ICCJ. Decizia nr. 3909/2008. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3909/2008
Dosar nr.6085/1/2008
Şedinţa publică din 27 noiembrie 2008
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosarul cauzei, constată, următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 69 din 29 martie 2004, Tribunalul Bistriţa Năsăud, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., a dispus achitarea inculpaţilor:
- C.G. de sub învinuirea săvârşirii complicităţii la infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) şi a infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP);
- R.N., de sub învinuirea săvârşirii infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (l) şi (3) C. pen, cu aplicarea art. 37 lit. b) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) şi a infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (l), (3) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP);
- L.A., de sub învinuirea săvârşirii infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (l), (3) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP);
Prin aceeaşi hotărâre judecătorească, au fost achitaţi şi inculpaţii N.I.M. şi B.L.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în fapt următoarele:
Cooperativa de credit B.P.A. Bistriţa s-a constituit în anul 1997 în conformitate cu prevederile art. 59 – art. 67 din Legea nr. 109/1996, având ca principal obiect de activitate desfăşurarea de operaţiuni bancare, inculpatul C.G. îndeplinind funcţia de preşedinte, iar inculpatul R.N. pe cea de vicepreşedinte a acesteia.
A. La data de 8 noiembrie 1999 B.P.A. Bistriţa prin cei 2 reprezentanţi arătaţi mai sus a încheiat cu SC P.I. SRL Bucureşti, reprezentată prin inculpatul L.A., contractul de asociere nr. bn 336 R 035.
B. Potrivit prevederilor contractuale obiectul asocierii l-a constituit comerţul cu produse petroliere, SC P.I. SRL Bucureşti având obligaţia de a asigura din punct de vedere logistic şi legal efectuarea operaţiunilor comerciale aferente cantităţii de produse petroliere în valoarea de 10 miliarde lei per operaţiune.
La rândul său B.P.A. se obliga să garanteze tranzacţia prin avalizarea biletelor la ordin emise de asociat, în condiţiile derulării operaţiunilor de plată prin conturile sale, urmând ca încasările şi plăţile să se facă dintr-un cont cu două semnături conjuncte ale asociaţilor, iar profitul realizat să se împartă între asociaţi în proporţie de 50 %.
La 15 noiembrie 1999 s-a încheiat un act adiţional prin care s-a modificat valoarea contractului iniţial de la 10 miliarde lei la 15 miliarde lei.
În baza acestui contract de asociere SC P.I. SRL a încheiat mai multe contracte de cumpărare de produse petroliere cu SC B. SRL Dorohoi, SC A.I. SRL Craiova şi SC V.C. SRL 2000 Bucureşti, convenindu-se ca plata mărfii să se facă prin bilete la ordin avalizate de bancă şi scadente în 90 de zile de la deschiderea finanţării.
Ulterior, la 17 februarie 2000, s-a încheiat între cele 2 societăţi un contract de gaj, ce a avut ca obiect o draglină electrică păşitoare în valoare de 92.483.000.000 lei, ce a fost trecut în registrul de trascripţiuni al Judecătoriei sector 1 Bucureşti sub nr. 215/2000.
Cu privire la acest utilaj, din cercetările efectuate pe parcursul urmăririi penale s-a stabilit că aparţinea SC A.C. SA Câmpulung Muscel aflându-se în com. Mândra, jud. Braşov.
Aşa cum rezultă şi din declaraţia martorului C.A., patrimoniul societăţii, la un moment dat acesta a intenţionat să vândă utilajul astfel că a făcut oferte către mai multe societăţi printre care şi SC F.I. SRL Bucureşti administrată de C.E.G., căruia i s-a transmis un contract cadru şi o factură pro forma.
Întrucât tranzacţia nu s-a finalizat SC A.C. SA a solicitat şi obţinut returnarea facturii pro forma, toate cele 3 exemplare fiind anulate şi păstrate la sediul firmei.
Cu toate acestea, la 9 ianuarie 2000, între SC F.I. SRL Câmpulung Muscel, reprezentată prin C.E.G. şi SC V.C. 2000 SRL Bucureşti s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare cu privire la acest utilaj, pentru preţul de 4.200.000 dolari S.U.A., întocmindu-se şi factura fiscală 4606603 din 19 ianuarie 2000 atestându-se nereal că societatea vânzătoare era proprietara utilaj ului.
Ulterior, numitul C.E.G. a dispărut de la domiciliu, faţă de acesta dispunându-se disjungerea cercetărilor. în continuare, inculpatul N.I.M., administrator al societăţii V.C. SRL i-a oferit inculpatului L.A. acest utilaj, între cele 2 societăţi încheindu-se contractul de vânzare - cumpărare nr. b 7378/pi/2000, având ca obiect această draglină electrică păşitoare.
Totodată, s-a convenit ca plata preţului să se facă de cumpărător prin bilete la ordin avalizate de B.P.A. scadente în termen de 90 de zile de la deschiderea finanţării.
Cu privire la acest contract actul de acuzare reţine reaua credinţă a inculpatului L.A., aspecte ce nu vor fi însă însuşite de instanţă.
Astfel, inculpatului L.A. i s-a prezentat contractul prin care vânzătorul achiziţionase bunul de la SC F. SRL, ce contrar susţinerilor parchetului cuprinde şi preţul şi condiţiile de demontare, încărcare şi transport a utilaj ului, ca şi nota de intrare-recepţie întocmită de SC V.C. SRL, cu privire la acesta.
Ca urmare a acestui contract s-a întocmit şi factura nr. 9848803 din 5 februarie 2000, ce a fost înregistrată în contabilitatea ambelor societăţi şi mai mult inculpatul L.A. s-a deplasat în localitatea Mândra unde era amplasată draglină, anterior întocmirii facturii, constatând existenţa bunului cumpărat, neputându-i-se imputa acestuia neefectuarea de cercetări prin localitate.
Faptul că ulterior s-a constatat că utilajul cumpărat aparţinea altor proprietari dovedeşte eroarea de fapt în care s-a aflat inculpatul L.A. în momentul întocmirii facturii fiscale şi a înregistrării în contabilitate a acesteia, aprecierile subiective ale proprietarului de drept a utilaj ului cu privire la valoarea acestuia neputând avea semnificaţie absolută, faţă de libertatea contractuală a părţilor.
Cu atât mai mult inculpaţilor C.G. şi R.N. nu li se poate imputa fictivitatea contractului de gaj, ce a avut la bază toate actele translative de proprietate încheiate succesiv cu privire la bunul gajat.
Revenind la cei doi inculpaţi arătaţi mai sus, în baza contractului de asociere încheiat cu SC P.I. SRL Bucureşti şi a contractului de gaj cu privire la draglină păşitoare, având în vedere şi contractele încheiate de această din urmă societate privitoare la achiziţionarea de motorină, aceştia au avalizat 7 bilete la ordin emise de SC P.I., acestea fiind evidenţiate în situaţia din raportul de expertiză financiar bancară.
Astfel, au fost emise de SC P.I. în favoarea SC V.C. SRL şi avalizate de B.P.A. biletele la ordin 29731, 7378-B-l şi 7378 P R. 026.
Primul dintre acestea a fost girat de SC V.C. SRL în favoarea SC W.P. Bucureşti, care l-a girat mai departe în favoarea SC E. SA Eforie Nord pentru suma de 500.000.000 lei reprezentând chiria neachitată de SC R.E.M. SRL pentru vilele Z. şi N., aferentă anului 1999.
Cel de al doilea bilet la ordin a fost dat SC U. SRL Piteşti pentru plata unei viitoare livrări de autoturisme şi deşi aceasta nu a avut loc, societatea arătată l-a girat mai departe în favoarea SC L. SRL Piteşti faţă de care avea o datorie preexistentă.
În fine, ultimul bilet la ordin a apărut la SC M. SRL Constanţa care l-a girat la SC R.F. SRL Arad pentru acoperirea unui debit de 1.526.413.000 lei.
Cu privire la acest bilet la ordin este de menţionat că nu s-a putut stabili cum a ajuns acesta în posesia SC M. SRL Constanţa, cu atât mai mult cu cât în urma cercetărilor s-a stabilit că acesta nu a fost girat de inculpatul N.I.M., semnătura acestuia şi ştampila societăţii fiind falsificate.
Toate cele 3 societăţi arătate mai sus s-au constituit părţi civile, SC E. SA cu suma de 500.000.000 lei, SC R.F. SRL Arad cu suma de 1.526.413.000 lei, iar SC L. SRL Piteşti cu 35.000.800 lei, aceasta din urmă precizând că diferenţa de 350.000.000 lei i-a fost achitată de debitorul său SC U. SRL Bucureşti.
Un al patrulea bilet la ordin cu nr. Bn 336 pi29651 a fost emis de SC P. SRL în favoarea SC A.I. SRL Craiova, care l-a girat în favoarea SC L.M. SRL Ploieşti pentru acoperirea unui debit mai vechi al său fată de această societate în valoare de 207.000.000 lei.
Alte 2 bilete la ordin în valoare de câte 5 miliarde lei, emise de SC P.I. şi avalizate de bancă cu care această societate a garantat achiziţiile de îngrăşăminte chimice a SC F.J. SRL Vânători de la SC T. SA Turnu Măgurele, valoarea livrărilor dintre aceste 2 ultime societăţi fiind de 2.875.112.711 lei.
În fine, cel de al şaptelea bilet la ordin a fost emis de SC P.I. în favoarea SC B. SRL Dorohoi, care prin intermediul SC G.T. SRL Craiova a ajuns la SC A. SA Târgu Mureş, tot pentru plata unor îngrăşăminte chimice în valoare de.2.063.382.204 lei.
De menţionat este faptul că cele trei societăţi, respectiv SC L.M. SRL, SC T. SA şi SC A. Târgu Mureş s-au constituit părţi civile cu sumele arătate, ultima societate solicitând şi dobândă.
O altă societate cu care B.P.A. prin reprezentanţii săi inculpaţii C.G. şi R.N. au încheiat un contract de asociere este SC S. SRL Garoafa jud. Vrancea administrată de A.I.
