ICCJ. Decizia nr. 472/2008. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 472/2008

Dosar nr. 937/35/2007

Şedinţa publică din 07 februarie 2008

Asupra recursurilor de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 285 din 28 septembrie 2006 pronunţată de Tribunalul Bihor s-au dispus următoarele:

I. - în baza art. 334 C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică din infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (2) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), în infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (2) cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)

. în baza art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului C.T. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 215 alin. (2) cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)

- în baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)

S-a constatat că inculpatul C.T. a fost arestat de la data de 25.09.1997 până la 18 iunie 1999.

II. - în baza art. 334 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică din infracţiunea prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 215 alin. (2) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în infracţiunea prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 215 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), cu referire la art. 1 pct. 5 din OUG nr. 207/2000.

- în baza art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului R.G. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

- în baza art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

III. - în baza art. 334 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică din infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (2) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în infracţiunea prevăzută deart. 215 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)

- în baza art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului I.G. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 215 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

- în baza art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP)

- în baza art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 288 alin. (1) C. pen.

- în baza art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 291 C. pen.

IV. - în baza art. 334 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică din infracţiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 alin. (2) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în infracţiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 alin. (2) C. pen, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)

- în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A.C., pentru infracţiunea prevăzută de art. 26, raportat la art. 215 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

- în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul pentru infracţiunea prevăzută de art. 288 C. pen.

Prin aceeaşi sentinţă, în baza art. 14 C. proc. pen. şi art. 998 C. civ., a fost obligat inculpatul I.G., în solidar cu inculpatul C.T., la plata sumei de 2.099.298.474 lei şi inculpatul I.G., în solidar cu inculpatul R.G., la plata sumei de 976.493.453 lei în favoarea părţii civile Ministerul Finanţelor, sume ce vor fi reactualizate la data plăţii efective.

 fost obligat inculpatul C.T. la plata sumei de 758.686.609 lei şi inculpatul I.G. la plata sumei de 1.617.195.309 lei cu titlu de despăgubiri în favoarea părţii civile Ministerul Finanţelor, sume ce vor fi reactualizate la data plăţii efective.

S-au aplicat dispoziţiile art. 445 C. proc. pen., privind înscrisurile false existente la dosar.

Pentru a dispune în acest sens, prima instanţă a reţinut că prin rechizitoriul nr. 271/P/1997 emis la data de 23 decembrie 1997, Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor I.G., C.T., R.G. şi A.C. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune în forma prevăzută de art. 215 alin. (2) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), fals în declaraţii, prevăzută de art. 292 C. pen, fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 288 alin. (1) C. pen, uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen, înşelăciune în paguba avutului public, prevăzută de art. 215 alin. (2) C. pen., raportat la art. 229 alin. (2). C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) şi complicitate la înşelăciune în forma prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 alin. (2) şi (5) C. pen, cu aplicarea art. 41 alin. (2). C. pen, toate în condiţiile existentei concursului real de infracţiuni.

S-a reţinut, în esenţă, că D.G.V. - Brigada de supraveghere şi control vamal - Regionala Oradea, prin nota de constatare nr. 106/1997 a sesizat, la data de 3 aprilie 1997, I.P.J. Bihor cu privire la ilegalităţile constatate în urma verificărilor referitoare la 11 importuri de alcool, în cantitate totală de 301.351 litri şi în valoare de 101.786, 76 dolari S.U.A., efectuate de SC .I. SRL, cu sediul în mun. Suceava jud. Suceava, în cursul anului 1996. Din nota de constatare a rezultat că în vama Oradea s-a prezentat pentru întocmirea formalităţilor de vămuire, ca reprezentant al SC I.I. SRL, inculpatul I.G. care a depus, în vederea obţinerii facilităţilor prevăzute de Legea nr. 57/1993, un contract de colaborare încheiat cu SC D. SRL Oradea, pentru procesarea alcoolului şi declaraţii pe proprie răspundere a aplicării art. 6 şi 7 din Legea nr. 57/1993, semnate de cel în cauză.

