ICCJ. Decizia nr. 3927/2008. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3927/2008
Dosar nr. 2767/2/2008
Şedinţa publică din 27 noiembrie 2008
Asupra recursului de faţă.
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin sentinţa penală nr. 217 de la 23 septembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi familie, pronunţată în dosarul nr. 1011/2008, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul V.G. împotriva rezoluţiei nr. 235/p/2007 din 13 martie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi s-a menţinut această rezoluţie.
A fost obligat petentul la 140 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 40 lei onorariul apărător oficiu a fost avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că prin plângerea înregistrată pe rolul instanţei la 8 mai 2008, petentul V.G. a atacat soluţia dată prin rezoluţia nr. 235/p/2007 din 13 martie 2008 prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de comisarul-şef M.R.A., comisarul E.G.A., comisarul V.D.M. şi agentul principal B.C., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 246, 247, 249 şi art. 267 C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
În plângerea formulată, petentul V.G. a solicitat tragerea la răspundere penală a conducerii Spitalului Penitenciar Rahova, a medicului de gardă şi a asistentei medicale din 14 decembrie 2006 pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 246, 247, 249 şi 267 C. pen., arătând că la 14 decembrie 2006, în jurul orelor 10,00, aflându-se în refuz de hrană a fost consultat de medicul I.C., care a dispus trimiterea condamnatului pentru măsurarea glicemiei la Spitalul Penitenciar Rahova, întrucât acesta acuza cefalee şi stare de somnolenţă.
S-a reţinut că numitul V.G. însoţit de agentul şef adjunct C.F., a fost condus la Spitalul Penitenciarului Rahova, la camera de gardă, unde, aşa cum a rezultat din actele şi lucrările dosarului, de serviciu era medicul chirurg V.D.M. care nu a procedat la consultarea sus-numitului, întrucât nu prezenta un diagnostic care să presupună un consult de către un specialist în chirurgie generală.
Întrucât agentul şef adjunct C.F., care îl însoţea pe numitul V.G. a aflat de la ofiţerul de serviciu că, până la orele 17,00, personalul medical, inclusiv asistenţa medicală B.C. nu se afla momentan în cabinetul medical, fiind la un curs organizat în cadrul aceleiaşi instituţii, numitul V.G. a fost condus la camera de deţinere, iar în jurul orei 12,00, i-a înmânat asistentei medicale B.C., fişa medicală, aşteptând la rând după ceilalţi deţinuţi aflaţi pentru probleme similare.
După circa 10 minute, numitul V.G. i-a spus agentului şef adjunct C.F. că nu mai doreşte să aştepte şi nu mai vrea să fie consultat, că nu mai acuză starea de leşin sau alte manifestări datorate refuzului de hrană şi că doreşte să fie însoţit la camera de deţinere.
Parchetul, analizând actele şi lucrările dosarului, a constatat că nu pot fi reţinut în sarcina agentului principal B.C. infracţiunile prevăzute de art. 246, 247, 249 şi 267 C. pen., întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestor infracţiuni, sub aspectul laturii subiective.
S-a constatat, de asemenea, că nu pot fi reţinute în sarcina comisarului V.D.M., a directorului Spitalului Penitenciarului Rahova, comisar şef M.R.A. şi a directorului medical, comisar E.G.A., infracţiunile prevăzute de art. 246, 247, 249 şi 267 C. pen., întrucât nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale acestor infracţiuni, atât sub aspectul laturii obiective, cât şi subiective.
Prin rezoluţia din 22 aprilie 2008 pronunţată în dosarul 625/N/2/2008, procurorul general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petiţionarul V.G. împotriva soluţiei emise la 13 martie 2008 în dosarul 235/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Împotriva rezoluţiei parchetului, petentul condamnat a formulat plângere întemeiată pe art. 278 1 C. proc. pen.
Prima instanţă, analizând plângerea formulată, a constatat că este nefondată. Aşa cum s-a reţinut în rezoluţie, condamnatul a fost transferat de la locul de detenţie la Spitalul Penitenciar Rahova. Aici personalul medical, respectiv asistenţa medicală B.C. nu se afla la cabinetul medical, întrucât participa în cadrul aceleiaşi instituţii la un curs.