Potrivit prevederilor contractuale SC S. SRL se obliga să aducă în garanţie bunuri mobile sau imobile în valoare de 2 miliarde lei sau în cazul în care va lucra printr-o bancă comercială să emită un cec în valoare de 2 miliarde lei, să respecte plafonul stabilit mai sus sub sancţiunea neconfirmării biletelor avalizate, să emită bilete la ordin cu o scadenţă de minimum 30 de zile şi să achite băncii un comision de 0,35 % la suma utilizată din plafonul de garanţie, înainte cu 5 zile de scadenta biletelor la ordin.
Totodată, SC S. SRL se obliga să restituie băncii biletele la ordin răscumpărate, iar pentru celelalte să depună în contul băncii sau în contul B.P. contravaloarea biletelor utilizate cu minimum 5 zile înainte de scadentă.
La rândul său B.P.A. se obliga să avalizeze biletele la ordin şi să achite din depozitele constituite de SC S. SRL biletele care nu au fost răscumpărate, după achitarea comisionului, stipulându-se totodată că în caz de neîndeplinire a obligaţiilor contractuale sau în caz de fraudă banca va achita biletele la ordin, după executarea gajului.
În virtutea obligaţiilor contractuale SC S. SRL Garoafa a prezentat băncii cecul seria M O 1300061630 în valoare de 2 miliarde lei, emis la 13 februarie 2000.
În declaraţia luată în instanţă inculpatul R.N. a precizat că s-a interesat la B.P. despre situaţia acestei societăţi şi în limita secretului bancar i s-a comunicat că SC S. SRL nu are probleme financiare, în timp ce actul de acuzare reţine că nu s-a făcut nici un fel de verificare cu privire la bonitatea firmei.
Este evident că sub acest aspect există un dubiu, care potrivit principiului „in dubio pro reo" trebuie să-i profite inculpatului urmând a se reţine verificarea telefonică pretinsă de inculpat.
În baza celor arătate mai sus SC S. SRL a emis un prin bilet la ordin cu nr. BNS3020 care nu avea data, locul emiterii, scadenţa şi la ordinul cui a fost emis, ce a fost avalizat de bancă şi cu care A.I. s-a prezentat la SC A. SA Buftea unde şi-a lansat oferta achiziţionării unei cantităţi de ouă.
Reprezentanţii societăţii au acceptat oferta şi au solicitat relaţii de la bancă cu privire la realitatea avalului, confirmându-li-se de către B.P.A. avalizarea biletelor la ordin, cu menţiunea totodată că tranzacţia trebuie să se desfăşoare conform contractului de aval arătat mai sus.
În aceste condiţii SC A. SA Buftea a livrat către SC S. SRL cantitatea de 315.000 ouă, în valoarea de 363.035.043 lei, la data de 14 februarie 2000 şi întrucât la scadenţă a introdus la plată la B.R.D. biletul la ordin şi s-a refuzat onorarea acestuia, s-a constituit parte civilă cu această sumă.
Anterior însă, la 11 februarie 2000, între SC S. SRL şi SC A. SA Găieşti s-a încheiat contractul 323/2000 având ca obiect cumpărarea a 1.402.080 buc. ouă în valoare de 1.622.224.954 lei, plata urmând să se facă prin biletul la ordin bn S3022, avalizat de B.P.A. Şi această cantitate de ouă a fost livrată societăţii cumpărătoare.
Întreaga cantitate de ouă achiziţionată de la cele 2 societăţi a fost vândută de A.I., prin intermediul firmei SC F. SRL, conform declaraţiei martorului T.N.A.K. la o valoare reprezentând circa 60 % din preţul de cumpărare, fără să se facă vreo decontare prin B.P.A., numitul A.I. dispărând de la domiciliu, astfel că urmărirea penală a fost disjunsă faţă de acesta.
În fine, B.P.A. a mai încheiat un contract de asociere purtând numărul 336 C 018 şi cu SC S. SRL Mironeasa jud. Iaşi, reprezentată prin inculpatul M.M.V.
Prevederile acestui contract sunt similare cu cele ale contractului încheiat cu SC S. SRL, stipulându-se obligaţia SC S SRL să aducă în garanţie bunuri mobile sau imobile sau un C.E.C. în valoare de 4 miliarde lei, să respecte acest plafon iar biletele la ordin să le emită cu o scadenţă de minimum 30 de zile, să achite un comision băncii de 0,35 % din plafonul de garanţie înainte cu 5 zile de scadenţa biletelor la ordin, să restituie biletele răscumpărate, iar pentru celelalte să depună în contul băncii contravaloarea biletelor utilizate cu minimum 5 zile înainte de scadenta acestora.
La rândul său B.P.A. se obliga să avalizeze biletele la ordin emise de această societate şi să achite din depozitele constituite cele care nu au fost răscumpărate, după achitarea comisionului.
Potrivit prevederilor contractuale inculpatul M.M.V. a adus drept garanţie un C.E.C. barat în sumă de 4 miliarde lei, despre care aşa cum rezultă din declaraţiile sale nu a comunicat faptul că nu are acoperire, avalizându-i-se 6 bilete la ordin.
După avalizarea acestora inculpatul M.M.V. s-a prezentat la 22 februarie 2000 la sediul SC L.F. SA Brăila exprimându-şi dorinţa de a cumpăra conserve şi încheind cu aceasta contractul 578/2000.
În baza acestui contract inculpatul a încărcat în autovehiculul cu care venise produse în valoare de 152.392.000 lei, pe care Ie-a achitat cu biletul la ordin nr. bn 336, după ce în prealabil-a completat cu datele necesare.
Înainte însă ca marfa contractată să fie preluată efectiv ofiţeri ai I.P.J. Brăila au făcut verificări cu privire la B.P.A., procedându-se la returnarea mărfii astfel încât în patrimoniul SC L.F. SA Brăila nu a fost cauzat vreun prejudiciu, această societate neformulând pretenţii civile.
În fine, la 23 februarie 2000, inculpatul M.M.V. s-a deplasat la sediul SC A. SA Călăraşi pentru a achiziţiona carne de pui, în valoare de 554.361.500 lei, întrucât cu o zi înainte luase legătura cu această societate.
În timpul discuţiilor purtate anterior încheierii contractului inculpatul M.M.V. a prezentat unul dintre biletele la ordin avalizate şi care urma să fie folosit pentru plata mărfurilor.
Directorul societăţii, martorul B.T. a acestuia la B.R.D., a procedat la verificare biletelor la ordin la ordin şi a avalului.
Din verificările efectuate de B.R.D., sucursala Călăraşi, a rezultat că B.P.A. nu a derulat operaţiuni bancare prin nici o unitate din sistemul bancar, iar emitentul biletului la ordin SC S. SRL nu are disponibil bănesc în cont, capitalul social al acesteia fiind de numai 2 milioane lei.
Aceeaşi infracţiune de tentativă la înşelăciune s-ar putea reţine şi în sarcina inculpatului C.G. şi R.N., dar întrucât din probele administrate în cauză a rezultat că toate faptele constând în avalizarea biletelor la ordin emise de SC P.I. SRL, SC S. SRL şi SC S. SRL, în scopul inducerii în eroare a viitorilor beneficiari, sunt comise în baza unei rezoluţii unice (obţinerea de venituri prin orice mijloace), încadrarea juridică a acestora este de înşelăciune în forma continuată, situaţie în care tentativa la această infracţiune este absorbită de forma consumată.
În aceste condiţii nici SC A. SA Călăraşi nu a înregistrat vreo pagubă, neconstituindu-se parte civilă.
Aşa cum am arătat mai sus B.P.A. s-a constituit în temeiul Legii nr. 109/1996 care prevede ca obiect de activitate a cooperativei de credrtp5anctt popular, printre altele acordarea de împrumuturi şi efectuarea de prestări servicii bancare, operaţiuni de schimb valutar şi cu caracter financiar bancar efectuate în mandat.
Totodată, art. 5 din Legea bancară nr. 58/1998 prevede că se interzice oricărei persoane care nu are autorizaţia emisă de B.N.R. să utilizeze denumirea de bancă sau derivatele denumirii cu excepţia cazului în care această utilizare este stabilită sau recunoscută prin lege sau printr-un acord internaţional sau când în contextul în care este folosit cuvântul bancă, rezultă neîndoielnic că nu este vorba despre activităţi bancare.
Pornind de la dispoziţiile Legii nr. 109/1996 care foloseşte termenul de „cooperative de credit, bănci populare" şi de la obiectul de activitate al acestor cooperative, prin expertiza financiar contabilă efectuată în cauză se concluzionează că B.P.A. Bistriţa a fost de fapt şi de drept o societate bancară.
Atât în Legea nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin cât şi Normele cadru nr. 6/1994 ale B.N.R. prevăd că „societăţile bancare" vor putea face comerţ cu cambii şi bilete la ordin şi presta servicii bancare specifice acestei activităţi pentru clienţii lor, luându-se toate măsurile pentru eliminarea riscurilor care ar putea afecta calitatea portofoliului lor de astfel de titluri.
Prin urmare, B.P.A. avea posibilitatea de a efectua operaţiuni cu bilete la ordin, inclusiv în forma avalizării acestora cu condiţia luării măsurilor necesare pentru eliminarea riscurilor.
Faţă de cele expuse, instanţa de fond prin sentinţa penală nr. 69/2004 a apreciat că, în cauză sunt dubii, ce profită inculpaţilor şi nici nu este întrunită latura subiectivă a infracţiunii de înşelăciune şi în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., tribunalul i-a achitat pe inculpaţii C.G. şi R.N. de sub învinuirea de a fi săvârşit infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin (1), (3) şi (5) C. pen., cu aplicabilă art. 41 alin (2) C. pen., ca şi pe inculpaţii L.A., N.I.M. şi B.L. ce au fost la rândul lor trimişi în judecată primul pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin (1), (3) şi (5) C. pen., cu aplic, art. 41 alin (2) C. pen., cel de al doilea pentru infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin (1) şi (3) cu aplic, art. 41 alin (2) C. pen., iar cel de al treilea pentru infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin (1), (3) şi (5) cu aplic, art. 41 alin (2) C. pen.