în urma verificărilor întreprinse de organele de control ale D.G.V. a rezultat că SC D. SRL nu a procesat alcoolul importat de către SC I.I. SRL, neavând posibilităţi tehnice de procesare şi nefiind autorizată în acest sens. La vama Craiova, în vederea operaţiunilor de vămuire s-a prezentat, în calitate de împuternicit al firmei importatoare, inculpatul C.T. care a depus declaraţii pe proprie răspunde pentru aplicarea art. 6 şi 7 din Legea nr. 57/1993, semnate de acesta, şi un contract de colaborare pentru procesarea băuturilor alcoolice încheiat între SC I.I. SRL Suceava şi SC S. SA Craiova în scopul scutirii de plata taxelor vamale.

În baza documentelor depuse de inculpaţii I.G. şi C.T., SC I.I. SRL, fiind societate mixtă şi considerându-se că alcoolul importat va fi folosit efectiv în producţie proprie de către societatea importatoare, operaţiunea de vămuire s-a efectuat cu acordarea facilităţilor prevăzute de Legea nr. 57/1993 în regim de scutire pentru plata taxelor vamale.

În urma verificărilor efectuate, constatându-se că operaţiunile de import alcool, precum şi împrejurarea că valorificarea băuturilor alcoolice procesate nu au fost înregistrate în evidenţele contabile ale SC I.I. SRL, organele de control vamal au stabilit că respective importuri nu trebuiau vămuite în regim de scutire de plata taxelor vamale şi, în concluzie, documentele depuse cu ocazia formalităţilor de vămuire de inculpatul I.G. şi C.T. au avut ca scop neachitarea către stat a taxelor vamale aferente reprezentând taxe vamale, comision vamal, accize şi TVA, cauzându-se un prejudiciu total în sumă de 6.866.255.890 lei.

Cu privire la inculpatul I.G. s-a reţinut săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (2) şi (5) C. pen., în formă continuată, fals în declaraţii prevăzută de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), fals material în forma prevăzută de art. 288 alin. (1) C. pen. şi uz de fals în forma prevăzută de art. 291 C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., starea de fapt constând în aceea că în perioada septembrie - decembrie 1996, împreună cu inculpatul C.T. şi R.G. au efectuat mai multe importuri de alcool etilic nedenaturat, de concentraţie 96 grade, în cantitate de 301.401 litri, în valoare de 101.786,76 dolari S.U.A. pentru care, în scopul sustragerii de la plata taxelor vamale, cu ocazia vămuirii, au declarat în fals în faţa autorităţilor de specialitate că alcoolul va fi procesat în producţie proprie de către societatea mixtă româno-moldovenească SC I.I. SRL Suceava. Această societate beneficia de facilităţile Legii nr. 35/1991 modificată prin Legea nr. 57/1993, deşi în realitate, cei în cauză, au importat şi valorificat alcoolul ca persoane fizice fără achitarea obligaţiilor fiscale datorate statului, aferente acestor operaţiuni comerciale, cauzând un prejudiciul bugetului de stat în sumă totală de 5.381.673.845 lei reprezentând taxe vamale, accize şi TVA neachitate.

De asemenea, inculpatul, pentru a putea participa ca şi asociat în cadrul SC I.I. SRL, a falsificat fişa de cazier eliberată de organele de poliţie din jud. Bihor prin copierea doar a primei pagini a acestei fişe, predând-o la registrul comerţului Suceava cu ocazia depunerii documentaţiei aferente înscrierii de menţiuni referitoare la calitatea sa de asociat.

În sarcina inculpatului C.T. s-a reţinut comiterea infracţiunii de înşelăciune în paguba avutului public în forma prevăzută de art. 215 alin. (2). C. pen., raportat la art. 229 alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), şi a infracţiunii de fals în declaraţii prevăzută de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în condiţiile existenţei concursului real de infracţiuni.

Împreună cu inculpatul I.G. a efectuat în perioada 27 septembrie 1996 – 01 octombrie 1996, în numele SC I.I. SRL, mai multe importuri de alcool, în cantitate de 208.798 litri în valoare de 73.079,30 dolari S.U.A. pentru care, în scopul sustragerii de la plata taxelor vamale cu ocazia vămuirii, a declarat în fals organelor de specialitate că alcoolul va fi procesat în producţie proprie de societatea mixtă anterior amintită care beneficia de facilităţile Legii nr. 57/1993.

