ICCJ. Decizia nr. 896/2008. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 896/2008
Dosar nr.831/35/2007
Şedinţa publică din 12 martie 2008
Asupra recursului de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor de la dosar, reţine următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 77/ P din 26 septembrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a fost admisă plângerea formulată de petentul G.V., aflat în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Oradea, împotriva Rezoluţiei din 12 martie 2007, dată în dosarul nr. 192/P/2006 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea şi a Rezoluţiei din 26 martie 2007, dată în dosarul nr. 107/VII 1.1/2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea.
În baza dispoziţiilor art. 2781 alin. (8) lit. b) C. proc. pen., a dispus desfiinţarea rezoluţiei de mai sus şi a trimis cauza Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea în vederea începerii urmăririi penale împotriva făptuitorilor A.A., l.l., T.L., T.A., M.F. şi A.l., pentru comiterea infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 193, 247 şi 250 C. pen.
S-a dispus reaudierea petentului, audierea făptuitorilor, audierea martorilor şi administrarea oricăror alte probe necesare pentru lămurirea cauzei, în conformitate cu considerenteleacestei hotărâri.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că, la data de 6 decembrie 2006, petentul G.V. a formulat o plângere penală împotriva făptuitorilor A.A., l.l., T.L., T.A., M.F. şi A.l. pentru comiterea infracţiunilor prevăzută şi pedepsită de art. 193, 247 şi 250 C. pen., arătând că, în calitate deţinut la P.R.M.S. Oradea a fost supus unor „atrocităţi" de către aceştia, începând cu 8 iulie 2005, abuzuri care s-au intensificat cu data de 25 mai 2005, atingând apogeul la sfârşitul lunii octombrie.
Petentul a arătat că prin aceste fapte se urmăreşte intimidarea lui de către conducerea şi personalul P.R.M.S. Oradea pentru a-şi retrage multiplele plângeri pe care Ie-a depus la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea; s-a amintit de dosarul 178/P/2006 aflat pe rolul Judecătoriei Oradea precum şi de sesizarea C.S.E. pedepselor constituită în baza Legii nr. 275/2006.
La data de 1 martie 2007, petentul a fost chemat în vederea precizării plângerii formulate, sens în care s-a încheiat un proces - verbal de precizare a plângerii din conţinutul căruia rezultă că petentul G.V. solicită tragerea la răspundere penală a făptuitorilor M.F., l.l., T.L. şi A.l. pentru comiterea infracţiunilor prevăzută şi pedepsită de art. 193, 247 si 250 C. pen.
Petentul a arătat că, în data de 6 noiembrie 2006, a fost în audienţă la directorul penitenciarului I.I., ocazie cu care acesta l-ar fi ameninţat că îl va extermina dacă nu-şi retrage toate plângerile pe care Ie-a formulat împotriva personalului Penitenciarului Oradea. Tot cu aceeaşi ocazie, făptuitorul M.F. l-ar fi ameninţat cu bătaia în acelaşi scop, T.L. ar fi afirmat că este „handicapat iar ag. A.l. ar fi afirmat că este un „gunoi" şi i-ar fi întocmit o serie de rapoarte nefavorabile, dar lipsite de temeinicie.
Prin Rezoluţia din 12 martie 2007 s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de A.A., I.I., T.L., T.A., M.F. şi A.l. pentru comiterea infracţiunilor prevăzută şi pedepsită de art. 193, 247 şi 250 C. pen., în motivarea soluţiei reţinându-se că faptele sesizate de petent, pe de o parte au făcut obiectul unor alte lucrări penale solicitate în dosarele 178/P/2006, 151/P/2006, iar pe de altă parte nu există alte elemente de natură probatorie care să dovedească existenţa infracţiunii de insultă, calomnie, ameninţare şi tâlhărie, nemulţumirile petentului fiind legate de regimul de executare al pedepsei, concluzionându-se astfel, că faptele nu există.
Rezoluţia mai sus arătată a fost menţinută prin Rezoluţia din 26 martie 2007 dată în dosarul nr. 107A/ll 1.1/2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea prin care a fost respinsă plângerea formulată de petent, reţinându-se că, faţă de argumentele invocate în soluţia de neîncepere a urmăririi penale dată în dosarele ataşate precum şi faţă de faptul că petentul nu a invocat nici în plângere şi nici în completarea acesteia vreun element de natură probatorie care să poată fi administrat în vederea dovedirii susţinerilor sale, soluţia dispusă este legală şi temeinică.
Împotriva acestor rezoluţii petentul a formulat plângere în temeiul art. 2781 C. proc. pen., prin care a solicitat instanţei desfiinţarea rezoluţiei din 12 martie 2007 dată în dosarul nr. 192/ P/2006 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea şi a Rezoluţiei din 26 martie 2007 dată în dosarul nr. 107/VII 1.1/2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea.