Împotriva acestei sentinţe, s-a declarat apel, în termenul legal, de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistriţa Năsăud şi părţile civile SC T. SA, SC A.G. SA şi SC A.B. SA criticând soluţia pronunţată de instanţa de fond pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În susţinerea motivelor de apel, parchetul a precizat că în ceea ce priveşte infracţiunea de înşelăciune comisă de inculpaţii C.G. şi R.N. constând în inducerea în eroare a părţii vătămate S.Ş., soluţia tribunalului este nelegală, starea de fapt corectă fiind cea reţinută prin actul de sesizare al instanţei. Astfel, probele administrate în cauză au relevat că, în realitate, inculpatul R.N. îi datora lui Ş.G. suma de 30.000 - 40.000 dolari S.U.A. (declaraţia părţii vătămate; declaraţia martorului S.E.) însă nedispunând de această sumă, prin intermediul martorilor D.C., S.I. şi S.E. a contactat-o pe partea vătămată S.Ş. şi i-a solicitat acesteia să îl împrumute cu suma de 40.000 dolari S.U.A. urmând ca partea vătămată să devină acţionar al B.P.A. ori să solicite restituirea împrumutului cu o dobândă lunară de 7 %. De asemenea, la solicitarea părţii vătămate, inculpatul R.N. i-a înmânat acesteia o filă C.E.C. în valoare de 40.000 dolari S.U.A., scadentă la 17 decembrie 1999 deşi cunoştea că banca nu dispunea de această sumă în valută.
Convins de seriozitatea tranzacţiei, partea vătămată i-a oferit lui Ş.G. în aceeaşi zi, suma de 10.000 dolari S.U.A. şi în ziua următoare încă 10.000 dolari S.U.A., astfel cum rezultă din declaraţia părţii vătămate, coroborată cu declaraţiile martorilor S.I.: 944 şi S.E., urmând ca diferenţa de 20.000 dolari S.U.A. să-i fie înmânată în Germania de soţia părţii vătămate.
S-a mai reţinut că statuările instanţei în sensul că partea vătămată ar fi oferit în total doar împrumutul de 2.000 dolari S.U.A. sunt nefondate întrucât nici partea vătămată şi nici inculpatul R.N., nu au confirmat acest aspect, singurul care a susţinut acest lucru fiind martorul S.I., cu ocazia audierii sale în cursul cercetării judecătoreşti fără a releva acest aspect şi la urmărirea penală. Ca atare, declaraţia acestuia făcută în cursul cercetării judecătoreşti, necorelându-se cu nici o altă probă, nu putea fi luată în considerare de instanţă. De asemenea, declaraţiile inculpaţilor R.N. şi C.G. precum şi declaraţiile extrajudiciare ale numiţilor D.C. şi Ş.G. se impunea a fi înlăturate pe de o parte ele nefiind date în faţa instanţei pentru a avea valoare probantă, în ceea ce priveşte declaraţiile extrajudiciare iar pe de altă parte, declaraţiile inculpaţilor fiind subiective.
S-a mai criticat soluţia de achitare a inculpaţilor C.G. şi R.N. pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată constând în avalizarea biletelor la ordin emise de SC P. SRL Bucureşti, administrată de inculpatul L.A.; SC S. SRL Vrancea, reprezentată de A.l. şi SC S. SRL laşi, administrată de inculpatul M.M.V., precizându-se că, astfel, cum rezultă din raportul de expertiză contabilă de la înfiinţare şi până la data comiterii faptelor inclusiv, B.P.A. nu a desfăşurat activităţi de creditare, nu dispunea de lichidităţi în lei sau valută şi ca atare nu era îndreptăţită să avalizeze bilete la ordin. Apoi, deşi potrivit Legii nr. 58/1934 şi a Normelor cadru nr. 6/1994 ale B.N.R. societăţile bancare ce fac comerţ cu cambii şi bilete la ordin au obligaţia de a lua toate măsurile pentru eliminarea riscurilor ce ar putea afecta calitatea portofoliului lor de astfel de titluri, inculpaţii nu s-au conformat întocmai acestor prevederi legale. Astfel, inculpaţii au avalizat patru bilete la ordin in valoare de 16.000.000.000 lei, emise de se P. SRL Bucureşti, administrată de inculpatul L.A., în baza unui contract de asociere în participaţiune încheiat în 8 noiembrie 1999. În condiţii similare, inculpaţii au analizat încă şaptesprezece bilete la ordin în valoare de 31.000.000.000 lei emise de aceeaşi societate, în baza unui contract de gaj instituit asupra unei dragline păsitoare în valoare de 92.483.000.000 lei însă fără ca utilajul să fie expertizat şi evaluat. Totodată, au mai fost avalizate bilete la ordin emise de SC S. SRL Vrancea, utilizate pentru suma de 363.035.043 lei în favoarea părţii civile se A.B. SA Bucureşti respectiv pentru suma de 1.622.224.954 lei în favoarea părţii civile SC A. SA Găieşti. Au mai fost de asemenea avalizate bilete la ordin emise de se S. SRL laşi.
Cu privire la aceste acte s-a apreciat că, în fapt, s-a realizat inducerea în eroare a părţilor vătămate întrucât inculpaţii cunoşteau că atât banca pe care o reprezentau cât şi emitenţii biletelor la ordin nu deţineau disponibilităţile necesare pentru onorarea la scadenţă a biletelor la ordin şi nici nu puteau avea reprezentarea obţinerii unor asemenea disponibilităţi. Mai mult, inculpaţii nu au depus diligenta necesară pentru a verifica posibilitatea de: valorificare a garanţiilor prezentate de emitenţii biletelor la ordin, iar la solicitarea unor părţi vătămate aceştia au confirmat realitatea avalului.
Cu privire la inculpaţii L.A., N.l. şi B.L. s-a apreciat de asemenea că soluţia pronunţată de tribunal este nelegală. în ceea ce-l priveşte pe inculpatul L.A. s-a precizat că deşi societatea administrată de acesta, SC P. SRL Bucureşti, nu a desfăşurat activităţi comerciale de la data înfiinţării, inculpatul a emis un număr de şapte bilete la ordin fiind utilizate şase astfel de bilete deşi cunoştea că atât societatea pe care o administra cât şi avalistul nu deţin disponibilităţile necesare în cont, iar gajul instituit nu putea fi valorificat în condiţii legale şi la valoarea prezentată de el.
În ceea ce priveşte faptul că pagubele s-au localizat în patrimoniul altor societăţi comerciale decât cele în favoarea cărora au fost emise biletele la ordin, s-a susţinut că aceasta nu prezintă relevanţă întrucât „obligaţia" emitentului de a plăti „s-a transmis în lanţ".
În ceea ce-l priveşte pe inculpatul N.l.M., s-a apreciat că vinovăţia acestuia este dovedită întrucât acesta a girat două bilete la ordin în valoare de 1.000.000.000 lei deşi cunoştea că avalizarea lor s-a făcut în temeiul gajului instituit asupra draglinei care nu era proprietatea inculpatului L.A., iar pe de altă parte societatea administrată de el nu dispunea de lichidităţi şi nici nu era cert că le va putea obţine.
În ceea ce-l priveşte pe inculpatul B.L. s-a apreciat, de asemenea, că vinovăţia acestuia subzistă deoarece a girat la 1 martie 2000 biletul la ordin emis de inculpatul L.A. în valoare de 3.000.000.000 lei anterior anulării lui deşi nu a livrat cantitatea de păcură la care s-a obligat prin contractul încheiat cu emitentul şi apoi, cu toate că la data girării către SC G.T. SRL Craiova nu avea certitudinea onorării obligaţiilor sale de plată a păcurii. Acest bilet la ordin a fost anulat la 20 martie 2000 potrivit actului adiţional la contractul încheiat între societăţile administrate de inculpaţii L.A. şi B.L. şi s-a emis un alt bilet la ordin pentru aceeaşi valoare, scadent la 30 aprilie 2000. Probele administrate au mai relevat că la 4 mai 2003 s-a emis de către inculpatul B.L. un alt bilet la ordin în favoarea SC A. SA la ordinul SC G.T. SRL Craiova.
Pe de altă parte, în motivele de apel formulate de parchet, s-a precizat că se impunea ca prima instanţă să dispună obligarea inculpaţilor în solidar la plata prejudiciului cauzat, astfel:
Inculpatul C.G. şi R.N. - 20.000 dolari S.U.A. (p. civilă S.Ş.); 363.035.043 lei (p. civilă SC A. SA Buftea); 1.985.295.997 lei (p. civilă SC A. SA Găieşti); inculpatul C.G., R.N. şi L.A: - 822.528.000 lei (p. civilă SC R.F. SRL); 200.000.000 lei (p. civilă SC U.M. SRL Ploieşti); 2.875.112.711 lei (p. civilă SC T. SA Turnu Măgurele); inculpaţii C.G., R.N., L.A. şi B.L.: 2.063.382.204 lei (p. civilă SC A. SA Tg. Mureş); inculpaţii C.G., R.N., L.A. şi M.l.: -500.000.000 lei (p. civilă SC E. SA Constanţa); 375.000.800 lei (p. civilă SC U. SRL Piteşti).
SC A.G. SA în susţinerea motivelor de apel a precizat că în temeiul contractului de furnizare nr. 156/2000 încheiat cu SC S. SRL a livrat acestei societăţi ouă de consum în valoare de 1.622.224.954 lei, fiind emis biletul la ordin seria bn 336 S 3022, garantat prin aval de către B.P.A. Ulterior, prin adresa nr. 388 din 11 februarie 2000, B.P.A. a confirmat autenticitatea biletului la ordin precum şi faptul că a garantat prin aval plata acestuia. în consecinţă, s-a apreciat că reprezentanţii B.P.A. şi-au dat concursul la inducerea în eroare a părţii civile cu privire la bonitatea şi capacitatea financiară a SC S. SRL.
SC A.B. SA, în susţinerea motivelor de apel a precizat că a vândut SC S. SRL ouă în valoare de 363.035.043 lei, plata urmând a fi efectuată cu biletul la ordin seria bn nr. 336 S 3020 avalizat de B.P.A. Ulterior, prin adresa nr. 388/2000, B.P.A. a confirmat autenticitatea biletului la ordin precum şi faptul că a garantat prin aval plata acestuia. Prin urmare a apreciat partea civilă că reprezentanţii legali ai B.P.A. au contribuit la inducerea sa în eroare cu privire la bonitatea şi capacitatea financiară a SC S. SRL, fiind prejudiciată astfel cu suma de 363 035.043 lei.
