ICCJ. Decizia nr. 3931/2008. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3931/2008
Dosar nr. 9817/1/2008
Şedinţa publică din 27 noiembrie 2008
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea de şedinţă de la 19 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Suceava, secţia minori şi familie, pronunţată în dosarul nr. 2511/117/2007, „în baza art. 3002 raportat la art. 160b alin. (3) C. proc. pen., s-a menţinut măsura arestării preventive luată faţă de inculpatul G.A.
Au fost respinse cererile de revocate şi de înlocuire a măsurii arestării preventive a acestui inculpat, cu măsura obligării de a nu părăsi ţara.
S-a prorogat pronunţarea asupra cererilor formulate la acest termen de apărătorii inculpaţilor pentru termenul următor.
S-a amânat soluţionarea cauzei, la data de 10 decembrie 2008, ora 8,30, în cunoştinţa inculpaţilor apelanţi prezenţi şi pentru când se va repeta procedura de citare cu părţile lipsă şi cu inculpatul G.A., din Penitenciarul Botoşani.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut că, prin sentinţa penală nr. 121 din 24 aprilie 2008 a Tribunalului Cluj, s-a dispus condamnarea inculpatului G.A., la pedeapsa totală de 4 ani şi 6 luni închisoare cu executare în regim de detenţie şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c), d) şi e) C. pen., pe o perioadă de un an, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), trafic de minori prevăzută de art. 13 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., fiind achitat pentru săvârşirea infracţiunii de constituire într-un grup infracţional organizat, prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003.
Prin aceeaşi sentinţă au fost condamnaţi şi inculpaţii A.A. şi R.M.V., la pedepsele de 2 ani, respectiv 3 ani închisoare, cu suspendare sub supraveghere a executării pedepselor pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001 modificată prin Legea nr. 287/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), iar inculpatul G.R.I. a fost achitat şi totodată s-a dispus faţă de acesta încetarea procesului penal cu privire la partea vătămată N.P.
În sarcina inculpatului G.A. s-a reţinut că, în perioada 2003 – 2007, a recrutat prin abuz de autoritate sau violenţă, în scopul exploatării în modalitatea îndeplinirii de servicii cu încălcarea normelor legale privind condiţiile de muncă, sănătate şi securitate personală şi în modalitatea unor forme de exploatare sexuală pe părţile vătămate L.A., P.G., C.Z.A., R.I., B.C., M.F., martorele T.S., G.E.K., V.F.D., T.Z.I., H.C.V., C.R.G., precum şi pe părţile vătămate minore N.D.C., B.T. şi martorele M.V.A. şi B.F.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel, în termen legal, toţi inculpaţii, partea vătămată M.F. şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj.
Inculpatul G.A. a fost arestat în cursul urmăririi penale, iar în cursul judecăţii măsura arestării preventive a fost menţinută, ultima dată prin încheierea de şedinţă din data de 29 iulie 2008 a Curţii de Apel Cluj, în temeiul dispoziţiilor art. 3002 raportat la art. 160b C. proc. pen.
Verificând la termenul de judecată de astăzi, legalitatea şi temeinicia arestării preventive a inculpatului, instanţa de apel a constatat că temeiul juridic în baza căruia s-a menţinut până în prezent măsura preventivă luată faţă de inculpat, respectiv cel prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen., subzistă.
Astfel, faptele pentru care a fost condamnat în primă instanţă inculpatul sunt pedepsite de lege cu închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol pentru ordinea publică, care rezidă din natura şi gravitatea infracţiunilor reţinute în sarcina sa, respectiv trafic de persoane şi trafic de minori, urmările acestora şi rezonanţa negativă produsă în comunitate, care nu s-a diminuat şi care trebuie avută în vedere la aprecierea pericolului social concret.
Într-adevăr, pericolul concret la care se referă dispoziţiile art. 148 lit. f) C. proc. pen., nu trebuie identificat sau limitat doar la pericolul social al faptelor penale reţinute în sarcina inculpatului ci are un sens mult mai larg, presupunând o rezonanţă a acestora la nivel de reacţie colectivă faţă de o stare de lucruri negative, reacţie ce ar produce perturbaţii la nivelul disciplinei public în cazul în care nu sa-r acţiona eficient.
