ICCJ. Decizia nr. 842/2008. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 842/2008
Dosar nr. 993/107/2006
Şedinţa publică din 7 martie 2008
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 295 din 18 decembrie 2006, Tribunalul Alba, prin schimbarea încadrării juridice dată faptelor acestuia în actul de sesizare din art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul U.E.A., la 4 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. e) C. pen.
În baza art. 861 C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe 7 ani. În baza art. 863 alin. (1) C. pen., a stabilit ca inculpatul să se supună pe durata termenului de încercare măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 863 alin. (1) C. pen.
S-a computat din pedeapsă durata arestului preventiv de la 24 iulie 2006 la zi şi s-a dispus punerea în libertate de îndată a inculpatului.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul M.C.I., pentru infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. c) şi art. 21 lit. a) C. pen.
S-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului.
S-a constatat reparată paguba cauzată părţii vătămate SC M.C. SRL Alba Iulia.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, la data de 30 iunie 2006, inculpaţii U.E.A. şi M.C.I. împreună cu numitele M.G. şi M.G.M., mama şi sora celui din urmă, au ajuns în oraşul Alba Iulia, întorcându-se din oraşul Negreşti Oaş unde fuseseră în vizită la o rudă.
În Alba Iulia s-a întâlnit cu numitul P.D. pe care-l cunoşteau inculpaţii. Se reţine că toţi cei arătaţi s-au plimbat de plăcere prin oraş, iar în jurul orei 15,00 pe strada Vasile Goldiş au intrat în magazinul cu materiale de construcţii SC M. SRL Alba Iulia.
Mai reţine instanţa de fond că membrii familiei M. erau interesaţi de sortimentul uşilor expuse în magazin, astfel că toţi cei enumeraţi au intrat în incinta magazinului.
Inculpatul U.A.E. a văzut când una din cele două vânzătoare ale magazinului a depus banii dintr-o vânzare în casierie.
Profitând de împrejurarea că martora B.S. era ocupată să dea explicaţii familiei M., iar cealaltă vânzătoare, martora S.M., fusese abordată într-o discuţie de P.D., component al grupului, inculpatul U.E.A. a răsucit cheia de sertarul cu banii din încasări pe care l-a deschis şi a luat un teanc de bancnote, însumând 1535 lei noi.
Martora S.M. l-a surprins în momentul în care ascundea banii furaţi în buzunarul pantalonilor.
În consecinţă, l-a apelat cu cuvintele „hoţule, ce faci, dă-mi banii!" şi a încercat să-l reţină pe inculpatul U.E.A.
Instanţa reţine că martora B.S. a încercat să intervină în sprijinul colegei sale pentru a-l reţine pe inculpat, dar a fost împiedicată de o persoană care se afla în spatele ei şi care a împins-o. Despre această persoană, instanţa reţine că a fost nominalizată în rechizitoriu ca fiind inculpatul M.C.I., însă apreciază că această susţinere nu a fost dovedită.
În ce-l priveşte pe inculpatul U.E.A. instanţa motivează că fapta acestuia astfel cum a fost reţinută, constituie infracţiunea de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. e) C. pen. şi nu infracţiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c), alin. (21) lit. a) C. pen., pentru care a fost trimis în judecată.
Pentru a proceda la schimbarea încadrării juridice, instanţa a înlăturat depoziţiile martorilor S.M. şi B.S.
Pe de o parte a motivat că, întrucât B.S. a fost martoră la cercetarea la faţa locului şi a semnat procesul-verbal întocmit în această procedură a devenit incompatibilă să mai fie ascultată ca martoră în proces.
Pe de altă parte, instanţa a înlăturat depoziţia martorei S.M. referitoare la împrejurarea că a fost bruscată în manieră violentă de inculpatul U.E.A. şi cu motivarea că acest fapt nu a fost confirmat de o altă probă.
În privinţa acestui inculpat, instanţa fondului a conchis generic că în raport de criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), îi va aplica pedeapsa de 4 ani închisoare cu aplicarea dispoziţiilor art. 861 C. pen., pentru infracţiunea de furt calificat.
