ICCJ. Decizia nr. 3987/2008. Penal. Abuz în serviciu contra intereselor persoanelor (art.246 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3987/2008
Dosar nr. 16070/55/2006
Şedinţa publică din 3 decembrie 2008
Asupra recursurilor de faţă.
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele.
Prin sentinţa penală nr. 119/ PI din 26 mai 2008 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în baza art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), a fost condamnat inculpatul P.V., pentru săvârşirea a două infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, la pedeapsa de câte 6 luni închisoare, pentru fiecare infracţiune.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele, în pedeapsa cea mai grea, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare.
În baza art. 81 şi 82 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei şi s-a stabilit un termen de încercare de 2 ani şi 6 luni.
S-a atras atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) şi art. 10 lit. d) C. proc. pen., s-a dispus achitarea aceluiaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246 şi art. 248 C. pen.
Au fost respinse pretenţiile civile formulate de părţile civile M.T., M.F., M.M.P. şi M.E.
S-a constatat că părţile vătămate R.l. şi Spitalul Clinic Municipal nu s-au constituit părţi civile.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad cu nr. 2249/P/2003 din 23 ianuarie 2006 şi înregistrat la Judecătoria Arad sub nr. 2151/2006 la data de 14 februarie 2006, a fost trimis în judecată inculpatul P.V. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), reţinându-se, în fapt, că prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 11 februarie 2003 a Judecătoriei Arad a fost încuviinţată executarea silită în dosarul execuţional nr. 28/2003 al Biroului Executorului judecătoresc P.V.
La data de 13 februarie 2003 în acelaşi dosar a fost emisă somaţia de executare silită, iar la data de 17 martie 2003 a fost emisă şi publicaţia de licitaţie nr. 1 pentru vânzarea cotei de 1/2 din imobilul situat în Arad, imobilul fiind bun comun al soţilor M.M.P. şi M.E.
Judecătoria Arad, prin sentinţa civilă nr. 1994 din 23 aprilie 2003, rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 671/R/2003 a Tribunalului Arad, a anulat formele de executare silită începute de inculpat, în calitate de executor judecătoresc, constatând nelegală vânzarea unei cote dintr-un imobil bun comun al soţilor pentru datoria doar a unuia dintre soţi.
Deşi a cunoscut conţinutul acestor hotărâri judecătoreşti, inculpatul a continuat executarea silită, care s-a finalizat cu vânzarea cotei de 1/2 din imobil prin licitaţie în favoarea licitatorului O.S.
Ulterior, prin sentinţa civilă nr. 4510 din 15 octombrie 2003, a Judecătoriei Arad a fost anulată vânzarea la licitaţie a cotei menţionate, dispunându-se şi întoarcerea executării prin stabilirea dreptului de proprietate comună a părţilor vătămate.
Prin sentinţa penală nr. 1078/2007 a Judecătoriei Arad s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei, privind pe inculpatul P.V., în favoarea Curţii de Apel Timişoara, având în vedere dispoziţiile Legii nr. 79/2007, prin care s-a stabilit competenţa de judecarea infracţiunilor săvârşite de executorii judecătoreşti în favoarea curţilor de apel.
Prin rechizitorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad nr. 139/P/2005 din data de 28 martie 2007, înregistrat la Judecătoria Arad sub nr. 3778/55/2008 la data de 04 aprilie 2007, a fost trimis în judecată acelaşi inculpat, pentru săvârşirea a două infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi a unei infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 248 C. pen., reţinându-se că, potrivit sentinţei penale nr. 329/2004, la cererea creditorului L.R., inculpatul, în calitate de executor judecătoresc, a început executarea silită împotriva debitorului R.l.L.
1. Astfel, la data de 19 mai 2004, inculpatul a instituit sechestru asigurător şi ulterior a vândut prin licitaţie publică autoturismul marca Mercedes, deşi cunoştea că acestea nu este proprietatea debitorului, ci a tatălui acestuia R.l.
Prin sentinţa civilă nr. 6518 din 08 decembrie 2004 pronunţată de Judecătoria Arad a fost admisă contestaţia la executare formulată de partea vătămată R.l. şi pe cale de consecinţă au fost anulate toate formele de executare.