Chiar dacă inculpatul a fost achitat pentru una din faptele pentru care a fost trimis în judecată, a fost condamnat pentru alte două infracţiuni concurente, săvârşite în formă continuată, aşa încât nu se poate face abstracţie de acest aspect, ceea ce nu înseamnă că prezumţia sa de nevinovăţie este afectată.
În raport cu natura şi complexitatea cauzei, poziţia procesuală a inculpatului şi multitudinea părţilor implicate şi care implică o durată îndelungată a procesului penal, nu se poate vorbi de o depăşire a limitelor unei detenţii rezonabile.
Cât priveşte susţinerile inculpatului G.A., prin apărătorul său avocat V.G., în sensul că nu mai subzistă temeiurile prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. a), b) şi e) C. proc. pen., avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului, instanţa de apel a constatat că anterior instanţele care au procedat la verificarea legalităţii şi temeiniciei acestei măsuri în conformitate cu dispoziţiile art. 300b raportat la art. 160b alin. (3) C. proc. pen., au constatat că aceste dispoziţii legale nu mai sunt incidente.
În ce priveşte cererile inculpatului, prin apărători, de revocare a măsurii arestării preventive, sau înlocuirea cu măsura obligării de a nu părăsi ţara, curtea de apel Ie-a constatat neîntemeiate pentru cele arătate.
Potrivit art. 139 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., cererile ar fi admisibile în condiţiile în care temeiurile care au determinat luarea măsurii s-ar fi schimbat sau ar fi dispărut.
În speţă, cum temeiul prevăzut de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., avut în vedere la luarea şi menţinerea până în prezent a măsurii arestării preventive a inculpatului G.A. nu s-a schimbat şi nici nu a dispărut, dimpotrivă inculpatul a fost condamnat în primă instanţă la o pedeapsă cu închisoarea, instanţa de apel a dispus menţinerea arestării preventive şi pe cale de consecinţă a respins cererile de revocare şi de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi ţara.
Împotriva acestei încheieri de şedinţă a declarat, în termenul legal recurs inculpatul G.A., criticând-o, arătând în scris că la această dată nu se mai justifică menţinerea măsurii arestării preventive, pentru că au dispărut motivele care au stat la baza luării acestei măsuri care, de fapt n-au existat ab initio, că la această dată, la dosarul cauzei, nu există probe de dată recentă din care să rezulte că lăsat în libertate, inculpatul G.A. ar încerca să se sustragă, în orice mod, de la judecata apelului (a căilor de atac) ori de la executarea pedepsei, dispărând motivul prevăzut de art. 148 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., care de fapt nici nu a existat, că lăsat în libertate inculpatul ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor martori sau părţi vătămate cu privire la declaraţiile lor sau să facă înţelegeri frauduloase cu unele părţi vătămate şi aceasta în condiţiile în care se află în apel.
S-a mai menţionat că motivele prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. b) şi e) au dispărut din inexistenţa lor, considerând că lăsarea în libertatea a inculpatului G.A. nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică, aşa încât nu mai subzistă motivul prevăzut de art. 148 lit. f), teza a ll-a C. proc. pen.
Legat de cea de-a doua cerinţă cumulativă prevăzută de art. 148 lit. f) C. proc. pen. şi anume aceea a existenţei unor probe certe din care să rezulte că lăsarea în libertate a inculpaţilor ar prezenta pericol pentru ordinea publică a mai precizat că în practica judiciară s-a arătat că la aprecierea pericolului pentru ordinea publică, în lipsa unei definiţii legale a acestei noţiuni, se au în vedere criterii complimentare: infracţiunea săvârşită, gravitatea acesteia, urmările produse, persoana inculpatului, calitatea acestuia.
S-a mai arătat că starea de pericol pentru ordinea publică, spre deosebire de pericolul social concret al faptei respective, presupune o rezonanţă a acelei fapte, o afectare a echilibrului social firesc, o anumită stare de indignare, de dezaprobare publică, a anumită stare de insecuritate socială.
Faptul că pericolul pentru ordinea publică nu rezidă numai în criterii complementare cum ar fi infracţiunea săvârşită, gravitatea acesteia, urmările produse, persoana inculpatului, calitatea acestuia şi că trebuie respectată condiţia obligatorie de a se administra probe certe de dată recentă din care să rezulte acesta, condiţie ce este pusă în evidenţă tocmai de prevederile art. 3002 C. proc. pen., coroborat cu art. 160b C. proc. pen.
