ICCJ. Decizia nr. 3889/2008. Penal. Traficul de influenţă (art.257 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3889/2008
Dosar nr. 315/83/2007
Şedinţa publică din 26 noiembrie 2008
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 100 din 3 martie 2008, Tribunalul Satu Mare a hotărât următoarele:
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., l-a achitat pe inculpatul M.G., de sub învinuirea săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută şi pedepsită de art. 257 C. pen., raportat la art. 6 şi 7 alin. (3) şi art. 1 lit. a) şi c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) În baza art. 25 C. pen., raportat la art. 255 C. pen., art. 6 şi 7 alin. (2) şi art. 1 lit. a) şi c) din Legea nr. 78/2000, l-a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare.
În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), teza finală şi lit. b) C. pen.
În baza art. 811 C. pen., a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiţionate a executării închisorii s-a dispus şi suspendarea executării pedepselor accesorii.
În baza art. 82 C. pen., s-a stabilit termen de încercare pentru condamnat durata de 4 ani, compusă din cuantumul pedepsei închisorii aplicare la care s-a adăugat un interval de timp de 2 ani.
În baza art. 359 C. proc. pen., s-au învederat inculpatului dispoziţiile cuprinse în art. 83, art. 84 C. pen., relative la revocarea suspendării condiţionate.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 1500 RON cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre Tribunalul Satu Mare a reţinut următoarele:
În data de 30 octombrie 2006, martorul V.A. a depus la D.G.A. un autodenunţ din care rezulta că, în cursul lunii ianuarie 2006 i-a dat inculpatului M.G. suma de 1.000 Euro pentru ca acesta, în baza influenţei pe care o avea asupra ofiţerului S.G., comandant la I.S.U. Satu Mare, să intervină pentru ca martorul să fie angajat la I.S.U. Satu Mare.
Conform probelor administrate în cauză, s-a relevat că, în cursul anului 2005 martorul V.N., tatăl denunţătorului V.A. a apelat la inculpatul M.G., subcomisar în cadrul S.I.P.I. Satu Mare, pentru ca acesta să-l ajute pe fiul său să fie angajat fie la I.S.U. Satu Mare, fie la unitatea de Jandarmi din Satu Mare.
S-a reţinut că acesta i-a promis că, în baza relaţiilor pe care la avea la aceste instituţii îl va ajuta, astfel că, în data de 10 ianuarie 2006 inculpatul M.G. l-a chemat pe martorul V.A. la localul P. din municipiul Satu Mare, unde i-a pus că, întrucât era în relaţii apropiate cu colonelul S.G., comandant la I.S.U. Satu Mare, putea să-l ajute să fie angajat la această instituţie. Pentru a-i întări martorului această convingere, inculpatul M.G. l-a chemat pe martorul S.G. la localul P. unde Ie-a făcut cunoştinţă celor doi, iar după o discuţie preliminară, martorul S.G. a părăsit localul, sugerându-i denunţătorului ca, până la angajare, să obţină permisul de conducere pentru toate categoriile de vehicule.
Anterior sosirii martorului S.G., denunţătorul V.A. i-a amânat inculpatului M.G. un plic în care se găsea suma de 1.000 euro pentru „a fi sigur" de reuşita angajării, după cum a arătat în declaraţia sa. S-a precizat că, anterior, inculpatul M.G. i-a spus denunţătorului V.A. că suma de 1.000 euro era suficientă pentru angajare, inculpatul M.G. dându-i de înţeles denunţătorului că banii vor ajunge la martorul S.G. S-a reţinut că, edificatoare în acest sens, a fost discuţia dintre inculpatul M.G. şi denunţătorul V.A. din data de 1 februarie 2006 orele 15:43.
S-a reţinut aşadar, că inculpatul M.G. I-a convins pe denunţătorul V.A. că, în baza relaţiilor de prietenie pe care le avea cu colonelul S.G., comandantul I.S.U. - Satu Mare, martorul-denunţător va fi angajat la această instituţie, inculpatul acceptând în acelaşi timp de la denunţător suma de 1.000 euro.
În cursul lunii martie 2006, s-a mai reţinut că inculpatul M.G. I-a invitat pe denunţătorul V.A. la sediul I.P.J. Satu Mare, de unde împreună s-au deplasat la sediul I.S.U. Satu Mare. înainte de a ajunge în biroul martorului S.G., inculpatul M.G. i-a dat denunţătorului V.A. un plic în care se găsea suma de 1.000 euro şi i-a cerut ca această sumă să o dea comandantului I.S.U. Satu Mare, colonelul S.G., pentru a fi angajat, inculpatul M.G. cerându-i denunţătorului să insiste cu remiterea banilor sus-numitului, în cazul în care acesta va refuza.
În acest context, determinat de inculpatul M.G., martorul V.A. ajungând în biroul comandatului I.S.U. Satu Mare, colonelul S.G., după o discuţie legată de angajare i-a oferit acestuia plicul care conţinea suma de 1000 euro, iar după un prim refuz, martorul V.A. a insistat în darea banilor, însă martorul S.G. i-a cerut ca să iasă din birou refuzând primirea banilor.
După refuzul primirii banilor de către S.G. şi părăsirea I.S.U. Satu Mare, inculpatul M.G. i-a spus denunţătorului V.A. să păstreze banii, întrucât s-ar putea să fie nevoie de ei după angajare, în sensul a fi remişi atunci. S-a mai reţinut, conform actelor de la dosar, că în cursul lunii iulie 2006, martorul V.A., anunţat fiind de inculpatul M.G., s-a înscris la concursul de ocupare a posturilor vacante de subofiţer din cadrul I.S.U. Satu Mare, unde a fost declarat „admis".
Raportat la această infracţiune, inculpatul M.G., în declaraţia pe care a dat-o în faţa instanţei de judecată, la data de 15 octombrie 2007, nu a recunoscut săvârşirea ei învederând instanţei că în virtutea atribuţiilor de ofiţer de contra-informaţii pe care le exercita a dorit să verifice riscurile şi vulnerabilităţile, întrucât existau suspiciuni la nivelul I.S.U. Satu Mare. Inculpatul a mai precizat că exista o metodologie de lucru prevăzută pentru asemenea situaţii, care implica, la un moment dat, recrutarea unor persoane cu ajutorul cărora să se poată face aceste verificări, apreciind că, la momentul respectiv, martorul V.A. era persoana potrivită, având încredere în el.