2. La cererea creditoarei SC Z. SRL Arad, inculpatul a început executarea silită împotriva debitorilor M.T. şi M.F. pentru recuperarea creanţei de 250.000.000 lei, stabilită conform sentinţei civile nr. 1654/2001 a Judecătoriei Arad, fiind formate dosarele execuţionale nr. 177/2002 şi 368/2002.
Fără să ceară instanţei încuviinţarea executării silite în dosarul execuţional nr. 177/2002, inculpatul a început executarea silită asupra imobilului debitorilor situat în Arad, care s-a finalizat prin vânzarea şi adjudecarea de către B.M., la data de 11 februarie 2003, deşi la această dată şi înainte de începerea licitaţiei debitorii s-au prezentat şi au predat inculpatului recipisa de pentru achitarea sumei de 240.000.000 şi au arătat că vor să achite şi diferenţa de sumă.
3. În dosarul execuţional nr. 517/2003 înregistrat la Biroul Executorului Judecătoresc P.V., la cererea creditorului SC O. SA a început executarea silită mobiliară împotriva debitoarei SC D. SRL. Prin încheierea din data de 14 noiembrie 2003 a fost încuviinţată executarea silită asupra bunurilor mobile, iar prin încheierea din data de 17 noiembrie 2003 a Judecătoriei Arad s-a dispus aplicarea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile ale debitoarei, constând în stocător oxigen lichid şi vaporizator aflate în incinta Spitalului Clinic municipal Arad.
Contrar dispoziţiei instanţei, inculpatul a aplicat sechestru asigurător nu doar asupra instalaţiei de stocare şi livrare a oxigenului lichid, ci şi asupra platformei /fundaţie de beton, proprietatea Spitalului Municipal Arad pe care era amplasată instalaţia.
Prin sentinţa civilă nr. 6091/2003, pronunţată de Judecătoria Arad a fost admisă cererea de ordonanţă preşedinţială formulată de debitoarea SC D. SRL şi dispusă suspendarea executării silite până la soluţionarea contestaţiei la executare, iar prin sentinţa civilă nr. 226/2004 a fost admisă contestaţia la executare formulată de debitoare şi anulate formele de executare silită din dosarul execuţional,
Cu toate că hotărârile instanţei au fost cunoscute, inculpatul a continuat executarea asupra bunului imobil constând în platforma, fundaţie de beton proprietatea Spitalului Clinic-Municipal, astfel că, la data de 02 noiembrie 2004, a fost întocmit procesul verbal de licitaţie a platformei în favoarea adjudecatarului SC L.G. România SRL.
Prin sentinţa penală nr. 910/2007, Judecătoria Arad a declinat competenţa în favoarea Curţii de Apel Timişoara, ca instanţă competentă să judece infracţiunile comise de executorii judecătoreşti, conform prevederilor art. 281 C. proc. pen., cauza fiind înregistrată la această instanţă sub nr. 3778/55/2007 la data de 08 mai 2007.
La data de 24 aprilie 2007, dosarul cu nr. 3778/55/2007, a fost conexat cu dosarul nr. 16070/55/2006 al Curţii de Apel Timişoara pentru o mai bună înfăptuire a justiţiei, având în vedere legătura dintre faptele descrise în cele două rechizitorii.
Analizând actele de la dosar, precum şi declaraţiile inculpatului, ale părţilor vătămate M.T. şi declaraţiile martorilor C.G.D., S.M., C.V., O.S.A., instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt:
1. Prin sentinţa civilă nr. 9004/2002 pronunţată de Judecătoria Arad, partea vătămată M.M.P. a fost obligat să plătească reclamantei SC E. SRL Arad suma de 138.722.450 lei.
În vederea recuperării debitului stabilit prin hotărârea judecătorească, creditoarea SC E. SRL s-a adresat inculpatului P.V., în calitate de executor judecătoresc, astfel că s-au început formele de executare silită în dosarul execuţional nr. 28/2003 prin vânzare la licitaţie a cotei de 1/2 din imobilul situat în Arad, deşi imobilul era bun comun al soţilor M.M.P. şi M.E., iar debitor al obligaţiei de plată era doar M.M.P.