Plângerea formulată nu a fost motivată în scris, însă cu ocazia dezbaterii pe fond a plângerii petentul a arătat că plângerea sa a fost soluţionată pe baza unor acte cuprinse în dosare care nu au legătură cu prezenta cauză, dosare ce au fost conexate la plângerea sa ; a mai arătat că la data când a formulat plângerea nu cunoştea că prenumele făptuitorului T. este D. şi nu A., astfel că urmărirea penală a fost efectuată împotriva altei persoane, precum şi că a fost supus la tratamente inumane de către făptuitori, având mai multe certificate medicale emise în acest sens, certificate care nu au fost depuse la dosar de către procurorul ce a instrumentat cauza.
Examinând plângerea formulată, din oficiu şi prin prisma motivelor invocate, instanţa de fond a reţinut că cele două rezoluţii sunt nelegale.
În acest sens s-a reţinut că procurorul a încălcat principiile prevăzute de art. 4, art. 200 şi art. 202 alin. (1) C. proc. pen., privind rolul activ, obiectul urmăririi penale şi rolul activ al organului de urmărire penală, acesta neexercitându-şi rolul activ şi eludând obiectul urmăririi penale întrucât în cauză nu s-a administrat nici o probă în afară de declaraţia prin care petentul şi-a precizat plângerea, declaraţia consemnată în procesul - verbal de precizare a plângerii, ori probele necesare soluţionării unei cauze nu se rezumă doar la declaraţiile părţii vătămate ci sunt prevăzute în Titlul III Cap. l şi II C. proc. pen.
Referitor la rezoluţiile depuse la dosarul cauzei, s-a reţinut că, din cuprinsul acestora rezultă cu certitudine că se referă la alte fapte decât cele ce fac obiectul prezentei plângeri.
Astfel, câtă vreme petentul G.V. şi-a precizat plângerea, arătând că faptele reclamate ar fi avut loc în data de 6 noiembrie 2006 este evident că rezoluţiile depuse nu au legătură cu această faptă. Astfel, rezoluţia nr. 337 din 18 septembrie 2006 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor se referă la fapte care ar fi fost comise, în perioada 14 iulie 2003 - 22 iunie 2006, rezoluţia nr. 77 din 24 martie 2005 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor se referă la fapte care ar fi fost comise în anul 2003, rezoluţia 178 din 21 decembrie 2006 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea se referă la fapte care ar fi fost comise, în data de 23 septembrie 2006; de altfel, rezoluţiile respective privesc atât pe făptuitorii din prezenta cauză cât şi alţi ofiţeri şi subofiţeri din cadrul Penitenciarului Oradea.
Faţă de cele mai sus arătate, instanţa de fond a constatat că plângerea formulată de petentul G.V. este întemeiată şi ca urmare a admis-o conform art. 2781 alin. (8) lit. b) C. proc. pen., a desfiinţat rezoluţiile mai sus arătate, dispunând totodată trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea în vederea începerii urmăririi penale împotriva făptuitorilor A.A., I.I., T.L., T.A., M.F. şi A.l. pentru comiterea infracţiunilor prevăzută şi pedepsită de art. 193, 247 şi 250 C. pen.
Instanţa de fond s-a conformat dispoziţiilor art. 2781 alin. (8) lit. b) C. proc. pen., indicând faptele şi împrejurările care urmează a fi constatate şi prin ce mijloace de probă.
Astfel, a arătat că se va proceda la reaudierea petentului pentru ca acesta să-şi precizeze în mod concret cererea atât cu privire la faptele reclamate cât şi cu privire la făptuitorii împotriva cărora înţelege să formuleze plângere. Acest lucru se impune întrucât în plângerea înregistrată la data de 28 noiembrie 2006 petentul a indicat ca făptuitori pe A.A., I.I., A.l., M.F., T.L., inspector T. (fără indicarea prenumelui) agent - şef R. (fără indicarea prenumelui) şi pe „şeful serviciului evidenţă" cu solicitarea ca acesta din urmă să fie identificat de organele de urmărire penală, în precizarea plângerii a arătat că a formulat plângere doar faţă de I.I., A.l., M.F. şi T.L., iar în faţa instanţei a arătat că nu a dorit să facă plângere împotriva făptuitorului T.A. ci împotriva lui T.D. însă nu ştia prenumele acestuia.