S-a constatat de către prima instanţă că nu putea fi primită apărarea formulată de către inculpat, raportat la săvârşirea faptei de instigare la dare de mită, întrucât la dosarul de urmărire penală se afla ataşată corespondenţa purtată de D.N.A. – S.T. Oradea prin Biroul Satu Mare şi Ministerul Administraţiei şi Internelor, D.G.I.P.I. Bucureşti, care vizau metodologia de realizare a testelor de fidelitate si integritate profesională, precum şi faptul că în planul de muncă aferent trimestrului I al anului 2006, întocmit la nivelul B.P.I. Satu Mare, comisarul M.G. a avut dispoziţie pentru efectuarea unui asemenea test.
De asemenea, din adresa emisă de către D.G.I.P.I., aflată în dosarul de urmărire penală, a rezultat că în perioada 1 ianuarie 2006 - 1 noiembrie 2006 comisarul de poliţie M.G. a desfăşurat activităţi specifice muncii de protecţie internă în I.S.U. Satu Mare, conform atribuţiilor de serviciu stabilite în fişa postului.
Totodată, s-a relevat în continuare că, în conformitate cu art. 5 din O.M.A.I. nr. S/177 din 8 aprilie 2004, pentru aprobarea metodologiei privind organizarea şi desfăşurarea testelor de fidelitate şi integritate profesională a personalului M.A.I., D.G.I.P.I. era abilitată să organizeze şi să execute verificări de specialitate, în condiţiile legii, prin testarea fidelităţii profesionale a personalului M.A.I., testele de integritate fiind în sarcina D.G.A.
S-a mai reţinut că metodologia de organizare, pregătire şi realizare a activităţii de testare a fidelităţii şi integrităţii profesionale a personalului era reglementat în Cap. II din Anexa la O.M.A.I. nr. S/177 din 8 aprilie 2004, în art. 12 alin. (1) prevăzându-se în mod imperativ că „activitatea de organizare, precum şi modalitatea de realizare a testării se materializează într-un document intitulat „Plan de testare a fidelităţii şi / sau integrităţii profesionale", cu nominalizarea persoanei, a compartimentului de muncă în care îşi desfăşoară activitatea, precum şi scopul, obiectivele, locul, durata, participanţii, asigurarea logistică, ipotezele şi variantele de acţiune". Conform aceluiaşi Ordin, planul de testare se elabora în două exemplare, avea caracter de „secret de serviciu", şi era înregistrat la unitatea emitentă, fiind semnat de către ofiţerul care l-a întocmit, avizat de şeful ierarhic al acestuia şi aprobat de către şeful /comandantul/ directorul general/ directorii structurii.
S-a constatat că, raportat la această metodologie, instanţa l-a audiat în calitate de martor pe numitul M.P., care deţinea calitatea de şef serviciu de informaţii şi protecţie internă Satu Mare, din declaraţia acestuia reţinându-se că, în ceea ce-l priveşte pe numitul S.G., nu a fost avizat un asemenea plan, întrucât datele deţinute nu conduceau la necesitatea elaborării şi semnării unui asemenea plan de testare. Martorul a arătat că nu a fost informat despre activităţi referitoare la culegerea de date şi informaţii cu privire la numitul S.G., precizând însă că, informarea sa se făcea numai în cauzele mai deosebite, existând un şef interpus între el şi inculpatul M.G. Acelaşi martor a apreciat că fapta inculpatului M.G. de a-l „plasa" pe martorul V.A. în situaţia de a-i oferi bani numitului S.G., putea fi considerată ca o activitate integrată în acest context al verificărilor prealabile a informaţiilor pe care Ie-a cules.
Prima instanţă, raportat la starea de fapt stabilită, a constatat că fapta inculpatului M.G. de a-l determina pe numitul V.A. să-i ofere numitului S.G. suma de 1000 euro, pentru a-şi asigura intrarea în cadrul structurilor I.S.U. Satu Mare, a întrunit elementele constitutive ale infracţiunii de instigare la dare de mită, prevăzută şi pedepsită de art. 25 C. pen., raportat la art. 255 C. pen., art. 6 şi 7 alin. (2) şi art. 1 lit. a) şi c) din Legea nr. 78/2000 şi, reţinând vinovăţia inculpatului în săvârşirea acestei infracţiuni, i-a aplicat acestuia o pedeapsă de 2 ani închisoare.
La individualizarea judiciară a pedepsei, instanţa a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP); limitele de pedeapsă prevăzute de textul de lege; gradul de pericol social al faptei săvârşite, raportat la persoana inculpatului, o persoană cu studii superioare, deţinând o funcţie care implică responsabilitatea asumării acesteia, în cadrul unei structuri specializate; persoana inculpatului, aflată la primul contact cu legea penală, având o poziţie de recunoaştere a faptelor, însă de negare a caracterului infracţional al acestora.
De asemenea, constatând că sunt îndeplinite condiţiile prevăzută de art. 81 C. pen., instanţa de fond a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei, apreciind că scopul prevăzut de art. 52 C. pen., poate fi atins şi fără executarea pedepsei în regim privativ de libertate, stabilind în baza art. 82 C. pen., termen de încercare pentru condamnat, durata de 4 ani, punând în vedere inculpatului dispoziţiile cuprinse în art. 83 şi 84 C. pen., relative la revocarea suspendării condiţionate.
S-a mai reţinut, în cursul lunii decembrie 2005 că martorul D.F. l-a contactat pe învinuitul F.E., expert contabil şi apropiat al inculpatului M.G., prezentându-i situaţia unei cunoştinţe comune, martorul S.l.
Astfel, la o întâlnire pe care învinuitul F.E. a avut-o în cursul lunii decembrie 2005 cu martorul S.l., acesta i-a relatat că fiul său, S.l., a fost chemat pentru încorporare la C.M.J. Satu Mare, dar că acesta, din cauza unei boli (scolioză) ar dori să fie declarat inapt militar sau, în măsura în care nu va fi posibil, să-şi satisfacă stagiul militar la U.J. din Tăşnad sau la U.P. din Cărei. Pentru acest lucru, martorul S.l. i-a spus învinuitului F.E. că oferă persoanei care-l va ajuta pe fiul său suma de 100 Euro.