Cu toate că inculpatul a cunoscut conţinutul hotărârii instanţei, a continuat executarea silită asupra imobilului, întocmind publicaţii de licitaţie şi organizând licitaţiile corespunzătoare, iar la cea de-a patra licitaţie, în data de 11 septembrie 2003, a vândut imobilul în cotă de 1/2 licitantului O.S., întocmind şi actul de adjudecare care a fost înscris în C.F. nr. 22687 Arad.
Ulterior, constatându-se că executarea a fost continuată nelegal, prin sentinţa civilă nr. 4510 din 15 octombrie 2003, a Judecătoriei Arad, a fost anulată vânzarea la licitaţie publică şi actul de adjudecare şi s-a dispus întoarcerea executării silite prin restabilirea dreptului de proprietate comună a părţilor vătămate asupra întregului imobil.
Fiind audiat, inculpatul nu a recunoscut fapta, arătând că la data de 09 septembrie 2003, când a avut loc licitaţia, s-a prezentat o doamnă care susţinea că este avocată, dar fără a prezenta o legitimaţie în acest sens, şi care a prezentat o minută a unei hotărâri judecătoreşti prin care se dispusese suspendarea executării, dar nu a luat-o în considerare, deoarece nu era ştampilată şi nici autentificată. De asemenea, a mai arătat că, în aceiaşi zi, s-a prezentat din partea creditoarei avocata C.V., care i-a prezentat o hotărâre judecătorească din care rezulta că se respinsese o contestaţie la executare în acelaşi dosar execuţional şi cu privire la acelaşi imobil.
Instanţa de fond a apreciat că nu pot fi reţinute susţinerile inculpatului, având în vedere probele administrate, din care rezultă modul abuziv şi nelegal în care a procedat acesta încă de la primele acte de executare. S-a reţinut că, deşi debitorul obligaţiei de plată, potrivit sentinţei civile nr. 9004/2002 a Judecătoriei Arad, care urma să fie pusă în executare, era doar partea vătămată M.M.P., inculpatul a început executarea silită asupra unui imobil care era bun comun al soţilor M.M.P. şi soţia M.E., proprietatea acestora fiind în devălmăşie şi nu în cote părţi.
S-a mai reţinut că, deşi din extrasul de C.F. nr. 2268 Arad rezulta cu claritate această împrejurare, totuşi inculpatul a început executarea silită asupra unei cote de 1/2 din imobil, stabilită de el în mod nelegal că ar aparţine debitorului asupra imobilului, cu toate că acesta cunoştea că nu a avut loc o partajare a bunului.
Ulterior, începerii executării silite, debitorul a formulat o contestaţie la executare, care a fost admisă de către Judecătoria Arad, prin sentinţa civilă nr. 1194/2003 şi prin care s-au anulat formele de executare din dosarul execuţional nr. 28/2003.
Această hotărâre a fost definitivă, conform prevăzută art. 402 alin. (2) C. proc. civ., la data de 23 aprilie 2003, când a fost pronunţată, astfel că inculpatul avea obligaţia de a o respecta şi de a nu mai continua executarea, chiar dacă această hotărâre nu fost irevocabilă şi nu s-a dispus suspendarea executării silite, având în vedere şi prevăzută art. 300 C. proc. civ., potrivit cărora recursul suspendă executarea silită numai în cauzele privitoare la strămutarea de hotare, desfiinţarea de construcţii, plantaţii sau a oricăror lucrări având o aşezare fixă, precum şi în cazurile prevăzute de lege.
S-a reţinut că toate aceste prevederi legale trebuiau cunoscute de către inculpat, având în vedere natura profesiei, vechimea şi experienţa sa în domeniul executărilor silite, iar acesta nu se poate apăra că nu a cunoscut conţinutul sentinţei civile nr. 1194/2003, întrucât în procesul verbal de licitaţie imobiliară din data de 31 iulie 2003 consemnează că ia dosar există această sentinţă civilă, împotriva căreia s-a declarat recurs, cu termen de judecată la data de 09 septembrie 2003.