Personalul medical a fost însă anunţat şi s-a prezentat la cabinetul medical pentru a-l consulta pe condamnat.
Petentul condamnat observând însă că personalul de specialitate nu se află în cabinet a solicitat să fie dus la locul de detenţie, întrucât nu dorea să mai aştepte.
Condamnatul a invocat faptul că se afla într-o stare de urgenţă determinată de faptul că era în refuz de hrană.
Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că petentul condamnat nu s-a aflat în acea perioadă în situaţia „refuzului de hrană" legalizat conform Legii nr. 275/2006.
Cu toate acestea, personalul medical de la locul de detenţie a luat toate măsurile necesare pentru sănătatea petentului, în sensul că la declaraţia orală a acestuia că se află în refuz de hrană a dispus transferarea la Spitalul Penitenciar Rahova pentru a i se măsura glicemia deşi acesta avea o stare generală bună.
Faptul că la Spitalul Penitenciar Rahova, personalul de specialitate nu se afla în cabinetul medical la momentul sosirii deţinutului nu poate constitui infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, neglijenţă în serviciu sau supunerea la rele tratamente, întrucât personalul medical se afla în sediul instituţiei, la o perfecţionare profesională, iar condamnatul nu a suferit niciun prejudiciu. în momentul în care a fost înştiinţată asistenta medicală B.C. s-a prezentat la cabinet pentru a-l consulta pe deţinut, ca atare nu i se poate imputa vreo neîndeplinire a sarcinilor de serviciu.
Faptul că petentul condamnat a solicitat să fie dus la locul de detenţie, refuzând consultul nu poate fi imputat cadrelor medicale, ca o lipsă de diligentă privind sănătatea acestuia.
Mai mult, infracţiunile pentru care s-a formulat plângere sunt infracţiuni de rezultat şi de pericol şi ca atare motivarea petentului că sănătatea şi viaţa i-au fost puse în pericol nu este de natură a conduce la constatare existenţei acestor infracţiuni, nefiind îndeplinite elementele ce ţin de latura obiectivă (urmarea imediată).
De aceea, curtea de apel a constatat că soluţia pronunţată de parchet este legală şi temeinică, motiv pentru care a menţinut dispoziţiile rezoluţiei şi în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., l-a obligat pe petentul condamnat la cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei sentinţe a declarat, în termenul legal, recurs petiţionarul V.G., fără a arăta iniţial motivele de recurs, precizând în scris că le va arăta, după ce va primi motivarea sentinţei, solicitând ca hotărârea primei instanţe să-i fie trimisă.
Înalta Curte, cu adresa nr. 4/ B din n24 noiembrie 2008, a trimis prin fax, recurentului petiţionar V.G., aflat la Penitenciarul Rahova, copia sentinţei nr. 217 din 23 septembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi familie, în dosarul nr. 2767/2/2008, atât adresa, fotocopia hotărârii, cât şi dovada comunicării, aflându-se la dosarul Înaltei Curţi.
La dosarul cauzei, au fost depuse motivele de recurs formulate în scris de către recurentul petiţionar V.G., după ce în prealabil au fost înregistrate prin Registratura Generală a instanţei supreme sub nr. 35180 la 25 noiembrie 2008, aflate împreună cu plicul, la filele 18-19 dosarul Înaltei Curţi.
În motivele scrise, recurentul petiţionar V.G. a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 2, 10, 18 C. proc. pen., arătând că judecătorii Curţii de Apel Bucureşti nu au fost legali sesizaţi prin rezoluţia nr. 235/P/2007 din 13 martie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, că nu este adevărat că agentul şef adjunct C.F. ar fi înmânat fişa sa medicală la ora 12,00 asistenţei medicale, deoarece abia la ora 12,40 a ieşit de pe secţia lila P.N.T. Rahova cu deplasare spre Spitalul P.N.T. Rahova, iar consultarea fişei medicale se efectua doar în prezenţa sa, or, la ora 12,00, el era în camera sa de detenţie. Această situaţie o dovedeşte cu fila X a dosarului de urmărire penală, respectiv cu lista de intrări-ieşiri în P.N.T. Rahova, aşa încât asupra acestui aspect esenţial instanţa de fond nu s-a pronunţat, iar el Ie-a invocat în şedinţa de judecată.
