ICCJ. Decizia nr. 834/2008. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 834/2008
Dosar nr. 999/32/2007
Şedinţa publică din 6 martie 2008
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 88 din 29 octombrie 2007, Curtea de Apel Bacău, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul S.D. împotriva rezoluţiei nr. 211/ P din 03 iulie 2007 dată de procurorul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău şi confirmată de procurorul general al aceluiaşi parchet prin ordonanţa nr. 563/II/2 din 15 august 2007.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că, în luna mai 2003, petentul a formulat plângere penală împotriva notarului public I.Ş. şi a soţiei acestuia, I.D., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune în convenţii, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals şi evaziune fiscală.
Petentul a arătat că, profitând de relaţia de prietenie dintre ei, cei doi făptuitori l-au îndemnat să scrie contracte de împrumut sub semnătură privată, prin care aceştia îl împrumutau pe petent cu suma de 107.638 mărci germane şi, respectiv, 107.679 mărci germane, când, în realitate, petentul a primit de la cei doi doar 100.000 mărci germane.
De aceste contracte false, cei doi intimaţi s-au folosit la instanţa civilă.
Petentul susţine, relativ la infracţiunea de evaziune fiscală, că intimatul I.Ş. a înregistrat în contabilitate un autoturism marca Mercedes 200L la o valoare mult mai mică decât cea reală şi că l-a vândut apoi fiului său, I.D.
Prin rezoluţia nr. 114/P/2003 din 02 martie 2004, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva intimatului I.Ş. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., art. 290 C. pen. şi art. 13 din Legea nr. 87/1994, soluţia fiind menţinută prin rezoluţia nr. 227/II/2/2004 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, prin care s-a respins plângerea formulată de petent.
Împotriva celor două acte de urmărire penală, petentul a formulat plângere la instanţă, iar prin sentinţa penală nr. 19 din 11 aprilie 2004, Curtea de Apel Bacău a admis această plângere, a desfiinţat actele de urmărire penală şi a trimis cauza procurorului pentru completarea materialului probator cu o expertiză grafologică la I.N.E.C. Bucureşti.
Sentinţa pronunţată de Curtea de Apel Bacău a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 5181 din 12 octombrie 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
După reluarea urmăririi penale, procurorul a dispus, prin rezoluţia nr. 114/P/2003 din 01 aprilie 2005, neînceperea urmăririi penale împotriva intimatului I.Ş. pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în convenţii, întrucât fapta nu există, iar pentru infracţiunile prevăzută de art. 290 C. pen. şi art. 13 din Legea nr. 87/1994 s-a constatat că a intervenit prescripţia răspunderii penale.
Plângerea formulată de petent împotriva acestei rezoluţii a fost admisă de procurorul şef al secţiei de urmărire penală, prin rezoluţia nr. 417/II din 21 aprilie 2005, s-a infirmat rezoluţia procurorului de caz şi s-a dispus începerea urmăririi penale împotriva intimaţilor pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune şi fals.
Prin rezoluţia nr. 559/II/2 din 21 aprilie 2005, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău a admis în parte plângerea petentului, infirmând rezoluţia nr. 114/P/2003 din 01 aprilie 2005 a procurorului cu privire la intimaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune în convenţii şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, pentru care s-a solicitat continuarea cercetărilor.
Ordonanţa nr. 8675/2875/2005 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi rezoluţia procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău nr. 559/II/2/2005 au fost atacate de petent în instanţă, iar Curtea de Apel Bacău, prin sentinţa penală nr. 38 din 20 octombrie 2005, a respins, ca nefondată, plângerea petentului.
S-a reluat urmărirea penală, iar procurorul parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, prin rezoluţia nr. 211/ P din 03 iulie 2007, a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de intimaţi întrucât pentru infracţiunile prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. şi art. 290 C. pen., faptele nu există, iar pentru o parte din infracţiunile de fals reclamate a intervenit prescripţia răspunderii penale.
Plângerea petentului împotriva acestei rezoluţii a fost respinsă de procurorul general al parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău prin ordonanţa nr. 563/II/2 din 15 august 2007.
Împotriva celor două acte de urmărire penală, petentul a formulat plângere la instanţă.
În plângerea formulată, petentul susţine că pe baza probatoriului administrat în faza de urmărire penală se putea dispune doar scoaterea de sub urmărire penală a intimaţilor, dar că în realitate faptele de înşelăciune în convenţii şi fals în înscrisuri sub semnătură privată au fost săvârşite de intimaţi, deci există, pentru celelalte infracţiuni reclamate neintervenind prescripţia răspunderii penale.