În aceste condiţii, s-a reţinut că la începutul lunii ianuarie 2006, învinuitul F.E. l-a contactat pe inculpatul M.G., cu care se afla în relaţii de prietenie, ştiind că acesta, în calitate de ofiţer la S.I.P.I. Satu Mare avea influenţă asupra unor funcţionari din cadrul unor instituţii de natură militară, cum este şi C.M.J. Satu Mare. De asemenea, s-a mai reţinut că învinuitul F.E. i-a promis inculpatului M.G. suma de 100 Euro pentru ca acesta să intervină la C.M.J. Satu Mare pentru martorul S.l.
Prima instanţă a constatat că, din conţinutul notei de redare a discuţiei telefonice din 4 ianuarie 2006 ora 12:11, discuţie care a avut loc între inculpatul M.G. şi învinuitul F.E., a rezultat că cei doi învinuiţi au discutat şi despre sumele de bani pe care inculpatul M.G. ar fi trebuit să le primească pentru intervenţia sa la C.M.J. Satu Mare în favoarea martorului S.l., reţinând, totodată că, deşi încorporarea martorului S.l. nu a mai avut loc ulterior, din motive strict medicale, totuşi inculpatul M.G. a acceptat promisiunea făcută de învinuitul F.E. de a primi 100 Euro pentru a interveni la C.M.J. Satu Mare, pentru a nu se prezenta la data menţionată în ordinul de încorporare, ci la o dată ulterioară.
În acelaşi context s-a reţinut că, în zilele de 5 ianuarie 2006 şi respectiv 6 ianuarie 2006, inculpatul M.G. a purtat cu învinuitul F.E. discuţii telefonice referitoare la situaţia militară a martorului S.l., discuţii din care a rezultat, fără echivoc, intervenţia pe care inculpatul M.G. a făcut-o la C.M.J. Satu Mare. S-a apreciat, conform probelor de la dosar, că infracţiunea de trafic de influenţă săvârşită de inculpatul M.G. s-a consumat doar în modalitatea acceptării sumei de 100 euro, primirea acesteia neavând loc, întrucât, între timp, martorul S.l. a fost clasat ca „inapt militar" din cauza bolii sale.
Învinuitul F.E., acţionând în acelaşi mod, în data de 26 ianuarie 2006, a apelat din nou la inculpatul M.G., cunoscând că acesta are influenţă asupra unor funcţionari din cadrul C.M.J. Satu Mare, pentru ca acesta să-şi exercite influenţa, astfel încât, un număr de 10 persoane de etnie rromă din localitatea Tiream, jud. Satu Mare să fie amânate în efectuarea stagiului militar obligatoriu sau să fie declaraţi „inapţi" pentru serviciul militar, promiţându-i, pentru această intervenţie, inculpatului M.G., că va primi suma de 1.000 euro, mai precis câte 100 euro de persoană. S-a reţinut că inculpatul M.G., ca şi în primul caz, a acceptat primirea banilor (1000 euro), promiţând că va interveni la C.M.J. Satu Mare pentru ca cele 10 persoane să fie declarate inapte. Şi de această dată învinuitul F.E. a fost abordat de către martorul D.F., persoană care avea legătura cu cei 10 rromi din comuna Tiream, jud. Satu Mare dar era şi cel care trebuia să dea banii.
S-a constatat că nu a fost posibilă administrarea de probe care să permită o viziune exhaustivă asupra activităţii infracţionale, mai precis pentru a stabili dacă consumarea infracţiunilor de cumpărare de influenţă şi respectiv, trafic de influenţă, săvârşite de către învinuitul F.E. şi M.G. s-a realizat şi în modalitatea dării şi primirii de bani, întrucât nu mai erau în ţară, nici martorul D.F. (plecat din ţară din data de 11 august 2006, dată de la care nu s-a mai întors) şi nici cetăţenii rromi din comuna Tiream, jud. Satu Mare chemaţi la încorporare în luna ianuarie - februarie 2006.
Prima instanţă, în baza probelor administrate, care s-au coroborat între ele, a stabilit că ambele infracţiuni s-au consumat la momentul promisiunii, urmate de acceptarea primirii sumei de 100 euro şi respectiv, de 1000 euro, ofertele fiind făcute de către învinuitul F.E., în scopul descris mai sus.
S-a constatat că, spre deosebire de inculpatul M.G., care nu a recunoscut săvârşirea faptelor reţinute în sarcina sa, învinuitul F.E., cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, a recunoscut învinuirea care i s-a adus şi a regretat fapta comisă. Raportat la starea de fapt şi învinuirea reţinută în sarcina învinuitului F.E., la faptul că acesta nu a avut antecedente penale, dar a avut o atitudine sinceră şi de regret, Tribunalul Satu Mare a apreciat că fapta acestuia nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, astfel încât a dispus scoaterea de sub urmărire penală a acestuia şi aplicarea unei amenzii administrative.
Inculpatul M.G. nu a recunoscut săvârşirea faptelor reţinute în sarcina acestuia, avansând, cu ocazia audierilor, apărări fără niciun suport probator.
Cu privire la învinuirea de a fi acceptat oferta primirii sumei de 1000 euro respectiv, a sumei de 100 euro de la învinuitul F.E., pentru a-şi exercita influenţa asupra unor funcţionari din cadrul Centrului Militar Satu Mare, inculpatul M.G. a susţinut că aceste promisiuni fie nu s-au făcut (în cazul lui S.l.) fie s-au făcut în glumă (în cazul celor 10 rromi).
Totuşi, recunoaşterea faptelor de către învinuitul F.E., precum şi notele de redare a convorbirilor telefonice l-au indicat pe inculpatul M.G. ca fiind autor al infracţiunii de trafic de influenţă, în modalitatea dovedită, de acceptare a promisiunii de dare a unor sume de bani.
S-a apreciat ca fiind extrem de relevantă, în acest sens, convorbirea telefonică care a avut loc între inculpatul M.G. şi învinuitul F.E., în data de 26 ianuarie 2006, deşi inculpatul M.G. a susţinut că discuţia a avut loc în glumă şi că el nu a acceptat primirea vreunei sume de bani, redarea integrală a discuţiei, relevând faptul că atât promisiunea cât şi acceptarea sumei de 1000 euro s-a făcut la modul serios, ipoteza unei glume fiind exclusă. S-a reţinut că nu poate fi vorba de refuzul sumei de 1000 euro, în condiţiile în care inculpatul M.G. i-a cerut învinuitului F.E. să aducă lista cu cei 10 rromi şi a avansat diferite soluţii care aveau ca scop fie amânarea, fie scutirea de la satisfacerea stagiului militar obligatoriu a celor 10 rromi.