Prin Decizia penală nr. 334 din 6 decembrie 2004 a Curţii de Apel Cluj s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud şi părţile civile SC T. SA cu sediul în Turnu Măgurele, jud. Teleorman, SC A.G. SA, SC A.B. SA cu sediul în Buftea, jud. Ilfov împotriva sentinţei penale nr. 69/ P din 29 martie 2004 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud.
Această ultimă hotărâre, respectiv Decizia penală nr. 334 din 6 decembrie 2004 a Curţii de Apel Cluj, a fost casată de către înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia penală nr. 5374 din 23 septembrie 2005.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia penală nr. 5374 din 23 septembrie 2005, a admis recursurile declarate de Parchet şi de părţile civile SC A. SA Buftea şi SC A. SA Găeşti, a casat Decizia penală nr. 334 din 6 decembrie 2004 a Curţii de Apel Cluj şi a trimis cauza, spre rejudecarea apelurilor la Curtea de Apel Cluj.
În motivarea acestei decizii s-a reţinut că inculpatul B.L. era arestat în altă cauză, la data judecării apelului şi prezenţa sa era obligatorie conform art. 375 alin. (3) C. proc. pen.
În aceste condiţii, Curtea de Apel Cluj, rejudecând apelurile parchetului şi ale părţilor civile arătate, a ajuns să pronunţe Decizia penală nr. 44/ A din 14 martie 2007.
Prin această decizie, Curtea de Apel Cluj a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud şi de partea civilă SC A. SA Găeşti, cu sediul în localitatea Buftea, împotriva sentinţei penale nr. 69 din 29 martie 2004 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud pe care a desfiinţat-o în întregime şi rejudecând a condamnat pe inculpaţii:
1. C.G., la pedepsele de:
- un an şi 6 luni închisoare pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prevăzută şi pedepsită de art. 26 raportat la art. 215 alin. (l) şi (3) C. pen., cu aplicabilă art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) şi art. 74 şi 76 C. pen.
- 3 ani 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prevăzută şi pedepsită de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen., cu aplicabilă art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 74 şi 76 C. pen. şi interzicerea dreptului prevăzut de art. 64 lit. c) C. pen., respectiv dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit inculpatul pentru săvârşirea infracţiunii pe o durată de 3 ani.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., contopeşte pedepsele aplicate urmând ca inculpatul să execute pedeapsa mai grea de 3 ani 6 luni închisoare şi interzicerea dreptului prevăzut de art. 64 lit. c) C. pen., pe o durată de 3 ani.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus durata reţinerii şi arestării preventive a inculpatului din durata pedepsei închisorii pronunţate începând cu data de 29 martie 2000 şi până la 6 octombrie 2000.
2. R.N., la pedepsele de:
- 2 ani 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (l) şi (3) C. pen., cu aplicabilă art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) şi art. 74 şi 76 C. pen.
- 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen., cu aplicabilă art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 74 şi 76 C. pen. şi interzicerea dreptului prevăzută de art. 64 lit. c) C. pen., respectiv dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit inculpatul pentru săvârşirea infracţiunii pe o durată de 3 ani.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., contopeşte pedepsele aplicate urmând ca inculpatul să execute pedeapsa mai grea de 4 ani închisoare şi interzicerea dreptului prevăzută de art. 64 lit. c) C. pen., pe o durată de 3 ani.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), scade durata reţinerii şi arestării preventive a inculpatului din durata pedepsei închisorii pronunţate începând cu data de 29 martie 2000 şi până la 15 noiembrie 2000.
3. L.A., la pedeapsa de 3 ani şi 2 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prevăzută şi pedepsită de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen., cu aplicabilă art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 74 şi 76 C. pen. şi interzicerea dreptului prevăzută de art. 64 lit. c) C. pen., respectiv dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit inculpatul pentru săvârşirea infracţiunii pe o durată de 3 ani.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus durata reţinerii şi arestării preventive a inculpatului din durata pedepsei închisorii pronunţate începând cu data de 28 martie 2000 şi până la 15 noiembrie 2000.
În baza art. 346 alin. (l) C. proc. pen., raportat la art. 998 C. civ. şi art. 14 lit. b) C. proc. pen., a obligat: în solidar pe inculpaţii C.G., R.N., L.A. la plata despăgubirilor civile în sumă de 1.622.224.954 ROL către SC A.G.; 363.035.043 ROL către SC A.B.; 500.000.000 ROL către SC E. SA; 207.000.000 ROL către L.M. SNC Ploieşti; în solidar pe inculpaţii C.G. şi R.N. la despăgubiri civile în sumă de 20.000 dolari S.U.A. sau echivalentul în lei la data plăţii către partea civilă S.Ş. în solidar pe inculpaţii C.G., R.N., L.A. şi B.L. la despăgubiri civile în sumă de 3.322.045.348 ROL către SC A. SA; în solidar pe L.A., N.I.M., C.G., R.N. la despăgubiri civile în sumă de 375.000.800 ROL către SC L. SRL Piteşti şi în sumă de 822.528.000 ROL către SC R.F. SRL.
În baza art. 379 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., s-a respins, ca inadmisibil, apelul declarat de către partea civilă SC T. SA Turnu Măgurele împotriva sentinţei penale nr. 69 din 29 martie 2004 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud.
În baza art. 118 lit. e) C. pen., s-a dispus confiscarea specială a sumei de 2.875.112.711 ROL de la inculpaţii L.A., C.G. şi R.N.
În motivarea deciziei penale nr. 44/ A din 14 martie 2007, instanţa de apel după administrarea unor probe necesare cauzei şi pe baza actelor dosarului şi anume: plângerile şi declaraţiile părţilor vătămate, biletele la ordin emise şi avizate de B.P.A., expertizele financiar-contabile, expertizele grafice, adresele B.N.R. şi B.I.R., constatările D.G.F.P. contracte de vânzare-cumpărare a draglinei electrice prăsitoare, acte care atestă proprietatea SC A.C. SA asupra draglinei, adrese de la B.I.R. şi B.T.R. privind conturile B.P.A. şi SC P.I. SRL, contracte de asociere şi gaj încheiate între B.P.A. şi SC P.I. SRL, confruntări făcute de B.P.A. cu privire la realitatea avalizării biletelor la ordin, lista membrilor fondatori ai B.P.A., adrese de la O.R.C. privind radierea unor societăţi comerciale care s-au constituit părţi civile în prezenta cauză, declaraţiile martorilor şi declaraţiile inculpaţilor, inclusiv cele luate cu ocazia judecării prezentului apel, cu excepţia inculpatului R.N. care a fost absent la ultimul termen de judecată, apărătorul său invocând motive medicale fără însă a depune acte justificative în acest sens, s-a reţinut următoarea stare de fapt:
În anul 1997 a fost înfiinţată COOPERATIVA DE CREDIT B.P.A. cu sediul în Bistriţa, judeţul Bistriţa-Năsăud, iar printre cei 200 membrii fondatori sunt şi inculpaţii C.G. şi R.N.
Inculpatul C.G. a deţinut funcţia de preşedinte al băncii, iar inculpatul R.N. a fost încadrat cu contract de muncă în funcţia de consilier bancar la data de 1 septembrie 1997, ulterior îndeplinind funcţia de vicepreşedinte.
Principalul obiect de activitate a societăţii îl constituia operaţiunile bancare aşa cum rezulta din prevederile statutare cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 109/1990.
Capitalul social vărsat al societăţii era numai de 56.000.000 lei iar societatea nu a dispus de lichidităţi în lei sau în valută în depozite proprii sau în conturi deschise la alte bănci, fapt relevat şi de expertiza contabilă efectuată în cauză astfel că societatea nu putea desfăşura activităţi cu caracter bancar specifice obiectului de activitate.
În perioada septembrie 1999 - martie 2000 inculpaţii C.G. şi R.N. deşi cunoşteau această situaţie au prezentat banca diverselor persoane, ca o instituţie serioasă cu un capital consistent semnând un înscris denumit C.E.C. în valoare de 40.000 dolari S.U.A. şi avalizând mai multe bilete la ordin în valoare de peste 40.000.000 lei emise de trei societăţi cu capital privat prin intermediul cărora a fost prejudiciate anumite societăţi comerciale cu suma de 9 miliarde lei.
1. În cursul lunii septembrie 1999, numitul Ş.G. care domicilia în America, cu dublă cetăţenie română-americană a solicitat inculpatului R.N. un împrumut de circa 30.000-40.000 dolari S.U.A. cu motivarea că, fiind de mai mult timp în România a rămas fără lichidităţi şi are nevoie de bani pentru efectuarea unei călătorii în Germania.
Deoarece nu dispunea de suma respectivă, inculpatul R.N. s-a oferit să-l sprijine în acest sens astfel că, prin intermediul martorilor D.C., S.I. şi S.E. inculpatul R.N. şi numitul Ş.G. au cunoscut-o la data de 15 septembrie 1999 la Hotelul H. din Bucureşti pe partea vătămată S.Ş.
În vederea sporirii încrederii părţii vătămate care urma să-i ofere împrumutul lui Ş.G. inculpatul R.N. l-a prezentat pe acesta din urmă ca fiind unul dintre membrii fondatori ai B.P.R. Ardealul deşi acest aspect nu corespundea realităţii.
Suma de 20.000 dolari S.U.A. urma să fie oferită în România iar diferenţa de 20.000 dolari S.U.A. urma să-i fie înmânată numitului Ş.G. în Germania de către soţia părţii vătămate iar în schimbul banilor partea vătămată S.Ş. putea să devină acţionar al B.P.A. sau să solicite restituirea sumei împrumutate la care să se adauge o dobândă lunar de 7 % astfel că, partea vătămată optând pentru această din urmă variantă a solicitat o garanţie.
Inculpatul R.N. a asigurat-o pe partea vătămată S.Ş. că-i va înmâna o filă C.E.C. pentru valoarea de 40.000 dolari S.U.A. scadentă la 15 decembrie 1999 sens în care i-a arătat un carnet de cec-uri purtând antetul B.P.A. şi ale cărui file C.E.C. erau semnate în alb asigurând-o totodată pe partea vătămată că aceste cec-uri sunt recunoscute de toate băncile inclusiv de banca din Germania la care acesta avea deschis cont, respectiv B. şi sunt garantate de banca italiană C.