De asemenea, se va proceda la audierea făptuitorilor şi a martorilor indicaţi de părţi ori identificaţi de organele de urmărire penală ale căror declaraţii sunt pertinente, concludente şi utile pentru soluţionarea cauzei şi la administrarea oricăror alte probe necesare pentru lămurirea cauzei, înscrisuri, acte medicale, etc.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal a declarat recurs petentul G.V.
În motivele de recurs depuse în scris la dosar şi prezentate oral de petent, acesta a reiterat susţinerile din plângerea precizată, arătând că în calitate de deţinut la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Oradea, a fost supus de către intimaţi, unor atrocităţi, începând cu data de 8 iulie 2005, abuzuri care s-au identificat după data de 25 mai 2008, motiv pentru care a solicitat începerea urmăririi penale împotriva intimaţilor pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 193, art. 247 şi art. 250 C. pen.
Consideră sentinţa recurată ca nelegală, întrucât, deşi i s-a admis plângerea, nu au fost propuse probe certe concludente şi utile care să-i susţină acuzaţiile, încălcându-se astfel, „principiile legalităţii, egalităţii, umanităţii şi personalităţii, care stau la baza dreptului penal".
Verificându-şi competenţa de soluţionare a acestui recurs, Înalta Curte constată că, potrivit art. 60 alin. (4) din Legea nr. 293/2004 cu modificările ulterioare, competenţa de a soluţiona în primă instanţă infracţiunile săvârşite de funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, revine curţilor de apel pentru infracţiunile comise de ofiţeri până la gradul de inspector şef principal de penitenciar, inclusiv.
Cum, intimaţii A.A., I.I., T.D., M.F. şi T.F. au gradul de inspector la Penitenciarul Oradea competenţa de soluţionare în primă instanţă a plângerii petentului, a revenit Curţii de Apel Oradea, iar competenţa de soluţionare a recursului declarat împotriva sentinţei pronunţată de această instanţă revine potrivit art. 29 pct. 2 lit. c) Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Examinând sentinţa primei instanţe în raport de criticile formulate de petent şi de dispoziţiile art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte Constată că recursul petentului G.V. este nefondat.
Instanţa de fond, examinând actele efectuate în faza premergătoare urmăririi penale, a constatat că, actele care au stat la baza neînceperii urmăririi penale faţă de inculpaţi, vizează alte fapte decât cele reclamate de petent, aşa cum au fost precizate la data de 1 martie 2007. Astfel, instanţa de fond a apreciat că actele premergătoare urmăririi penale, efectuate în cauza de faţă nu sunt complete, motiv pentru care a admis plângerea petentului a desfiinţat cele două rezoluţii date de procuror şi a dispus trimiterea cauzei la parchet în vederea începerii urmăririi penale.
Potrivit art. 2781 alin. (8) lit. b) C. proc. pen., instanţa a arătat că, procurorul va proceda la audierea făptuitorilor şi a martorilor indicaţi de părţi ori identificaţi de organele de urmărire penală ale căror declaraţii sunt pertinente, concludente şi utile pentru soluţionarea cauzei şi la administrarea oricăror alte probe necesare pentru lămurirea cauzei, înscrisuri, acte medicale, etc.
Sub acest aspect sentinţa primei instanţe este temeinică şi legală, iar aprecierea petentului din motivele de recurs că, probele propuse sunt inexistente, este nefondată.
Potrivit art. 65 alin. (1) C. proc. pen., sarcina administrării probelor în faza de urmărire penală, a procesului penal revine organului de urmărire penală, părţile având posibilitatea să propună probe pentru dovedirea susţinerilor lor.
Potrivit art. 63 alin. (2) C. proc. pen., probele nu au o valoare dinainte stabilită, şi aprecierea lor se face de organul de urmărire penală şi de instanţa de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului.
Astfel, asupra caracterului pertinent, concludent şi util al unei probe, se poate pronunţa numai procurorul în faza de urmărire penală şi instanţa de judecată în faza de judecată, aprecierea petentului că probele dispuse de instanţă sunt inexistente şi nu sunt utile soluţionării cauzei, este nefondată.
Instanţa nu putea să reţină cauza spre soluţionare în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. c) C. proc. pen., aşa cum a susţinut petentul, întrucât în cauză nu fusese administrată nicio probă, această soluţie putând fi pronunţată numai în cazul în care la dosar sunt suficiente probe pentru începerea urmăririi penale iar procurorul a dat o soluţie de scoatere de sub urmărire penală.
Întrucât sentinţa primei instanţe este temeinică şi legală, neexistând nici un motiv de casare a acesteia, Înalta Curte constată că recursul petentului este nefondat urmând să fie respins, ca atare, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care suma de 40 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul G.V. împotriva sentinţei penale nr. 77/P/2007 din 26 septembrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care suma de 40 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi 12 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 864/2008. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 915/2008. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