De asemenea, s-a mai reţinut că reaua - credinţă a inculpatului mai rezultă şi din împrejurarea că deşi cunoştea că recursul împotriva sentinţei prin care s-a dispus anularea formelor de executare se judecă la data de 09 septembrie 2003, fără a se mai informa oficial, procedează, în data de 11 septembrie 2003, la vânzarea prin licitaţie a imobilului.
Analizând conţinutul procesului - verbal din data de 11 septembrie 2003, instanţa de fond a constatat că inculpatul totuşi a cunoscut soluţia pronunţată de Tribunalul Arad, în recursul promovat împotriva sentinţei prin care s-au anulat formele de executare silită, întrucât a făcut menţiunea că la începutul licitaţiei s-a adus la cunoştinţa licitanţilor că la dosar s-a depus copia minutei deciziei civile nr. 671/R/2003 a Tribunalului Arad, precum şi copia minutei deciziei civile nr. 684/R/2003, astfel că nu poate fi reţinută apărarea inculpatului că nu a considerat veridică minuta prezentată de o doamnă care susţinea că este avocată, pe motiv că aceasta nu a prezentat o ştampilă şi nu era autentificată.
S-a mai reţinut că, prin Decizia civilă nr. 684/R/2003 a Tribunalului Arad s-a dispus respingerea cererii de ordonanţă preşedinţială, pentru suspendarea executării silite ce face obiectul dosarului execuţional nr. 28/2003 al Biroului Executorului Judecătoresc P.V., ca rămasă fără obiect, tocmai pentru motivul că la acelaşi termen de judecată a fost soluţionat recursul privind sentinţa civilă nr. 1994/2003, prin care s-au anulat formele de executare silită în acelaşi dosar.
2. Cu privire la fapta săvârşită în dauna părţii vătămate R.l., instanţa de fond a reţinut că, prin sentinţa penală nr. 329 din 16 februarie 2004 a Judecătoriei Arad, debitorul R.l. a fost obligat la plata sumei de 25.000.000 lei către partea civilă L.R.
La cererea părţii civile-creditoare, inculpatul, în calitate de executor judecătoresc, a început executarea silită împotriva debitorului pentru recuperarea creanţei, fiind format dosarul execuţional nr. 133/2004.
Astfel, la data de 19 mai 2004, a instituit sechestrul asigurător asupra autoturismului marca Mercedes, despre care cunoştea că nu aparţine debitorului.
În momentul în care inculpatul s-a deplasat la domiciliul debitorului, pentru identificarea unor bunuri care urmau să fie vândute la licitaţie, acesta i-a pus în vedere inculpatului că autoturismul nu îi aparţine, aspect consemnat şi în procesul-verbal încheiat la data de 19 mai 2004.
Deşi inculpatul avea posibilitatea să verifice susţinerile debitorului cu privire la proprietatea autoturismului, solicitând relaţii de la poliţia rutieră, pentru a stabili cu certitudine cine este proprietarul acestuia, acesta nu a făcut cercetări în acest sens şi la data 05 august 2004 a vândut autoturismul licitatoarei M.E.
În urma demersurilor efectuate de proprietarul autoturismului, partea vătămată R.l., a fost admisă contestaţia la executare şi anulate toate formele de executare.
Inculpatul nu a recunoscut nici această faptă şi fiind audiat a declarat că a avut reprezentarea că autoturismul era al debitorului, întrucât susţinea că îi aparţine şi deşi a cerut acestuia să prezinte actele de proprietate, debitorul i-a spus că nu le are la el.
Instanţa de fond a apreciat că susţinerea inculpatului nu poate fi reţinută, având în vedere procesul - verbal încheiat la data de 19 mai 2004 de către inculpat, în care se consemnează susţinerea debitorului că autoturismul nu-i aparţine şi că este al tatălui său, astfel că el avea obligaţia să facă cercetări pentru a stabili cine este proprietarul autoturismului, având în vedere regimul special al acestor bunuri mobile, ele fiind în evidenţa strictă a poliţiei care are obligaţia de a da relaţii, la cererea executorilor, cu privire la persoana pe numele căruia sunt înmatriculate.