Potrivit acestor dispoziţii legale, instanţa verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea şi temeinicia arestării preventive. Dacă într-adevăr pericolul pentru ordinea publică ar fi pus în evidenţă numai de natura şi felul infracţiunii săvârşite, gravitatea acesteia, urmările produse şi persoana inculpatului nu ar mai avea raţiune obligaţia impusă de dispoziţiile legale sus-menţionate.
În aceste condiţii, instanţa de apel (de altfel aşa a procedat şi prima instanţă) a menţinut arestarea preventivă numai pe baza probelor existente la data arestării inculpatului G.A., fără să se fi administrat periodic probe certe legate de motivele care au stat la baza arestării acestuia pentru a fi avute în vedere la verificarea temeiniciei şi legalităţii arestării, înainte de expirarea celor 60 zile, respectiv pentru data de 19 noiembrie 2008, pronunţând o hotărâre netemeinică şi nelegală.
Altfel spus, la termenul din data de 19 noiembrie 2008, lipsind proba de dată recentă, nu s-a realizat efectiv verificarea temeiniciei şi legalităţii arestării, ci s-a făcut un control al verificărilor anterioare, pentru că s-au avut în vedere aceleaşi probe.
Faţă de cele arătate, recurentul inculpat a solicitat admiterea recursului, desfiinţarea încheierii recurate, iar în temeiul dispoziţiilor art. 160b alin. (2) C. proc. pen., să se dispună revocarea arestării preventive şi punerea de îndată în libertate a sa, întrucât au dispărut din inexistenţa lor motivele care au determinat arestarea preventivă. în locuirea acestei măsuri tot cu o măsură preventivă şi anume cu obligarea de a nu părăsi ţara prevăzută de art. 1451 C. proc. pen.
La termenul de astăzi, în recurs, a lipsit recurentul inculpat G.A., aflat în stare de arest, reprezentat de apărători aleşi, avocaţi V.G. şi B.C.
Magistratul asistent a referit că A.N.P. a comunicat că recurentul inculpat nu poate fi prezentat din lipsa mijloacelor de transport.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită, în raport cu dispoziţiile art. 38511 alin. (3) C. proc. pen.
Apărătorul ales al recurentului inculpat, avocat B.C. a depus la dosar în şedinţă publică memoriu cu motive de recurs pentru inculpat.
Avocat V.G. al recurentului inculpat, în concluziile orale, în dezbateri a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate, revocarea măsurii arestării preventive şi judecarea în stare de libertate a inculpatului, iar, în subsidiar, aplicarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara.
Apărătorul a mai menţionat că din interpretarea dispoziţiilor art. 3002 C. proc. pen., rezultă, în opinia sa, instanţa care are obligaţia de a verifica temeinicia şi legalitatea măsurii arestării preventive, are obligaţia de a administra probe din care să rezulte dacă mai subzistă sau nu temeiurile care au stat la baza luării măsurii, respectiv cele de la art. 148 C. proc. pen.
Totodată, din sintagma prevăzută de art. 160b C. proc. pen., „verifică periodic" a rezultat că raţiunea ca aceasta verificare să aibă un fundament presupune administrarea unei probe certe, în virtutea rolului activ, din care să reiasă necesitatea menţinerii sau nu a măsurii preventive.
Or, fapta pentru care a fost condamnat inculpatul a fost săvârşită, în perioada 2001 - 2007, astfel că nu mai subzistă pericol public prin lăsarea în libertate a inculpatului, a dispărut rezonanţa, insecuritatea socială şi nu ar mai putea influenţa desfăşurarea procesului şi aflarea adevărului. Aşa fiind, au dispărut temeiurile iniţiale care au stat la baza luării măsurii arestării preventive.
Al doilea apărător ales al recurentului inculpat, avocat B.C. a achiesat, în parte, la concluziile colegului său şi, în susţinerea motivelor scrise de recurs, depuse la dosar în şedinţă publică a arătat că în opinia sa, în cauză s-au administrat probe şi s-au depus înscrisuri.
