare.
Perseverenţa infracţională a inculpaţilor care, într-o perioadă scurtă au pretins şi primit sume de bani de la mai mulţi conducători auto, relevă o periculozitate ridicată a inculpaţilor, astfel că, în mod justificat, prima instanţă a apreciat că desfăşurarea normală a procesului penal impune privarea de libertate a inculpaţilor.
În consecinţă, apreciind ca legală şi temeinică hotărârea primei instanţe, în baza art. 38515 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. rap. la art. 141 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpaţi.
Văzând şi disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii C.C.E. şi S.C. împotriva încheierii din 12 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia II penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. 3675/2/2008.
Obligă recurenţii inculpaţi să plătească statului suma de câte 600 lei cheltuieli judiciare, din care suma de câte 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 25 noiembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3884/2008. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3894/2008. Penal → |
|---|
