ICCJ. Decizia nr. 806/2008. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 806/2008
Dosar nr. 1277/35/2007
Şedinţa publică din 4 martie 2008
Asupra recursului penal de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 84/PI/2007 din 3 octombrie 2007 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-a dispus, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., respingerea, ca nefondată, a plângerii formulate de către petiţionarul Z.C. împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale nr. 203/P/2006 din 5 ianuarie 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, menţinută prin rezoluţia din 6 martie 2007 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, dată în dosarul nr. 79/II/2/2007, menţinându-se rezoluţia atacată.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat petiţionarul la plata cheltuielilor de judecată către stat.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că prin rezoluţia nr. 203/P/2006 din 5 ianuarie 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi s-a dispus, în baza art. 228 alin. (6) cu referire la art. 10 lit. a) şi f) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale pentru infracţiunile de sustragere sau distrugere de înscrisuri, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, instigare la distrugere şi instigare la mărturie mincinoasă, prevăzute de art. 242 C. pen., art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 25 raportat la art. 217 C. pen. şi art. 25 raportat la art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP), cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., faţă de numiţii : HG (comisar şef de poliţie), O.I. (comisar de poliţie) G.D. (subcomisar de poliţie), O.M. (agent) – din cadrul I.P.J. Galaţi şi faţă de făptuitorul B.N. (fost subofiţer la Postul de Poliţie Smârdan, în prezent primarul comunei Smârdan, judeţul Galaţi).
În motivarea soluţiei dată prin rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale s-a reţinut că susţinerile petiţionarului sunt nefondate, cercetările efectuate în cauză neconfirmând existenţa unor indicii de săvârşire, de către intimaţi, a faptelor de care au fost acuzaţi, unele dintre susţinerile petiţionarului făcând obiectul dosarului penal nr. 103/P/2003 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, soluţionat prin neînceperea urmăririi penale; soluţia a fost menţinută prin rezoluţia nr. 79/II/2/2007 din 6 martie 2007.
Împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale petiţionarul a formulat plângere în temeiul art. 2781 C. proc. pen., pe rolul Curţii de Apel Galaţi constituindu-se dosarul nr. 517/44/2007, la 29 august 2007, cauza fiind scoasă de pe rolul instanţei (urmare admiterii cererii de strămutare a judecării cauzei formulată de petiţionar, prin încheierea nr. 3852 din 8 august 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală) şi trimisă spre soluţionare la Curtea de Apel Oradea (constituindu-se dosarul nr. 1277/35/2007).
În plângerea formulată, petiţionarul a solicitat desfiinţarea rezoluţiei şi trimiterea cauzei la un alt parchet, în vederea începerii urmăririi penale faţă de intimaţi, arătând că în urma reconstituirii dreptului său de proprietate asupra unei suprafeţe de 3 ha teren într-o zonă rezidenţială şi achiziţionării unui imobil construcţie (casă de locuit), autorităţile locale au încercat să-l deposedeze de proprietăţile sale, distrugându-i bunuri şi făcându-se vinovate şi de săvârşirea infracţiunii de tulburare de posesie; având în vedere aceste fapte, petiţionarul a formulat plângeri, dosarele fiind însă distruse.
Prima instanţă a apreciat plângerea ca nefondată având în vedere neînceperea urmăririi penale faţă de numitul B.N. (având ca obiect furtul unei cabane de lemn şi a unei remorci auto) şi faţă de lucrătorii de poliţie reclamaţi pentru sustragere de înscrisuri din dosarele nr. 5504/P/2000, 5972/P/2000, 4367/P/2001, 552/P/2002, 504/P/2002, sustragerea proceselor verbale întocmite cu ocazia efectuării percheziţiilor domiciliare şi declaraţiilor unor martori şi instigarea martorilor C.I., C.I., P.V. şi T.P. la mărturie mincinoasă. S-a observat, totodată, că soluţia neînceperii urmăririi penale dată în dosarul nr. 103/P/2003, privind, în parte, pe persoanele anterior indicate, nu a fost contestată de petiţionar, actele pretinse a fi fost sustrase găsindu-se ataşate în copie la dosarul parchetului.
S-a reţinut, de asemenea, că soluţiile de neîncepere a urmăririi penale dispuse faţă de numiţii B.N. şi O.M. (date în dosarele nr. 5972/P/2008, 5504/P/2000, 552/P/2002 şi 4367/P/2001 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi) au fost menţinute prin sentinţa nr. 2679 din 5 noiembrie 2004 a Judecătoriei Galaţi, definitivă prin Decizia penală nr. 43 din 17 ianuarie 2006 a Tribunalului Galaţi şi că dosarul nr. 504/P/2002 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi nu are ca obiect o plângere a petiţionarului.
În legătură cu pretinsa instigare a martorilor la săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă s-a observat că declaraţiile nu au fost influenţate şi că, referitor la intimatul G.D., acesta a procedat în mod legal, declinându-şi competenţa de soluţionare a plângerii petiţionarului în favoarea Poliţiei municipiului Galaţi, măsurile dispuse circumscriindu-se competenţelor specifice şi neputând constitui temei al răspunderii penale.
Relativ la actele din dosarele poliţiei instanţa de fond a reţinut că petiţionarul a recunoscut (prin concluziile depuse la instanţă) că un mandat de percheziţie se află într-un dosar al Parchetului Militar; în legătură cu neaudierea de către organele de urmărire penală a intimaţilor, s-a apreciat că administrarea acestei probe nu era obligatorie, în cadrul actelor premergătoare efectuate potrivit art. 224 C. proc. pen., putându-se administra orice probe, cauza fiind lămurită sub toate aspectele.