În realitate, cei în cauză au importat şi au valorificat alcoolul ca persoane fizice fără achitarea obligaţiilor fiscale datorate statului şi aferente acestor operaţiuni comerciale creând un prejudiciu în sumă totală de 2.787.985.803 lei reprezentând taxe vamale, accize şi TVA neachitate.

În sarcina inculpatului R.G. s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de complicitate la înşelăciune în forma prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 215 alin. (2) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în concurs real cu o infracţiune de fals în declaraţii prevăzută de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), cu aplicarea art. 41 alin. (2). C. pen. Acest inculpat, se arată în rechizitoriu, în perioada 27 noiembrie 1996 – 13 decembrie 1996, împreună cu inculpatul I.G. au efectuat în numele SC I.I. SRL 3 importuri de alcool etilic nedenaturat de concentraţie 96 grade, în cantitate de 92.603 litri, în valoare de 28.707,46 dolari S.U.A. pentru care, în scopul sustragerii de la plata taxelor vamale cu ocazia vămuirii, a declarat în fals organelor de specialitate că alcoolul va fi procesat în producţie proprie de către societatea amintită. în realitate, cei în cauză, au importat şi valorificat alcoolul ca persoane fizice, fără achitarea obligaţiilor fiscale datorate statului şi ca urmare a acestor manopere frauduloase s-a cauzat un prejudiciu bugetului de stat în sumă totală de 1.325.672.391 lei.

În sarcina inculpatului A.C., parchetul a reţinut comiterea, în concurs real, a infracţiunii de complicitate la înşelăciune prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 alin. (2) şi (5) C. pen., în formă continuată, şi fals material în înscrisuri oficiale prevăzută de art. 288 C. pen.

Ca stare de fapt s-a reţinut că, în perioada septembrie - decembrie 1996, în calitate de administrator al SC I.I. SRL Suceava i-a ajutat pe inculpaţii I.G. şi C.T. punând al dispoziţia acestora actele societăţii pe care le-au folosit la întocmirea formalităţilor de vămuire pentru importul cantităţii de 301.401 litri alcool etilic nedenaturat.

Cei doi inculpaţi au declarat, în faţa organelor vamale, în fals, că alcoolul va fi procesat în producţie proprie de societatea respectivă aceasta în realitate neavând tehnologia necesară şi nici autorizaţia legală în acest sens. Ulterior, inculpaţii I.G. şi C.T. au comercializat în numele SC I.I. SRL alcoolul importat, după procesarea în băuturi alcoolice la diferite societăţi comerciale, în baza facturilor puse la dispoziţie de inculpatul A.C., operaţiuni pentru care nu au achitat obligaţiile fiscale către stat cauzând un prejudiciu total bugetului de stat în sumă totală de 5.381.673.845 lei. Totodată, inculpatul A.C. a scris o cerere adresată Biroului Notarului Public I.L. din Suceava prin care solicita anularea actului adiţional nr. 5951 din 27 august 1997 şi înlocuirea acestuia cu un altul, cu conţinut diferit, dar care să fie înregistrat sub acelaşi număr şi la aceeaşi dată cu primul, cerere pe care a datat-o 27 august 1997 deşi cererea a fost întocmită la 25 septembrie 1997. şi în baza căreia s-a întocmit noul act adiţional.

Prin sentinţa penală nr. 244 din 28 decembrie 1998, Tribunalul Bihor, administrând în parte probatoriul propus prin actul de sesizare, a reţinut vinovăţia inculpaţilor I.G., C.T. şi R.G. sub aspectul comiterii infracţiunii pentru care au fost trimişi în judecată dispunând condamnarea primilor doi inculpaţi la câte o pedeapsă rezultantă de câte 11 ani închisoare şi, respectiv, 10 ani închisoare în cazul inculpatului R.G.