De altfel, s-a constatat că a rezultat din conţinutul altor discuţii telefonice purtate între cei doi faptul că relaţia lor era bazată şi pe obţinerea de către aceştia a unor sume de bani sau alte foloase necuvenite, urmare traficării influenţei pe care inculpatul M.G., în calitate de ofiţer de informaţii o avea asupra diferitelor persoane.
Raportat la această a doua faptă, care s-a reţinut în sarcina inculpatului în timpul cercetării judecătoreşti, instanţa de fond a stabilit ca urmare a administrării probatoriului o altă stare de fapt.
Astfel, inculpatul, în declaraţia pe care a dat-o în faţa instanţei de judecată, în ceea ce-l priveşte pe numitul S.l. (care primise ordin de încorporare) a afirmat că, singurul lucru pe care l-a făcut a fost să se intereseze la C.M.J. de data când se întrunea comisia de expertizare medicală, aflând de la numitul F.E. că S.l. junior era suferind de o deficientă a coloanei vertebrale.
De asemenea, instanţa de fond a mai reţinut că tatăl lui S.l., în declaraţia pe care a dat-o în faza cercetării judecătoreşti la 26 noiembrie 2007, a precizat că pe inculpatul M.G. nici nu îl cunoaşte, iar numitului F.E., cu care a discutat, nu i-a promis nicio sumă de bani, pentru că nu avea, arătând totodată că, în declaraţia pe care a dat-o la poliţie a menţionat că i-a promis o sumă de bani, întrucât aceasta a fost dată sub ameninţarea că fiul său va fi arestat.
S-a mai reţinut că, raportat la promisiunea sau oferirea unor sume de bani, şi martorul S.l. junior a declarat că nu avea cunoştinţă despre faptul că tatăl său ar fi promis numitul F.E. (iar nu inculpatului M.G., pe care nu îl cunoştea) vreo sumă de bani, cu atât mai mult cu cât nu aveau în casă suma de 100 euro, pe care s-a susţinut că tatăl său ar fi promis-o.
S-a mai relevat că martorul F.E., fiind audiat în şedinţa publică din 26 noiembrie 2007, a declarat că în cursul lunii decembrie 2005, aflând de la un prieten comun că numitul S.I. are probleme cu copilul său, l-a sunat pe inculpatul M.G. şi l-a întrebat în ce măsură, S.l., având acte medicale, poate să amâne încorporarea. Acelaşi martor a mai arătat că, S.l. a declarat că este dispus să dea 100 de euro comisiei de încorporare, precizând însă că această sumă de bani nu i-a fost promisă nici lui şi nici inculpatului M.G. S-a mai reţinut că martorul F.E., în cuprinsul aceleiaşi declaraţii, a făcut referire şi la grupul de etnici rromi, care nu doreau să facă armata şi care l-au contactat, recunoscând că, într-adevăr, a discutat cu inculpatul M.G. despre acest aspect, însă răspunsul acestuia s-a constituit într-o înjurătură, fapt pe care martorul l-a apreciat ca un refuz categoric de a se amesteca.
Prima instanţă, raportat la starea de fapt reţinută, în urma administrării probelor din dosar, cu privire la săvârşirea de către inculpat a infracţiunii de trafic de influenţă, a constatat că, în cauză, nu erau întrunite elementele constitutive ale infracţiunii pentru care acesta a fost dedus judecăţii, apreciind că elementul material al infracţiunii nu s-a realizat în niciuna din modalităţile prevăzute de textul incriminator, relevând că inculpatul M.G. nu a primit, nici nu a pretins nicio sumă de bani şi nici nu a acceptat promisiunea acestora, cu atât mai mult cu cât numitul S.l. nu a promis bani nici intermediarului F.E. (situaţie în care persoana intermediară ar fi răspuns în calitate de complice sau instigator), iar în ceea ce priveşte grupul de etnici rromi, refuzul categoric al inculpatului a fost pe deplin dovedit.
În acelaşi context al realizării laturii obiective a infracţiunii, instanţa a constatat că în prezenta cauză, pentru existenţa infracţiunii de trafic de influenţă mai este necesar ca făptuitorul să primească sau să pretindă bani ori foloasele ori să accepte promisiuni sau daruri, înainte ca funcţionarul asupra căruia are sau a lăsat să se creadă că are influenţă, să fi îndeplinit actul care constituie obiectul funcţiei.
S-a apreciat că din probele administrate în cursul cercetării judecătoreşti, nu au fost dovedite astfel de acte materiale ale inculpatului, care să se constituie în modalităţi de realizare ale elementului material al infracţiunii, prima instanţă dispunând astfel, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la prevederile art. 10 lit. d) C. proc. pen., achitarea inculpatului M.G. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic influenţă.
Împotriva sentinţei penale mai sus arătate, au formulat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. – S.T. Oradea – B.T. Satu Mare, precum şi inculpatul M.G. criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate pentru următoarele motive:
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. – S.T. Oradea – B.T. Satu Mare a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei penale atacate şi pronunţarea unei hotărâri prin care inculpatului M.G. să i se aplice pedeapsa închisorii în limitele legale, cu executare în regim privativ de libertate şi pentru infracţiunea de trafic de influenţă.
S-a arătat că soluţia de achitare pronunţată de prima instanţă în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., este nelegală, întrucât, în mod greşit, s-a reţinut de către instanţă că, prin probele administrate în cursul cercetării judecătoreşti, nu au fost dovedite acte materiale ale inculpatului care să se constituie în modalităţi de realizare a elementului material al infracţiunii.
Parchetul a mai susţinut că instanţa a ignorat în totalitate probele administrate în cursul urmăririi penale ajungând la concluzia că nu au fost dovedite actele materiale ale infracţiunii de trafic de influenţă săvârşite de inculpat, însă, cu toate acestea, a făcut referire la o discuţie telefonică interceptată autorizat din data 6 ianuarie 2006, din care a rezultat, fără echivoc, că inculpatul M.G. a acceptat primirea sumei de 1.000 euro de la martorul F.E. pentru a interveni la C.M.J. Satu Mare în vederea scutirii sau amânării în satisfacerea stagiului militar obligatoriu a unui număr de 10 persoane chemate la încorporare. Această împrejurare a rezultat şi din declaraţiile date în cursul urmăririi penale şi a cercetării judecătoreşti de către martorul F.E., care a recunoscut că i-a oferit inculpatului suma de 1.000 euro, sumă pe care acesta a acceptat-o pentru a interveni la C.M.J. Satu Mare ca cele 10 persoane de etnie rromă să nu facă armata. S-a susţinut de reprezentantul parchetului că instanţa a concluzionat în mod surprinzător că „refuzul categoric al inculpatului a fost pe deplin dovedit", fără însă a arăta care erau aceste probe şi în ce a constat forţa lor probantă, rezumându-se să ofere pasaje teoretice din literatura de specialitate, care însă, nu au justificat soluţia adoptată, ci doar au întărit convingerea că instanţa nu a înţeles existenţa în speţă a modalităţilor alternative ale infracţiunii de trafic de influentă.