În legătură cu solicitarea petiţionarului de trimitere a cauzei la un alt parchet, s-a arătat că în situaţia desfiinţării rezoluţiei cauza nu poate fi trimisă decât parchetului care a dat rezoluţia atacată. Soluţia primei instanţe s-a întemeiat pe înscrisurile aflate la dosarul nr. 203/P/2006 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi şi înscrisurile depuse de petiţionar.
Împotriva acestei soluţii a formulat recurs, în termen legal, petiţionarul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând casarea sentinţei şi desfiinţarea rezoluţiei nr. 203/P/2006.
În motivarea recursului petiţionarul a menţionat că hotărârea primei instanţe este bazată pe erori de constatare, încercându-se ascunderea adevărului, demonstrarea nevinovăţiei intimaţilor şi confirmarea soluţiilor dispuse prin rezoluţia atacată.
În motivele scrise, recurentul a arătat, de asemenea, că instanţa de fond nu a ţinut cont de neaudierea intimaţilor de către organele de urmărire, considerând că aceasta nu era obligatorie, ignorând şi împrejurarea că lucrătorii de poliţie nu au fost în mod real cercetaţi (ceea ce a determinat constatarea în etapa cercetării realizate de organele de urmărire a nevinovăţiei numitului G.D.); în plus s-a învederat că prima instanţă a indicat greşit în sentinţă numele martorilor instigaţi la mărturie mincinoasă şi nu a analizat înscrisurile depuse în susţinerea plângerii.
S-a menţionat, totodată, că lucrătorii de poliţie au susţinut că anumite înscrisuri au dispărut din dosare în timp ce acestea se aflau la procurori, că dosarul nr. 4367/P/2001 a fost distrus de intimatul G.D., „înscenându-se" dosarul nr. 28/P/2002 soluţionat prin netrimiterea în judecată a procurorilor vinovaţi, rezoluţia fiind contestată, dar fără a i se comunica soluţia pentru ca petiţionarul să nu o poată ataca, numărul 4367/P/2001 fiind atribuit la trei dosare. În legătură cu faptele intimaţilor, s-a arătat că numiţii HG şi O.M. au distrus şi au întocmit înscrisuri false (enumerate în motivele scrise de recurs) şi că persoanele ce nu au dorit să muşamalizeze nelegalităţile comise de intimaţi au fost înlocuite din funcţie. În concluziile scrise recurentul a solicitat şi cercetarea faptelor de corupţie şi sustragerea din arhiva Judecătoriei Galaţi a două dosare penale.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate cât şi din oficiu, în temeiul art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., raportat la art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins pentru motivele ce urmează:
Astfel, după cum rezultă din hotărârea recurată, instanţa de fond, în vederea pronunţării soluţiei, a avut în vedere lucrările şi materialul aflat la dosarul cauzei, cât şi înscrisurile noi prezentate de petiţionar, potrivit art. 2781 alin. (7) C. proc. pen.
Totodată, interpretând corect art. 224 C. proc. pen., prima instanţa a apreciat că organele de urmărire aveau libertatea de a administra orice probe considerate ca utile în vederea începerii sau neînceperii urmăririi penale faţă de intimaţi, probele putând susţine o soluţie doar în măsura în care se coroborează, în cazul de faţă, reţinându-se (chiar în absenţa declaraţiilor intimaţilor) că nu există indicii de vinovăţie a intimaţilor.
Rezultă aşadar netemeinicia criticii relativă la neluarea în considerare a înscrisurilor depuse de petiţionar şi neaudierea intimaţilor de organele de cercetare penală.
În plus, se impune a se observa că prin rezoluţia atacată (şi menţinută prin hotărârea recurată) s-a realizat o analiză completă a activităţii lucrătorilor de poliţie acuzaţi de către petiţionar, ceea ce a determinat concluzia că actele acestora nu constituie infracţiuni şi nu pot constitui temei pentru tragerea lor la răspundere penală, dosarele a căror dispariţie a reclamat-o petiţionarul existând în integralitatea lor, iar martorii C.J., C.I., P.V. şi T.P. nefiind forţaţi sau ameninţaţi pentru a da declaraţii.
Relativ la indicarea greşită a prenumelui martorilor C.J. şi C.I., această eroare materială evidentă nu a fost repetată în hotărârea de fond şi, în nici o situaţie, nu ar fi putut determina şi nu a determinat o vătămare a drepturilor părţii.
Privitor la eroarea în care s-a aflat instanţa de fond, analiza hotărârii recurate nu a condus la concluzia că instanţa a comis erori în analiza rezoluţiei atacate şi a probelor administrate.
În legătură cu înscrisurile depuse în susţinerea recursului se observă că acestea nu probează existenţa unor elemente care să determine concluzii diferite de cele stabilite prin sentinţa pronunţată de instanţa de fond; cât priveşte solicitarea recurentului de cercetare a faptelor de corupţie şi furtul a două dosare din arhiva Judecătoriei Galaţi, se va reţine că instanţa de recurs nu poate să se autosesizeze şi să soluţioneze cereri ce exced cadrului procesual fixat la instanţa de fond, verificând hotărârea pronunţată de această instanţă în limitele în care aceasta a soluţionat cauza.
Pentru considerentele ce preced, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul va fi respins, ca nefondat, hotărârea instanţei de fond urmând a fi menţinută.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat recurentul petiţionar la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul Z.C. împotriva sentinţei penale nr. 84/P.I./2007 din 3 octombrie 2007 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 797/2008. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 822/2008. Penal → |
|---|
