ICCJ. Decizia nr. 797/2008. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 797/2008
Dosar nr. 840/45/2006
Şedinţa publică din 4 martie 2008
Asupra recursului penal de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 27 din 11 ianuarie 2006 a Tribunalului Vaslui a fost condamnat inculpatul Ţ.F., la 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b) şi c) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi 64 C. pen.
S-a respins, ca nefondată, acţiunea civilă formulată de partea civilă P.M. şi s-a constatat acoperit prejudiciul cauzat în sumă de 160 lei.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut că, la data de 1 noiembrie 2004, inculpatul a deposedat-o pe partea vătămată P.M. de o bicicletă, prin exercitarea de violenţe, în timp ce aceasta se deplasa pe DN 15D în localitatea Todireşti.
Împotriva acestei sentinţe în termen legal a declarat apel inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Criticile de nelegalitate au vizat modul în care a fost efectuată urmărirea penală, prin încălcarea dreptului la apărare.
Susţine apelantul că au fost efectuate confruntări cu martorii şi partea vătămată, fără a fi asistat de apărător, iar declaraţia olografă din dosarul de urmărire penală a fost dată, de asemenea, în lipsa reprezentantului legal şi a apărătorului.
În aceste condiţii, consideră că sunt incidente dispoziţiile art. 197 alin. (2) C. proc. pen. şi se impune restituirea dosarului la organul de urmărire penală pentru refacerea acesteia.
Pe fond, inculpatul a invocat greşita interpretare a probelor administrate în cauză ce nu dovedesc vinovăţia sa în comiterea faptei.
Soluţia de condamnare dispusă de prima instanţă se bazează pe declaraţiile contradictorii ale părţii vătămate şi ale martorelor B.V. şi B.M., persoane cu care se află în relaţii de duşmănie.
În raport de aceste motive, a solicitat a se dispune achitarea sa, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen.
În subsidiar, inculpatul a formulat critici şi pe planul individualizării pedepsei şi a modalităţii de executare a acesteia, solicitând, în raport de vârsta sa, de situaţia familială şi de faptul că în prezent lucrează în Spania, redozarea pedepsei şi aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen., privind suspendarea condiţionată a executării.
Prin Decizia penală nr. 52 din 14 iunie 2007, Curtea de Apel Iaşi a admis apelul declarat de inculpat, a casat în parte sentinţa penală apelată şi rejudecând a înlăturat aplicarea dispoziţiilor art. 64 lit. d) şi e) C. pen., pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen., menţinându-se celelalte dispoziţii ale hotărârii.
Instanţa de apel a reţinut că inculpatului i s-a respectat dreptul la apărare, declaraţia olografă existentă la dosarul de urmărire penală fiind dată de Ţ.F. în calitate de făptuitor, anterior începerii urmăririi penale, când prezenţa unui apărător nu era obligatorie.
De asemenea, chiar în situaţia în care avea calitatea de învinuit sau inculpat, acesta avea peste 16 ani, astfel că în raport cu dispoziţiile art. 481 C. proc. pen., prezenţa părinţilor nu era obligatorie.
Ulterior începerii urmăririi penale, ascultarea învinuitului minor Ţ.F. şi prezentarea materialului de urmărire penală s-a făcut în prezenţa apărătorului desemnat din oficiu, aşa cum rezultă din examinarea declaraţiilor, precum şi a împuternicirilor avocaţiale.
În ce priveşte procesele-verbale de confruntare între inculpat şi partea vătămată şi între inculpat şi martorele B.V. şi B.M. întocmite de organele de poliţie din dosarul de urmărire penală, prima instanţă a reţinut în mod corect că au fost efectuate în lipsa apărătorului inculpatului, fiind justă soluţia de înlăturare a acestor probe din materialul probator, urmând ca existenţa vinovăţiei să se stabilească în funcţie de celelalte probe de la dosar.
În raport cu cele menţionate mai sus, Curtea a constatat ca nefondată solicitarea apelantului privind aplicarea dispoziţiilor art. 197 alin. (2) C. proc. pen. şi restituirea cauzei pentru refacerea urmăririi penale.
Fiind investită cu soluţionarea cauzei, prima instanţă a administrat toate probele necesare aflării adevărului cu privire la faptă şi împrejurările cauzei, precum şi la persoana inculpatului.