În ce-l priveşte pe inculpatul A.C., acesta a fost achitat pentru săvârşirea infracţiunilor ce au format obiect al trimiterii în judecată în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. şi, respectiv, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor şi cei trei inculpaţi condamnaţi iar prin Decizia penală nr. 202/1999, Curtea de Apel Oradea a dispus, admiţând apelurile declarate, rejudecarea de către aceeaşi instanţă a întregii cauze, pe considerentul că nu s-a efectuat în mod complet cercetarea judecătorească şi nu s-a pus în discuţie schimbarea încadrării juridice a faptei săvârşite de inculpatul C.T.

Reluându-se judecata în primă instanţă, prin sentinţa penală nr. 166 din 19 iunie 2000 a Tribunalului Bihor, a reţinut vinovăţia inculpaţilor I.G., C.T. şi R.G. sub aspectul comiterii infracţiunilor pentru care au fost trimişi în judecată iar pedepsele aplicate au fost stabilite în acelaşi cuantum cu cele individualizate prin sentinţa nr. 244/1998. S-a menţinut, pe aceeaşi temeiuri, soluţia de achitare a inculpatului A.C.

Soluţionând apelurile declarate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor şi inculpaţii C.T. şi R.G., prin Decizia penală nr. 134 din 24 mai 2001 Curtea de Apel Oradea a desfiinţat, în parte, hotărârea atacată şi a redus, în urma schimbării încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (2) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), în infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (2) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), pedeapsa aplicată inculpatului C.T. la 3 ani închisoare.

În privinţa inculpatului R.G. s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 215 alin. (2) şi (5), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în infracţiunea prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat art. 215 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), cu referire la art. 1 pct. 5 din OUG nr. 207/2000, şi s-a dispus în baza acestui text de lege condamnarea la o pedeapsă de 3 ani închisoare în regim privativ de libertate.

Prin Decizia penală nr. 3319/2002, Curtea Supremă de Justiţie soluţionând recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea şi inculpatul R.G., a casat Decizia penală atacată şi sentinţa penală nr. 166/2000 a Tribunalului Bihor, trimiţând cauza spre rejudecare în primă instanţă.

S-a reţinut că instanţa de fond nu a efectuat cercetarea judecătorească şi nu a dispus de toate probele necesare pronunţării unei soluţii legale şi temeinice în cauză atâta vreme cât inculpaţii nu au recunoscut comiterea infracţiunilor, li s-au respins probele testimoniale solicitate, iar probele testimoniale nu au fost administrate.

Au fost extinse, în baza dispoziţiilor art. 3857 C. proc. pen., efectele recursurilor declarate iniţial şi în privinţa inculpaţilor L.G., C.T. şi A.C.

Rejudecându-se cauza în primă instanţă, s-au administrat probele testimoniale fiind audiaţi martorii P.C.N., H.D.R., Ş.V., V.G..V., care au arătat că îşi menţin declaraţiile date în cursul urmăririi penale. Martorul T.I., audiat la 15 noiembrie 2005, a arătat că a fost angajat al SC S. SA Craiova având atribuţii de conducător auto şi agent comercial, însă nu se ocupa de întocmirea unor acte de comerţ. însoţea delegaţiile aparţinând unor societăţi comerciale ce aveau relaţii de afaceri cu firma unde era angajat însă a arătat că în prezent nu l-ar putea recunoaşte pe inculpatul C.T.

Instanţa a considerat că declaraţiile martorilor audiaţi în cursul cercetării judecătoreşti sunt relevante, însă referirile la împrejurările de fapt vor fi raportate la momentul iniţial, respectiv la faza procesuală a urmăririi penale, câtă vreme până în prezent a trecut o lungă perioadă de timp care, evident, a alterat, sub aspect perceptiv, amănuntele reţinute. A apreciat instanţa că starea de fapt reţinută în rechizitoriu este pe deplin dovedită, iar vinovăţia inculpaţilor L.G., C.T. şi R.G. este evidentă.

Sub aspectul reglementărilor intervenite pe parcurs, s-a impus a se analiza, raportat la data comiterii infracţiunilor reţinute în actul de sesizare, dacă în cauză este incidenţă excepţia prescripţiei răspunderii penale a celor 3 inculpaţi, dispunându-se în sensul menţionat.