În realitate, inculpatul R.N. avea cunoştinţă de faptul că banca nu dispune de suma de bani înscrisă în C.E.C. deoarece conturile băncii în valută erau zero, iar actul prezentat părţii vătămate ca fiind C.E.C., nu întrunea caracteristicile cec-ului aşa cum apar reglementate de Legea nr. 59/1934 şi nu puteau îndeplini rolul de mijloc de plată aspecte care erau cunoscute şi de inculpatul C.G. care a semnat în alb filele denumite cec-uri şi care urmau a fi prezentate de inculpatul R.N. pentru a întări convingerea părţii vătămate S.Ş. de seriozitatea B.P.A. şi implicit de a o determina pe aceasta să achite suma de 40.000 dolari S.U.A.
În aceeaşi zi, în prezenţa martorilor D.C., S.I. şi S.E. şi a inculpatului R.N. partea vătămată S.Ş. care era convinsă de seriozitatea tranzacţiei a înmânat numitului Ş.G. suma de 10.000 dolari S.U.A., şi totodată inculpatul R.N. a „semnat" cec - ul la rubrica vicepreşedinte şi pe care l-a înmânat părţii vătămate după circa 2 ore, perioadă în care a lipsit revenind cu el completat la maşina de scris, la toate rubricile inclusiv data scadenţei care era la data de 17 decembrie 1999.
A doua zi, în baza înţelegerii prealabile şi a garanţiei primite de la inculpatul R.N. partea vătămată S.Ş. a mai remis numitului Ş.G. suma de încă 10.000 dolari S.U.A. în prezenţa martorului S.I.
Ulterior, partea vătămată S.Ş. a înştiinţat-o pe soţia sa care se afla în Germania de înţelegerea intervenită între părţi şi a încunoştiinţat-o şi cu privire la obligaţia de a înmâna şi diferenţa sumei de 20.000 dolari S.U.A.
Deoarece banca germană B. la care partea vătămată S.Ş. şi soţia sa aveau deschis contul curent nu a recunoscut „cec - ul" emis de B.P.A. ca urmare a examinării copiei trimise prin fax de partea vătămată, soţia acestuia nu a mai achitat diferenţa sumei de 20.000 dolari S.U.A.
În acest context, partea vătămată S.Ş. i-a solicitat inculpatului R.N. de mai multe ori atât explicaţii cât şi restituirea sumei de 20.000 dolari S.U.A. de fiecare dată însă inculpatul a asigurat-o că la scadenţă îi va onora cererea şi va intra în posesia banilor.
La scadenţă „cec - ul" a fost introdus la plată la banca germană menţionată care a refuzat onorarea acestuia pe motiv că documentul prezentat nu este recunoscut ca şi cec, constatându-se în urma verificărilor că B.R. nu este licenţiată, iar banca italiană C. nu se află în evidenţele băncii germane, iar numărul de telefon indicat de inculpatul R.N. ca fiind al băncii italiene aparţine în realitate unei alte bănci, respectiv C.D.R.D.T.E.R.T. care nu figura în documentul prezentat.
Prin rechizitoriu s-a dispus disjungerea cauzei în vederea cercetărilor faţă de numitul Ş.G. care a participat la comiterea infracţiunii de înşelăciune prin acceptarea calităţii conferite de R.N. respectiv de fondator al băncii, încasarea banilor şi prezentarea cec-ului.
2. Inculpatul L.A., împreună cu soţia sa L.I.M., au înfiinţat în anul 1999 SC P.I. SRL care a fost înregistrată la C.C.I.R., O.R.C. sub nr. J/40/7378/1999 cu un capital social de 2 milioane lei având ca principal obiect de activitate intermedierea în comerţul cu combustibil, minerale şi produse chimice pentru industrie.
Inculpatul L.A. îl cunoştea pe inculpatul C.G. încă din anul 1983 iar ulterior l-a cunoscut şi pe inculpatul R.N.
Datorită lipsei disponibilului din conturile deschise la B.I.R. şi B.T.R. atât B.P.A. cât şi SC P.I. SRL se aflau în situaţia de a nu desfăşura nici una din activităţile cuprinse în obiectul de activitate. Cei trei inculpaţi, C.G., R.N. şi L.A. cunoşteau aceste aspecte şi au convenit ca prin manipularea unor instrumente comerciale mai puţin cunoscute cum ar fi biletul la ordin şi avalul în lipsa banilor necesari operaţiunilor comerciale să obţină profituri consistente astfel că au încheiat la data de 8 noiembrie 1999 contractul de asociere nr. 336/R/035/1999 având ca obiect comerţul cu produse petroliere.
Din prevederile contractuale rezultă că SC P.I. SRL avea obligaţia de a asigura efectuarea operaţiunilor comerciale aferente cantităţii de produse petroliere în valoare de 10 miliarde lei iar B.P.A. la rândul său avea obligaţia de a garanta tranzacţiile prin avalizarea biletelor la ordin emise de SC P.I. SRL deşi nici una dintre părţile contractante nu aveau în cont disponibilităţi băneşti care să le permită achitarea la scadenţă a biletelor la ordin situaţie constatată atât de D.C.F. BISTRIŢA-NĂSĂUD cât şi de expertiza tehnico-contabilă efectuată în cauză.
La data de 15 noiembrie 1999 s-a încheiat un act adiţional la contract prin care valoarea iniţială a fost modificată la 15 miliarde lei.
La data de 15 februarie 2000 între SC B. SRL DOROHOI reprezentată de inculpatul B.L. şi SC P.I. SRL reprezentată de inculpatul L.A. s-a încheiat contractul nr. 7378-PI-04.2000 având ca obiect vânzare-cumpărare de păcură, plata mărfii urmând a fi făcută cu bilet la ordin avalizat de banca cumpărătorului.
În aceeaşi zi, inculpatul L.A. a emis biletul la ordin nr. 336 P 12631 în valoare de 3 miliarde lei în favoarea SC B. SRL DOROHOI în vederea achitării păcurii ce urma a fi livrată de vânzător.
În virtutea contractului de asociere încheiat la 8 noiembrie 1999 cu B.P.A. aceasta prin reprezentanţii săi inculpatul C.G. şi R.N., a avalizat biletul la ordin deşi la scadenţă nu putea fi onorat datorită lipsei disponibilului bănesc în contul avalistului.
Ulterior, la data de 20 martie 2000, SC B. SRL DOROHOI şi SC P.I. au încheiat un act adiţional la contractul din 15 februarie 2000 prin care durata acestuia s-a prelungit cu 30 de zile iar biletul la ordin emis în condiţiile arătate a fost declarat nul şi a fost emis un nou bilet la ordin în valoare de 3 miliarde lei şi avalizat tot de B.P.A.
Raportat la prevederile actului adiţional la contractul din 15 februarie 2000, biletul la ordin nr. 336 P 12631 din 15 februarie 2000 nu a fost anulat deoarece, la data de 1 martie 2000, inculpatul B.L. îl girase în favoarea SC G.T. SRL CRAIOVA care la rândul său îl girase, la data de 17 martie 2000, în favoarea SC A. SA TÂRGU-MUREŞ pentru stingerea unei datorii de 2.063.382.204 lei reprezentând contravaloarea unei cantităţi de îngrăşăminte chimice livrate acestei din urmă societăţi în baza unui contract de consignaţie încheiat la 19 februarie 1999.
Cu toate acestea, în actul adiţional la contract s-a prevăzut anularea biletului la ordin fără ca inculpatul B.L. semnatar al actului adiţional să menţioneze faptul că-l girase deja în favoarea altei societăţi.
Anterior acceptării biletului la ordin ca mijloc de plată al îngrăşămintelor chimice, la data de 1 martie 2000, reprezentanţii SC A. SA au verificat la B.P.A. autenticitatea biletului la ordin şi a avalului, iar inculpaţii C.G. şi R.N. au confirmat realitatea acestora asigurând decontarea biletului la scadentă.
SC A. SA a introdus la scadenţă la plată biletul la ordin a cărei onorare a fost refuzată de B.I.R. pe motivul lipsei unui cont deschis al emitentului la banca respectivă astfel că în aceste condiţii banca a sesizat organele de poliţie cu privire la suspiciunea comiterii infracţiunii de înşelăciune de către reprezentanţii SC P.I. SRL.
3. La data de 16 februarie 2000, între SC A.I. SRL CRAIOVA reprezentată de G.M. şi SC P.I. BUCUREŞTI reprezentată de inculpatul L.A. s-a încheiat contractul având ca obiect vânzarea-cumpărarea de motorină iar ca modalitate de plată a produsului cumpărat a fost stabilită aceea a biletului la ordin în valoare de 3 miliarde lei care era scadent la 30 de zile de la data emiterii şi avalizat de B.P.A.
Deşi SC P.I. SRL nu dispunea de o astfel de sumă în cont iar probabilitatea unei asemenea sume intrată în cont până la scadent era exclusă, inculpatul L.A. a emis la 16 februarie 2000 biletul la ordin Bn 366 PI 29651, la valoarea convenită care a fost avalizat de inculpatul C.G. şi R.N. în calitate de preşedinte respectiv vicepreşedinte al B.P.A.
La data de 27 martie 2000 la scadenţa biletului la ordin nici B.P.A. nu ar fi avut în cont suma de 3 miliarde lei astfel încât beneficiarul biletului nu ar fi avut posibilitatea de a se îndrepta nici împotriva avalistului.
Inculpatul L.A. a pretins şi a primit cu titlu de comision de la reprezentantul SC A.I. SRL, G.M. suma de 98.000.000 lei pentru emiterea acestui bilet la ordin aşa cum rezultă din cercetările efectuate în cauză.
La rândul său SC A.I. SRL a girat biletul la ordin către SC L.M.S.N.C. PLOIEŞTI în vederea stingerii unei datorii de 207.000.000 lei, iar la scadenţă beneficiarul biletului l-a introdus la plată însă B.I.R., sucursala BUCUREŞTI l-a refuzat pe motivul lipsei unui cont deschis la această bancă de către emitent şi a lipsei disponibilului în contul avalistului B.P.A.
