ICCJ. Decizia nr. 41/2008. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 41/2008
Dosar nr. 11412/1/2007
Şedinţa publică din 8 ianuarie 2008
Deliberând asupra recursului penal de faţă, constată următoarele:
Prin încheierea penală nr. 76/ 1.A din 18 decembrie 2007, pronunţată în dosarul nr. 1534/32/P/2007, Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minor, în temeiul art. 3002 C. proc. pen., cu referire la art. 160b C. proc. pen., a menţinut măsura arestării preventive luată faţă de inculpatul T.E.B.
Pentru a dispune astfel, instanţa a avut în vedere că temeiurile care au justificat luarea şi menţinerea măsurii preventive subzistă şi în prezent, măsură care a fost luată cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare.
De asemenea, s-a reţinut că în cauză există motive verosimile de a bănui că inculpatul se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de care este acuzat.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a formulat recurs inculpatul T.E.B. solicitând, în esenţă, judecarea sa în stare de libertate.
Examinând hotărârea atacată sub toate aspectele, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul formulat nu este fondat, soluţia pronunţată în cauză fiind legală şi temeinică.
Din actele şi lucrările dosarului se reţine că recurentul inculpat a fost trimis în judecată, în stare de arest, pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. c) C. pen., constând în aceea că în data de 20 octombrie 2006, la domiciliul părinţilor săi, a executat violenţe asupra tatălui său T.C., producându-i leziuni care au avut ca urmare decesul acestuia.
Prin sentinţa penală nr. 327/ P din 13 noiembrie 2007, Tribunalul Bihor, secţia penală, l-a condamnat pe inculpat la o pedeapsă privativă de libertate în cuantum de 17 ani.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel inculpatul, fază procesuală în care, după cum s-a menţionat, Curtea de Apel Oradea a menţinut starea de arest a acestuia în temeiul art. 3002 C. proc. pen., cu referire la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen.
Potrivit acestor dispoziţii legale, instanţa este datoare să verifice, periodic, dat nu mai târziu de 30 de zile, legalitatea şi temeinicia arestării preventive, iar când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanţa dispune menţinerea arestării preventive.
În cauză, temeiul de drept în baza căruia s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului la data de 26 octombrie 2006, l-a constituit art. 148 lit. f) C. proc. pen.
În mod corect a reţinut instanţa de apel că şi în prezent se menţin temeiurile de fapt şi de drept care au determinat arestarea preventivă a recurentului inculpat.
Înalta Curte apreciază că aceste temeiuri continuă să existe având în vedere regimul sancţionator stabilit de lege pentru infracţiunea presupus săvârşită de recurent, pericolul concret pe care lăsarea în libertate a acestuia l-ar prezenta pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de temere şi insecuritate pentru societatea civilă, pericol care rezultă din natura şi greutatea faptei, modalitatea în care se reţine că ar fi fost comisă, precum şi din datele care caracterizează persoana inculpatului.
Nu în ultimul rând se constată că sunt îndeplinite şi cerinţele impuse de art. 143 C. proc. pen., în sensul existenţei probelor de natură să contureze presupunerea participării recurentului la săvârşirea faptei pentru care a fost cercetat şi condamnat, în prima instanţă.
Împrejurarea că în cauză a fost pronunţată o hotărâre de condamnare, hotărâre care nu este definitivă, nu aduce atingere principiului prezumţiei de nevinovăţie, limitarea libertăţii persoanei, în speţă, încadrându-se în prevederile legale.
În consecinţă, în raport de pericolul social concret al faptei presupus săvârşite de inculpat, Înalta Curte apreciază că se impune, în continuare, privarea de libertate a acestuia, motiv pentru care, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul formulat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.E.B. împotriva încheierii nr. 76/ I/A din 18 decembrie 2007 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 8 ianuarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 357/2008. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 432/2008. Penal → |
|---|