Totodată, a invocat unele aspecte de ordin procedural în favoarea inculpatului, susţinând că temeiurile prevăzute de art. 148 lit. a), b) şi e) C. proc. pen., au fost înlăturate prin încheierile de şedinţă din 27 august 2007 şi 29 ianuarie 2008, prin neatacarea acestora cu recurs de către procuror. Aşadar, singurul temei al arestării preventive la acest moment este art. 148 lit. f) C. proc. pen. Or, probele administrate au schimbat situaţia de fapt, întrucât din declaraţiile părţilor vătămate a rezultat că una dintre minorele traficate împlinise vârsta majoratului la momentul activităţii infracţionale, iar cealaltă a avut consimţământul părinţilor, fiind angajată după 2004, când, în mod cert, nu a mai avut loc vreo activitate de prostituţie.
De asemenea, a arătat că în ipoteza ascultării tuturor martorilor, judecata se va prelungi, iar din cei patru coinculpati, trei se află în stare de libertate, că inculpatul este arestat din 30 martie 2007, are trei copii minori şi este cardiac.
Concluziile reprezentantului Ministerului Public asupra recursului declarat de inculpat au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii.
În memoriul cu motivele de recurs, ce a fost depus la termenul de astăzi, în şedinţă publică, aflat la dosarul Înaltei Curţi, apărătorul ales al recurentului inculpat a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii din 19 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Suceava şi în rejudecare, potrivit dispoziţiilor art. 3002 şi art. 160b alin. (2) C. proc. pen., să se dispună revocarea arestării preventive şi punerea de îndată în libertate a inculpatului, urmând a se constatat că temeiurile iniţiale care au stat la baza luării măsurii arestării preventive nu mai subzistă şi nu au apărut elemente noi care să justifice menţinerea arestului preventiv.
De asemenea, a mai arătat că temeiurile care au stat la baza arestării preventive au fost cele prevăzute de art. 148 lit. a), b), e) şi f) C. proc. pen., însă ulterior au fost pronunţate două încheieri prin care s-au înlăturat temeiurile prevăzute de art. 148 lit. a), b) şi e) C. proc. pen., în prezent singurul temei al menţinerii arestului preventiv fiind cel prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen. Cele două încheieri la care a făcut referire au fost pronunţate de către Tribunalul Cluj în data de 27 august 2007 [(pentru art. 148 lit. b) şi e)] şi 28 ianuarie 2008 [(pentru art. 148 lit. a)] şi nu au fost atacate cu recurs de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj.
Apărătorul recurentului inculpat apreciază că nici temeiul prevăzut de art. 149 lit. f) C. proc. pen., nu mai subzistă având în vedere că la termenul de judecată din data de 19 noiembrie 2008 au fost audiaţi inculpaţii şi au fost lămurite anumite aspecte esenţiale pentru aflarea adevărului şi pronunţarea unei hotărâri legale şi temeinice, că s-au depus o serie de cripte cum ar fi acordul părinţilor părţii vătămate B.T. ca aceasta să lucreze chiar dacă era minoră, copii xerox de pe registrul de angajări, acte adiţionale la contractele de muncă în care se specificau obligaţiile angajatelor, fişa medicală etc.
Totodată, s-a mai menţionat că pedeapsa cea mai mare aplicată inculpatului de către instanţa de fond este pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minore, iar din probele administrate în dosar în legătură cu minorele (4 la număr - 2 părţi vătămate şi 2 martore) se desprind următoarele aspecte: N.D.C. nu a fost minoră la data angajării. Chiar din declaraţia ei reiese că prin februarie a fost pentru prima dată la barul M.M., iar în data de 2 martie a împlinit 18 ani. Din registrul de angajări reiese că a fost angajată din luna aprilie deci după ce era majoră; B.T. avea consimţământul părinţilor, a mai lucrat la alt club de noapte Univers R., a avut un contract valabil înregistrat la I.T.M., a lucrat în perioada în care se exclude potrivit tuturor probelor administrate în cauza orice activitate de prostituţie (după noiembrie 2004), (din acte reiese că a lucrat doar după data de 23 mai 2005); că martora M.A.V. a lucrat la M.M. în 2007, aproximativ 2 luni şi jumătate şi în perioada în care este exclus să fie îndeplinită latura obiectivă a infracţiunii de trafic de persoane; că B.F. a fost angajată la M.M. după 2004.