3. Referitor la fapta săvârşită în dauna părţilor vătămate M.T. şi M.F., s-a reţinut că prin sentinţa civilă nr. 1654/2001 a Judecătoriei Arad părţile vătămate M.T. şi M.F. au fost obligaţi la plata sumei de 250.000.000 lei, în favoarea creditoarei SC Z. SRL Arad. Sentinţa a fost pusă în executare constituindu-se dosarele execuţionale nr. 177/2002 şi 368/2002 ale Biroului Executorului judecătoresc P.V.P.
La cererea creditoarei, inculpatul a început executarea silită asupra imobilului situat în Arad, proprietatea debitorilor, întocmind astfel somaţii şi publicaţii de licitaţie, executarea fiind finalizată la data de 11 februarie 2003, când imobilul a fost vândut prin licitaţie în favoarea licitatoarei B.M.
Examinând actele de la dosar, instanţa de fond a apreciat că nu se poate reţine că inculpatul nu a respectat procedura de executare silită prevăzută de codul de procedură civilă sau că au fost vătămate interesele legale ale părţilor vătămate M.T. şi M.F., cu prilejul executării silite asupra imobilului părţilor acestora.
S-a reţinut că părţile vătămate erau debitorii creditoarei SC Z. SRL Arad, potrivit titlului executoriu pus în executare. Chiar dacă aceştia s-au prezentat, în data de 11 februarie 2003, cu suma de 240.000.000 lei, pentru a o preda creditorului, aceasta nu era suficientă pentru acoperirea debitului, care între timp se majorase cu dobânzile şi cheltuielile de executare, ajungând la suma totală de 321.716.097 lei, conform procesului - verbal încheiat la data organizării licitaţiei.
Pentru recuperarea debitului s-au întocmit două dosare execuţionale, însă numai pentru dosarul cu nr. 368/2002 s-a solicitat, de la judecătorie, încheiere de încuviinţare a executării silite. S-a constatat că lipsa unei asemenea încheieri a fost cenzurată de instanţa de judecată, respectiv Judecătoria Arad care, prin sentinţa nr. 1679/2003, a respins contestaţia la executare formulată de debitori, considerând că executarea silită s-a derulat cu respectarea prevederilor legale şi în dosarul execuţional cu nr. 177/2002.
De asemenea, ulterior, debitorii mai formulează o contestaţie la executare care, de asemenea, este respinsă prin sentinţa civilă nr. 289/2005 a Judecătoriei Arad, fapt ce demonstrează că lipsa încheierii de executare nu constituia un impediment la continuarea executării silite. S-a mai reţinut că, potrivit noilor modificări a Codului de procedură civilă, în prezent nu mai este necesară încuviinţarea executării silite de către instanţa de judecată (art. 3731 C. proc. civ.).
4. Referitor la fapta prevăzută la punctul 3 din rechizitoriul nr. 139/P/2005, instanţa de fond a reţinut, de asemenea, că inculpatul nu a încălcat prevederile legale care reglementează executarea silită prevăzute de Codul de procedură civilă.
Astfel, din actele de la dosar s-a reţinut că, în vederea recuperării creanţei debitoarei, inculpatul, având calitatea de executor judecătoresc, în dosarul execuţional nr. 517/2003, a instituit sechestru asupra unei instalaţii de stocare şi livrare a oxigenului lichid (compusă din stocător şi vaporizator) şi asupra unei fundaţii de beton.
SC D. SRL Oradea a formulat contestaţie la executare împotriva actelor de executare începute de inculpat şi prin sentinţa civilă nr. 226 din 15 ianuarie 2004 Judecătoria Arad a admis-o şi a anulat formele de executare în dosarul execuţional mai sus menţionat.
S-a reţinut că, din motivarea acestei sentinţe rezultă că ceea ce s-a contestat sunt doar stocătorul de oxigen şi vaporizatorul, bunuri care se aflau în incinta Spitalului municipal Arad.
SC D. SRL Oradea a formulat ulterior o nouă contestaţie la executare, cu referire la sechestrarea fundaţiei de beton, care este respinsă prin sentinţa civilă nr. 2140 din 22 aprilie 2004, de către Judecătoria Arad.