Recurentul petiţionar a mai menţionat că faptul că prima instanţă a considerat că nu ar fi suferit nici un prejudiciu prin deplasarea sa de două ori la Spitalul Penitenciarului Rahova, respectiv la ora 9,50 şi la ora 12,40 potrivit fişei de intrări-ieşiri a Penitenciarului Rahova, fila X din dosar este neadevărat, deoarece a suferit un prejudiciu, nu a primit asistenţa medicală garantată prin art. 50 din Legea nr. 275/2006, iar neasigurarea acestui drept al său este o cauză directă de prejudiciu.
De asemenea, recurentul a mai arătat că neacordarea asistenţei medicale potrivit art. 50 din Legea nr. 275/2006 a dus la stoparea protestului său legal, declarat şi materializat prin refuzul de hrană, ca protest, constatat de către penitenciar, respectiv I.C., aşa cum rezultă din dosarul de urmărire penală, iar instanţa de fond nu a analizat corect această situaţie.
Astfel, recurentul apreciază că parchetul şi judecătorul din primă instanţă au avut o singură dorinţă, de a absolvi de vină cadrele Spitalului Penitenciarului Rahova de infracţiunile imputate art. 246, 247, 249 şi 267 C. pen., împrejurarea că a fost de două ori la Spitalul Rahova, pentru a primi îngrijiri medicale garantate de Legea nr. 275/2006 şi de două ori nu Ie-a primit, iar explicaţiile că directorul spitalului a considerat că poate să trimită la curs de calificare personalul de la camera de gardă, lăsând-o fără nici un personal, este o sfidare directă a Legii nr. 46/2003, considerând ca fiind îndeplinite în totalitate condiţiile cazurilor de casare invocat, hotărârea pronunţată că este nelegală, solicitând casarea acesteia şi trimiterea spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti, în temeiul art. 38515 alin. (2) lit. c) C. proc. pen., sau după caz a se dispune rejudecarea cauzei şi în temeiul art. 38515 alin. (2) lit. d) C. proc. pen., trimiterea cauzei Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti spre începerea, continuarea urmăririi penale împotriva personalului Spitalului Penitenciarului Rahova sub aspectul infracţiunilor imputate.
La termenul de astăzi, recurentul petiţionar a arătat, ca o chestiune prealabilă, că doreşte să i se comunice notele grefierului, conform dispoziţiilor art. 304 C. proc. pen.
Recurentul petiţionar, în concluziile orale, în dezbateri a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 2, 10 şi 18 C. proc. pen., arătând, în susţinerea acestora, că instanţa de fond nu a fost legal sesizată prin rezoluţia nr. 235/P/2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, întrucât nu este real faptul că agentul şef E.G. ar fi înmânat la ora 12,00 fişa consultaţiei, dat fiind că la acea oră se afla în detenţie, în dovedirea acestei susţineri, invocând lista de ieşiri-intrări a Penitenciarului Rahova, aflată la dosarul de urmărire penală. Or, asupra acestei apărări, instanţa de fond nu s-a pronunţat, deşi a invocat-o în şedinţă publică.
În al doilea rând, instanţa de fond a apreciat greşit că nu a suferit niciun prejudiciu prin neprimirea asistenţei medicale între orele 9,50 şi 12,45, care l-a determinat şi la refuzul de hrană şi în acest fel, instanţa a încălcat dispoziţiile legale, întrucât apărările sale nu au fost înlăturate motivat. Totodată, prima instanţă nu a analizat corect plângerea sa, dorind să absolve de vină cadrele medicale de la Penitenciarul Rahova, care nu i-au acordat îngrijirile medicale, întrucât personalul nu era prezent.
Faţă de cele menţionate, recurentul petiţionar a arătat că sentinţa este nelegală şi netemeinică, impunându-se admiterea recursului, casarea hotărârii şi trimiterea spre rejudecare la instanţa de fond, Curtea de Apel Bucureşti, care să se pronunţe asupra tuturor motivelor şi cererilor formulate sau, în rejudecarea cauzei, a se dispune trimiterea la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti pentru începerea sau continuarea urmăririi penale pentru infracţiunile imputate.
Concluziile reprezentantului Ministerului Public asupra recursului declarat de petiţionar, precum şi poziţia recurentului petiţionar, în replică au fost consemnate în partea introductivă a prezentei decizii.