Cu privire la inculpatul A.C., instanţa de rejudecare a dispus aceeaşi soluţie de achitare pentru cele două infracţiuni, temeiurile fiind art. 10 alin. (1) lit. a) şi, respectiv, art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat apel PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BIHOR şi partea civilă MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE – D.G.F.P. BIHOR.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea hotărârii şi modificarea acesteia sub aspectul greşitei achitări a inculpatului A.C. în ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 215 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 288 C. pen.

În motivarea apelului se arată, în esenţă, că vinovăţia inculpatului A.C. rezultă din ansamblul probatoriului administrat în cauză deoarece acesta, cu bună ştiinţă şi prin fraudă, a permis intrarea în SC I.I. SRL Suceava, în calitate de asociat, a inculpaţilor I.G. şi C.T., care aveau antecedente penale şi, apoi, Ie-a pus la dispoziţie actele şi ştampila societăţii în vederea importării de alcool etilic, deşi societatea nu dispunea de utilaje de prelucrare a alcoolului şi nu avea contracte de asociere cu alte societăţi de profil în vederea procesării alcoolului etilic. De asemenea, se susţine că din declaraţia inculpatului A.C. rezultă că la data de 28 august 1996, în mod fraudulos, în fata notarului L.l. s-a autentificat actul adiţional prin care s-au cesionat 10 părţi sociale din SC I.I. SRL Suceava inculpatului C.T. fără acordul partenerului străin R.l. şi că în locul căruia a semnat inculpatul I.G. Pentru a nu se descoperi participaţia sa la comiterea infracţiunii de înşelăciune, inculpatul a solicitat notarului L.l. înlocuirea actului adiţional autentificat, cu un alt act prin care să se schime numele persoanei care a cumpărat cele 10 părţi sociale, dar care să poarte acelaşi număr şi dată cu primul act. Deşi cererea a fost redactată la 25 septembrie 1996 s-a consemnat în fals data de 26.08.1996, împrejurare acceptată de notarul public.

Se concluzionează de către procuror că, întrucât activitatea frauduloasă a celorlalţi coinculpati a avut loc la o scurtă perioadă de timp de la data cesionării părţilor sociale, este de presupus că inculpatul a avut cunoştinţă de intenţia celor doi coinculpati şi, în mod deliberat, a pus la dispoziţia acestora actele şi ştampila societăţii. Pe de altă parte, se susţine că trebuie avut în vedere şi dezinteresul dovedit de inculpatul A.C. care nu s-a preocupat de urmărirea şi înregistrarea activităţii economico-financiare desfăşurate de ceilalţi doi inculpaţi.

Apelanta parte civilă a solicitat modificarea hotărârii în sensul de a se dispune obligarea inculpaţilor şi la plata majorărilor de întârziere aferente despăgubirilor la care au fost obligaţi inculpaţii.

Prin Decizia penală nr. nr. 82/ A din 3 iulie 2007 a Curţii de Apel Oradea s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BIHOR şi partea civilă MINISTRUL FINANŢELOR PUBLICE – D.G.F.P. BIHOR împotriva sentinţei penale nr. 285 din 28 septembrie 2006 pronunţată de Tribunalul Bihor.

Pentru a dispune în acest sens, instanţa de apel a reţinut următoarele în ceea ce-l priveşte pe inculpatul A.C.:

Faptul că inculpatul şi-a cesionat părţile sociale inculpaţilor C.T. şi I.G., nu duce la concluzia că acesta a avut cunoştinţă despre desfăşurarea activităţilor infracţionale a celorlalţi doi inculpaţi sau că a avut vreun acord la această activitate. S-a dovedit în cauză că inculpatul A.C. avea datorii faţă de martorul L.V., martor care i l-a prezentat pe inculpatul I.G. ca fiind o persoană serioasă, care este interesată să devină asociat în firmă. După semnarea actului adiţional, inculpatul a predat actele şi ştampila firmei celorlalţi doi inculpaţi. De asemenea, atunci când inculpatul Ie-a solicitat acestora să prezinte documentele firmei, inculpatul R.G. l-a anunţat că actele firmei au fost furate din locuinţa sa.

Cererea pe care inculpatul a făcut-o notarului, de a se anula primul act adiţional şi de a se întocmi unul nou prin care cedează 10 din părţile sociale deţinute la SC I.I. SRL Suceava, a fost făcută la solicitarea inculpatului C.T. întrucât nu a primit liberul de vamă de la Vama Craiova pentru cele patru cisterne de alcool etilic, deoarece primul act adiţional nu era înregistrat la Registrul Comerţului.

