ICCJ. Decizia nr. 795/2008. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 795/2008
Dosar nr. 161/116/2006
Şedinţa publică din 4 martie 2008
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 178 din 4 octombrie 2006 pronunţată în dosarul nr. 161/116/2006, Tribunalul Călăraşi, în baza art. 334 C. proc. pen., a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimisă în judecată inculpata S.G. din infracţiunea prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. c) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 177 C. pen.
În baza art. 334 C. proc. pen., a admis cererea formulată de reprezentantul Ministerului Public şi a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimisă în judecată inculpata S.G., din infracţiunea prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. c) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. a) şi c) C. pen.
În baza art. 174 C. pen., raportat la art. 175 lit. a) şi c) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) – art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpata S.G., la 8 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatei exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) – c) C. pen., începând cu data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până la terminarea executării pedepsei.
În baza art. 191 C. proc. pen., a obligat inculpata la 400 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Călăraşi din 21 aprilie 2005, emis în dosarul nr. 566/P/2005, a fost trimisă în judecată inculpata S.G. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 174 – art. 175 lit. c) C. pen., reţinându-se că aceasta, în data de 8 iunie 2005, după ce a născut la domiciliu o fetiţă vie, cu intenţie a pus copilul într-un sac şi l-a aruncat în WC provocându-i decesul.
Inculpata a întreţinut relaţii de concubinaj cu martorul B.A. din 2001, din această relaţie rezultând doi copii (inculpata având încă un copil din altă căsătorie, încredinţat în urma divorţului).
În condiţiile în care această relaţie urma să se transforme în căsătorie, inculpata a rămas din nou însărcinată şi s-a hotărât să păstreze acest copil.
În primele declaraţii, inculpata a afirmat că şi-a dat seama de starea sa prea târziu ca să avorteze (medicii refuzând acest lucru) iar în faţa instanţei a afirmat că nu a cunoscut că este însărcinată, având ciclu menstrual peste sarcină.
Situaţia susţinută în instanţă a fost neplauzibilă, starea inculpatei fiind sesizată şi de membrii familiei, care au şi interpelat-o pe acest subiect, însă inculpata a negat vehement că ar fi însărcinată.
O asemenea confuzie nu se justifică şi faţă de experienţa de viaţă a inculpatei, care a născut trei copii şi implicit este familiarizată cu trasformările morfo-fiziologice pe care le produce graviditatea.
Fără să spună nimic familiei, inculpata a luat anterior naşterii hotărârea de a suprima viaţa noului născut, pentru a evita mărirea familiei şi ivirea problemei legate de locul său de muncă (a susţinut în faţa instanţei că acesta ar fi fost unul dintre aspectele ce făceau nedorit copilul, alături de teama că ar fi certată de familie).
În noaptea de 7 iunie 2005 s-au declanşat durerile de naştere, inculpata susţinând că „în mod surprinzător şi rapid" a născut un copil. Descrie naşterea ca fiind: „foarte uşoară, rapidă şi fără dureri".
Inculpata a introdus copilul într-un sac de rafie prins de colţul latrinei şi l-a aruncat în WC, după care, fără a spune nimic familie, s-a întors în locuinţă.
Simţindu-se rău datorită hemoragiei cauzate de naşterea în condiţii empirice, a fost transportată la Spitalul Clinic de Urgenţă Sf. Pantelimon, unde concubinul său a lăsat-o, el mergând la o secţie de poliţie pentru incidentul rutier în care a fost implicat.
Inculpata şi-a dat un alt nume (motivând în timpul procesului că se afla într-o stare de puternică tulburare) însă, după ce medicii au constatat că starea inculpatei se datora unei naşteri, a indicat lucrătorului de poliţie că a născut şi copilul l-a băgat într-un sac de iută, pe care l-a aruncat în WC.
Cercetările orientate după acest amănunt au dus la descoperirea cadavrului în latrina locuinţei concubinului inculpatei.
În ceea ce priveşte copilul, acesta prezenta plămân respirat, deci a fost născut viu, moartea survenind urmare unui şoc cardio-respirator, provocat de neacordarea îngrijirilor după naştere şi aruncării acestuia în WC de către inculpată.
În raport de această situaţie de fapt, a apreciat tribunalul că inculpata a acţionat cu intenţia directă de a suprima viaţa copilului, actele materiale (atât în forma omisivă cât şi în forma comisivă) provocând decesul noului născut.