Examinând recursul declarat de recurentul petiţionar V.G. împotriva sentinţei pronunţată de prima instanţă, conform art. 2781 alin. (10) cu referire la art. 3851 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., atât în raport cu motivele invocate, ce se vor analiza prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 2, 10, 18 C. proc. pen., cât şi din oficiu, potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul petiţionarului ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.
Din analiza cauzei rezultă că în mod judicios şi motivat prima instanţă, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul V.G.
Înalta Curte consideră că au fost evaluate corect actele premergătoare efectuate în cauză, ce au condus la soluţia de neîncepere a urmăririi penale faţă de comisarul şef M.R.A., comisarul E.G.A., comisarul V.D.M. şi agentul principal B.C., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 247 C. pen., art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP) şi art. 267 C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Aşa cum rezultă din lucrările dosarului au fost examinate, criticile formulate de petiţionar, în raport cu persoanele şi faptele pretins a fi săvârşite de către aceştia, constatându-se că, la data de 18 decembrie 2006, numitul V.G. a adresat Curţii de Apel Bucureşti o plângere penală împotriva funcţionarilor Spitalului Penitenciarului Rahova, pentru faptul că la 14 decembrie 2006 medicul de gardă şi asistenta medicală nu se aflau la serviciu, iar când au revenit, în jurul orei 13,30, au refuzat să-i acorde îngrijiri medicale.
În cuprinsul plângerii numitul V.G. a solicitat tragerea la răspundere penală a conducerii Spitalului Penitenciarului Rahova, a medicului de gardă şi a asistenţei medicale din ziua de 14 decembrie 2006 pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 247 C. pen., art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP) şi art. 267 C. pen.
Prin încheierea de şedinţă din data de 16 ianuarie 2007, Curtea de Apel Bucureşti a hotărât trimiterea plângerii formulată de numitul V.G. la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti pentru efectuarea de cercetări, conform art. 222 alin. (7) C. proc. pen.
Procurorul a reţinut că, în fapt, la data de 14 decembrie 2006, în jurul orei 10,00, numitul V.G., deţinut în cadrul Penitenciarului Bucureşti Rahova, întrucât a afirmat că se află în refuz de hrană a fost consultat de medicul I.C.
Cu această ocazie medicul a constatat că tensiunea arterială şi pulsul erau în limitele normale, starea generală era bună, afebril, însă, întrucât acuza cefalee, stare de somnolenţă şi vertij, a fost trimis la Spitalul Penitenciarului Rahova pentru măsurarea glicemiei.
Numitul V.G., însoţit de agentul şef adjunct C.F., a fost condus la Spitalul Penitenciarului Rahova, la camera de gardă, unde aşa cum a rezultat din actele şi lucrările dosarului, de serviciu era medicul chirurg V.D.M. şi care nu a procedat la consultarea sus-numitului, întrucât nu prezenta un diagnostic care să presupună un consult de către un specialist în chirurgie generală.
Întrucât agentul şef adjunct C.F., care îl însoţea pe numitul V.G., a aflat de la ofiţerul de serviciu că, până la orele 17,00, personalul medical, inclusiv asistenta medicală B.C. nu se afla momentan în cabinetul medical, fiind la un curs organizat în cadrul aceleiaşi instituţii, numitul V.G. a fost condus la camera de deţinere, iar în jurul orei 12,00, i-a înmânat asistentei medicale B.C. fişa medicală, aşteptând la rând după ceilalţi deţinuţi aflaţi pentru probleme similare
După circa 10 minute, numitul V.G. i-a spus agentului şef adjunct C.F. că nu mai doreşte să aştepte şi nu mai vrea să fie consultat, că nu mai acuza starea de leşin sau alte manifestări datorate refuzului de hrană şi că doreşte să fie însoţit la camera de deţinere.
Procurorul, examinând actele şi lucrările dosarului a constatat că nu pot fi reţinute în sarcina agentului principal B.C. infracţiunile prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 247 C. pen., art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP) şi art. 267 C. pen., întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestor infracţiuni, sub aspectul laturii subiective [(art. 10 lit. d) C. proc. pen.)].