În ceea ce priveşte neregulile care au fost comise cu ocazia prezentării la notar pentru a se cesiona părţile sociale inculpaţilor I.G. sau C.T., instanţa de apel a reţinut că din niciuna din probe nu rezultă intenţia inculpatului A.C. de a falsifica material înscrisuri oficiale.

Apelul părţii civile a fost apreciat ca nefondat având în vedere că, în constituirea de parte civilă, nu s-au solicitat şi majorări de întârziere, astfel că nu pot fi acordate în prezentul proces, apelanta putând solicita aceste majorări separat pe calea unei acţiuni civile.

Împotriva deciziei au declarat prezentele recursuri PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL ORADEA şi partea civilă MINISTRUL FINANŢELOR PUBLICE – D.G.F.P. BIHOR.

Recursul Ministerului Public îl priveşte exclusiv pe inculpatul A.C.

În motivele scrise de recurs, invocându-se cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., s-a solicitat schimbarea încadrării juridice în infracţiunea prevăzută de art. 26, raportat la art. 215 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi încetarea procesului penal faţă de acest inculpat deoarece, pentru ambele infracţiuni, deşi acestea sunt probate temeinic, s-a împlinit termenul prescripţiei răspunderii penale.

La dosar a fost depusă şi o completare a motivelor scrise de recurs prin care, invocându-se cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 15 C. proc. pen., se susţine că, în lipsa unei cereri exprese a inculpatului de continuare a procesului penal, nu se putea dispune soluţia achitării acestuia, ci numai soluţia încetării procesului penal ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

Recursul nu este fondat.

Asupra cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 15 C. proc. pen.:

Din examinarea conţinutului textului menţionat rezultă că acesta are în vedere îndreptarea unei erori de judecată, în favoarea inculpatului (acesta a fost condamnat ori urmează să execute o pedeapsă prin încălcarea principiului „non bis in idem" ori prin neobservarea incidenţei cauzelor de înlăturare a răspunderii penale -printre care şi prescripţia răspunderii penale).

Or, în cauză inculpatul nu a fost condamnat ci, dimpotrivă, a fost achitat pentru ambele infracţiuni, situaţie de natură a fi în contradicţie cu ipoteza reglementată de art. 3859 pct. 15 C. proc. pen.

Este neîntemeiată şi susţinerea potrivit căreia, în această cauză, deoarece inculpatul nu a cerut continuarea procesului penal, instanţa nu avea posibilitatea să dispună soluţia achitării, ci numai soluţia încetării procesului penal.

Este adevărat că, potrivit art. 13 C. proc. pen., în caz de prescripţie, inculpatul poate cere continuarea procesului penal.

În prezenta cauză însă, la data sesizării instanţei (anul 1997) nu era incidenţă prescripţia răspunderii penale. Prin toate sentinţele pronunţate, instanţa de fond, atât iniţial, cât şi după reluarea de fiecare dată a cercetării judecătoreşti ca urmare a deciziilor instanţelor de control judiciar, a dispus achitarea inculpatului.

În raport de această situaţie, opinia potrivit căreia inculpatul avea obligaţia să ceară continuarea procesului penal în scopul dovedirii nevinovăţiei sale sau dovedirii inexistenţei faptelor, nu este întemeiată.

Instanţele care s-au pronunţat pe fondul cauzei, în ciclurile procesuale menţionate, au concluzionat constant, în urma probelor administrate anterior împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale (anul 2004), că acesta nu se face vinovat pentru cele 2 infracţiuni.

Asupra cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.:

În motivele scrise de recurs se susţine că cele două infracţiuni există, sunt temeinic probate şi sunt săvârşite de către inculpat cu forma de vinovăţie cerută de lege.

Conform art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de achitare sau de condamnare.

Stabilirea situaţiei de fapt este, în principiu, atributul exclusiv al instanţelor competente să devolueze cauza în fapt şi în drept, respectiv, instanţa de fond şi instanţa de apel, în cazul ambelor fiind admisibilă administrarea oricăror probe pentru corecta şi completa stabilire a faptelor.