Apărătorul recurentului inculpat a mai menţionat că au fost audiaţi în instanţă 19 martori din 41 audiaţi în faza de urmărire penală şi au rămas neaudiate de către instanţă 2 părţi vătămate, că a solicitat în considerarea dispoziţiilor art. 289 C. proc. pen., pentru respectarea principiilor oralităţii, nemijlocirii şi contradictorialităţii să fie audiaţi toţi martorii şi cele 2 părţi vătămate de către instanţa de apel. Având în vedere numărul mare şi faptul că această cauză a fost strămutată de la Curtea de Apel Cluj la Curtea de Apel Suceava audierile se vor întinde pe o lungă perioadă de timp şi ar fi inechitabil ca toţi coinculpaţii din dosar să fie judecaţi în stare de libertate numai inculpatul G.A. în stare de arest.
S-a mai arătat că instanţa de fond a dispus achitarea inculpatului pentru infracţiunea de constituire, conducere, aderare şi sprijinirea unui grup infracţional organizat, prevăzută şi pedepsită de art. 7 din Legea nr. 39/2003.
Totodată, apărătorul recurentului inculpat a mai precizat că un aspect ce ţine de fondul cauzei, dar important şi la soluţionarea menţinerii măsurii arestului preventiv este greşita încadrare şi condamnare pentru infracţiunea de trafic de minori prevăzută de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) lit. a) din Legea nr. 678/2001. Limita minimă de pedeapsă prevăzută pentru alin. (3) al art. 13 este de 10 ani şi nu este justificat reţinerea acestui alineat pentru că acest text de lege face referire la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 care prevede ca agravantă săvârşirea infracţiunii de către două sau mai multe persoane şi pentru că se poate observa cu uşurinţă că inculpatul G.A. este singura persoană condamnată în acest dosar pentru infracţiunea de trafic de minori.
De asemenea, s-a mai arătat că inculpatul este arestat preventiv din luna martie 2007 şi că această măsură îşi pierde caracterul preventiv, transformându-se într-o pedeapsă, inculpatul are 3 copii minori şi o stare de sănătate precară, fiind diagnosticat în reţeaua sanitară a penitenciarelor ca fiind suferind de boli cardiace, hipertensiune arterială şi alte boli menţionate în fişa medicală. De altfel, la termenul de judecată din data de 19 noiembrie, inculpatului i s-a făcut rău, a căzut, a avut momente în care şi-a pierdut cunoştinţa şi a fost necesară intervenţia S.
Examinând recursul declarat de inculpatul G.A. prin prisma dispoziţiilor art. 3856 cu referire la art. 141 C. proc. pen., aşa cum a fost modificat prin dispoziţiile Legii nr. 356/2006, Înalta Curte apreciază recursul inculpatului declarat împotriva încheierii din 19 noiembrie 2008, ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.
Prin sentinţa penală nr. 121/D/2008 de la 5 martie 2008 a Tribunalului Cluj, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 2511/117/2007, a fost condamnat inculpatul G.A., în baza art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, modificată prin Legea nr. 287/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), pentru infracţiunea de trafic de persoane, cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen. şi art. 76 lit. b) C. pen., la pedeapsa de 3 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c), d) şi e) C. pen., pe o durată de un an.
În baza art. 13 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 678/2001, modificată prin Legea nr. 287/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), pentru infracţiunea de trafic de minori, cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen. şi art. 76 lit. b) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat, la pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c), d) şi e) C. pen., pe o durată de un an.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate, urmând ca inculpatului să i se aplice pedeapsa cea mai grea, respectiv aceea de 4 ani şi 6 luni închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c), d) şi e) C. pen., pe o durată de un an.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi 64 lit. a), b), c), d) şi e) C. pen., pe durata executării pedepsei.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsă perioada detenţiei preventive începând cu data de 3 aprilie 2007 la zi.
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a fost achitat şi inculpatul G.A. de sub învinuirea de săvârşire a infracţiunii de constituire, conducere, aderare şi sprijinire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003.
În baza art. 14 şi 346 C. proc. pen., combinat cu art. 998 – art. 999 C. civ., au fost obligaţi în solidar inculpaţii G.A. şi R.M.V. la plata despăgubirilor civile (daune morale) în favoarea părţii civile C.Z.A. în sumă de 1000 de euro sau contravaloarea acestei sume în lei la data plăţii, respingând restul pretenţiilor civile formulate de partea civilă C.Z.A.
În baza art. 19 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 modificată prin Legea nr. 287/2005 s-a confiscat de la inculpatul G.A. suma de 231.700 lei obţinută din comiterea infracţiunilor pentru care a fost condamnat.