Totodată a constatat, de asemenea, că nu pot fi reţinute în sarcina comisarului V.D.M., a directorului Spitalului Penitenciarului Rahova, comisar şef M.R.A. şi a directorului medical, comisar E.G.A. infracţiunile prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 247 C. pen., art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP) şi art. 267 C. pen., întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestor infracţiuni, atât sub aspectul laturii obiective, cât şi subiective [(art. 10 lit. d) C. proc. pen.)].
În raport cu cele reţinute, procurorul, în temeiul dispoziţiilor art. 228 alin. (6) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. şi art. 209 C. proc. pen., a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de comisarul şef M.R.A., comisarul E.G.A., comisarul V.D.M. şi agentul principal B.C. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 247 C. pen., art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP) şi art. 267 C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., comunicarea părţilor a unui exemplar al rezoluţiei nr. 235/P/2007 din 13 martie 2008, iar cheltuielile judiciare în sumă de 50 RON au rămas în sarcina statului.
Soluţia de neîncepere a urmăririi penale faţă de intimaţii M.R.A., E.G.A., V.D.M., B.C. pentru faptele pretins a fi comise şi menţionate mai sus au fost dispuse de către procuror pe baza numeroaselor acte premergătoare efectuate în cauză, respectiv declaraţia olografă a intimatului V.D.M., fotocopiile fişelor medicale şi a buletinelor de analize medicale ale petiţionarului, declaraţia olografă a petiţionarului V.G., declaraţia olografă a numitului C.F., declaraţia olografă a intimatei B.C., declaraţia olografă a numitei l.C.C., fotocopia listei de intrări-ieşiri din Penitenciarul Rahova, fotocopia deciziei zilnice pe unitate cu nr. 240 din 4 decembrie 2006 a Directorului Penitenciarului - Spital Bucureşti Rahova din A.N.P., Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcţionarilor publici din A.N.P.
Soluţia de neîncepere a urmăririi penale faţă de intimaţii M.R.A., E.G.A., V.D.M. şi B.C. au fost menţinute, prin rezoluţia din 22 aprilie 2008 în lucrarea cu nr. 625/II/2/2008, dată de către procurorul general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în baza dispoziţiilor art. 275 şi art. 278 C. proc. pen., prin respingerea, ca neîntemeiată, a plângerii formulată de petiţionarul V.G. împotriva soluţiei emise la data de 13 martie 2008 în dosarul nr. 235/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Înalta Curte apreciază că instanţa de fond a făcut o corectă evaluare asupra actelor premergătoare, analizând, criticile formulate de petiţionar în raport cu soluţia dispusă de procuror cu privire la intimaţii M.R.A., E.G.A., V.D.M., B.C., reţinând că deşi, petiţionarul nu se afla în situaţia „refuzului de hrană" aşa cum este prevăzută de Legea nr. 275/2006, personalul medical de la locul de detenţie a luat toate măsurile necesare pentru sănătatea petentului, dispunând transferarea la Spitalul Penitenciar Rahova pentru a i se măsura glicemia, în condiţiile în care acesta avea o stare generală bună.
De asemenea, prima instanţă a examinat împrejurarea referitoare la lipsa personalului de specialitate da la cabinetul medical la momentul sosirii petiţionarului, aflat în stare de deţinere, personal, care, însă se afla în sediul instituţiei la o perfecţionare profesională, iar la momentul înştiinţării intimata B.C. s-a prezentat la cabinet pentru a-l consulta pe deţinut, precum şi poziţia adoptată de petiţionar, respectiv de a fi dus la locul de detenţie, refuzând consultul, neputându-se imputa vreo neîndeplinire a sarcinilor de serviciu sau ca o lipsă de diligentă privind sănătatea petiţionarului, constatând că acestea nu pot constitui infracţiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, neglijenţă în serviciu sau supunerea la rele tratamente, dar şi cu felul acestora în funcţie de rezultatul unor asemenea infracţiuni.