Deşi, prin sentinţa penală nr. 19 din 11 mai 2004, Curtea de Apel Bacău a admis plângerea petentului, dispunându-se completarea probatoriilor în faza urmăririi penale, expertiza grafologică efectuată s-a făcut cu încălcarea dispoziţiile art. 120 alin. (1) C. proc. pen., nefiind expertizate paşapoartele petentului, pentru a se vedea că, în realitate, la data la care se pretinde că s-au încheiat convenţiile de împrumut sub semnătură privată, acesta nu se afla în ţară, nu s-a efectuat o expertiză contabilă la nivelul cabinetului notarial pentru a se verifica situaţia financiar-contabilă a acestuia, nu s-a cercetat de ce contractele de împrumut nu au fost încheiate în formă autentică.
Se solicită ca însăşi instanţa de judecată să administreze probele ce se impun în cauză, urmând ca după efectuarea probatoriilor complete, să se treacă la judecata pe fond.
Instanţa de fond, în raport de actele procurorului de caz şi ale procurorului general al parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău a analizat plângerea petentului numai referitor la infracţiunile de înşelăciune în convenţii şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, reţinând că pentru infracţiunea de evaziune fiscală a intervenit prescripţia răspunderii penale, iar petentul nu a criticat soluţia pe acest aspect.
S-a reţinut că la dosarul cauzei există două contracte de împrumut, încheiate la 06 august 1997 şi 01 ianuarie 2000, creditorii susţinând că din suma totală, debitorii au restituit suma de 10.426 mărci germane până la 31 ianuarie 2001 şi că, date fiind relaţiile de prietenie dintre ei, au schimbat de mai multe ori data scadenţei, stabilind ca termen limită pentru restituirea împrumutului data de 31 iulie 2002.
Suma rămasă de restituit, împrumutată în mărci germane, a fost convertită cu acordul tuturor părţilor implicate, în dolari americani, rămânând de restituit în final suma de 92.437 dolari S.U.A.
Întrucât debitorii nu au achitat suma restantă la scadenţă, creditorii intimaţi s-au adresat instanţei civile, care, prin sentinţa civilă nr. 620 din 05 februarie 2003 a somat pe debitorii S.D. şi S.E. să plătească creditorilor în termen de 30 zile de la primirea sentinţei, suma de 80.151 dolari S.U.A. şi dobânda legală de 265.524.086 lei vechi.
Prin sentinţa civilă nr. 268 din 21 mai 2003 a Tribunalului Bacău a fost admisă în parte acţiunea în anulare promovată de debitori, s-a anulat în parte somaţia de plată doar pentru suma reprezentând dobânda legală, debitorii fiind somaţi în continuare pentru suma de 80.151 dolari S.U.A.
Creditorii au solicitat instanţei înfiinţarea unui sechestru asigurător asupra bunurilor debitorilor, cerere admisă de Judecătoria Bacău prin încheierea din 13 februarie 2003, soluţia fiind definitivă prin Decizia civilă nr. 324 din 21 aprilie 2003 a Tribunalului Bacău.
Urmare a înfiinţării sechestrului asigurător, au fost declanşate plângerile penale formulate de petent împotriva intimaţilor.
Din analiza materialului probator administrat, instanţa de fond reţine că petentul a recunoscut că a scris şi a semnat cele două contracte de împrumut, dar că a fost indus în eroare de către intimaţi, care au profitat de relaţia de prietenie dintre ei, în realitate fiind vorba doar de o singură sumă, de 100.000 mărci germane.
Se reţine însă că cele două sume trecute în contractele de împrumut au avut scopuri precise, respectiv suma de 107.679 mărci germane, realizarea obiectivului comercial din str. Calea Moldovei, iar suma de 107.638 mărci germane, realizarea obiectivului comercial al firmei SC Ş. SRL Bacău.
În consecinţă, instanţa de fond nu a putut reţine în sarcina intimaţilor săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, cu atât mai mult cu cât ansamblul probator probează evident nevinovăţia acestora.
Astfel, petentul şi soţia acestuia nu au solicitat niciodată anularea celor două contracte de împrumut, la instanţele civile, cu ocazia soluţionării acţiunilor pornite de intimaţi împotriva lor, petentul şi soţia acestuia au beneficiat de serviciile unor apărători aleşi, dar nu s-au înscris în fals împotriva celor două acte, petentul a recunoscut că a semnat cele două contracte de împrumut, care au avut ca scop realizarea obiectivelor comerciale pentru firme aparţinând petentului şi soţiei sale.
Mai mult, pe parcursul timpului, din suma totală împrumutată s-a restituit de către petent o parte.
Dat fiind că petentul a susţinut că semnătura de pe contracte nu-i aparţine, s-a dispus efectuarea unor expertize grafologice, la nivelul mai multor instituţii specializate, care au concluzionat că semnăturile de pe contracte aparţin petentului.