Apărările formulate în sprijinul cererii de schimbare a încadrării juridice în infracţiunea prevăzută de art. 177 C. pen., sunt nefondate.
S-a invocat starea de tulburare imediat următoare naşterii ca fiind determinantă în comiterea infracţiunii, dar aprecierea acestei posibilităţi nu trebuie făcută fără a avea în vedere conduita anterioară a inculpatei care a ascuns sarcina şi a negat vehement că ar fi gravidă.
Nu s-a făcut nicio probă din care să rezulte existenţa preocupării pentru sarcină (în sensul luării în evidenţă la medicul de familie sau măcar că ar fi existat o încercare de a întrerupe sarcina, aşa cum a susţinut iniţial inculpata).
În atare condiţii, tribunalul a apreciat că inculpata nu a acţionat cu intenţie spontană, determinată de starea de tulburare pricinuită de naştere, ci a pus în executare o hotărâre luată anterior, aşa încât a reţinut şi agravanta prevăzută de art. 175 lit. a) C. pen. (admiţând cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de reprezentantul Ministerului Public).
A apreciat că fapta inculpatei S.G., care în ziua de 8 iunie 2005, după ce a născut un copil viu, cu intenţia l-a pus într-un sac şi l-a aruncat în WC producându-i decesul (după ce anterior şi-a pregătit fapta prin ascunderea sarcinii) întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 174 – art. 175 lit. a) şi c) C. pen., text în baza căruia se va pronunţa hotărârea de condamnare.
La individualizarea pedepsei s-au avut în vedere gradul de pericol social concret al faptei, circumstanţele reale în care aceasta a fost comisă, cum şi circumstanţele personale ale inculpatei.
Referitor la acest ultim aspect, tribunalul a reţinut că inculpata nu are antecedente penale, că are o bună comportare faţă de cei trei copii pe care-i are.
Fără a justifica gestul, se va avea în vedere, în raport de gradul de pregătire şi instruire, modul în care a apreciat inculpata că apariţia unui nou copil va afecta situaţia materială a familiei, cum şi neglijenţa/uşurinţa cu care a păstrat această sarcină nedorită, găsind modalitatea extremă de a ucide ulterior copilul nou născut.
Situaţia familială şi lipsa de antecedente au fost apreciate de tribunal ca şi împrejurări de genul celor prevăzute de art. 74 C. pen., motiv pentru care pedeapsa s-a stabilit în condiţiile art. 76 lit. b) C. pen., sub minimul special prevăzut de lege.
S-au mai depus la dosar, ulterior judecăţii şi până la pronunţare, acte medicale eliberate la 2 octombrie 2006 din care rezultă că inculpata a fost diagnosticată prezumtiv de medicul de familie cu tulburare anxioasă depresivă reactivă, fiind recomandate investigaţii de specialitate.
Actele medicale sus-amintite nu suplinesc cerinţele analizate anterior la respingerea probei cu expertiză (mai cu seamă că sunt ulterior terminării judecăţii) dar creează presupunerea că afecţiunea acuzată este un efect al trăirilor interioare în raport cu fapta comisă şi consecinţele ei, aspect ce va fi şi el valorizat la individualizare.
Cum pedeapsa pronunţată nu poate fi executată decât în regim privativ de libertate, tribunalul a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71 C. pen., cu referire la art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel inculpata, criticând soluţia, ca netemeinică şi nelegală, solicitând schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunea prevăzută de art. 177 C. pen., pruncucidere şi reindividualizarea pedepsei.
A formulat, de asemenea, apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi, criticând sentinţa penală pentru:
- greşita reţinere a circumstanţelor atenuante;
- nerezolvarea fondului cauzei întrucât nicio parte nu s-a constituit parte civilă în cauză.
Parchetul a extins oral motivele de apel în sensul aplicării pedepselor accesorii prevăzute de art. 64 lit. d) şi e) C. pen., faţă de natura infracţiunii comise.
Reprezentantul parchetului a arătat că nu susţine motivul doi de apel depus în scris în sensul că instanţa de fond nu s-a pronunţat şi nu a luat act că nicio persoană nu s-a constituit parte civilă în cauză.
