ICCJ. Decizia nr. 593/2008. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 593/2008
Dosar nr. 127/45/2006
Şedinţa publică din 19 februarie 2008
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 67 din 8 noiembrie 2007, Curtea de Apel Iaşi, secţia penală, în temeiul dispoziţiilor art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul D.M.G. împotriva rezoluţiei procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi nr. 154/P/2006 din 26 octombrie 2006, pe care a menţinut-o.
În temeiul dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat petiţionarul la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 40 lei.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond, analizând lucrările dosarului a constatat că, prin rezoluţia procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi nr. 154/P/2006 din 26 octombrie 2006, s-a dispus, în temeiul dispoziţiilor art. 228 C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de intimaţii I.V. şi M.V. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de dispoziţiile art. 250 alin. (1) şi (2) C. pen.; pentru a da această soluţie prin rezoluţia Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi s-a constatat că din cercetările efectuate în legătură cu faptele reclamate de către petiţionar, pretinse a fi fost săvârşite de către intimaţi, nu au rezultat indicii care să determine concluzia că aceştia au săvârşit, cu vinovăţie infracţiunea prevăzută de art. 250 alin. (1) şi (2) C. pen.
În susţinerea soluţiei de netrimitere în judecată s-a reţinut că la data de 17 iulie 2007 petiţionarul a formulat plângere împotriva intimaţilor, arătând că la data de 13 iulie 2006, în timp ce se afla în sediul Secţiei IV Poliţie, a fost agresat şi ameninţat de către intimaţi (lucrători de poliţie).
Pe parcursul cercetării penale desfăşurate în cauză, petiţionarul a solicitat audierea unor persoane şi efectuarea testului poligraf, cererea de probe fiind respinsă prin rezoluţie, împotriva căreia petiţionarul nu a formulat plângere.
Din administrarea probelor cu declaraţiile intimaţilor, a martorei M.L. şi a petiţionarului s-a concluzionat în sensul că faptele reclamate nu se confirmă, starea de fapt reală fiind diferită de cea prezentată de petiţionar, în sensul că acesta, prezent fiind în sediul secţiei de poliţie, în urma unui conflict verbal cu martora M.L., a adresat injurii martorei şi lucrătorilor de poliţie, M.V. şi I.V., care au încercat să îl liniştească pe numitul D.M.G., care în final a părăsit clădirea. S-a reţinut, totodată, că atitudinea recalcitrantă a petiţionarului a debutat în momentul în care acesta fost nemulţumit de declaraţia dată de martora M.L., în legătură cu o cauză diferită, în care era implicat şi petiţionarul.
Concluzionând, procurorul ce a instrumentat cauza, a menţionat că în baza probelor administrate, faptul imputat nu poate fi reţinut în sarcina intimaţilor.
Instanţa de fond, analizând lucrările dosarului, a constatat că rezoluţia cuprinzând soluţia de netrimitere în judecată este legală şi temeinică, bazându-se pe probele administrate în cursul cercetării penale derulate în cauză, din care a rezultat neîntrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii de purtare abuzivă, reclamată de petiţionar.
Relativ la solicitarea de probe respinsă prin rezoluţie motivată, s-a reţinut că în mod corect şi întemeiat s-a apreciat asupra utilităţii şi concludenţei probelor, în condiţiile în care martorii solicitaţi a fi audiaţi (cu excepţia numitei M.L.) nu au fost identificaţi de petiţionar, iar efectuarea testului poligraf nu era pertinentă în cauză.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs, în termen legal, petiţionarul, invocând cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., arătând că atât judecătorul cât şi procurorul ce a instrumentat cauza au comis grave erori de fapt, concluzionând că faptele reclamate nu au fost săvârşite de intimaţi.
A mai arătat petiţionarul că procurorul a acţionat cu rea credinţă, protejând lucrătorii de poliţie şi refuzând să administreze probele solicitate, respectiv înscrisuri, aflate în posesia secţiei de poliţie, martori şi efectuarea testului poligraf.
Înalta Curte, examinând recursul prin prisma motivelor invocate cât şi sub toate aspectele, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., constată că recursul formulat de petiţionar este nefondat, urmând a fi respins pentru motivele ce se vor indica în continuare:
Referitor la cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., se constată că argumentele invocate de petiţionar sunt nefondate, deoarece, în mod corect, instanţa de fond a analizat materialul probator administrat în cursul cercetării penale şi în etapa cercetării judecătoreşti şi a concluzionat în sensul neîntrunirii elementelor constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 250 alin. (1) şi (2) C. pen.
Se impune, totodată, a se observa, că probele administrate de organele de urmărire penală au condus în mod indubitabil la concluzia inexistenţei faptei reclamate de către petiţionar.
În legătură cu respingerea cererii de probatorii formulată de petiţionar, aceasta s-a dispus în mod legal, motivat, astfel după cum a reţinut şi prima instanţă, probele administrate coroborându-se şi conducând la aflarea adevărului în cauză, organul de cercetare penală şi procurorul îndeplinindu-şi, sub acest aspect, obligaţia impusă de art. 62 C. proc. pen.
Faţă de considerentele anterior expuse, se reţine că prin hotărârea recurată în mod just s-a dispus respingerea plângerii petiţionarului şi menţinerea rezoluţiei nr. 154/P/2006 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, materialul probator nefurnizând indicii privitoare la săvârşirea faptei reclamate de către intimaţi.
Aşa fiind, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins, ca nefondat, recursul declarat de petiţionar.
În temeiul dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat recurentul petiţionar la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul D.M.G. împotriva sentinţei penale nr. 67 din 8 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 februarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 590/2008. Penal | ICCJ. Decizia nr. 596/2008. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