S-a mai învederat instanţei că din lecturarea sentinţei penale apelate a rezultat că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra actului material din conţinutul acţiunii de trafic de influenţă descris la pct. 1 lit. b) din rechizitoriu, cu toate că existenta lui era evidentă, în condiţiile în care martorul V.A. a depus la data de 30 octombrie 2006 un autodenunţ din care a rezultat că în cursul lunii ianuarie 2006 i-a dat inculpatului M.G. suma de 1000 euro, pentru care acesta, în baza influenţei pe care o avea asupra colonelului S.G., comandant al I.S.U. Satu Mare, să intervină ca martorul să fie angajat la această instituţie; autodenunţul formulat în cursul urmăririi penale a fost menţinut de către acesta şi în cursul cercetării judecătoreşti, coroborându-se cu declaraţia dată de martorul V.N., tatăl denunţătorului, precum şi cu discuţia telefonică din data de 26. 01.2006, interceptată autorizat.
Apelantul inculpat M.G. a solicitat instanţei admiterea apelului formulat, în sensul desfiinţării hotărârii apelate şi achitării sale pentru comiterea infracţiunii de instigare la dare de mită, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 25 C. pen., raportat la art. 255 C. pen., art. 6 şi 7 alin. (2) şi alin. (1) lit. a) şi c) din Legea nr. 78/2000, arătând că nu se face vinovat de comiterea acestei infracţiuni. Acesta a arătat că suma de 1000 euro primită în luna ianuarie 2006 de la martorul V.A. nu a fost pentru a-şi exercita influenţa asupra martorului S.G. în vederea angajării denunţătorului la această instituţie, ci pentru organizarea unor activităţi specifice S.I.P.I. Satu Mare, mai precis pentru organizarea unor teste de fidelitate unor angajaţi din cadrul I.S.U. Satu Mare. Planul de testare era aplicabil în momentul deţinerii de date şi informaţii care, la momentul respectiv existau, situaţie ce impunea efectuarea acestor teste de integritate.
Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, prin Decizia penală nr. 66/ A din 24 iunie 2008, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul apelant M.G., iar în baza art. 379 lit. pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. – S.T. Oradea – B.T. Satu Mare împotriva sentinţei penale nr. 100 din 3 martie 2008, pronunţată de Tribunalul Satu Mare, pe care a desfiinţat-o în sensul că, a schimbat modalitatea de executare a pedepsei de 2 ani, aplicată pentru infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 25 C. pen., raportat la art. 255 C. pen., art. 6 şi 7 alin. (2) şi art. 1 lit. a) şi c) din Legea nr. 78/2000, dispunând executarea acesteia în regim privativ de libertate.
Prin aceeaşi decizie a înlăturat prevederile art. 81 şi 82 C. pen., art. 71 alin. (5) C. pen. şi art. 359 C. proc. pen., menţinând restul dispoziţiilor sentinţei penale apelate.
În baza dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., l-a obligat pe inculpatul apelant la plata sumei de 50 lei, reprezentând cheltuieli judiciare în apel.
Pentru a dispune astfel, instanţa de prim control judiciar a constatat că apelul formulat de inculpatul M.G. este neîntemeiat, întrucât în mod corect, instanţa de fond a dispus condamnarea inculpatului pentru infracţiunea mai sus arătată, din materialul probator administrat în cauză rezultând că în cursul lunii martie 2006, acesta l-a determinat pe martorul denunţător V.A. să-i dea martorului S.G. suma de 1.000 euro pentru ca acesta să-l ajute să promoveze concursul organizat pentru ocuparea unui post în cadrul I.S.U. Satu Mare.
Coroborând declaraţiile martorului V.A. şi ale martorului S.G., instanţa de prim control judiciar a constatat că inculpatul M.G. a fost cel care l-a determinat pe denunţătorul V.A. să-i dea suma de 1000 euro martorului S.G., sens în care pe coridorul care ducea spre biroul acestuia, inculpatul i-a dat denunţătorului plicul spunându-i că el trebuie să-i dea banii martorului S.G., iar părăsirea de către inculpat a biroului în care se aflau cei doi a fost făcută pentru ca aceştia să rămână singuri şi a-i crea denunţătorului condiţii pentru înmânarea plicului în care se afla suma de 1.000 euro.
Susţinerile inculpatului potrivit cărora în virtutea atribuţiilor de ofiţer de contrainformaţii pe care le exercita, a dorit să verifice riscurile şi vulnerabilităţile faţă de care existau suspiciuni la nivelul I.S.U. Satu Mare, sens în care a considerat că martorul V.A. era o persoană care prezenta încredere, au fost înlăturate de instanţa de prim control judiciar, întrucât din O.M.A.I. nr. S/177 din 8 aprilie 2004 pentru aprobarea metodologiei privind organizarea şi desfăşurarea testelor de fidelitate şi integritate profesională a personalului M.I.R.A., D.G.I.P.I. era abilitată să organizeze şi să execute verificări de specialitate, în condiţiile legii, prin testarea fidelităţii profesionale a personalului, testele de integritate fiind în sarcina D.G.A.
De asemenea, în Capitolul II din anexa la ordinul mai sus arătat, instanţa de apel a reţinut că se prevedea modalitatea de organizare şi desfăşurare a testării, menţionându-se că aceasta se materializează într-un document intitulat „ Plan de testare a fidelităţii şi/sau integrităţii profesionale" cu nominalizarea persoanei, a compartimentului de muncă în care îşi desfăşoară activitatea, a scopului, obiectivelor, locului, duratei, participanţilor, ipotezelor şi variantelor de acţiune, plan elaborat în două exemplare şi înregistrat la unitatea emitentă, semnat de ofiţerul care l-a întocmit, avizat de şeful ierarhic al acestuia, probat de comandantul structurii şi având caracter „secret de serviciu".