4. Inculpatul L.A., la data de 9 decembrie 1999, ca urmare a participării sale la tratativele purtate de B.I. reprezentatul SC F.S.J. SRL din Vânători, judeţul Vrancea cu reprezentanţii SC T. SA din Turnu-Măgurele pentru încheierea unui contract de livrare îngrăşăminte chimice, a emis în numele societăţii P.I. SRL două bilete la ordin în valoare de 5 miliarde lei fiecare, unul scadent la 28 februarie 2000 şi unul fără termen de scadenţă care au fost avalizate de B.P.A. reprezentată de inculpatul C.G. şi R.N.
Cu ocazia derulării tratativelor inculpatul L.A. a prezentat cele două bilete la ordin contribuind astfel la sporirea credibilităţii şi bonităţii SC F.S.J. SRL şi SC P.I. SRL ca atare la data de 13 decembrie 1999 între SC F.S.J. SRL şi SC T. SA s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare de îngrăşăminte chimice în valoare de 5 miliarde lei modalitatea de plată convenită fiind biletul la ordin.
Conform contractului SC T. SA a început livrarea de îngrăşăminte chimice către SC F.S.J. SRL, reprezentanţii celor două societăţi comerciale convenind să se continue livrările de produse până la concurenţa de 10 miliarde lei respectiv valoarea celor două bilete la ordin.
În timpul derulării contractului reprezentanţii SC T. SA au verificat la B.P.A. autenticitatea avalizării prin adresa nr. 10/11/4 februarie 2000, inculpaţii C.G. şi R.N. confirmând realitatea avalului pe biletele la ordin emise de SC P.I. SRL.
În baza contractului au fost livrate îngrăşăminte chimice în valoare de 2.875.112.711 lei care ulterior nu au mai fost achitate de cumpărător, iar biletul la ordin scadent la 28 februarie 2000 nu a fost introdus la plată de către reprezentanţii SC T. SA deoarece la scadentă livrările efectuate nu acopereau suma de 5 miliarde lei.
În condiţiile în care cumpărătorul nu a achitat preţul deşi iniţial a promis acoperirea acestuia cu procese verbale de compensare de la SC R.G. MEDIAŞ, promisiune neonorată a fost introdus la plată cel de-al doilea bilet la ordin însă B.C.R. a refuzat onorarea biletului la ordin pe motivul lipsei disponibilului în contul emitentului situaţie în care se afla şi avalistul B.P.A.
5. Inculpatul L.A., prin intermediul martorilor B.I. şi C.G., l-a cunoscut pe inculpatul N.I.M. care era administrator al SC V.C. 2000 SRL BUCUREŞTI care s-a oferit să achiziţioneze de la inculpat bilete la ordin pe care să le valorifice la diverse societăţi profitul obţinut urmând a fi împărţit în cote egale.
Deoarece inculpatul N.I.M. s-a oferit să valorifice biletele la ordin în valoare mare inculpatul C.G. şi R.N. au solicitat un gaj în temeiul căruia să avalizeze biletele la ordin emise de SC P.I. SRL împrejurări în care inculpatul N.I.M. a propus inculpatului L.A. să îi vândă o draglină electrică prăşitoare (utilaj folosit în industria extractivă de suprafaţă) asupra căreia inculpatul să instituie un gaj în favoarea B.P.A.
Ca atare, între SC V.C. 2000 SRL şi SC P.I. SRL s-a încheiat contractul nr. b 7378/Pi/02.2000 având ca obiect vânzarea-cumpărarea draglinei electrice prăsitoare în valoare de 92.463.000.000 lei iar plata preţului urma să se facă de cumpărător ulterior prin bilete la ordin avalizate de B.P.A. scadentă la 90 de zile de la deschiderea finanţării.
Concomitent s-a emis şi factura 9848803 din 5 februarie 2000 prin care se atesta transmiterea utilajului de la vânzător la cumpărător act înregistrat în contabilitatea ambelor societăţi.
Nu a avut loc nici predarea bunului şi nici a preţului astfel că această vânzare era fictivă iar pe de altă parte bunul ce a constituit obiectul vânzării nu aparţinea vânzătorului, singurele dovezi a dreptului său asupra acestuia constituind o factură de predare a utilajului de la SC F.I. SRL către SC V.C. 2000 SRL şi un contract deficitar de vânzare-cumpărare între cele două societăţi în care nu erau stabilite condiţiile de plată a preţului şi de predare a bunului.
Deci şi inculpatul N.I.M. a dobândit utilajul fără a respecta condiţiile de predare-primire a bunului şi a preţului în baza unor acte iar pe de altă parte acesta nici nu cunoştea dacă bunul există în realitate fiind stabilit ulterior că utilajul respectiv se află în proprietatea SC A.C.C. SA CÂMPULUNG-MUSCEL administrată de către C.A.
În baza contractului nr. 581 din 16 septembrie 1999 societatea menţionată a achiziţionat de la H. SA BUCUREŞTI 6 utilaje, 3 dragline prăşitoare, 2 buldozere şi o macara la preţul de 2 miliarde lei, încheindu-se totodată şi un contract de depozit pe o perioadă de un an prin care Ş.M. JUDEŢUL BRAŞOV pendinte de SC H. SA avea obligaţia de a asigura paza utilajelor cumpărate de SC A.C. SA şi depozitate în incinta şantierului.
Încercând să le valorifice administratorul C.A. a lansat oferta de vânzare către mai multe societăţi printre care şi SC F.I. SRL BUCUREŞTI administrată de către C.E.G. căruia i-a transmis un contract-cadru şi o factură pro-formă convenindu-se ca pentru cele trei dragline achiziţionate preţul să fie de 60 miliarde lei.
Deoarece tranzacţia nu s-a finalizat au fost returnate factura pro-formă care a fost anulată şi păstrată la sediul firmei până la declanşarea cercetărilor însă, C.E.G. reţinând datele de identificare ale draglinei ulterior a încheiat o factură prin care atesta în mod nereal că societatea pe care o administra era proprietatea utilajului şi în baza acesteia a înstrăinat-o inculpatului N.I.M. fără a încasa însă contravaloarea ei de 92 miliarde lei.
Deoarece C.E.G. a dispărut de la domiciliu faţă de acesta s-a dispus disjungerea cauzei în vederea continuării cercetărilor.
În acest context, bunul nu a ieşit nici un moment din proprietatea SC A.C. SA şi deci nici inculpatul N.I.M. şi nici inculpatul L.A. nu puteau dispune cu privire la această vânzare şi instituire de gaj.
După încheierea contractului de vânzare-cumpărare a draglinei între SC V.C. 2000 SRL şi SC P.I. SRL inculpatul L.A. au încheiat cu B.P.A. contractul de gaj nr. 255 din 15 februarie 2000 având ca obiect acest utilaj inculpaţii C.G. şi R.N. eludând în momentul încheierii contractului de gaj dispoziţiile legale în materie din moment ce preţul draglinei a fost supraevaluat şi nu au dispus efectuarea unei expertize rezultând reaua-credinţă a acestora.
După parcurgerea acestor etape, în vederea „achitării" preţului draglinei inculpatul L.A. a emis în numele SC P.I. SRL mai multe bilete la ordin în valoare de 50-60 miliarde lei care au fost avalizate de B.P.A.
Inculpaţii L.A., C.G. şi R.N. au convenit ca emitentul SC P.I. SRL să treacă pe biletele la ordin contul B.P.A. deschis la B.I.R., sucursala BUCUREŞTI pentru a crea viitorilor beneficiari impresia solvabilităţii fapt care s-a şi întâmplat în realitate.
Pe de altă parte, inculpaţii cunoşteau că în momentul emiterii şi avalizării biletelor la ordin nici B.P.A. şi nici SC P.I. SRL nu aveau disponibilităţi în conturile deschise la B.I.R. şi B.T.R. situaţie în care s-ar fi perpetuat şi la momentul scadenţei, când beneficiarii biletelor la ordin se puteau îndrepta fie împotriva emitentului, fie împotriva avalistului, biletul la ordin prin el însuşi un titlu executoriu.
Inculpatul C.G. în calitate de preşedinte al B.P.A. a recunoscut că la scadentă banca nu putea onora biletele la ordin avalizate acest lucru fiind realizabil abia după valorificarea gajului însă cu toate acestea împreună cu inculpatul R.N. au confirmat realitatea avalului diverselor societăţi care anterior încheierii unor contracte cu deţinătorii biletelor la ordin au solicitat relaţii în acest sens sporindu-le încrederea în bonitatea şi seriozitatea băncii şi emitentului biletului la ordin determinându-le în acest mod să încheie tranzacţiile respective.
După emiterea şi avalizarea biletelor la ordin inculpatul L.A. Ie-a predat spre valorificare inculpatului N.I.M.
6. La data de 7 februarie 2000 SC P.I. SRL administrată de inculpatul L.A. a emis biletul la ordin nr. 29731 în valoare de 500 milioane lei scadent la 7 martie 2000 iar după avalizarea sa de către B.P.A. acest bilet la ordin a fost predat inculpatului N.I.M. de către inculpatul L.A.
Inculpatul N.I.M. care administra SC V.C. 2000 SRL care nu desfăşura vreo activitate specifică obiectului de activitate stabilită în statutul de funcţionare şi fără a dispune de lichidităţi, la data de 17 februarie 2000 a girat biletul la ordin către SC W.P. SRL care la rândul său l-a girat la 21 februarie 2000 către SC E. SA CONSTANŢA pentru stingerea unei datorii constând în chiria datorată pentru vilele Z. şi N.
La scadenţă beneficiarul biletului la ordin SC E. SA CONSTANTA l-a introdus la plată la B.R. EFORIE SUD care a transmis biletul la B.I.R., deoarece contul indicat în biletul la ordin era deschis la această bancă.
B.I.R. a refuzat plata pe motiv că emitentul nu are deschis cont la această unitate bancară iar B.P.A. nu dispune de disponibil în cont.
7. Inculpatul L.A., în aceleaşi condiţii ca şi cele menţionate mai sus, la data de 2 decembrie 1999, a emis în numele SC P.I. SRL biletul la ordin nr. 7378-B1 în valoare de 500 milioane lei cu termen de scadenţă la data de 18 aprilie 2000.
