ICCJ. Decizia nr. 608/2008. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 608/2008
Dosar nr. 7537/325/2007
Şedinţa publică din 19 februarie 2008
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 146/ PI din 1 noiembrie 2007, Curtea de Apel Timişoara investită ca urmare a declinării competenţei de către Judecătoria Timişoara cu soluţionarea plângerii formulate de petentul M.A. în temeiul art. 2781 C. proc. pen., a respins, ca nefondată, plângerea împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale din 2 octombrie 2006 dată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara în dosarul 2973/P/2004 faţă de intimata O.C., menţinută prin rezoluţia din 16 aprilie 2007 a prim procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara.
S-a reţinut, în fapt, că printr-o plângere înregistrată la Judecătoria Timişoara la 18 mai 2007, petentul M.A. a contestat rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale dispusă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara în dosarul 2973/P/2004, susţinând că procurorii au refuzat să soluţioneze sesizările şi plângerile sale pentru cele şase infracţiuni pe care le-a reclamat ca fiind comise de intimată, referindu-se în conţinutul rezoluţiei numai la o infracţiune de ultraj, deşi au fost comise mai multe astfel de infracţiuni la adresa sa, fapte pe care le descrie în plângere.
Prin sentinţa penală nr. 1379 din 29 iunie 2007, Judecătoria Timişoara şi-a declinat competenţa de soluţionare a plângerii în favoarea Curţii de Apel Timişoara, pe rolul căreia a fost înregistrată sub nr. 7537/325/2007.
S-a reţinut că petentul, judecător la Tribunalul Timiş a formulat plângere penală înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara, prin care a solicitat tragerea la răspundere penală a intimatei O.C. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 239, 289, 291 şi 259 C. pen.
Ulterior, prin rezoluţia nr. 2973/P/2004 din 23 iunie 2005 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de intimată, avocat în cadrul Baroului Timiş.
Împotriva soluţiei a formulat plângere la instanţă petentul M.A., iar prin sentinţa penală nr. 507 din 16 februarie 2006, Judecătoria Timişoara a admis plângerea acestuia şi conform art. 2781 alin. (8) lit. b) C. proc. pen., a dispus desfiinţarea rezoluţiei şi trimiterea cauzei la parchet în vederea dispunerii unei soluţii motivate în ce priveşte infracţiunile de ultraj prevăzute de art. 239 C. pen., reclamate de petentul M.A. în plângerea sa penală.
S-a constatat prin aceeaşi hotărâre că procurorul în rezoluţia atacată a făcut referire în starea de fapt numai la o singură infracţiune de ultraj, fără a se preocupa şi de celelalte trei fapte de aceeaşi natură imputate intimatei.
Ulterior, la 2 octombrie 2006, Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara căruia îi fusese trimisă cauza, în temeiul art. 288 alin. (6) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de intimată sub aspectul infracţiunilor prevăzute de art. 239 alin. (1) C. pen., săvârşite în condiţiile art. 33 lit. a) C. pen., constatându-se că aspectele semnalate de petent, descrise în partea expozitivă a rezoluţiei, nu se circumscriu noţiunii de „infracţiune de ultraj", atâta timp cât dispoziţiile care incriminau ultrajul comis prin insultă sau calomnie au fost abrogate, astfel că faptele imputate în ipoteza în care ar exista, nu ar putea constitui temei al răspunderii penale, nemaifiind considerate de legiuitor ca prezentând caracterul unor infracţiuni.
Prima instanţă a apreciat că soluţia adoptată de procuror prin rezoluţia din 2 octombrie 2006 este temeinică şi legală în condiţiile în care, la data soluţionării plângerii de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara, faptele reclamate de petent ca întrunind elementele constitutive ale unor infracţiuni de ultraj nu mai erau incriminate ca atare aşa încât, incidenţa dispoziţiilor art. 10 lit. b) C. proc. pen., a fost corect constatată de procuror, în cazul tuturor faptelor calificate de petiţionar ca fiind infracţiunea de ultraj.
În ce priveşte celelalte infracţiuni imputate intimatei, respectiv, cele prevăzute de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), 291 C. pen. şi 259 C. pen., s-a reţinut că sunt aplicabile dispoziţiile art. 2781 alin. (1)1 C. proc. pen., în sensul că soluţia de neîncepere a urmăririi penale dispusă faţă de intimată sub aspectul săvârşirii infracţiunii a rămas definitivă, în condiţiile în care instanţa desfiinţase anterior rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale din 23 iunie 2005, numai în ce priveşte infracţiunile prevăzute de art. 239 alin. (1) C. pen.
Sentinţa pronunţată de Curtea de Apel Timişoara a fost atacată cu recurs de petiţionar care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, reiterând, în esenţă, susţinerile din plângerea introductivă şi a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Examinând hotărârea atacată, respectiv, actele şi lucrările de la dosar şi având în vedere şi dispoziţiile art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., Înalta Curte constată ca fiind nefondat recursul declarat de petent.
Soluţia de respingere a plângerii formulate de petiţionar împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale din 2 octombrie 2006 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara este legală şi temeinică în condiţiile în care, în mod corect s-a apreciat de către procuror că urmărirea penală nu poate fi începută faţă de intimată sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ultraj prevăzute de art. 239 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Din actele aflate la dosar rezultă că faptele imputate de petiţionar intimatei, calificate de acesta ca fiind infracţiuni de ultraj, nu pot constitui temei al răspunderii penale atâta timp cât legiuitorul a înţeles să modifice conţinutul infracţiunii de ultraj, înlăturând din latura obiectivă a acesteia modalităţile insultei şi calomniei, iar faptele reclamate se referă tocmai la astfel de modalităţi.
Aşa fiind, întemeiat s-a constatat incidenţa în cauză a art. 10 lit. b) C. proc. pen., dispunându-se neînceperea urmăririi penale faţă de intimată, soluţie menţinută în mod corect de către instanţă.
Referitor la celelalte fapte reclamate de petiţionar, care în opinia acestuia întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzute de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), art. 291 C. pen. şi art. 259 C. pen., este de arătat că potrivit art. 2781 alin. (11) C. proc. pen., o persoană nu mai poate fi urmărită pentru aceeaşi faptă dacă în privinţa acesteia judecătorul, prin hotărâre definitivă, a decis că nu este cazul să se înceapă sau să se redeschidă urmărirea penală, afară de situaţia în care s-au descoperit fapte sau împrejurări noi, care nu au fost cunoscute de organele de urmărire penală şi nu a intervenit unul din dintre cazurile prevăzute de art. 10 C. proc. pen.
Cum, în speţă, soluţia de neîncepere a urmăririi penale dispusă faţă de intimată sub aspectul infracţiunilor prevăzute de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), 291 C. pen. şi art. 259 C. pen., a rămas definitivă, instanţa desfiinţând anterior rezoluţia respectivă numai sub aspectul infracţiunilor prevăzute de art. 239 C. pen., în mod legal procurorul a analizat şi s-a pronunţat prin rezoluţia din 2 octombrie 2006, numai în ceea ce priveşte infracţiunile de ultraj.
Pentru considerentele arătate, sentinţa pronunţată de prima instanţă prin care a respins plângerea formulată de petiţionar, menţinând rezoluţia atacată apare ca fiind temeinică şi legală astfel încât, recursul formulat de petent este nefondat şi va fi respins ca atare, potrivit art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul M.A. împotriva sentinţei penale nr. 146/ PI din 1 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 februarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4125/2008. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 717/2008. Penal → |
|---|