S-a mai relevat, în acelaşi context că, în cauză, a fost audiat în calitate de martor, şeful S.I.P.I. Satu Mare numitul M.P., care a arătat că, în ceea ce-l priveşte pe martorul S.G., nu a fost avizat un asemenea plan, iar el, personal, nu a fost informat despre activităţi referitoare la culegerea de date şi informaţii cu privire la acesta.
Totodată, instanţa de prim control judiciar a apreciat că apelul formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. – S.T. Oradea – B.T. Satu Mare este nefondat în ceea ce priveşte susţinerile privitoare la greşita achitare a inculpatului M.G. pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută şi pedepsită de art. 257 C. pen., raportat la art. 6 şi 7 alin. (3) şi art. 1 lit. a) şi c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), stabilind că apelul parchetului este întemeiat numai în ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la dare de mită, apreciind că în cauză se impunea executarea acesteia în regim privativ de libertate, scopul educativ al pedepsei neputând fi atins prin aplicarea unei pedepse cu suspendarea condiţionată a executării în condiţiile art. 81 şi 82 C. pen.
S-a mai reţinut că sentinţa primei instanţe este legală şi temeinică sub aspectul stabilirii stării de fapt dedusă judecăţii, a împrejurărilor în care a fost comisă fapta de instigare la dare de mită de către inculpatul M.G., a stabilirii vinovăţiei acestuia precum şi a dispoziţiei de achitare a inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.
Împotriva deciziei penale sus-menţionate au declarat recurs, în termen legal, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. – S.T. Oradea şi inculpatul M.G., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie pentru motivele amplu detaliate în cuprinsul încheierii de şedinţă din 17 noiembrie 2008, dată când s-a acordat cuvântul la dezbateri, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
Astfel, parchetul, în esenţă, a invocat dispoziţiile art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. şi a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat şi motivat, casarea ambelor hotărâri şi, pe fond, în rejudecare, constatându-se că ambele instanţe au comis o gravă eroare de fapt atunci când au dispus achitarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă (3 acte materiale) să se dispună condamnarea acestuia la o pedeapsă corespunzătoare, cu executare în regim de privare de libertate.
Recurentul inculpat a solicitat respingerea recursului formulat de parchet şi admiterea propriului recurs şi, în esenţă, invocând drept motive de casare dispoziţiile art. 3859 pct. 18 şi 14 C. proc. pen., a arătat că, în principal, se impune achitarea sa în baza dispoziţiile art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) sau art. 10 lit. d) C. proc. pen., iar în subsidiar, menţinerea ca şi modalitate de executare a pedepsei a dispoziţiilor art. 81 C. pen., reţinute de prima instanţă.
Înalta Curte constată că recursul formulat de Parchetul de lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. – S.T. Oradea, împotriva deciziei penale nr. 66/ A din 24 iunie 2008 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, privind pe inculpatul M.G. este fondat, numai în ceea ce priveşte greşita achitare a inculpatului, pentru infracţiunea prevăzută de art. 257 C. pen., raportat la art. 6 şi 7 alin. (3) şi art. 1 lit. a) şi c) din Legea nr. 78/2000 (2 acte materiale), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), aspect ce se circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., iar recursul declarat de inculpatul M.G. este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu, ambele hotărâri, conform prevederilor art. 385 alin (3) C. proc. pen., combinate cu art. 3856 alin. (1) şi art. 3857 alin. (1) C. proc. pen., constată că ambele instanţe au procedat greşit reţinând o situaţie de fapt rezultată dintr-o eronată apreciere a materialului probator şi, pe cale de consecinţă, au considerat fără temei că faptei de trafic de influenţă în formă continuată, prevăzută de art. 257 C. pen., raportat la art. 6 şi 7 alin. (3) şi art. 1 lit. a) şi c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), comisă de inculpatul M.G., îi lipseşte unul din elementele constitutive (latura obiectivă) dispunând nejustificat achitarea acestuia, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.
Aşadar, Înalta Curte constată că în faza de urmărire penală precum şi în faza cercetării judecătoreşti, în faţa instanţelor de fond şi de apel deşi s-a administrat un amplu probatoriu, acesta nu a fost just interpretat, întrucât la dosar există suficiente probe din care rezultă, în mod indubitabil, că inculpatul M.G. a săvârşit fapta de trafic de influenţă în formă continuată, sub forma uneia sau alteia din modalităţile alternative prevăzute de textul incriminator (două acte materiale) şi fapta de instigare la dare de mită.
Elementul material al infracţiunii de trafic de influenţă, potrivit dispoziţiilor art. 257 C. pen., constă în primirea sau pretinderea de bani sau alte foloase, ori în acceptarea de promisiuni sau daruri direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, săvârşită de către o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar cu scopul de a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu. A primi bani sau alte foloase înseamnă preluarea de către făptuitor (persoana care are influenţă sau a lăsat să se creadă că are influenţă) a unei sume de bani, a unui bun, etc.; a pretinde bani sau alte foloase înseamnă formularea de către făptuitor, în mod expres sau tacit, a cererii de a i se remite o sumă de bani ori a i se da un bun, etc., iar a accepta promisiuni sau daruri înseamnă a-şi manifesta acordul cu privire la promisiunile făcute sau darurile oferite, toate în scopul de a determina un funcţionar să facă ori să nu facă un act ce tine de resortul atribuţiilor sale de serviciu.
Ori, în speţă, din ansamblu probator administrat a rezultat că, în cursul anului 2005, martorul V.N., tatăl denunţătorului V.A., a apelat la inculpatul M.G., subcomisar în cadrul S.I.P.I Satu Mare pentru ca acesta să îl ajute ca denunţătorul să fie angajat la I.S.U. Satu Mare. La un moment dat, inculpatul M.G., cunoscându-l de mai multă vreme pe martorul S.G., i l-a prezentat pe denunţătorul V.A., întrucât dorea să se angajeze la I.S.U. Satu Mare (la vremea respectivă denunţătorul fiind militar la Unitatea de Genişti).