După rămânerea definitivă a acestei hotărâri, inculpatul a organizat o nouă licitaţie şi la data de 02 noiembrie 2004 a vândut şi adjudecat acest bun în favoarea SC L.G. România SRL.
Instanţa de fond a reţinut că ceea ce s-a urmărit şi s-a executat a fost o fundaţie de beton şi nu platformă de beton, cum susţinea debitoarea şi care, potrivit instanţei civile, nu era proprietatea debitoarei.
Prin urmare, în condiţiile în care instanţa de judecată a respins contestaţia la executare a debitoarei, instanţa de fond a apreciat că nu mai exista nici un impediment pentru a proceda la vânzarea fundaţiei de beton, astfel că inculpatul era chiar obligat în virtutea sarcinilor sale de serviciu să depună toate diligentele pentru recuperarea creanţei creditoarei.
Astfel, cu privire la ultimele două fapte, descrise în rechizitorul cu nr. 139/P/2005, instanţa de fond a constatat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzută de art. 246 şi 248 C. pen., lipsind latura obiectivă.
Cât priveşte faptele săvârşite în dauna părţilor vătămate R.l., M.M.P. şi M.E., instanţa de fond a reţinut vinovăţia inculpatului, dispunând condamnarea acestuia, pentru două infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
La individualizarea pedepselor, instanţa de fond a avut în vedere criteriile generale de idividualizare a pedepselor, prevăzută de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv pericolul social al infracţiunilor, circumstanţele reale şi personale ale inculpatului, care nu a recunoscut faptele şi nu este cunoscut cu antecedente penale.
Referitor la latura civilă a cauzei, instanţa de fond a constatat că părţile civile M.M.P. şi M.E. s-au constituit părţi civile cu suma de 70.000 lei cu titlu de daune morale şi materiale suferite ca urmare a săvârşirii de către inculpat a faptei, care a avut ca şi consecinţă vânzarea la licitaţie a locuinţei acestora.
S-a apreciat că cererea este nefondată, întrucât părţile civile şi-au recuperat imobilul prin admiterea contestaţiei la executare şi prin întoarcerea executării, în sensul repunerii părţilor în situaţia anterioară, iar în ceea ce priveşte alte cheltuieli efectuate de părţile civile, pentru a reintra în drepturile pierdute asupra imobilului, s-a constatat că nu sunt dovedite, nefiind dovedit nici un eventual prejudiciu moral pe care aceştia l-ar fi suferit.
Referitor la părţile vătămate M.T. şi M.F., s-a constatat că acestea s-au constituit părţi civile cu suma de 600.000 lei daune materiale şi la plata sumei de 100.000 lei daune morale, iar ulterior şi-au precizat cererea solicitând obligarea inculpatului la plata sumei de 600 000 lei daune morale şi întoarcerea executării silite, cu consecinţa înscrierii în C.F. a dreptului de proprietate asupra imobilului care a fost vândut prin licitaţie sau, în subsidiar, obligarea inculpatului la plata diferenţei dintre valoarea reală de circulaţie a imobilului şi preţul stabilit de inculpat în dosarul execuţional, în cuantum de 1.000.000 lei.
Instanţa de fond a apreciat că cererea acestora este nefondată, întrucât părţile civile au fost debitori, potrivit titlului executor pus în executare, astfel că inculpatul, în calitate de executor judecătoresc, a procedat la executarea silită asupra imobilului proprietatea acestora, conform prevederilor legale în materie.
Cu privire la părţile vătămate R.l. şi Spitalul municipal Arad, s-a reţinut că acestea nu s-au constituit părţi civile în cauză.
Împotriva hotărârii instanţei de fond, în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, inculpatul P.V.P. şi părţile civile M.T., M.F., M.M. şi M.E.
Prin motivele de recurs formulate, parchetul a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., criticând greşita achitare a inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), comisă în dauna recurentelor părţi civile M.T. şi M.F.