Totodată, Înalta Curte, la rândul său, în baza propriului examen, în contextul cauzei, asupra actelor şi lucrărilor dosarului parchetului, în raport cu motivele de recurs formulate în scris de către recurentul petiţionar, aflate la dosarul Înaltei Curţi şi susţinute şi oral, în dezbateri, constată că soluţia dispusă de prima instanţă, prin hotărârea pronunţată, în sensul respingerii, ca nefondată a plângerii petiţionarului V.G. este legală şi temeinică, în mod corect, fiind menţinută rezoluţia dată de procuror la 13 martie 2008 în dosarul nr. 235/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, privind soluţia de neîncepere a urmăririi penale faţă de comisarul şef M.R.A., comisarul E.G.A., comisarul V.D.M. şi agentul principal B.C. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 247 C. pen., art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP) şi art. 267 C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Astfel, în ceea ce priveşte critica recurentului petiţionar cu privire la greşita sesizare a instanţei, în raport cu inadvertenţele referitoare la consemnarea orelor din declaraţia numitului C.F. şi lista de intrări-ieşiri de la locul de deţinere, prin prisma cazului de casare invocat, respectiv art. 3859 pct. 2 C. proc. pen., Înalta Curte constată că aspectele arătate nu pot fi examinate prin prisma cazului de casare invocat, deoarece acesta se referă la modurile de sesizare ale instanţei, respectiv la sesizarea primară, prin rechizitoriu sau plângerea persoanei vătămate în condiţiile art. 2781 alin. (8) lit. c) C. proc. pen., la sesizarea suplimentară, în cazul extinderii, fie a acţiunii penale pentru alte acte materiale, fie extinderea procesului penale pentru alte fapte ori cu privire la alte persoane, sesizarea derivată sau strămutarea cauzei penale, care nu se regăsesc în contextul concret al cauzei de faţă.
De asemenea, criticile recurentului petiţionar nu pot fi analizate nici prin prisma cazului de casare invocat, respectiv art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., care vizează ipotezele când instanţa nu s-a pronunţat asupra unei fapte reţinute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare sau cu privire la unele probe administrate ori asupra unor cereri esenţiale pentru părţi, de natură să garanteze drepturile lor şi să influenţeze soluţia procesului, deoarece condiţiile evidenţiate vizează fapte ale inculpatului, probe administrate ori cereri esenţiale pentru părţi, condiţii ce sunt caracteristice procesului penal, respectiv după începerea urmăririi penale, punerea în mişcare a acţiunii penale, dobândirea calităţilor procesuale, trimiterea în judecată, judecarea cauzei.
Or, în contextul concret al cauzei, obiectul recursului îl constituie sentinţa pronunţată de prima instanţă prin care a fost soluţionată plângerea petiţionarului V.G., întemeiată pe dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., care priveşte soluţia de neîncepere a urmăririi penale faţă de intimaţii arătaţi şi pentru infracţiunile menţionate, aceasta fiind o procedură specială prin care se realizează un control judiciar asupra unei soluţii de neurmărire penală, nefiind declanşat un proces penal şi ale cărei reguli procedurale au fost expres prevăzute de legiuitor în cadrul normei mai sus precizate.
Totodată, criticile formulate de recurentul petiţionar nu pot fi examinate nici prin prisma cazului de casare prevăzut la art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., care se referă la comiterea unei erori grave de fapt, având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de achitare sau de condamnare, întrucât aşa cum rezultă din modul de reglementare al normei arătate, prin soluţiile evidenţiate de achitare sau de condamnare, dispoziţiile se referă la un proces penal care se finalizează printr-o astfel de soluţie.
Or, obiectul concret al cauzei vizează modul de soluţionare a plângerii întemeiată pe dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., respectiv a soluţiei de respingere a plângerii împotriva unei rezoluţii prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale şi nu soluţia prevăzută la art. 2781 alin. (8) lit. c) C. proc. pen., care ar putea atrage examinarea unui asemenea caz de casare în calea de atac exercitată, situaţie care nu se regăseşte în cauză.
Înalta Curte, însă, va analiza criticile recurentului petiţionar, în raport cu dispoziţiile art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., care stipulează că „recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art. 3859, iar instanţa este obligată ca, în afara temeiurilor invocate şi cererilor formulate de recurent, să examineze întreaga cauză sub toate aspectele."