Prin Decizia penală nr. 310/ A pronunţată în Şedinţa publică din 26 septembrie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familia, a respins, ca nefondat, apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi şi apelul inculpatei S.G. declarat împotriva sentinţei penale nr. 178 din 4 octombrie 2006 pronunţată în dosarul nr. 161/116/2006 de Tribunalul Călăraşi.
Instanţa de apel, pentru a pronunţa această hotărâre, a avut în vedere şi raportul de expertiză medico-legală psihiatrică nr. A1/2330/2007, efectuat în această fază procesuală prin care s-a constatat că:
Sarcina presupune modificări biochimice şi hormonale implicând sistemul catecholaminelor (afla 2 - adrenalina şi serotinina) care fac organismul vulnerabil, sub aspect biologic şi psihologic. S-a demonstrat că aceste modificări durează până în a douăsprezecea lună după naştere, chiar şi la mamele care nu alăptează.
Din punct de vedere psihic pot apare în timpul sarcinii sau după naştere (post-partum precoce, post-partum tardiv şi în perioada de alăptare) tulburări nevrotice şi/sau psihotice în legătură directă cauzală cu sarcina sau cu naşterea.
Acestea pot fi tranzitorii la persoanele fără tulburări psihice anterioare, noi episoade acute la cele cu tulburări psihice anterioare sau debutul unor tulburări psihice endogene.
S-a concluzionat că având în vedere lipsa antecedentelor patologice psihiatrice până la data comiterii faptei inculpatei, împrejurarea că nu s-a solicitat raport de expertiză medico-legală psihiatrică care presupunea în mod implicit control psihiatric de specialitate după săvârşirea faptei, ceea ce era de altfel obligatoriu precum şi faptul că a fost examinată în comisie la doi ani de la comiterea faptei, comisia nu a putut preciza cu certitudine capacitatea psihică de aprecierea critică a conţinutului şi consecinţelor de la momentul săvârşirii faptei, neputând preciza dacă fapta a fost săvârşită într-o stare de tulburare pricinuită de naştere.
De asemenea, prin raportul de expertiză psihiatrică s-a mai constatat că diagnosticele stabilite cu ocazia internărilor ulterioare, coroborate cu rezultatul examinării psihologice (absenţa antecedentelor penale şi a unui patern comportamental violent, intelect liminar, instrucţie deficitară, traseu existenţial cu numeroase psihotraume, abuzată de soţ, divorţ, trei sarcini cu trei naşteri), la momentul examinării se poate exclude că la data săvârşirii faptei inculpata a avut discernământul scăzut.
Instanţa de apel, analizând condiţiile impuse de art. 177 C. pen., a concluzionat că încadrarea juridică reţinută de prima instanţă este corectă, deoarece textul analizat prevede expres că fapta trebuie săvârşită ca urmare a unei tulburări pricinuite de naştere. În cauză nu s-a făcut dovada acestui element constitutiv al infracţiunii.
Referitor la individualizarea pedepsei, instanţa de apel a reţinut că prima instanţă a dat relevanţă circumstanţelor reale şi personale ale inculpatei, că sancţiunea aplicată corespunde exigenţelor impuse de prevenţia generală şi cea specială, motiv pentru care cele două apeluri au fost apreciate ca fiind nefondate.
Împotriva deciziei a declarat recurs inculpata, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 18 şi17 C. proc. pen.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a susţinut că instanţele de fond şi de apel au comis o gravă eroare de fapt, pronunţând hotărâri de condamnare în condiţiile în care inculpata este nevinovată, impunându-se achitarea, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) sau d) C. proc. pen.
S-a mai susţinut că inculpata a săvârşit fapta pentru care a fost trimisă în judecată, aflându-se sub imperiul unei puternice tulburări determinate de naştere, coroborată cu situaţia socială şi familială dificilă a inculpatei, mamă a trei copii, însărcinată şi în prezent şi unică întreţinătoare a familiei.
Recurenta a solicitat schimbarea încadrării juridic a faptei din infracţiunea de omor calificat în cea de pruncucidere, avându-se în vedere şi starea de depresie în care se afla.
Examinând cauza, în raport de motivele de recurs invocate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele considerente:
Eroarea gravă de fapt invocată de recurentă, caz de casare prevăzut la pct. 18 al art. 3859 C. proc. pen., constă în reflectarea inexactă a conţinutului dosarului în cuprinsul hotărârii atacate.
