ICCJ. Decizia nr. 952/2008. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 952/2008
Dosar nr. 3212/108/2007
Şedinţa publică din 17 martie 2008
Examinând recursul de faţă, constată:
Prin sentinţa penală nr. 386 din 4 decembrie 2007 pronunţată de Tribunalul Arad s-a dispus, în temeiul art. 197 alin. (2) lit. b1), alin. (3) teza I C. pen., condamnarea inculpatului B.I. la 10 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II, b), d) şi e) C. pen.
Acelaşi inculpat a fost condamnat în temeiul art. 203 C. pen., la 2 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele, aplicându-se pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare, sporită cu un an, urmând ca inculpatul să execute 11 ani închisoare şi pedeapsa complementară aplicată.
S-a menţinut starea de arest şi s-a dedus din pedeapsă durate detenţiei preventive de la 9 iulie 2007.
Pe durata şi în condiţiile art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza II, b), d) şi e) C. pen.
Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
În fapt, s-a reţinut că în luna mai 2005, în timp ce soţia sa era internată în spital, inculpatul B.I. a întreţinut, prin constrângere, un raport sexual cu fiica lor minoră B.I., în vârstă de 13 ani.
S-a reţinut că, în drept, fapta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor de viol prevăzută de art. 197 alin. (2) lit. b1) şi alin. (3) şi de incest prevăzută de art. 203 C. pen.
Prin Decizia penală nr. 11/ A din 28 ianuarie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, s-a desfiinţat în parte sentinţa şi, în rejudecare, s-a dispus obligarea inculpatului la plata sumei de 10.000 lei, cu titlu de daune morale, către partea vătămată B.I.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Prin aceiaşi decizie s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat, s-a menţinut starea de arest şi s-a dedus la zi durata detenţiei preventive, iar apelantul inculpat a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Instanţa de apel a reţinut că este întemeiat apelul declarat de procuror, întrucât partea vătămată fiind minoră, acţiunea penală se porneşte şi se exercită din oficiu, conform art. 17 alin. (1) C. proc. pen., iar prima instanţă era obligată, conform alineatului 3 al aceluiaşi articol, să se pronunţe din oficiu asupra reparării pagubei şi a daunelor morale, chiar dacă persoana vătămată nu este constituită parte civilă, sentinţa fiind nelegală sub acest aspect.
Faţă de circumstanţele şi împrejurările în care a fost comisă fapta, s-a apreciat că partea vătămată este îndreptăţită la daune morale în cuantum de 10.000 lei.
Instanţa de apel a apreciat că sunt neîntemeiate atât criticile formulate de procuror, cât şi cele ale inculpatului cu privire la individualizarea pedepsei, care este corespunzătoare pericolului social concret al faptei, circumstanţelor în care a fost comisă şi circumstanţelor personale ale inculpatului, fiind de natură să ducă la realizarea scopului prevăzut de art. 52 C. pen.
Inculpatul a declarat recurs, susţinând că pedeapsa a fost greşit individualizată, întrucât nu s-au reţinut în favoarea sa circumstanţe atenuante, conform art. 74 C. pen.
Recursul îşi găseşte temeiul în dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., dar nu este fondat.
Se constată că pentru fiecare dintre infracţiunile comise s-au stabilit pedepse în cuantumul minim prevăzut de lege, iar din actele dosarului nu rezultă existenţa unor împrejurări care să aibă valenţa unor circumstanţe atenuante în condiţiile art. 74 C. pen. Simplul fapt că inculpatul nu are antecedente penale nu poate constitui în sine o circumstanţă atenuantă, după cum nici faptul că are copii minori nu poate fi de natură a atenua răspunderea penală atâta timp cât infracţiunile au fost comise asupra unuia dintre aceşti copii.
Întrucât din examinarea cauzei nu rezultă nici existenţa vreunui motiv de casare care să poată fi luat în considerare din oficiu, Curtea va respinge recursul, ca nefondat, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Se va deduce la zi durata arestării preventive.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.I. împotriva deciziei penale nr. 11/ A din 28 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Deduce din pedeapsă durata reţinerii şi arestării preventive de la 9 iulie 2007 la 17 martie 2008.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 380 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 180 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 898/2008. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1005/2008. Penal. Traficul de persoane (Legea... → |
|---|