Acest bilet la ordin emis fără a avea disponibil în cont a fost avalizat de inculpaţii C.G. şi R.N. în numele B.P.A. fiind predat de către inculpatul L.A. societăţii SC V.C. 2000 SRL iar inculpatul N.I.M. fără a desfăşura vreo activitate comercială a girat acest bilet în favoarea SC U. SRL PITEŞTI care la rândul său l-a girat SC L. SRL PITEŞTI în scopul stingerii unei datorii de 375.000.800 lei pe care o avea faţă de această societate şi care la scadenţă a introdus la plată biletul la ordin însă B.I.R. a refuzat onorarea lui pe motivul lipsei unui cont al emitentului la această bancă şi a lipsei disponibilului din contul B.P.A. în calitatea sa de avalist.
8. La data de 6 martie 2000 inculpatul L.A. a emis biletul la ordin 7378 PR 026 în valoare de un miliard de lei la ordinul SC V.C. 2000 SRL bilet care a fost avalizat de B.P.A. prin reprezentanţii săi inculpaţii C.G. şi R.N. deşi la scadenţă nu putea fi onorat ca urmare a lipsei disponibilului în cont.
La data de 20 martie 2000, biletul la ordin a fost girat de SC V.C. 2000 SRL în favoarea SC M. SRL CONSTANŢA care la rândul său la data de 14 aprilie 2000 l-a girat către SC R.F. SRL ARAD pentru achitarea unei datorii anterioare de 822.528.000 lei.
La scadenţă B.I.R. BUCUREŞTI a refuzat plata biletului la ordin introdus de beneficiar pe motivul că emitentul nu avea deschis cont, iar contul trecut pe bilet şi care aparţinea B.P.A. era descoperit.
Deoarece inculpatul N.I.M. a arătat că deşi a fost emis acest bilet la ordinul societăţii pe care o reprezenta acesta nu a girat în favoarea SC M. CONSTANTA semnătura aplicată fiind diferită de cea utilizată de societate şi în urma cercetărilor efectuate s-a constatat că impresiunea ştampilei aplicată pe biletul la ordin în discuţie fiind diferită de cele aplicate de inculpatul N.I.M. pe celelalte bilete la ordin girate, context în care a fost dispună disjungerea cauzei în vederea continuării cercetărilor pentru identificarea persoanei care a girat biletul menţionat aplicând o altă ştampilă decât cea utilizată de societate.
9. Inculpaţii C.G. şi R.N. au contactat şi alte societăţi comerciale cărora să le avalizeze biletele la ordin emise fără însă desfăşurarea activităţilor specifice băncii astfel că, la data de 8 februarie 2000 a încheiat contractul nr. bn 336 ca 1112 s cu SC S. SRL GAROAFA VRANCEA reprezentată de A.I., care se obliga să aducă în garanţie bunuri mobile sau imobile în valoare de 2 miliarde lei iar B.P.A. să avalizeze biletele la ordin emise de aceasta până la concurenta sumei menţionate.
În schimb, banca avea dreptul la un comision de 0,35 % calculat la suma utilizată din plafonul de garanţie cu 5 zile înainte de scadentă biletelor la ordin.
În momentul încheierii contractului inculpaţii C.G. şi R.N. cunoşteau că B.P.A. nu dispune de bani în cont care să-i permită achitarea avalului la scadenţă şi nici nu exista posibilitatea alimentării contului în scopul unei eventuale achitări a obligaţiilor ce îi reveneau în calitate de avalist în absenţa derulării unor activităţi specifice obiectului de activitate.
Conform obligaţiilor contractuale SC S. SRL GAROAFA VRANCEA a prezentat B.P.A. C.E.C. - ul în valoare de 2 miliarde lei emis, la 13 februarie 2000, la ordinul băncii şi fără efectuarea vreunei verificări cu privire la bonitatea firmei emitente inculpaţii C.G. şi R.N. au acceptat garanţia oferită şi în contul acesteia au avalizat două bilete la ordin emise de SC S. SRL GAROAFA VRANCEA.
Unul dintre biletele la ordin a fost cel cu nr. bn S 3020 care nu avea toate rubricile completate adică nu erau trecute data şi locul emiterii, scadenţa, suma şi la ordinul cui a fost emis iar avalizarea acestui bilet deficitar în baza unei garanţii neverificate confirmă existenţa unei înţelegeri între inculpaţi şi A.I.
Cu acest bilet la ordin A.I. s-a deplasat la SC A.B. SA unde şi-a manifestat intenţia printr-o ofertă de a achiziţiona cantităţi de ouă de găină iar reprezentanţii societăţii acceptând oferta au solicitat completarea biletului la ordin şi au solicitat relaţii la B.P.A. în legătură cu realitatea avalului.
Inculpaţii C.G. şi R.N. au confirmat valabilitatea avalului sporindu-se astfel încrederea acestora în bonitatea şi seriozitatea SC S. SRL GAROAFA VRANCEA conjunctură în care SC A.B. SA a livrat societăţii cumpărătoare marfa solicitată în valoare de 363.035.043 lei.
La scadenţă biletul la ordin a fost introdus la plată însă B.R.D., sucursala BISTRIŢA-NĂSĂUD a refuzat onorarea acestuia pe motiv de lipsă disponibil de plată.
La data de 11 februarie 2000 între SC S. SRL şi SC A.G. s-a încheiat contractul nr. 323/2000 având ca obiect cumpărarea a 1.402.080 ouă în valoare de 1.622.224.954 lei plata urmând să se efectueze prin bilet la ordin avalizat la B.P.A.
Ca atare, A.I. a prezentat vânzătorului cel de-al doilea bilet la ordin avalizat de inculpaţii C.G. şi R.N. a cărui valoare era egală cu valoarea mărfurilor ce urmau a fi livrate.
SC A.G. SA a solicitat relaţii în legătură cu realitatea avalului iar inculpaţii C.G. şi R.N. au confirmat realitatea acestuia deşi aveau reprezentarea clară a faptului că lipsa disponibilului din cont îi va pune în imposibilitate de a achita avalul.
După virarea mărfurilor contactate, la scadenţă SC A.G. SA a introdus la plată biletul la ordin care a fost refuzat pe motivul lipsei disponibilului în cont.
10. Inculpaţii C.G. şi R.N. şi-au exprimat disponibilitatea ca în numele B.P.A. să avalizeze bilete la ordin emise şi de SC S. SRL MIRONEASA judeţul laşi administrată de inculpatul M.M.V. scop în care între aceştia la data de 19 februarie 2000 s-a încheiat contractul nr. 336 C 018 având ca obiect avalizarea de către B.P.A. a biletelor la ordin emise de SC S. SRL până la concurenta sumei de 4 miliarde lei.
Conform clauzelor contractuale inculpatul M.M.V. a adus ca şi garanţie un C.E.C. barat în sumă de 4 miliarde lei atenţionându-i pe inculpaţii C.G. şi R.N. că acest cec nu are acoperire însă cu toate acestea inculpaţii au admis C.E.C. - ul drept garanţie şi în contul acestuia au avalizat în alb 6 bilete la ordin şi le-au predat inculpatului M.M.V. pentru a le utiliza la încheierea unor contracte cu terţe societăţi comerciale.
După avalizarea biletelor la ordin inculpatul M.M.V. s-a prezentat, la data de 22 februarie 2000, la sediul SC L.F. SA BRĂILA pentru a cumpăra conserve din legume şi fructe iar reprezentanţii societăţii acceptând oferta inculpatului au încheiat cu acesta contractul nr. 578 din 22 februarie 2000 având ca obiect livrarea de conserve, inculpatul încărcând în autovehiculul cu care venise produse în valoare de 152.392.000 lei pe care Ie-a achitat cu biletul la ordin nr. bn 336 dos 032 avalizat de B.P.A. în condiţiile arătate.
Pentru toate aceste considerente, Curtea de Apel Cluj, prin Decizia penală nr. 44 A din 14 martie 2007, a reţinut ca fiind pe deplin dovedită vinovăţia penală, a inculpaţilor C.G., R.N., L.A., N.I.M. şi B.L. cu privire la săvârşirea infracţiunilor pentru care au fost trimişi în judecată.
Împotriva acestei decizii în termenul legal, au declarat recurs cei 5 inculpaţi condamnaţi, respectiv B.L., L.A., C.G., N.I.M. şi R.N., solicitând reaprecierea probelor şi apoi să se caseze Decizia penală atacată, cu trimitere spre rejudecarea apelurilor, faţă de inculpatul N.I.M. ce era arestat şi nu a fost adus în faţa instanţei, iar faţă de ceilalţi inculpaţi recurenţi pentru neadministrarea unei noi expertize contabile, după cum au solicitat şi nemotivat li s-a respins încă de la fond.
În subsidiar, inculpaţii recurenţi au cerut casarea deciziei prin admiterea recursurilor lor şi în final menţinerea sentinţei penale nr. 69/2004 a Tribunalului Bistriţa Năsăud sau achitarea lor, socotindu-se nevinovaţi.
Prin Decizia penală nr. 2419 din 3 iulie 2008 pronunţată în dosarul nr. 367/33/2006, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii C.G., L.A., R.N. şi B.L.
Înalta Curte a constatat că instanţa de apel a făcut o evaluare amplă şi corectă a probatoriului cauzei, aşa încât reţinerea vinovăţiei penale a fiecărui inculpat recurent este corespunzătoare activităţii infracţionale efectiv desfăşurată de fiecare în parte în perioada septembrie 1999, martie 2000 şi potrivit funcţiilor avute.
S-a constatat că toate criticile aduse de recurenţi hotărârii atacate nu au suport probator, fiind infirmate de actele şi probele dosarului, în cauză fiind stabilite deja, sub autoritate de lucru judecat, activităţile infracţionale desfăşurate de coinculpaţii M.M.V. şi N.I.M.
Împotriva acestei decizii penale definitive au formulat cereri de contestaţie în anulare contestatorii R.N., L.A. şi C.G., invocând cazurile prevăzute de dispoziţiile art. 386 lit. a), b) şi e) C. proc. pen.
Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 391 C. proc. pen., a examinat admisibilitatea în principiu a cererilor de contestaţie, constatând că sunt îndeplinite cerinţele art. 391 alin. (2) C. proc. pen.