S-a dispus restituirea către inculpaţii G.A. şi G.R.I. a bunurilor ridicate din cele 11 anexe (garaje) potrivit procesului-verbal din data de 29 martie 2007 sigilate cu sigiliul Ml. 18213.
Bunurile ridicate de la inculpaţii G.A. şi G.R.I. SC M.M. SRL Cluj-Napoca se află sigilate în incinta sediului BCCO Cluj-Napoca (sala de sport) sub sigiliul 18393.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul G.A. la plata cheltuielilor judiciare în sumă de 3500 lei.
Prin aceeaşi sentinţă au fost pronunţate mai multe soluţii faţă de alţi inculpaţi, dispunându-se şi alte măsuri cu privire la latura civilă a cauzei.
În considerentele sentinţei mai sus arătate, prima instanţă a stabilit, în detaliu împrejurările concrete în care au avut loc faptele comise de inculpatul G.A., reţinând, în esenţă, în ceea cel priveşte pe acesta, că în perioada 2003 - 2007, inculpatul G.A. a recrutat prin abuz de autoritate şi alternativ violenţă, în scopul exploatării (în modalitatea îndeplinirii de servicii cu încălcarea normelor legale privind condiţiile de muncă, sănătate şi securitate personală şi în modalitatea unor alte forme de exploatare sexuală) pe părţile vătămate L.A., P.G., C.Z.A., R.I., B.C., M.F., martorele Ţ.S., G.E.K., V.F.D., T.Z.I., H.C.V., C.R.G., precum şi pe părţile vătămate minore N.D.C., B.T. şi martorele M.V.A. şi B.F., fiind ajutat alternativ în exercitarea acestor acţiuni de către inculpaţii A.A. şi R.M.V.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel şi inculpatul G.A., ce face obiectul cauzei înregistrate pe rolul Curţii de Apel Suceava, secţia minori şi familie, sub nr. 2511/117/2007, instanţă la care a fost strămutată judecarea cauzei şi în care instanţa de apel a menţinut, în apel, măsura arestării preventive faţă de inculpat.
În conformitate cu art. 3002 C. proc. pen., aşa cum a fost modificat prin OUG nr. 109/2003, în cauzele în care inculpatul este arestat, instanţa legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecăţii legalitatea şi temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art. 160b.
Totodată, în conţinutul art. 160b alin. (1) – (3) C. proc. pen., modificat prin dispoziţiile Legii nr. 356/2006 se stipulează că în cursul judecăţii, instanţa verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Dacă instanţa constată că arestarea preventivă este nelegală sau că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, revocarea arestării preventive şi punerea de îndată în libertate a inculpatului.
Când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanţa dispune, prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive.
Înalta Curte consideră că în mod corect instanţa de apel a apreciat că în cauză subzistă temeiurile arestării preventive luată faţă de inculpat şi anume art. 148 lit. f) C. proc. pen.
Aşadar, instanţa de apel, în contextul cauzei, în mod just şi motivat a constatat că sunt îndeplinite în continuare cumulativ condiţiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., respectiv cuantumul pedepselor cu închisoare a infracţiunilor, prevăzut de lege, pentru care a fost condamnat inculpatul G.A. de către prima instanţă, fiind mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Înalta Curte consideră că instanţa de apel a făcut o examinare atentă şi concretă a celei de-a doua condiţii cumulative prevăzută la art. 148 lit. f) C. proc. pen., reţinând că lăsarea în libertate a inculpatului pentru ordinea publică rezultă din natura şi gravitatea infracţiunilor de care acesta a fot învinuit, respectiv trafic de persoane şi trafic de minori, urmările acestora şi rezonanţa negativă produsă în comunitate, care nu s-a diminuat şi care trebuie avută în vedere la aprecierea pericolului social concret
Totodată, prima instanţă de control judiciar a făcut distincţia între pericolul concret la care se referă dispoziţiile art. 148 lit. f) C. proc. pen., în raport cu pericolul social al faptelor penale reţinute în sarcina inculpatului G.A., evidenţiind în mod corect sensul mai larg al acestuia din norma mai sus menţionată şi concretizat în rezonanţa acestora materializată prin reacţia colectivă faţă de o stare de lucruri negativă, precum şi consecinţele acesteia.
De asemenea, a fost relevată natura şi complexitatea cauzei, poziţia procesuală a inculpatului, multitudinea părţilor implicate, criterii care sunt evidenţiate în jurisprudenţa C.E.D.O., în examinarea unui proces echitabil.