Astfel, s-a învederat că instanţa de fond a apreciat greşit că lipsa încheierii de încuviinţare a executării silite, nu constituia un impediment la continuarea executării, iar faţă de împrejurarea că recurentele părţi civile consemnaseră la C.E.C. suma datorată, rămânând de achitat suma de 10 milioane rol şi penalităţile de întârziere, recurentul intimat inculpat avea obligaţia de a pune în vedere recurentelor părţi civile prevederile art. 3714 C. proc. civ. şi de a acorda termen pentru ca aceştia să contacteze creditorul în vederea eşalonării restului de plată.
Recurentele părţi civile M.T. şi M.F. au solicitat condamnarea inculpatului pentru săvârşirea, în dauna acestora, a infracţiunilor prevăzute de art. 246 şi art. 248 C. pen. şi admiterea în totalitate a cererilor pe latura civilă a cauzei, anularea actelor de executare silită din dosarele execuţionale nr. 177/2002 şi 368/2002 şi întoarcerea executării silite.
Recurentul inculpat, prin motivele de recurs formulate, a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 1 şi 18 C. proc. pen., solicitând, în principal, casarea cu trimitere spre rejudecare, întrucât sesizarea instanţei de fond a fost făcută de către un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, care nu avea competenţa de a sesiza această instanţă.
În subsidiar, inculpatul a solicitat să fie achitat şi pentru celelalte fapte, în baza în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., întrucât, pe de o parte, lipseşte rezultatul cerut de textul legal pentru ca faptele să fie considerate infracţiune, întrucât părţile nu au fost prejudiciate, iar pe de altă parte lipseşte forma de vinovăţie prevăzută de lege, faptele fiind săvârşite din culpă.
Părţile civile M.M.P. şi M.E. nu au transmis la dosarul cauzei motivele de recurs şi nici nu s-au prezentat la instanţă, pentru a-şi susţine recursurile declarate.
Verificând hotărârea instanţei de fond, prin prisma motivelor de recurs invocate şi din oficiu, sub toate aspectele, în conformitate cu dispoziţiile art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate.
Criticile referitoare la greşita achitare a recurentului inculpat, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), în dauna recurentelor părţi civile M.T. şi M.F., sunt neîntemeiate.
Instanţa de fond a apreciat corect că lipsa încheierii de încuviinţare a executării silite, în dosarul execuţional nr. 177/2002 al Biroului executorului judecătoresc P.V., nu a produs o vătămare a interesele legale ale recurentelor părţi civile M.T. şi M.F., cu prilejul executării silite asupra imobilului acestora.
În acest sens, este de menţionat că recurentele părţi civile aveau calitatea de debitori, conform titlului executor reprezentat de sentinţa civilă nr. 1654/2001 a Judecătoriei Arad, rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 953/2002 a Curţii de Apel Timişoara, pentru recuperarea sumei înscrise în titlu s-a format dosarul nr. 177/2002 al Biroului executorului judecătoresc P.V., iar pentru actualizarea creanţei şi a cheltuielilor de executare s-a format dosarul nr. 368/2002, care a fost conexat la primul dosar şi pentru care s-a solicitat şi obţinut de la instanţă încheierea de încuviinţare a executării silite.
Prin sentinţa civilă nr. 1679 din 9 aprilie 2003 pronunţată de Judecătoria Arad, definitivă prin Decizia nr. 1/ R din 12 ianuarie 2004 pronunţată de Tribunalul Arad, secţia civilă, prin care s-a respins contestaţia la executare în dosarul nr. 177/2002 al Biroului executorului judecătoresc P.V., instanţa civilă a stabilit că vânzarea la licitaţie s-a desfăşurat în condiţii de legalitate, vânzarea neputând fi oprită, nefiind întrunite condiţiile prevăzute de art. 3715 alin. (1) lit. a) C. proc. civ. şi nici cele prevăzute de ari. 523 alin. (1) C. proc. civ.
Înalta Curte nu poate reţine susţinerea parchetului, în sensul că recurentul inculpat avea obligaţia de a pune în vedere recurentelor părţi civile prevederile art. 3714 C. proc. civ. şi de a acorda termen, pentru ca aceştia să contacteze creditorul în vederea eşalonării restului de plată.
Prevederile legale menţionate dau posibilitatea debitorului şi creditorului ca, de comun acord, în cursul executării silite, să eşaloneze plata debitului, însă aceste dispoziţii nu cuprind o normă imperativă a cărei nerespectare să fie imputabilă executorului judecătoresc.