În mod excepţional, examinarea situaţiei de fapt poate reveni instanţei de recurs numai în cazul în care aceasta este afectată de o eroare gravă de fapt, având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de achitare sau de condamnare. Eroarea gravă trebuie să fie constatată din compararea faptelor reţinute cu probele administrate.

Achitarea inculpatului pentru complicitate la înşelăciune în formă continuată nu a fost consecinţa unei erori grave în stabilirea faptelor acestuia, ci a lipsei unor probe care să dovedească cert şi neechivoc, în afara oricărui dubiu, vinovăţia acestuia şi, respectiv, a aplicării principiului „in dubio pro reo".

Potrivit art. 62, 65 alin. (1) şi art. 66 alin. (1) C. proc. pen., în vederea aflării adevărului, organele judiciare sunt obligate să lămurească cauza pe bază de probe, sarcina administrării acestora revenind organelor judiciare, iar nu inculpatului, care beneficiază de prezumţia de nevinovăţie.

Probele administrate au relevat condiţiile în care inculpatul a cesionat părţile sociale (la solicitarea martorului L.V.) şi predarea actelor societăţii. Din declaraţiile coinculpaţilor nu a rezultat că acesta, ulterior, şi-ar mai adus contribuţia la activitatea societăţii, că ar fi obţinut avantaje materiale ori că ar fi avut cunoştinţă despre activitatea infracţională a acestora.

Susţinerea potrivit căreia complicitatea inculpatului A.C. la activitatea frauduloasă de înşelăciune desfăşurată de ceilalţi doi inculpaţi rezultă şi din dezinteresul manifestat de acesta în ce priveşte urmărirea şi înregistrarea activităţii economico-financiare a societăţii în perioada august-decembrie 1996, reprezintă o apreciere care nu poate avea forţa juridică a mijloacelor de probă.

Nici achitarea inculpatului pentru infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale nu este consecinţa unei erori grave de fapt, ci a aprecierii instanţelor în sensul că nu a existat intenţia de a falsifica material un înscris oficial (înscris întocmit de notarul public), astfel cum este definit de art. 150 alin. (2) C. pen., prin una din acţiunile incriminate, alternativ, în art. 288 alin. (1) C. pen.

În condiţiile administrării probatoriului în cursul cercetării judecătoreşti şi a constatării incidenţei cazurilor prevăzute de art. 10 alin. (1) lit. a) şi, respectiv, art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., legal instanţele au dispus soluţia achitării inculpatului, care prevalează celei de încetare a procesului penal.

Recursul părţii civile MINISTRUL FINANŢELOR PUBLICE – D.G.F.P. BIHOR se referă la greşita obligare la plata cheltuielilor judiciare de către instanţa de apel şi, respectiv, la greşita neobligare a inculpaţilor la plata majorărilor de întârziere aferente sumelor de bani stabilite prin sentinţă.

În motivele scrise de recurs nu este menţionat cazul de casare pe care se întemeiază acesta.

Examinând din oficiu, motivele de recurs ale părţii civile, Înalta Curte constată că pot fi examinate prin prisma cazului de casare prevăzut în art. 3859 pct. 9 C. proc. pen.

Recursul nu este fondat.

Atât dispoziţia cuprinsă în soluţia instanţei de apel cu privire la obligarea la plata cheltuielilor judiciare, cât şi dispoziţia de respingere ca nefondat a apelului părţii civile, sunt motivate în partea expozitivă a deciziei.

Faţă de cele reţinute, Înalta Curte va respinge, ca nefondate, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., ambele recursuri.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta-parte civilă va fi obligată la plata către stat a cheltuielilor judiciare iar în conformitate cu art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului Ministerului Public vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apei Oradea privind pe intimaţii inculpaţi A.C., C.T., L.G. şi R.G. şi partea civilă D.G.F.P. Bihor împotriva deciziei penale nr. 82/ A din 3 iulie 2007 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă recurenta parte civilă D.G.F.P. Bihor la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimaţii inculpaţi, în sumă câte 100 lei se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 februarie 2008.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 472/2008. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs