ICCJ. Decizia nr. 898/2008. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 898/2008
Dosar nr. 2627/116/2007
Şedinţa publică din 12 martie 2008
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 215 din 22 noiembrie 2007 a Tribunalului Călăraşi, secţia penală, s-a respins cererea formulată de inculpat (prin apărător), în baza art. 334 C. proc. pen.
În baza art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., a fost condamnat inculpatul Ş.V. la 18 ani închisoare şi 9 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71 şi art. 64 lit. a) şi b) C. pen., de la rămânerea definitivă a sentinţei şi până la terminarea executării pedepsei.
S-a menţinut starea de arest a inculpatului şi potrivit art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a computat prevenţia acestuia, de la 18 august 2007 la zi.
S-a admis cererea de despăgubiri civile formulată de partea civilă V.G. şi, luând act de acordul părţilor, a fost obligat inculpatul să plătească acestuia, în baza art. 14 C. proc. pen., cu referire la art. 998 – art. 999 C. civ., suma de 2300 lei, reprezentând cheltuieli de înmormântare şi suma de 5000 lei, cu titlu de daune morale.
În baza art. 118 lit. b) C. pen., a fost confiscat de la inculpat un cuţit, aflat la Camera de Corpuri Delicte a Tribunalului Călăraşi.
A fost obligat inculpatul la plata sumei de 750 lei către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care 250 lei reprezintă onorariul avocat desemnat din oficiu.
S-a reţinut că prin rechizitoriul introdus la această instanţă, la data de 25 septembrie 2007, şi înregistrat sub nr. 2627/116/2007, Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi a dispus trimiterea în judecată a inculpatului Ş.V., deţinut în Penitenciarul Slobozia pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., faptă comisă pe raza municipiului Călăraşi.
În cuprinsul actului de inculpare se arată faptul că, la data de 17 august 2007, pe fondul unui conflict spontan, în loc public şi cu intenţie, inculpatul Ş.V. l-a înjunghiat cu un cuţit în piept pe victima V.L., producându-i leziuni la nivelul cordului, ce au dus la decesul acesteia.
Probele pe care se bazează acuzarea sunt: procesul verbal de cercetare la faţa locului, raportul medical de necropsie, declaraţiile inculpatului, ale părţii civile şi ale martorilor, raportul de expertiză psihiatrică a inculpatului şi actele procedurale privind reţinerea şi arestarea inculpatului.
În faza procesuală a judecării cauzei la fond, inculpatul a recunoscut comiterea infracţiunii pentru care este cercetat, a descris cu amănunte modalitatea în care s-a derulat accidentul între el şi victimă, precizând că aceştia s-au aflat în stare de ebrietate, iar în ceea ce priveşte locul în care l-a lovit cu cuţitul, nu poate face nicio precizare întrucât pe scara blocului era întuneric şi doar a încercat să se apere.
Au fost audiaţi martorii S.E. şi I.M., care au învederat instanţei faptul că fiecare, pe rând şi la momente diferite, s-au certat cu inculpatul în seara respectivă, iar după incidentul dintre martorul menţionat anterior, inculpat şi victimă, aceştia l-au găsit pe V.L. căzut în scara blocului, fără viaţă. Ambii martori au relatat şi împrejurarea că doar victima şi I.M. s-au aflat în scara blocului în noaptea respectivă, singura persoană care îi putea produce lovitura letală victimei fiind inculpatul, întrucât I.M. a părăsit locul faptei, pentru a anunţa telefonic organele de poliţie de ameninţările proferate de inculpat.
Fapta comisă de inculpat, aceea de înjunghiere cu cuţitul victimei, în zona inimii, în loc public şi cu intenţie directă, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat, faptă prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen.
Este adevărat că inculpatul, prin apărător, a solicitat aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen., însă această cerere urmează a se respinge motivat de faptul că acesta a reacţionat într-o modalitate disproporţionat de agresivă la zgomotele produse în scara blocului de victimă şi de martorul I.M., înarmarea cu un cuţit fiind ilogică, atâta timp cât cei menţionaţi anterior nu l-au atacat în niciun fel pe inculpat, acesta fiind cel ce i-a ameninţat pe cei doi, a lovit-o cu pumnii pe victimă, după care a înjunghiat-o în inimă şi a dispărut în propriul apartament.