Astfel, în declaraţia dată, numita l.C.C. a arătat că „Cu referire la data de 14 decembrie 2006, precizez că l-am consultat pe deţinutul V.G. şi, după cum rezultă din registrul de consultări şi tratamente al secţiei a lll-a de detenţie, era în evidenţă cu diagnosticul: Afirmativ refuz de hrană protestat (nelegalizat) de 7 zile. în urma consultului am constatat că tensiunea arterială şi pulsul erau în limite normale, starea generală era bună, afebril, inerentă halenă cetonică, cefalee, stare de somnolenţă, vertij şi, motiv pentru care se trimite la consult la Sp. Rahova. Declar că deţinutul V.G. era însoţit de supraveghetor al secţiei a lll-a de detenţie. Nu cunosc numele şi gradul profesional al acestuia. Nu cunosc ce s-a întâmplat cu deţinutul în acea zi, respectiv 14 decembrie 2006, după orele 10,00. Am pus la dispoziţia organelor de cercetare copii de pe registrul de consultaţie şi tratamente al secţiei a lll-a de detenţie, cu referire la data de 14 decembrie 2006, privind pe deţinutul V.G., .... şi, de asemenea, arăt că urmare a refuzului de hrană declarat verbal de către deţinutul V.G. din 15 februarie 2007, am dispus acordarea de asistenţă medicală şi recoltarea glicemiei la Spitalul Penitenciar Rahova, pentru care anexez alăturat copia de pe buletinul de glicemie. Declar că ambele declaraţii de refuz de hrană făcute verbal de deţinutul V.G., în data de 14 decembrie 2006 şi 15 februarie 2007 nu au fost legalizate de acesta, aşa cum rezultă din prevederile Legii nr. 275/2006 privind registrul de executare a pedepselor şi măsurile de arestare dispuse de organele judiciare. Cu toate acestea a primit asistenţa medicală în penitenciar, conform codului deontologic al profesiei de medic, pe care o exercit."
În declaraţia dată, numitul C.F. a menţionat că „în data de 14 decembrie 2006 am intrat de serviciul, la orele 7,00, în cadrul secţiei a lll-a, în jurul orelor 9,0, în acea zi l-am însoţit pe deţinutul V.G. la cabinetul medical al Penitenciarului Rahova deoarece afirma că se află în refuz de hrană şi solicita asistenţă medicală. De gardă se afla d-na dr. I.C. care l-a consultat pe deţinutul V.G. cu privire la starea de sănătate şi întrucât acesta a solicitat să i să facă un test de glicemie doamna dr. I.C. a dispus trimiterea acestuia la Spitalul Penitenciar Rahova pentru efectuarea testului. Deţinutul V.G. a fost însoţit de mine la camera de gardă a Spitalului Penitenciar Rahova. Cred că era în jurul orelor 10,00. Declara că la Postul de Control al Spitalului Penitenciar Rahova am fost informat de către ofiţerul de serviciu că până la orele 12,00 tot personalul medical se află la un curs de specialitate. După ce am stabilit acest lucru l-am însoţit pe deţinut la camera de deţinere, urmând să fie adus după ora 12.00. Am revenit în aceeaşi zi la orele 12,00 la Spitalul Penitenciar Rahova, însoţindu-l pe deţinutul V.G. şi am observat cum la camera de gardă se aflau în aşteptarea consultului medical şi alţi deţinuţi. Nu ţin minte intervalul de timp care a trecut de la orele 12,00, însă la un moment dat am văzut asistenta medicală, sosind la camera de gardă. Nu ţin minte dacă era însoţită de alt cadru medical sau altă persoană, Cred că era în jurul orelor 13,00. Am înmânat asistentei medicale al cărei nume nu îl cunosc fişa medicală a deţinutului V.G., urmând să aşteptăm la rând consultul celorlalţi deţinuţi aflaţi înaintea noastră pentru probleme medicale similare. După circa 10 minute V.G. m-a anunţat că numai aşteaptă să-i vină rândul pentru consult şi doreşte să fie însoţit la camera de deţinere, lucru pe care l-am şi făcut. Declar că la acea dată V.G. executa pedeapsa într-o cameră de deţinere, împreună cu alţi deţinuţi, nu într-o încăpere specială amenajată pentru deţinuţii aflaţi în refuz de hrană, conform prevederilor Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor. Menţionez că după ce l-am însoţit la camera de deţinere al Secţiei a III-a al Penitenciarului Rahova deţinutul V.G. nu a mai solicitat să fie consultat medical în acea zi. Fiind întrebat cu privire la starea exterioară a sănătăţii deţinutului declar că V.G. nu acuza stări de leşin sau alte asemenea datorate refuzului de a se hrăni."