Referitor la inculpatul M.C.I., instanţa a formulat următoarea alegaţie: „Conform art. 200 C. proc. pen., urmărirea penală are ca obiect strângerea de probe pentru a aprecia dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată. Pe baza acestui text legal, practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este constantă în sensul că probele strânse în cursul urmăririi penale nu servesc ca temei de condamnare ci doar ca temei de trimitere în judecată, aceste probe, fiind obligatoriu a fi verificate de instanţă în faza de judecată. Ori, pe baza probelor administrate cu ocazia cercetării judecătoreşti, tribunalul apreciază că faptele pentru care a fost trimis în judecată inculpatul M.C. nu poate fi reţinută în sarcina acestuia." Instanţa a reiterat că martora B.S. nu poate avea calitatea de martor asistent la cercetarea la faţa locului efectuată de poliţie, concomitent cu calitatea de martor în procesul penal.
Mai motivează instanţa că la cercetarea judecătorească această martoră a făcut afirmaţii echivoce, în sensul că de fapt, în spatele ei în momentul când a fost împinsă se aflau M.G. şi M.G.M., ori o persoană neidentificată, eventual un bărbat.
În raport de aceste probe ale dosarului, instanţa a apreciat că asupra numitei B.S. nu s-au exercitat violenţe, iar dacă acest fapt s-a petrecut, violenţele n-au fost exercitate de M.C.I. Prin urmare, a dispus achitarea acestuia prin aplicarea art. 10 lit. c) C. proc. pen.
Prin Decizia penală nr. 75/A/2007 din 23 mai 2007, Curtea de Apel Alba Iulia a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba, a desfiinţat sentinţa atacată şi rejudecând cauza, a condamnat pe:
- inculpatul U.E.A., la 8 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c), alin. (21) lit. a) C. pen. şi a făcut aplicarea art. 71 şi 64 lit. a), b) şi c) C. pen.
- inculpatul M.C.I., la 7 ani închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c), alin. (21) lit. a) C. pen. şi a făcut aplicarea art. 71 şi 64 lit. a), b) şi c) C. pen.
Instanţa i-a obligat pe fiecare la cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa apelului a apreciat că Tribunalul Alba a reţinut o greşită stare de fapt, pronunţând o hotărâre nelegală şi netemeinică, în cauză existând probe certe că inculpaţii au comis în coautorat infracţiunea pentru care au fost trimişi în judecată.
În acest sens a motivat că greşit instanţa de fond a înlăturat în parte declaraţia martorei S.M., potrivit căreia inculpatul U.E.A. a exercitat violenţe asupra ei cu prilejul furtului. S-a arătat că atât în cursul urmăririi penale cât şi a cercetării judecătoreşti, martora S.M. a declarat că inculpatul a exercitat violenţe asupra ei pentru a păstra banii sustraşi.
A mai motivat că în mod greşit instanţa fondului a înlăturat în parte declaraţia martorei B.S. dată în cursul urmăririi penale, din care rezultă că M.C.I. a exercitat violenţe asupra ei pentru a-l ajuta pe coinculpatul U.E.A. să-şi asigure păstrarea banilor furaţi.
A motivat, de asemenea că, potrivit art. 63 C. proc. pen., probele nu au valoare mai dinainte stabilită.
Instanţa apelului a reţinut că în cauză există şi alte probe care relevă vinovăţia inculpaţilor cum sunt: procesul-verbal de cercetare la faţa locului, declaraţiile martorilor S.I.F. şi G.N., procesul-verbal de prezentare pentru recunoaştere, procesul-verbal de confruntare din 1 iulie 2006.
Împotriva deciziei au declarat recurs inculpaţii U.E.A. şi M.C.I.
Ambii inculpaţi au susţinut că în cauză, există cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., constând în eroarea gravă a instanţei de apel care a reţinut participarea inculpaţilor la comiterea infracţiunii de tâlhărie. Că în mod temeinic Tribunalul Alba a motivat în sentinţă că probele efectuate în cursul urmăririi penale nu servesc ca temei al condamnării ci doar de trimitere în judecată, instanţa fiind obligată a le verifica şi cenzura. În subsidiar, în motivele scrise faţă de inculpatul M.C. s-a solicitat dacă se va aprecia că acesta l-a ajutat pe inculpatul U.E. să-şi asigure scăparea, se face aplicarea art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. şi a se reduce pedeapsa aplicată prin recunoaşterea unor circumstanţe atenuante şi suspendarea executării pedepsei.