Probele administrate în cauză nu atestă modalitatea în care victima l-a agresat pe inculpat, în cauză conturându-se doar loviturile pe care acesta din urmă le-a aplicat şi martorului I.M., acesta din urmă hotărându-se să nu depună plângere împotriva sa, deşi leziunile i-au fost atestate printr-un act medico-legal.
La individualizarea pedepsei inculpatului urmează a se avea în vedere, pe lângă pericolul social deosebit al infracţiunii cercetate şi faptul că acesta este cunoscut cu antecedente penale, nefiind posibilă aplicarea în cauză a circumstanţelor atenuante fără a se încălca dublul scop al pedepsei, cel punitiv şi cel educativ.
Urmează a se pronunţa în cauză o pedeapsă cu executare în regim de detenţie, o pedeapsă complementară de 9 ani şi o pedeapsă accesorie în baza art. 71 şi art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
Urmează a se constata faptul că latura civilă este rezultatul acordului de voinţă al părţilor, chiar dacă cererea de acordare a daunelor morale a fost tardiv introdusă.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul Ş.V., criticând-o ca nelegală şi netemeinică, sub aspectul individualizării pedepsei, invocând greşita respingere a cererii de a se reţine în favoarea sa circumstanţa atenuantă legală a provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen. şi, respectiv, aplicarea unei pedepse prea mari, la stabilirea căreia nu s-a ţinut seama de împrejurările concrete ale săvârşirii faptei şi de atitudinea sa procesuală sinceră.
Cu ocazia judecării apelului, Curtea a procedat, nemijlocit, la ascultarea inculpatului Ş.V., care şi-a menţinut declaraţiile anterioare, prezentând acelaşi mod şi aceleaşi împrejurări de comitere a faptei cu cele relatate în faza de urmărire penală şi în cursul cercetării judecătoreşti realizate de către instanţa de fond.
Examinând actele şi lucrările dosarului, în raport cu motivele invocate de inculpat, precum şi din oficiu, conform dispoziţiilor art. 371 alin. (2) C. proc. pen., sub toate aspectele de fapt şi de drept ale cauzei, Curtea a constatat că apelul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în cele ce urmează:
Instanţa de fond a administrat, nemijlocit, în condiţii de publicitate şi contradictorialitate, toate probele necesare aflării adevărului şi a stabilit, în mod corect, pe baza unei analize judicioase a acestor probe, situaţia de fapt, încadrarea juridică şi vinovăţia inculpatului.
Astfel, este în afara oricărui dubiu că, în noaptea de 17 august 2007, în jurul orei 2,30, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice, inculpatul Ş.V., deranjat de zgomotele produse în faţa blocului de martorul I.M. şi victima V.L. (aflaţi şi ei în stare de ebrietate), s-a înarmat cu un cuţit pe care l-a luat din propria locuinţă şi, ieşind afară, l-a ameninţat iniţial pe martor, punându-i cuţitul la gât, iar după ce acesta a reuşit să scape, fugind către un post telefonic public pentru a anunţa poliţia, inculpatul a agresat-o pe victimă, pe care a lovit-o mai întâi cu pumnii iar, în final, a înjunghiat-o cu cuţitul în zona toracică, plaga astfel produsă conducând la decesul aproape instantaneu al acesteia.
Cât priveşte pedeapsa aplicată inculpatului, Curtea constată că a fost în mod just individualizată, la stabilirea întinderii acesteia dându-se eficienţă tuturor criteriilor legale prevăzute în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Pedeapsa respectivă este proporţională cu gravitatea extrem de ridicată a faptei şi cu împrejurările concrete de comitere a acesteia, astfel cum au fost evidenţiate mai sus, şi, totodată, reflectă în mod corespunzător conduita inculpatului după săvârşirea faptei (acesta a abandonat-o pe victimă după agresiune, fără a încerca să-i acorde vreun ajutor, după cum el însuşi recunoaşte în declaraţia dată în faţa instanţei de apel), precum şi antecedenţa sa penală (în care se regăseşte o condamnare pronunţată pentru două infracţiuni de tâlhărie, care, deşi nu atrage starea de recidivă, împlinindu-se termenul legal de reabilitare, conturează caracteristicile comportamentului social al inculpatului, uşor predispus la acte grave de violenţă, în special pe fondul consumului exagerat de băuturi alcoolice).
Curtea găseşte neîntemeiată solicitarea inculpatului de reducere a pedepsei în considerarea atitudinii sale procesuale (doar în parte sinceră), constatând că această împrejurare se reflectă deja în mod adecvat în stabilirea de către instanţa de fond a unei pedepse orientate spre minimul special prevăzut în norma de incriminare (care prevede pentru infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului pedeapsa închisorii de la 15 la 25 de ani).
Drept urmare, Curea constată că pedeapsa aplicată inculpatului corespunde scopului său legal, punitiv şi educativ-preventiv, astfel cum este definit în art. 52 C. pen.
Din oficiu, Curtea constată că, deşi instanţa de fond nu a motivat interzicerea, ca pedeapsă accesorie şi respectiv ca pedeapsă complementară, a tuturor drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a) şi b) C. pen. (inclusiv dreptul de a alege), dispoziţia respectivă apare ca fiind justă, doar de natura şi gravitatea extremă a infracţiunii săvârşite de inculpat, dar şi de predispoziţia manifestată de acesta în comiterea unor fapte grave de violenţă şi, totodată, răspunzând necesităţii de a-l împiedica să decidă în legătură cu treburile societăţii, ale cărei reguli de convieţuire a înţeles să le încalce în mod brutal de mai multe ori, fără a-şi reconsidera conduita, în sensul respectării lor.
Faţă de aceste considerente şi având în vedere că, din oficiu, nu se constată motive de desfiinţare a sentinţei atacate, care este legală şi temeinică, Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul Ş.V.
Aşa fiind, prin Decizia penală nr. 8/ A din 14 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Ş.V. împotriva deciziei penale nr. 8/ A din 14 ianuarie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive de la 18 august 2007 la 12 martie 2008 şi a obligat recurentul la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Împotriva acestei decizii penale a declarat recurs inculpatul Ş.V., criticând-o ca netemeinică, în baza cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., solicitând reţinerea circumstanţei atenuante legale, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen. (scuza provocării) şi a celei personale (conduită sinceră) prin reducerea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Decizia recurată în raport de criticile invocate şi de cazul de casare sus-indicat, Înalta Curte constată că recursul declarat de inculpatul Ş.V. se priveşte ca nefondat şi urmează a fi respins ca atare, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Aceasta întrucât din examenul complet şi convingător al mijloacelor de probă administrate în cauză de instanţa de fond, s-a reţinut în mod justificat prin sentinţa menţinută de instanţa de prim control judiciar că, în noaptea de 17 august 2007, în jurul orei 2,30, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, inculpatul Ş.V. a înjunghiat-o cu un cuţit în piept pe victima V.L., producându-i leziuni la nivelul cordului ce au determinat decesul acesteia; situaţie de fapt ce a fost legal încadrată în drept ca întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat prevăzută şi pedepsită de art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen.
Din acest punct de vedere este legală şi temeinică statuarea ambelor instanţe în sensul nonincidenţei stării de provocare pretinsă de recurent, având în vedere şi aspectul că omorul a fost comis în afara imobilului în care locuiau inculpatul şi victima, respectiv în faţa scărilor de la intrarea în imobil (astfel cum rezultă din planşa fotografică realizată cu ocazia cercetării la faţa locului), ceea ce infirmă susţinerea inculpatului că martorul I.M. şi victima V.L. s-ar fi deplasat până la apartamentul său, i-ar fi bătut la uşă şi i-ar fi cerut să iasă afară, pe holul blocului, pentru a se bate, cerere căreia el i-ar fi dat imediat curs.