În declaraţia dată, intimata B.C. a precizat că „în data de 14 decembrie 2006 mi-am desfăşurat activitatea conform graficului între orele 7,00 - 19,00. Fiind într-o zi de joi a săptămânii menţionez faptul că este o zi din săptămâna când sunt planificate multe consultaţii şi curse cu deţinuţi de la penitenciarele din ţară ce urmează a fi internaţi în cadrul Spitalului Penitenciar Rahova şi din acest motiv în principal, precum şi perioadei de timp trecut de la data mai sus menţionată, nu-mi aduc aminte dacă în acea zi a venit pentru consult deţinutul V.G. Cu privire la acest deţinut arăt faptul că în urma studierii registrului de consultaţii şi internări, în data de 14 decembrie 2006 la ora 13,10, V.G. a fost prezentat de supraveghetorul care-l însoţea la camera de gardă unde deţinutul a refuzat consult de specialitate. Pun la dispoziţie copie de pe registrul de consultaţii şi internări cu privire la consultul din data de 14 decembrie 2006 a deţinutului V.G."
În declaraţia dată, intimatul V.D.M. a menţionat că „Am luat la cunoştinţă de plângerea formulată de numitul V.G., în legătură cu care arăt următoarele studiind registrul de consultaţie din camera de gardă, în ziua de 14 decembrie 2006 a fost prezentat sub escortă deţinutul V.G., trimis de la Penitenciarul Bucureşti-Rahova, cu diagnosticul de „refuz de hrană". Diagnosticul cu care a fost trimis sus-numitul nu necesită consult de specialitate chirurgie generală şi de asemenea nu este specificat ca fiind o urgenţă medicală."
În lista de ieşiri-intrări din Penitenciarul Rahova se menţionează ora ieşire din penitenciar 9,50 V.G. cabinet medical şi ora 10,21 ora de intrare, precum li ora de ieşire 12,40 V.G. pentru consult la Spitalul Penitenciarului Rahova şi ora de intrare 13,20.
Înalta Curte consideră că în contextul cauzei au fost efectuate numeroase acte premergătoare, verificări, care au fost în mod judicios apreciate şi susţin soluţia de neîncepere a urmăririi penale faţă de intimaţii arătaţi pentru infracţiunile menţionate, prima instanţă, reţinând şi motivând că împrejurările faptice nu pot constitui infracţiunile pretins a fi comise, aşa încât în mod corect a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionar împotriva rezoluţiei dată de procuror.
Criticile formulate în recurs de către recurentul petiţionar V.G. cu privire la inadvertenţele reperelor orare care apar menţionate în declaraţia numiţilor C.F., B.C. şi lista de ieşiri-intrări, nu au niciun fel de relevanţă sub aspect infracţional pentru faptele pretins a fi comise de intimaţi, faţă de starea sănătăţii petiţionarului din ziua respectivă care invoca un refuz de hrană, declarat verbal şi care nu întrunea condiţiile impuse de Legea nr. 275/2006, fiind totuşi consultat de medicul de la cabinetul medical, care a făcut constatările medicale menţionate, atestând o stare a sănătăţii în limite normale, stare generală bună, recomandând şi un consult la Spitalul penitenciarului Rahova, petiţionarul fiind prezentat de două ori, în aceeaşi zi, având în vedere motivele justificate, iar ulterior refuzul petiţionarului de a mai fi consultat.
Înalta Curte consideră că aspectele faptice arătate nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 247 C. pen., art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP), art. 267 C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., nefiind constatate încălcări ale atribuţiilor de serviciu sau lipsa de diligentă, îngrădirea vreunui drept în accepţiunea conferită de art. 247 C. pen., sau supunere la rele tratamente cu privire la starea de sănătate a petiţionarului.
În consecinţă, Înalta Curte consideră că sentinţa pronunţată de prima instanţă ce a fost recurată în prezenta cauză, este legală şi temeinică sub toate aspectele.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul petiţionar V.G. împotriva sentinţei penale nr. 217 din 23 septembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi familie.
În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va obliga recurentul petiţionar la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat recursul declarat de recurentul petiţionar V.G. împotriva sentinţei penale nr. 217 din 23 septembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi familie.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 noiembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3912/2008. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3931/2008. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