De altfel, în procesul - verbal din 11 februarie 2007, încheiat cu ocazia vânzării la licitaţie publică a imobilului proprietatea părţilor civile M.T. şi M.F., s-a consemnat că aceştia au solicitat acordarea unui termen de 2 zile, pentru a depune restul sumei, însă creditorul nu a fost de acord.
Înalta Curte constată că este neîntemeiată critica recurentului inculpat, invocată în faţa instanţei de fond şi reiterată prin motivele de recurs, potrivit căreia instanţa de fond ar fi fost sesizată nelegal, întrucât rechizitoriul a fost întocmit de un procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad, care nu putea investi legal curtea de apel.
Astfel, în mod corect, prin încheierea din 24 septembrie 2007, dispusă în dosarul de fond, s-a respins excepţia invocată în acest sens de inculpat, în considerentele încheierii reţinându-se că nu mai este necesară refacerea urmării penale de un alt procuror, ca urmare a modificării art. 28 1 C. proc. pen., conform Legii nr. 79/2007, întrucât actul normativ menţionat nu cuprinde norme tranzitorii, sesizarea instanţei de fond nefăcându-se de către procuror, ci prin declinare de competenţă, conform sentinţelor penale nr. 1078 din 8 mai 2007 şi 910 din 17 aprilie 2007 pronunţate de Judecătoria Arad.
Criticile formulate de recurentul inculpat cu privire la greşita sa condamnare, pentru faptele săvârşite în dauna părţilor civile R.l., M.M.P. şi M.E., sunt neîntemeiate, solicitarea acestuia de a fi achitat, neputând fi admisă.
Având în vedere că recurentul inculpat a pus în vânzare un imobil, bun comun al soţilor M.M.P. şi soţia M.E., asupra căruia nu a fost stabilită cota indiviză pentru fiecare proprietar, deşi debitorul obligaţiei de plată era doar partea vătămată M.M.P., cunoscând că există o hotărâre judecătorească definitivă prin care au fost anulate formele de executare silită şi a vândut la licitaţie un bun care ştia că nu aparţine debitorului R.l.L., ci unei terţe persoane, respectiv părţii vătămate R.l., faptele acestuia întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Susţinerile recurentului inculpat, în sensul că lipseşte rezultatul cerut de textul legal, pentru ca faptele să fie considerate infracţiuni, sunt neîntemeiate, întrucât faptele acestuia au produs o vătămare a dreptului de proprietate al părţilor civile M.M.P., M.E. şi R.l. asupra bunurilor acestora, care au fost vândute la licitaţie în mod ilegal.
De asemenea, nu poate fi reţinută nici apărarea recurentului inculpat, în sensul că lipseşte forma de vinovăţie prevăzută de lege pentru infracţiunea prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), având în vedere că, în raport de obligaţiile ce-i incumbau, conform statutului său profesional, şi de vechimea acestuia în domeniu, se poate concluziona că recurentul inculpat a acţionat cel puţin cu intenţie indirectă, faptele fiind săvârşite astfel cu forma de vinovăţie prevăzută de lege.
Cu privire la recursurile declarate de părţile civile M.M.P. şi M.E., Înalta Curte constată, de asemenea, că sunt nefondate, având în vedere că, aşa cum a stabilit şi instanţa de fond, recurenţii nu au făcut dovada suportării vreunui prejudiciu material şi nici nu au invocat un eventual prejudiciu moral, cauzat de fapta săvârşită de recurentul inculpat.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, inculpatul P.V.P. şi părţile civile M.T., M.F., M.M. şi M.E. împotriva sentinţei penale nr. 119/ PI din 26 mai 2008 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului parchetului, rămân în sarcina statului, iar conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, inculpatul P.V.P. şi părţile civile M.T., M.F., M.M. şi M.E. împotriva sentinţei penale nr. 119/ PI din 26 mai 2008 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara rămân în sarcina statului.
Obligă recurentul inculpat şi recurentele părţi civile la plata sumei de câte 150 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 3 decembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3909/2008. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 4194/2008. Penal → |
|---|