Instanţa de apel a constatat, în mod expres, că referitor la temeiurile prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. a), b) şi e) C. proc. pen., reţinute iniţial la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului, instanţele anterioare, care au procedat la verificarea legalităţii şi temeinicie acestei măsuri în conformitate cu dispoziţiile art. 3002 raportat la art. 160b alin. (3) C. proc. pen., au constatat că aceste dispoziţii legale nu mai sunt incidente.
Mai mult, în cauză a fost pronunţată în primă instanţă o hotărâre de condamnare a inculpatului G.A., la o pedeapsă principală rezultantă de 4 ani şi 6 luni închisoare, pentru fapte de o gravitate ridicată şi chiar dacă această sentinţă nu este definitivă, se impune în continuare menţinerea măsurii arestării preventive a inculpatului.
De asemenea, verificarea menţinerii măsurii arestării preventive a inculpatului G.A. a fost făcută în concordanţă şi cu prevederile art. 5 pct. 1 lit. a) şi c) ale C.A.D.O.L.F., respectiv arestarea a fost menţinută pe baza condamnării pronunţată de un tribunal competent şi în cazurile de excepţie în care o persoană poate fi lipsită de libertate, inculpatul fiind arestat în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare competente existând motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune.
În raport cu cele menţionate, Înalta Curte consideră că instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 3002 raportate la art. 160b alin. (3) C. proc. pen., dispunând menţinerea măsurii arestării preventive a apelantului inculpat G.A., ca urmare a verificării legalităţii şi temeiniciei măsurii arestării, ce a avut loc potrivit conţinutului dispoziţiilor legale menţionate, cu respectarea condiţiilor impuse de art. 143 şi art. 148 lit. f) C. proc. pen., în raport cu stadiul procesual al cauzei, aşa încât criticile şi interpretarea dată dispoziţiilor invocate nu se susţin.
De asemenea, nu se poate examina solicitarea înlocuirii măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara prevăzută de art. 1451 C. proc. pen., deoarece, în contextul cauzei, instanţa de apel a dispus menţinerea măsurii arestării preventive a apelantului inculpat G.A., potrivit dispoziţiilor art. 160b C. proc. pen., care prevăd, în mod expres numai posibilitatea revocării măsurii arestării preventive, în situaţia constatării încetării temeiurile iniţiale sau inexistenţei temeiurilor noi care să justifice privarea de libertate şi nicidecum a înlocuirii măsurii arestării preventive.
Totodată, nu au putut fi avute în vedere nici criticile formulate de apărarea recurentului inculpat cu privire la înscrisurile depuse sau la consideraţiile referitoare la schimbarea încadrării juridice, deoarece acestea vizează aspecte ce pot fi analizate numai cu ocazia judecării apelului şi nu a verificării legalităţii şi temeiniciei măsurii arestării preventive.
De asemenea, nu pot fi reţinute nici aspectele de ordin procedural invocate privind ascultarea unor părţi şi consecinţele amânării cauzei, care ar întârzia judecarea apelului, ceea ce ar impune lăsarea în libertate a apelantului, deoarece aspectele invocate vizează caracterul devolutiv parţial al apelului, cu relevanţă asupra soluţionării pe fond a cauzei şi care nu are efectul unei condiţii asupra examinării periodice a legalităţii şi temeiniciei măsurii arestării preventive, această verificare, având o altă finalitate, ce decurge din natura şi scopul măsurii preventive arătate pentru desfăşurarea procesului penal.
Astfel, Înalta Curte consideră că încheierea din 19 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Suceava, secţia minori şi familie, prin care s-a menţinut arestarea preventivă a apelantului inculpat G.A. este legală şi temeinică, sub toate aspectele.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.A. împotriva încheierii din 19 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Suceava, secţia minori şi familie, pronunţată în dosarul nr. 2511/117/2007.
În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în cauză, existând delegaţia şi a unui apărător desemnat din oficiu, aflată la dosarul Înaltei Curţi, sumă stabilită în condiţiile art. 6 raportat la art. 5 din Protocolul încheiat între Ministerul Justiţiei şi U.N.B. România, ce se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.A. împotriva încheierii din 19 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Suceava, secţia minori şi familie, pronunţată în dosarul nr. 2511/117/2007/
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 noiembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3927/2008. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 3942/2008. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