Prin încheierea din data de 17 septembrie 2008, pronunţată în dosarul penal nr. 6085/1/2008, Înalta Curte a admis în principiu contestaţia în anulare formulată de contestatorii R.N., L.A. şi C.G. împotriva deciziei penale nr. 2419 din 3 iulie 2008 a secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. 367/33/2006.
Cererea de suspendare a executării deciziei penale sus-arătate a fost respinsă ca nefondată.
În conformitate cu dispoziţiile art. 392 C. proc. pen., Înalta Curte a procedat la judecarea contestaţiilor în anulare, reţinând următoarele:
Contestatorii, în scris, au motivat cererile de contestaţie în anulare invocând dispoziţiile art. 386 literele a), b) şi e) C. proc. pen., pentru ca prin concluziile orale să susţină numai cazurile de contestaţie prevăzute de art. 386 lit. b), e) C. proc. pen.
S-a susţinut că instanţa de apel, Curtea de Apel Cluj, după ce a desfiinţat sentinţa penală a Tribunalului Bistriţa Năsăud prin care s-a dispus achitarea inculpatului R.N., a dispus condamnarea acestuia pentru săvârşirea a două infracţiuni de înşelăciune, una dintre fapte fiind în formă continuată şi cu consecinţe deosebit de grave, fără să îl audieze nemijlocit.
Judecarea apelului a avut loc, la data de 28 februarie 2007, termen la care inculpatul R.N. a lipsit întrucât era bolnav, împrejurare care a fost adusă la cunoştinţa instanţei de apărătorul său.
La termenul la care s-a judecat recursul, inculpatul a fost în imposibilitate de a se prezenta în instanţă datorită stării de sănătate dovedită cu actul medical depus prin avocat.
Judecarea recursului s-a făcut fără ca inculpatul să fie audiat, încălcându-se, astfel, dispoziţiile art. 38514 alin. (I1) C. proc. pen. şi dreptul său la apărare.
S-a mai susţinut, de asemenea, că judecarea recursului a avut loc în condiţiile neîndeplinirii procedurii de citare cu inculpatul arestat N.I.M. care a lipsit la dezbateri şi la pronunţare, situaţie care afectează dreptul la apărare al tuturor contestatorilor.
Examinând contestaţiile în anulare formulate, Înalta Curte constată următoarele:
Contestatorii R.N., L.A. şi C.G., au fost achitaţi la fond pentru toate capetele de acuzare (sentinţa penală nr. 69 din 29 martie 2004 a Tribunalului Bistriţa Năsăud).
În apel, prin Decizia penală nr. 44/ A din 14 martie 2007, Curtea de Apel Cluj i-a condamnat după cum urmează:
Inculpatul R.N.:
- 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b), art. 13 şi art. 74 şi 76 C. pen.;
- 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 şi 76 C. pen. şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. c) C. pen., pe o durată de 3 ani.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul urmează să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare şi interzicerea dreptului prevăzut de art. 64 lit. c) C. pen., pe o durată de 3 ani.
Inculpatul L.A.:
- 3 ani şi 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 şi 76 C. pen. şi interzicerea dreptului prevăzut de art. 64 lit. c) C. pen., pe o durată de 3 ani.
Inculpatul C.G.:
- un an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 13 şi art. 74 şi 76 C. pen.;
- 3 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 74 şi 76 C. pen. şi interzicerea dreptului prevăzut de art. 64 lit. c) C. pen., pe o durată de 3 ani.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul urmează să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani şi 6 luni închisoare şi interzicerea dreptului prevăzut de art. 64 lit. c) C. pen., pe o durată de 3 ani.
În faza de judecată a apelului la termenul din 28 februarie 2007, au fost audiaţi numai inculpaţii L.A., C.G., B.L. (dosar nr. 367/33/2006 al Curţii de Apel Cluj).
Inculpatul R.N. a lipsit la judecarea cauzei (fără a motiva în vreun fel acest fapt şi fără a formula cerere de amânare) şi nu a fost audiat pe parcursul judecării apelului.
Recursurile declarate de cei trei inculpaţii au fost respinse, fiind menţinută condamnarea acestora dispusă în apel, prin Decizia penală nr. 2419 din 3 iulie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Inculpaţii L.A. şi C.G. au fost prezenţi la judecarea recursului, la data de 13 iunie 2008 (pronunţarea fiind amânară pentru data de 3 iulie 2008), dar nu au fost audiaţi.
Potrivit dispoziţiilor art. 38514 alin. (l1) C. proc. pen., cu ocazia judecării recursului, instanţa este obligată să procedeze la ascultarea inculpatului prezent, potrivit dispoziţiilor cuprinse în Partea specială, titlul II, Capitolul II, atunci când acesta nu a fost ascultat în instanţele de fond şi de apel, precum şi atunci când aceste instanţe nu au pronunţat împotriva inculpatului o hotărâre de condamnare.
Din analiza conţinutului textului de lege arătat rezultă că instanţa de recurs nu avea obligaţia legală a ascultării inculpaţilor L.A. şi C.G. întrucât împotriva acestora fusese pronunţată o hotărâre de condamnare de către instanţa de apel, instanţă care i-a şi audiat în conformitate cu dispoziţiile legale.
Cazul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 386 lit. e) C. proc. pen., se bazează tocmai pe situaţia când, la judecarea recursului, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia era obligatorie potrivit art. 38514 alin. (l1) C. proc. pen.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte constată că în cauză nu sunt întrunite cerinţele art. 386 lit. e) C. proc. pen., contestaţiile în anulare formulate de contestatorii L.A. şi C.G. fiind nefondate.
Cât priveşte invocarea de către contestatori, ca un alt temei pe care se întemeiază contestaţiile lor, a judecării recursului cu neîndeplinirea procedurii de citare cu inculpatul arestat N.I.M., Înalta Curte constată că nici acest motiv nu este fondat.
Potrivit dispoziţiile art. 386 lit. a) C. proc. pen., se poate face contestaţie în anulare când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii.
Prin urmare, în contestaţia în anulare se poate invoca acest caz numai în ceea ce priveşte situaţia părţii care recurge la calea extraordinară de atac, iar nu şi în ceea ce priveşte situaţia altor părţi cu privire la îndeplinirea procedurii de citare.
Pentru cele arătate mai sus, constatând, ca nefondate, contestaţiile în anulare formulate de contestatorii L.A. şi C.G. împotriva deciziei penale nr. 2419 din 3 iulie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, Înalta Curte le va respinge, potrivit dispoziţiilor art. 392 C. proc. pen.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatorii condamnaţi vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Cu privire la contestatorul R.N., Înalta Curte constată că acesta nu a fost ascultat în faza de judecată a recursului.
La termenul de judecată a cauzei din 13 iunie 2008, contestatorul, care avea termen în cunoştinţă, a lipsit, motivându-şi absenţa prin starea sănătăţii.
Prin avocatul ales, inculpatul R.N. a depus la dosarul cauzei o adeverinţă medicală din care rezultă că în perioada 10-15 iunie 2008 i se recomandă tratament şi repaus la pat (dosarul 367/33/2006 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie).
În raport de cele arătate mai sus, Înalta Curte constată fondată contestaţia în anulare formulată de contestatorul condamnat R.N., potrivit dispoziţiilor art. 386 lit. e) C. proc. pen., pentru următoarele considerente:
Aşa cum s-a arătat, potrivit dispoziţiilor art. 38514 alin. (l1) C. proc. pen., instanţa de recurs cu ocazia judecării cauzei are obligaţia de a audia inculpatul prezent în situaţia în care acesta nu a fost audiat de instanţa de fond şi de apel şi în cazul când aceste instanţe nu au pronunţat împotriva sa o hotărâre de condamnare.
Achitat la fond, condamnat în apel, contestatorul nu a fost audiat nici de instanţa de apel, nici în recurs.
În acest fel, inculpatului nu i s-a oferit posibilitatea de a-şi prezenta propria opinie asupra faptelor reţinute în sarcina sa.
La rândul lor, instanţele de apel şi de recurs, pronunţând şi, respectiv, menţinând condamnarea dispusă în apel, fără a-l audia pe inculpat nu au putut să-şi formeze convingerea pe baza apărărilor formulate personal de acesta.
Este adevărat că inculpatul a lipsit la judecarea cauzei în recurs, dar el şi-a motivat absenţa în mod convingător, astfel că instanţa trebuia să depună diligentele legale cuvenite pentru a-i putea asigura acestuia prezenţa la judecată.
Întrucât instanţa de recurs nu a făcut demersuri în acest sens, ea ţi-a încălcat obligaţia de audiere a inculpatului care îi incumba potrivit dispoziţiilor procesual-penale arătate, precum şi în aplicarea dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din C.E.D.O., audierea lui R.N. impunându-se din motive ce ţin de echitatea procedurii, astfel cum a statuat C.E.D.O.
Având în vedere cele ce preced, Înalta Curte, cu majoritate de voturi potrivit dispoziţiilor art. 308 alin. (2) C. proc. pen., va admite contestaţia în anulare formulată de contestatorul condamnat R.N.
În baza art. 392 alin. (l) C. proc. pen., Decizia penală contestată nr. 2419 din 3 iulie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală va fi desfiinţată numai cu privire la acesta.
Termenul pentru judecarea recursului se fixează la data de 28 ianuarie 2009, cu citarea părţilor interesate.
Văzând dispoziţiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Cu majoritate de voturi;
Admite contestaţia în anulare formulată de contestatorul condamnat R.N. împotriva deciziei penale nr. 2419 din 03 iulie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
Desfiinţează Decizia penală nr. 2419 din 03 iulie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală numai în partea ce-l priveşte pe acesta.
Fixează termen pentru soluţionarea recursului la data de 28 ianuarie 2009 cu citarea părţilor interesate.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea contestaţiei în anulare formulată de contestatorul condamnat R.N., rămân în sarcina statului.
Respinge, ca nefondate, contestaţiile în anulare formulate de contestatorii condamnaţi L.A. şi C.G. împotriva deciziei penale nr. 2419 din 03 iulie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
Obligă contestatorii condamnaţi la plata sumei de câte 100 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 noiembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3889/2008. Penal. Traficul de influenţă... | ICCJ. Decizia nr. 3987/2008. Penal. Abuz în serviciu contra... → |
|---|