În susţinerea orală a recursurilor s-a solicitat în principal, achitarea ambilor inculpaţi şi în subsidiar, reindividualizarea pedepselor.
Recursurile nu sunt fondate.
Potrivit art. 63 alin. (1) C. proc. pen., constituie probă, orice element de fapt care serveşte la constatarea existenţei sau inexistenţei unei infracţiuni, la identificarea persoanei care a săvârşit-o şi la cunoaşterea împrejurărilor necesare pentru soluţionarea cauzei.
Din probele administrate în cauză rezultă că, în ziua de 30 iunie 2006, inculpaţii însoţiţi de M.G.M. şi M.G., acestea două rude cu M.C., şi-au făcut apariţia în municipiul Alba Iulia, fiind în trecere spre municipiul Deva şi venind, susţin ei din oraşul Negreşti Oaş, unde fuseseră în vizită.
Mai susţin că, în mod cu totul întâmplător, plimbându-se, au întâlnit în municipiul Alba Iulia pe P.D., iniţial şi el învinuit în cauză.
Este necontestat de inculpaţi şi martori că în jurul orei 15,00 cu toţii au intrat în magazinul SC M. SRL care comercializează materiale de construcţie.
Faţă de evoluţia ulterioară a evenimentelor relevate de probele administrate, Curtea consideră important a reţine ca circumstanţe reale împrejurarea notorie că magazinele cu materiale de construcţii comercializează bunuri de valoare ridicată, realizând încasări substanţiale, că inculpaţii erau în trecere prin municipiul Alba Iulia, ei domiciliind în municipiul Deva unde există magazine de desfacere similare. Mai reţine în raport de împrejurarea că nu erau pregătiţi să transporte uşi, gresie sau alte materiale grele şi voluminoase dintr-o localitatea în alta şi nu au făcut dovada că aveau la ei sume de bani care să le permită a procura pe căi legale astfel de bunuri, că inculpaţii nu justifică scopul declarat de ei referitor la vizitarea magazinului, acela de a achiziţiona mărfuri.
Date relevante în a determina caracterul „vizitei" pe care inculpaţii, însoţitoarele lor şi P.S.D. rezultă şi din fişele de cazier judiciar de la dos. urm. pen. Din examinarea acestora rezultă că toate aceste cinci persoane au cazierele încărcate de antecedente penale referitoare la infracţiuni contra patrimoniului.
Toate aceste împrejurări creează serioase îndoieli că grupul de persoane din care făceau parte cei doi inculpaţi au intrat în magazin cu scopul declarat de ei de a cumpăra materiale de construcţie, eventual uşi.
Este, de asemenea, revelatoare pentru determinarea scopului inculpaţilor, împrejurarea că s-au preocupat să ţină de vorbă cele două vânzătoare S.M. şi B.S., asaltându-le cu întrebări conform declaraţiilor acestora.
Aceste circumstanţe sunt elemente de fapt de natura celor prevăzute în art. 63 alin. (1) C. proc. pen., capabile să determine raţionamentul că, încă de la început inculpaţii au intrat în magazin cu intenţia manifestă de a sustrage banii din încasări după o strategie bine prestabilită.
Din declaraţiile martorei S.M. date atât în cursul urmăririi penale cât şi în cursul judecăţii, rezultă că l-a văzut pe inculpatul U.E.A. imediat după ce acesta a sustras banii din încasări din sertarul casieriei, ascunzându-i în buzunar şi că la încercarea ei de a recupera paguba a fost izbită de un panou şi trântită la pământ de acesta.
Mai rezultă din aceste declaraţii că inculpaţii împreună cu cele două femei şi P.D. au acţionat ca un grup organizat care a părăsit în grabă magazinul.
Referitor la martora B.S., aceasta a arătat constant în declaraţiile de la urmărirea penală că atunci când a încercat să sară în ajutorul colegei sale S.M. a fost bruscată violent (împinsă) de inculpatul M.C. care avea o cicatrice vizibilă pe braţul drept şi care anterior încercase să-i distragă atenţia prin întrebări insistente cu privire la mărfurile expuse.
Confruntată cu inculpatul, martora a susţinut cu tărie că aceasta a fost situaţia de fapt pe care a perceput-o direct. Mai mult, cu ocazia acelei confruntări desfăşurate în prezenţa avocatului ales al inculpatului M.C., acesta nu a avut nici o explicaţie la aceste susţineri.