Din analiza coroborată a materialului probator administrat a rezultat că în mod judicios şi temeinic argumentat instanţa de fond a stabilit vinovăţia inculpatului Ţ.F. în săvârşirea faptei pentru care a fost trimis în judecată, în raport de situaţia de fapt reţinută, iar pedeapsa a fost just individualizată în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Verificând din oficiu conţinutul hotărârii apelate, Curtea a constatat că în mod greşit instanţa de fond a dispus în cadrul aplicării pedepsei accesorii interzicerea faţă de inculpat a tuturor drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), în special a celor prevăzute de art. 64 lit. d) şi e) C. pen., întrucât natura infracţiunii pentru care a fost condamnat nu justifică interzicerea şi a acestor drepturi.
Împotriva deciziei penale nr. 52 din 14 iunie 2007 în termen legal a declarat recurs inculpatul Ţ.F., reiterând aceleaşi critici, aspecte faţă de care solicită achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., iar în subsidiar aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen., privind suspendarea condiţionată a executării pedepsei.
Examinând recursul declarat în cauză prin prisma dispoziţiilor art. 3859 pct. 6, 14 şi 18 C. proc. pen., Înalta Curte reţine că recursul este întemeiat pentru considerentele ce se vor arăta:
Prima critică formulată de inculpat şi care vizează încălcarea dreptului la apărare în cursul urmăririi penale este nefondată.
Aşa cum s-a reţinut şi de către instanţa de apel declaraţia olografă aflată dosar urmărire penală a fost dată de către Ţ.F. anterior începerii urmăririi penale, în calitate de făptuitor, când nu era obligatorie prezenţa unui apărător.
După începerea urmăririi penale, ascultarea inculpatului s-a făcut în prezenţa apărătorului desemnat din oficiu, iar la prezentarea materialului de urmărire penală inculpatul a fost, de asemenea, asistat de apărător desemnat din oficiu. Procesele verbale de confruntare între inculpat şi partea vătămată şi între inculpat şi martorele B.V. şi B.M. aflate la dosar urmărire penală au fost întocmite în absenţa unui apărător, însă acestea au fost înlăturate din materialul probator, soluţia de condamnare a inculpatului fiind dispusă ca urmare a coroborării celorlalte probe.
Al doilea motiv de recurs vizează netemeinicia hotărârii de condamnare, inculpatul arătând că din probele administrate nu rezultă cu certitudine că este autorul faptei, motiv pentru care solicită achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen.
Această critică este, de asemenea, nefondată, instanţele reţinând corect în sarcina inculpatului săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b) şi c) C. pen., constând în aceea că, la data de 1 noiembrie 2007, în loc public, pe timp de noapte, prin exercitarea de violenţe, inculpatul a deposedat-o pe partea vătămată de o bicicletă.
Situaţia de fapt a fost stabilită prin coroborarea declaraţiilor date de partea vătămată, martorii D.V., B.M., T.D., K.M., cu procesul-verbal de cercetare la faţa locului şi procesul-verbal de prezentare pentru recunoaştere.
Partea vătămată P.M. relatează în cursul urmăririi penale că în seara zilei de 1 noiembrie 2004, în timp ce se afla în localitatea Todireşti, s-a întâlnit cu doi tineri, care s-au apropiat de el, unul dintre ei, despre care a aflat în cursul cercetărilor că se numeşte Ţ.F, i-a aplicat o lovitură cu pumnul după cap, fapt ce l-a determinat să scape bicicleta din mâini, bicicletă ce a fost luată de către inculpat.
Partea vătămată îl descrie pe inculpat ca fiind „înalt şi slăbuţ" şi l-a recunoscut pe acesta cu ocazia prezentării pentru recunoaştere din grup.
Fiind audiată la instanţa de apel, partea vătămată a arătat că îşi menţine declaraţiile date anterior, susţinând că atunci când s-a ridicat a văzut că bicicleta era la Ţ.F., alături de care se afla A.C.
Martora B.V. arată în cursul urmăririi penale şi cu ocazia audierii sale în apel că i-a văzut pe Ţ.F. şi A.C. trecând în fugă pe lângă ea şi martora B.M., apoi momentul în care cei doi au agresat-o pe partea vătămată, însă nu poate preciza cine a luat bicicleta părţii vătămate.