Cu atât mai mult nu se poate vorbi despre o eventuală înşelare a petentului, cu cât singura menţiune care nu-i aparţine din cuprinsul celor două acte, este cea prin care se amână termenul de restituire a împrumutului, menţiune care, oricum, este în favoarea petentului.
Însăşi petiţionarul recunoaşte că intimaţii i-au dat suma de 100.000 mărci germane, dar spre păstrare, însă chiar şi în această situaţie, petentul nu a făcut dovada restituirii acestei sume către intimaţi.
Instanţa de fond concluzionează că raporturile dintre părţi sunt unele de natură civilă şi nu penală.
Împotriva sentinţei a declarat recurs petentul, criticând-o pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie, vizând contradicţiile vădite între concluziile rapoartelor de expertiză grafologică efectuate, nici una efectuată pe originalele contractelor de împrumut, dar care nu au constituit obiect de studiu pentru instanţa fondului, neadministrarea probelor prin care să se dovedească împrejurarea că la datele la care se pretinde că s-au încheiat contractele de împrumut, petentul era plecat din ţară.
Se invocă şi încălcarea dispoziţiile art. 120 alin. (1) C. proc. pen., întrucât petentul nu a fost citat pentru efectuarea expertizei.
Se solicită admiterea recursului, casarea sentinţei şi pe fond, admiterea plângerii, desfiinţarea rezoluţiei procurorului de caz şi a ordonanţei procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău şi trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale împotriva învinuiţilor, cu administrarea tuturor probatoriilor dispuse prin sentinţa penală nr. 19 din 11 mai 2004 a Curţii de Apel Bacău.
Examinând hotărârea în raport de criticile recurentului, ca şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor expune în continuare:
Potrivit art. 215 alin. (2), (3) şi (5) C. pen., constituie infracţiunea de înşelăciune inducerea în eroare a unei persoane, săvârşită prin mijloace frauduloase, pe parcursul derulării unor raporturi contractuale, faptă care a pricinuit consecinţe deosebit de grave.
Art. 290 C. pen., incriminează falsificarea unor înscrisuri sub semnătură privată prim modalităţile enunţate în art. 288 C. pen., dacă înscrisul calificat ca falsificat este utilizat şi produce consecinţe juridice.
În raport de conţinutul constitutiv al infracţiunilor enunţate mai sus şi situaţia de fapt conturată de actele premergătoare efectuate în cauză, Înalta Curte apreciază că în mod justificat prima instanţă a reţinut caracterul extrapenal al raporturilor dintre părţi şi natura civilă a litigiului declanşat între acestea.
Este de constatat că între părţi s-au încheiat contractele de împrumut, iar petentul şi soţia acestuia nu au solicitat niciodată anularea lor la instanţele civile, cu ocazia soluţionării acţiunilor pornite de intimaţi împotriva lor. Petentul şi soţia acestuia au beneficiat de serviciile unor apărători aleşi, dar nu s-au înscris în fals împotriva celor două acte, iar petentul a recunoscut că a semnat cele două contracte de împrumut, care au avut ca scop realizarea obiectivelor comerciale pentru firme aparţinând lui şi soţiei sale. Din suma totală împrumutată s-a restituit de către petent o parte. Expertizele grafologice efectuate în cauză au concluzionat că semnăturile de pe contracte aparţin petentului.
Nu se poate vorbi despre inducerea în eroare a petentului, întrucât singura menţiune care nu-i aparţine din cuprinsul celor două acte, este cea prin care se amână termenul de restituire a împrumutului, menţiune care, oricum, este în favoarea petentului.
Însuşi petiţionarul recunoaşte că intimaţii i-au dat suma de 100.000 mărci germane, dar spre păstrare, însă chiar şi în această situaţie, petentul nu a făcut dovada restituirii acestei sume către intimaţi.
Potrivit art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., judecătorul, soluţionează plângerea împotriva rezoluţiilor de netrimitere în judecată, pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei şi a oricăror înscrisuri noi prezentate, nefiind posibilă administrarea altor probatorii. De aceea se privesc ca neîntemeiate susţinerile privind lipsa de diligenţă a instanţei de fond privind efectuarea de verificări suplimentare asupra înscrisurilor expertizate în faza de urmărire penală şi asupra altor aspecte invocate de petent.
În aceste condiţii, constatând că hotărârea primei instanţe este legală şi temeinică, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petent.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul S.D. împotriva sentinţei penale nr. 88 din 29 octombrie 2007 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 6 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 829/2008. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 843/2008. Penal → |
|---|