În mod corect instanţa de fond a dispus condamnarea inculpatului M.G. pentru infracţiunea de instigare la dare de mită, din materialul probator administrat în cauză rezultând fără dubii că în cursul lunii martie 2006, acesta l-a determinat pe martorul denunţător V.A. să-i dea martorului S.G. suma de 1.000 euro, pentru ca acesta să-l ajute să promoveze concursul organizat pentru ocuparea unui post în cadrul I.S.U. Satu Mare. Astfel, martorul V.A. a arătat, în declaraţia dată în cursul cercetării judecătoreşti (ce se coroborează cu declaraţia dată de martorul V.N., tatăl denunţătorului, precum şi cu discuţia telefonică interceptată autorizat din data de 26 ianuarie 2006) că auzise din diverse surse că pentru angajare ar fi nevoie să dea o anumită sumă de bani, lucru pe care l-a şi încercat cu martorul S.G. la acesta în birou, însă, martorul S.G. nu a luat plicul în care se găsea suma de 1000 euro, pe care denunţătorul o pregătise. De asemenea, denunţătorul a mai precizat că, anterior întâlnirii cu martorul S.G., i-a înmânat inculpatului M.G. plicul cu bani, însă acesta i l-a restituit, spunându-i că trebuie să îi dea banii martorului S.G.
În ceea ce priveşte actele materiale din conţinutul infracţiunii de trafic de influenţă constând în fapta inculpatului M.G. de a primi în cursul lunii ianuarie 2006 de la martorul F.E. suma de 1.000 euro pentru a interveni la C.M.J. Satu Mare, în vederea scutirii sau amânării satisfacerii stagiului militar obligatoriu a unui număr de 10 persoane de etnie rromă, Înalta Curte constată că, deşi inculpatul M.G. nu a recunoscut comiterea acestei fapte, precizând că discuţiile s-au purtat în glumă şi că de mai multe ori numitul F.E. i-a telefonat spunându-i că este dispus să dea mai multe sume de bani între 100 şi 200 euro, dar că de fiecare dată l-a sfătuit să nu umble cu „genul acesta de prostii", totuşi, din discuţia telefonică interceptată autorizat la 26 ianuarie 2006, ce se coroborează cu declaraţia de recunoaştere, dată de martorul F.E. în faţa instanţei în şedinţa publică din 26 noiembrie 2007, se desprinde exact contrariul, respectiv faptul că inculpatul a acceptat oferta de 1000 de euro pentru a interveni la C.M.J. Satu Mare, pentru ca cele 10 persoane să fie declarate inapte şi, pe cale de consecinţă, să nu fie încorporate. Prin urmare, se constată că este exclusă susţinerea inculpatului M.G. că discuţiile purtate cu învinuitul F.E. au avut tentă de glumă, cu atât mai mult cu cât acesta i-a cerut învinuitului să aducă lista cu cei 10 rromi şi a avansat diferite soluţii ce aveau ca finalitate fie amânarea, fie scutirea de la satisfacerea stagiului militar obligatoriu a acestora, infracţiunea de trafic de influentă consumându-se în modalitatea promisiunii şi respectiv a acceptării primirii sumei de 1000 de euro, oferta fiind făcută de numitul F.E., pentru scopul mai sus-menţionat.
De asemenea, şi în ceea ce priveşte fapta de trafic de influenţă săvârşită de inculpat în legătură cu situaţia militară a martorului S.l., Înalta Curte constată că aceasta s-a consumat sub forma acceptării promisiunii de remitere a sumei de 100 euro, făcută de învinuitul F.E. pentru ca inculpatul M.G. să intervină la C.M.J. Satu Mare, în scopul iniţial de se amâna data încorporării numitului S.l., iar ulterior de a nu mai fi încorporat, relevante în acest sens fiind, aşa cum corect a reţinut şi prima instanţă, discuţiile telefonice purtate între inculpat şi numitul F.E., interceptate autorizat din datele de 4 ianuarie, 5 ianuarie şi respectiv 6 ianuarie 2006. Prima instanţă, justificat a reţinut faptul că inculpatul nu a mai primit ulterior suma de bani promisă, întrucât martorul S.l., având o afecţiune medicală a coloanei vertebrale-scolioză, a fost declarat „inapt" din punct de vedere medical să satisfacă serviciul militar obligatoriu.
Prin urmare, din analiza coroborată a materialului probator administrat, rezultă în mod indubitabil că inculpatul M.G. se face vinovat de săvârşirea infracţiunilor pentru care a fost cercetat şi dedus judecăţii, respectiv infracţiunea de instigare la dare de mită-faptă săvârşită în cursul lunii martie 2006 asupra denunţătorului V.A., şi respectiv, infracţiunea de trafic de influenţă în formă continuată (cele 2 acte materiale mai sus menţionate), iar pe cale de consecinţă, Înalta Curte, în baza acestui text de lege, constată că se impune aplicarea unei pedepse corespunzătoare.
De altfel, Înalta Curte constată că infracţiunea de instigare la dare de mită săvârşită de inculpat în cursul lunii martie 2006, asupra martorului denunţător V.A. (pe care l-a determinat să-i de martorului S.G. suma de 100 de euro, pentru a fi ajutat să promoveze concursul din cadrul I.S.U Satu Mare) corect a fost reţinută de către prima instanţă ca fiind fapta prevăzută de art. 25 C. pen., raportat la art. 255 C. pen., art. 6 şi 7 alin. (2) şi art. 1 lit. a) şi c) din Legea nr. 78/2000, aplicând inculpatului o pedeapsă corespunzătoare acestei încadrări juridice şi, prin urmare nu se poate aprecia că aceeaşi faptă constituie, de asemenea, şi un al treilea act material în componenţa infracţiunii de trafic de influenţă, inculpatului neputându-i-se reţine în sarcină aceeaşi faptă cu două încadrări juridice distincte.
Potrivit dispoziţiilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama pericolul social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
În speţă, faţă de împrejurările concrete de comitere a faptelor precum şi faţă de urmările produse, Înalta Curte apreciază că faptele inculpatului prezintă grad ridicat de pericol social, afectând nivelul de încredere al societăţii în reprezentanţii organelor statului chemate tocmai să vegheze la respectarea prevederilor legale în vigoare, inculpatul M.G. având calitatea de comisar de poliţie în perioada 1 ianuarie 2006 - 1 noiembrie 2006 şi desfăşurând activităţi specifice muncii de protecţie internă în I.S.U. Satu Mare, conform atribuţiilor de serviciu stabilite în fişa postului.
În acelaşi timp însă, urmează a se reţine în favoarea inculpatului M.G. drept circumstanţe judiciare atenuante: conduita bună a acestuia anterior săvârşirii faptei şi lipsa antecedentelor penale, situaţie în care se constată că aplicarea unei pedepse în regim de privare de libertate, în cuantum de 2 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 C. pen., raportat la art. 6 şi 7 alin. (3) şi art. 1 lit. a) şi c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (2 acte materiale), este astfel, aptă să atingă scopul preventiv şi educativ al acesteia.