Faptul că, ulterior la cercetarea judecătorească martora a revenit la aceste declaraţii fără o motivaţie serioasă, nu justifică înlăturarea de către instanţa fondului a declaraţiilor de la urmărirea penală ale acestei martore ca lipsite de relevanţă atâta vreme cât potrivit art. 63 alin. (2) C. proc. pen., probele nu au o valoare mai dinainte stabilită.
Potrivit aceluiaşi text, instanţa trebuie să facă aprecierea acestei probe în urma tuturor probelor administrate şi a împrejurărilor rezultate din dosarul cauzei, ceea ce în mod evident instanţa fondului nu a realizat.
Declaraţiile celor două vânzătoare care au fost agresate de inculpaţi, şi au participat în proces ca martore, se circumscriu în mod legal în limitele art. 82 C. proc. pen., potrivit cărora persoana vătămată poate fi ascultată ca martor dacă nu e constituită parte civilă sau nu participă în proces ca parte vătămată.
Pe de altă parte, referindu-se la implicarea inculpatului M.C. în comiterea faptelor, instanţa fondului a citat exact din dispoziţiile art. 200 C. proc. pen., potrivit cărora urmărirea penală are ca obiect strângerea de probe pentru a se aprecia dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată.
În mod greşit a apreciat însă că aceste probe nu pot fi avute în vedere la condamnare.
Astfel, potrivit art. 63 C. proc. pen., referitor la probe şi aprecierea lor „constituie probă orice element de fapt care serveşte la constatarea existenţei sau inexistenţei unei infracţiuni, la identificarea persoanei care a săvârşit-o şi la cunoaşterea împrejurărilor necesare pentru justa soluţionare a cauzei.
Probele nu au valoare mai dinainte stabilită. Aprecierea fiecărei probe se face de organele de urmărire penală sau de instanţa de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului."
Faţă de prevederea legală că probele nu au valoare mai dinainte stabilită, instanţa de judecată este obligată să aibă în vedere deopotrivă la stabilirea situaţiei de fapt şi a vinovăţiei, atât probele legal administrate în cursul urmăririi penale cât şi cele de la cercetarea judecătorească, cu observaţia că potrivit art. 66 alin. (2) C. proc. pen., în cazul când există probe de vinovăţie, învinuitul sau inculpatul are dreptul să probeze lipsa lor de temeinicie.
Or, din examinarea dosarului cauzei, aşa cum s-a arătat, rezultă că în cursul urmăririi penale martora B.S. a susţinut constant că inculpatul M.C. a împins-o atunci când a sărit s-o ajute pe S.M. la recuperarea banilor furaţi de inculpatul U.E.A. Astfel, la confruntarea cu martora, efectuată în prezenţa avocatului ales, inculpatul M.C. nu a negat această împrejurare.
Prin urmare, în mod corect instanţa apelului a apreciat că instanţa de fond a reţinut o stare de fapt greşită prin înlăturarea unor probe legal administrate care dovedesc că inculpaţii au comis în coautorat o infracţiune de tâlhărie prin împărţirea sarcinilor după un plan prestabilit.
Încadrarea juridică dată faptelor de instanţa de apel este legală şi temeinică.
Pedepsele aplicate inculpaţilor sunt situate la limita minimă prevăzută de lege şi în lipsa unor circumstanţe atenuante, coborârea pedepselor ar fi nelegală.
Or, din examinarea cazierelor judiciare ale inculpaţilor rezultă că anterior acestor fapte ei au mai comis infracţiuni contra patrimoniului. Pe de altă parte au avut în permanenţă o atitudine necooperantă şi au negat existenţa faptelor pentru care sunt judecaţi, lipsindu-se de posibilitatea aplicării prevederilor art. 74 lit. a), b) şi c) C. pen., referitoare la circumstanţele atenuante judiciare.
Aşa fiind, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge recursurile inculpaţilor pe care-i va obliga la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii U.E.A. şi M.C.I. împotriva deciziei penale nr. 75/ A din 23 mai 2007 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumelor de câte 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 800/2008. Penal | ICCJ. Decizia nr. 849/2008. Penal → |
|---|