Inculpatul s-a înarmat cu un cuţit luat din propria locuinţă şi a ieşit astfel în faţa blocului, în condiţiile în care nici martorul şi nici victima nu au întreprins vreo acţiune agresivă împotriva sa.
Inculpatul l-a agresat iniţial pe martorul I.M. (în a cărui locuinţă se refugiaseră cu doar câteva ore în urmă concubina sa, martora S.E., şi mătuşa acesteia, ambele procedând în acest mod din cauza temerii insuflate de comportamentul violent al inculpatului), căruia i-a pus cuţitul la gât, provocându-i astfel leziuni care au necesitat 7-8 zile de îngrijiri medicale.
După ce martorul I.M. a reuşit să scape, fugind să anunţe poliţia, inculpatul şi-a îndreptat acţiunea agresivă asupra victimei V.L., pe care a lovit-o iniţial cu pumnii în zona feţei, dovadă în acest sens fiind excoriaţiile şi echimozele constatate la acest nivel cu ocazia examinării medico-legale.
Ulterior, inculpatul a lovit-o pe victimă cu cuţitul, provocându-i acesteia o plagă la nivelul antebraţului stâng şi respectiv o plagă toracală „cu interesarea pericardului şi miocardului şi cu hemopericard şi hemotorax consecutive", această din urmă leziune fiind cea care a determinat producerea decesului, astfel cum s-a stabilit prin raportul medico-legal de necropsie.
În privinţa leziunilor suferite de inculpat la aceeaşi dată, Curtea constată că acestea, de mică gravitate, necesitând doar 2-3 zile de îngrijiri medicale, s-au produs „prin lovire şi zgâriere de corpuri dure şi comprimare între două corpuri dure", mecanismul de producere astfel descris în actul medico-legal, excluzând orice acţiune de agresare a acestuia de către martor sau de către victimă.
În contextul modului de desfăşurare a acţiunii infracţionale, astfel relevat de probatoriul administrat în cauză, sunt vădit lipsite de orice fundament faptic, susţinerile inculpatului că nu şi-a dat seama pe cine a lovit cu cuţitul (pe martor sau pe victimă) şi respectiv că el a acţionat doar instinctiv, pentru a se apăra.
Concomitent nu este fondată nici critica prin care se tinde la reducerea pedepsei stabilită de 18 ani închisoare cu executare în regim de detenţie, întrucât aceasta este aptă în totalitate să satisfacă scopurile şi finalităţile definite prin dispoziţiile art. 52 C. pen., respectiv reeducare a recurentului dar şi să asigure necesara prevenţie a săvârşirii de noi infracţiuni.
Aceeaşi pedeapsă este corespunzător dozată prin prisma criteriilor legale de individualizare judiciară prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), raportat pe de o parte la pericolul social generic şi concret extrem de sporit al infracţiunii comise, împrejurările reale ale săvârşirii acesteia (noaptea, într-un imobil de locuinţe, o lovitură de cuţit în zonă vitală - inima), de limitele de pedeapsă stabilite de textul de lege incriminator dar şi, pe de altă parte, la datele care circumstanţiază persoana recurentului inculpat (45 de ani, studii 12 clase, necăsătorit, fără copii, condamnat în anul 1985 pentru tâlhărie, poziţie procesuală sinceră).
Aşa fiind, Înalta Curte reţine inexistenţa unor elemente care să configureze nevoia reducerii cuantumului pedepsei aplicate.
Urmează ca în baza art. 38516 alin. (2) C. proc. pen., combinat cu art. 381 alin. (1) C. proc. pen., să se compute prevenţia de la 18 august 2007 la zi.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Ş.V. împotriva deciziei penale nr. 8/ A din 14 ianuarie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive de la 18 august 2007 la 12 martie 2008.
Obligă recurentul la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi 12 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 832/2008. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 952/2008. Penal → |
|---|