Totodată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va menţine pedeapsa aplicată inculpatului M.G. de instanţa de prim control judiciar pentru infracţiunea prevăzută de art. 25 C. pen., raportat la art. 255 C. pen., art. 6 şi 7 alin. (2) şi art. 1 lit. a) şi c) din Legea nr. 78/2000 (2 ani închisoare cu executare în regim privativ de libertate), pedeapsă ce urmează a se contopi, în baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., cu pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 C. pen., raportat la art. 6 şi 7 alin. (3) şi art. 1 lit. a) şi c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.
De asemenea, Înalta Curte urmează a aplica şi pedeapsa complementară constând în interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a teza a ll-a şi lit. b) C. pen., în condiţiile şi pe durata prevăzute de art. 71 C. pen., ţinând seama de natura şi gravitatea infracţiunii săvârşite, de împrejurările cauzei şi de persoana inculpatului.
Se vor menţine celelalte dispoziţii ale deciziei penale atacate.
Totodată, Înalta Curte constată că nu pot fi primite criticile recurentului inculpat, vizând achitarea sa pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la dare de mită şi, în subsidiar, reindividualizarea pedepsei aplicate, în sensul menţinerii modalităţii de executare a pedepsei stabilită de prima instanţă, în cazul în care instanţa de recurs va retine vinovăţia acestuia la săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 25 raportat la art. 255 C. pen., combinat cu art. 6 şi 7 alin. (3) şi art. 1 lit. a) şi c) din Legea nr. 78/2000, după cum nu pot fi reţinute ca fondate nici susţinerile recurentului inculpat, prin apărător, în sensul, că s-a procedat greşit de către instanţa de apel atunci când a schimbat modalitatea de executare a pedepsei aplicată, fără a o pune în discuţia părţilor. Astfel, se constată că prima instanţă în baza probatoriului administrat, în mod corect, a constatat că inculpatul se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de instigare la dare de mită, iar instanţa de prim control judiciar şi-a însuşit acest punct de vedere, iar la momentul când a verificat cauza prin prisma motivelor de apel (formulate atât de parchet cât şi de inculpat), dar şi din oficiu, în mod legal a constatat că este fondat numai apelul declarat de parchet şi că se impune modificarea modalităţii de executare a pedepsei stabilită de instanţa de fond, apreciind că astfel se poate atinge scopul prevăzut de dispoziţiile art. 52 C. pen. Prin urmare nu se poate considera că instanţa de prim control judiciar i-a agravat situaţia inculpatului în propria cale de atac câtă vreme apelul acestuia a fost corect respins, ca nefondat, fiind deci admis numai apelul declarat de D.N.A. – S.T. Oradea – B.T. Satu Mare.
Astfel, din probatoriul administrat (declaraţiile martorilor V.A. şi V.N. date în faza de urmărire penală, dar şi în faza cercetării judecătoreşti, ce se coroborează cu transcrierile interceptărilor telefonice autorizate) a rezultat în mod cert că inculpatul M.G. i-a spus denunţătorului să insiste pe lângă martorul S.G., comandant al I.S.U. Satu-Mare să primească plicul cu 1000 de euro, pentru a-i facilita angajarea acestuia în cadrul acestei instituţii.
Prin urmare, din probele existente la dosar se relevă, cu certitudine, astfel cum, justificat, a reţinut atât prima instanţă cât şi instanţa de prim control judiciar, că inculpatul a acţionat instigându-l pe denunţătorul V.A. să dea mită martorului S.G., în scopul mai sus precizat, fiind în mod corect înlăturate susţinerile inculpatului în sensul că suma de bani respectivă a fost primită în scopul organizării unei activităţi specifice S.I.P.I. Satu-Mare, mai precis pentru organizarea unor teste de fidelitate unor angajaţi din cadrul I.S.U. Satu-Mare, afirmaţii ce nu şi-au găsit niciun suport probator în dosar.
De asemenea, nici solicitarea de modificare a modalităţii de executare a pedepsei stabilită inculpatului, în sensul menţinerii dispoziţiilor art. 81 C. pen., aplicate de prima instanţă, nu poate fi reţinută, recursul declarat de acesta urmând a fi respins, ca nefondat, dat fiind cele anterior relevate.
Faţă de considerentele mai sus enunţate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a constata că recursul declarat de inculpatul M.G. împotriva deciziei penale nr. 66/ A din 24 iunie 2008 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, este nefondat, urmând a fi respins, ca atare, iar recursul formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. – S.T. Oradea, împotriva aceleiaşi decizii, privind pe inculpatul M.G. este întemeiat numai sub aspectul greşitei achitări a inculpatului, pentru infracţiunea prevăzută de art. 257 C. pen., raportat la art. 6 şi 7 alin. (3) şi art. 1 lit. a) şi c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi, potrivit dispoziţiilor art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., îl va admite ca atare, va casa Decizia penală sus-menţionată şi în parte sentinţa penală nr. 100 din 3 martie 2008 pronunţată de Tribunalul Satu Mare, va aplica o pedeapsă privativă de libertate, conform textelor de lege anterior enunţate şi va proceda conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. – S.T. Oradea împotriva deciziei penale nr. 66/ A din 24 iunie 2008 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Casează Decizia penală sus-menţionată şi sentinţa penală nr. 100 din 3 martie 2008 pronunţată de Tribunalul Satu Mare, sub aspectul greşitei achitări a inculpatului, pentru infracţiunea prevăzută de art. 257 C. pen., raportat la art. 6 şi 7 alin. (3) şi art. 1 lit. a) şi c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Rejudecând cauza în aceste limite:
În baza art. 257 C. pen., raportat la art. 6 şi 7 alin. (3) şi art. 1 lit. a) şi c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), condamnă pe inculpatul M.G., la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influentă.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., contopeşte pedeapsa de mai sus cu pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată aceluiaşi inculpat, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 25 C. pen., raportat la art. 255 C. pen., art. 6 şi 7 alin. (2) şi art. 1 lit. a) şi c) din Legea nr. 78/2000 şi dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.
Interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen., în condiţiile şi pe durata prevăzute de art. 71 C. pen.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei penale atacate.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.G. împotriva aceleiaşi decizii.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 noiembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3093/2008. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 3909/2008. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