Din examinarea actelor şi lucrărilor, critica apare ca neîntemeiată, deoarece atât instanţa de fond, aşa cum rezultă din evocarea amplă a declaraţiilor martorilor şi ale inculpatei, cât şi instanţa de apel au perceput în mor real conţinutul probelor în reţinerea situaţiei de fapt, soluţiile pronunţate fiind concordante considerentelor hotărârilor.
Având în vedere că instanţele nu au denaturat probele administrate (declaraţiile inculpatei care iniţial a susţinut că şi-a dat seama de starea sa prea târziu ca să avorteze, medicii refuzând acest lucru, iar în faţa instanţei a afirmat că nu a cunoscut că este însărcinată, având ciclu menstrual peste sarcină), declaraţia martorei B.P. (mama concubinului), declaraţia martorului B.E.A. (concubinul inculpatei), declaraţiile martorilor D.C. şi D.T., expertizele efectuate în cauză, reţinându-se împrejurări esenţiale, fără ca probele să le susţină, sau, dimpotrivă, nereţinând asemenea aspecte, deşi probele le confirmau, critica formulată este nefondată, nesubzistând cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.
Al doilea motiv de recurs invocat, greşita încadrare juridică a faptei, este, de asemenea, nefondat.
Potrivit art. 177 C. pen., pruncuciderea este fapta mamei care îşi ucide copilul nou-născut, imediat după naştere, datorită tulburării pricinuită de naştere.
Elementul material al pruncuciderii constă într-o acţiune sau inacţiune a mamei de ucidere a copilului nou-născut, imediat după naştere, de către mama aflată într-o stare de tulburare pricinuită de naştere. Acţiunea sau inacţiunea de ucidere trebuie să aibă ca rezultat moartea copilului, constituind cauza unică sau în concurs cu alţi factori ai morţii acestuia.
Legiuitorul are în vedere tulburările maladive provocate de diverşi factori psiho-patologici precum şi febra puerperală, psihoza maniaco-depresivă, tulburările schizofreniforme, factori pentru a căror stabilire este necesară efectuare unei expertize medico-legală.
În cauză sunt îndeplinite numai primele două condiţii ale pruncuciderii, este vorba de un nou născut şi uciderea a avut loc imediat după naştere, cu privire la cea de a treia condiţie „mama să se afle într-o stare de tulburare pricinuită de naştere" nu există probe care să dovedească existenţa unei astfel de stări.
În mod corect instanţa de apel a reţinut că actuala reglementare nu permite ca cea anterioară, constatarea infracţiunii de pruncucidere în raport de anumite elemente obiective cum ar fi vârsta noului născut, condiţiile sociale sau materiale în care se află mama.
În cauză s-a dovedit că inculpata are o situaţia familială precară dar nu are relevanţă acest aspect.
Condiţia privind elementul material al infracţiunii este îndeplinită în situaţia actualei reglementări numai dacă se dovedeşte că uciderea s-a produs ca urmare a tulburării pricinuite de naştere şi aceste element constitutiv al infracţiunii trebuie probat.
Expertiza medico legală învederează doar că nu este exclus ca mama să fi avut discernământul mult scăzut în momentul naşterii şi enumeră drept posibile cauze, intelectul liminar, abuzurile exercitate de soţ, cele trei sarcini.
Discernământul mult scăzut nu se confundă cu tulburarea pricinuită de naştere, pentru că etiologia discernământului mult scăzut poate fi complexă, determinată de mulţi factori.
În cazul pruncuciderii legiuitorul nu dă relevanţă diminuării discernământului provocat de orice cauză.
În concluzie, nu se impune schimbarea încadrării juridice a faptei.
În cauză, subzistă cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., deoarece instanţa de fond a interzis inculpatei exerciţiul tuturor drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) – c) C. pen.
În raport cu tipul de infracţiune săvârşită de inculpată, în cauză nu se impunea interzicerea dreptului prevăzut de art. 64 lit. c) C. pen.
În consecinţă, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va fi admis recursul declarat de inculpată, casate, în parte, ambele hotărâri şi rejudecând, Înalta Curte face aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) şi b) C. pen., menţinând celelalte dispoziţii ale hotărârilor.
Conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile de judecată rămân în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpata S.G. împotriva deciziei nr. 310/ A din 26 septembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează, în parte, ambele hotărâri şi, rejudecând, face aplicarea art. 71 şi 64 lit. a) şi b) C. pen.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 04 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 718/2008. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 826/2008. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... → |
|---|