În acelaşi sens sunt şi declaraţiile martorei B.M., care a perceput în mod nemijlocit momentul în care partea vătămată a fost agresată şi deposedată de bicicletă.
Declaraţiile celor două martore se coroborează cu declaraţia martorului K.M., care a auzit-o pe B.V. reproşându-le celor doi că au bătut pe partea vătămată şi i-au luat bicicleta, precum şi cu declaraţia martorului T.D. ce a găsit în curtea sa bicicleta aparţinând părţii vătămate, pe care a predat-o organelor de poliţie.
Între declaraţiile date de partea vătămată şi martorele B.V. şi B.M. au existat neconcordanţe, însă acestea privesc participarea la comiterea faptei a numitului A.C., în raport de care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală şi nicidecum activitatea infracţională a inculpatului, care a fost dovedită prin probele administrate, prezumţia de nevinovăţie instituită de dispoziţiile art. 66 C. proc. pen., fiind astfel înlăturată.
Inculpatul nu a recunoscut comiterea faptei, arătând că la data respectivă a fost la numitul A.C. unde a ajutat la tăiat coceni de porumb, iar după amiază a fost cu acesta în barul A.F.B., iar martorele B.M. şi B.V. pe care nu le-a văzut în seara respectivă au făcut declaraţii necorespunzătoare adevărului întrucât în urmă cu circa o lună a fost agresat de către soţul celei din urmă, aflându-se în relaţii de duşmănie cu acestea.
Susţinerile inculpatului sunt infirmate de probele administrate aşa cum au fost expuse şi din care rezultă că este autorul infracţiunii de tâlhărie pentru care a fost condamnat.
În cauză nu s-a dovedit existenţa unor relaţii de duşmănie între inculpat şi cele două martore, iar numitul A.C. în declaraţia dată la urmărirea penală confirmă împrejurarea că în seara zilei de 1 noiembrie 2004 s-au întâlnit în localitatea Todireşti cu martorele B.V. şi B.M.
Inculpatul a criticat hotărârile pronunţate în cauză şi sub aspectul netemeiniciei pedepsei aplicate, solicitând suspendarea condiţionată a executării acesteia.
Critica este întemeiată, hotărârile fiind supuse casării în baza art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Înalta Curte apreciază că sunt întrunite cerinţele prevăzute de art. 81 C. pen., pentru a se dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei.
Astfel, pedeapsa aplicată este închisoarea de 3 ani, inculpatul minor la data săvârşirii faptei nu este cunoscut cu antecedente penale, iar scopul pedepsei poate fi atins fără executarea acesteia.
Din referatul de evaluare întocmit de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui, serviciul de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor rezultă că inculpatul are şanse relativ crescute de reintegrare în societate, ca urmare a sprijinului afectiv şi material acordat de familia sa, disponibilităţii de a munci şi intenţiei de a-şi relua studiile şcolare.
Faţă de cele expuse, în baza dispoziţiilor art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursul declarat de inculpat, va casa în parte Decizia penală recurată şi sentinţa penală nr. 27 din 11 ianuarie 2006 a Tribunalului Vaslui şi rejudecând .
În baza art. 110 C. pen., va suspenda condiţionat executarea pedepsei de 3 ani închisoare pe durata unui termen de încercare de 5 ani.
Conform art. 359 C. proc. pen., se va atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.
În ceea ce priveşte pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 lit. c) C. pen., Înalta Curte constată că nu se impune interzicerea drepturilor prevăzute de dispoziţiile legale menţionate, întrucât inculpatul nu s-a folosit de vreo funcţie, profesie sau anumită activitate pentru a săvârşi infracţiunea.
În baza dispoziţiilor art. 71 alin. (5) C. pen., se va dispune suspendarea pedepsei accesorii prevăzută de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii.
Se vor menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul Ţ.F. împotriva deciziei penale nr. 52/ M.F. din 14 iunie 2007 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală.
Casează Decizia recurată, cât şi sentinţa nr. 27 din 11 ianuarie 2006 a Tribunalului Vaslui, secţia penală şi, rejudecând, face aplicarea art. 71 şi a art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 110 C. pen., dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 3 ani închisoare pe durata unui termen de încercare de 5 ani.
Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 790/2008. Penal | ICCJ. Decizia nr. 806/2008. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
