ICCJ. Decizia nr. 990/2008. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 990/2008

Dosar nr. 1851/42/2007

Şedinţa publică din 18 martie 2008

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 4 din 21 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Ploieşti s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petenta SC A.T.M. SA Ploieşti împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale nr. 364/P/2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi a fost obligată petenta la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunţa astfel, Curtea de Apel Ploieşti, a reţinut următoarele:

Prin rezoluţia nr. 364/ P din 26 septembrie 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, s-a dispus, în temeiul art. 228 alin. (4), raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de numitul N.C., inspector principal de poliţie, pentru infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)

În motivarea acestei soluţii se arată că intimatul a efectuat cercetări în dosarul nr. 8019/P/2004, având ca obiect plângerea formulată de SC A.T.M. SA Ploieşti împotriva numitului R.C.C., pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune şi din conţinutul actelor premergătoare nu rezultă că acesta se face vinovat de săvârşirea unor fapte care să atragă răspunderea penală. Referatul întocmit de ofiţerul de poliţie, cu propunerea de neîncepere a urmăririi penale a fost confirmat de procuror şi soluţia de neîncepere a urmăririi penale a fost menţinută de Judecătoria Ploieşti, prin sentinţa penală nr. 305 din 8 februarie 2007 plângerea formulată fiind respinsă, ca neîntemeiată.

S-a mai reţinut că intimatul N.C. a finalizat cercetările la data de 27 octombrie 2005 prin referatul de neîncepere a urmăririi penale şi întrucât, urmare a reorganizării S.I.F. din cadrul Inspectoratului de Poliţie Prahova, acesta a fost detaşat la poliţia oraşului Urlaţi, din ordinul şefilor ierarhici superiori a preluat pentru soluţionare, toate dosarele pe care le avea în lucru printre care şi dosarul nr. 8019/P/2004.

Împotriva acestei rezoluţii, petenta a formulat plângere la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi prin rezoluţia nr. 1391/II/2 din 23 octombrie 2007, plângerea a fost respinsă ca neîntemeiată.

În motivarea soluţiei se arată că din actele premergătoare, nu rezultă că intimatul-făptuitor şi-a îndeplinit în mod abuziv îndatoririle de serviciu, şi propunerea sa de neîncepere a urmăririi penale, confirmată de procuror a fost menţinută de instanţa de judecată.

Curtea a mai reţinut că, la data de 7 decembrie 2004, petenta SC A.T.M. SA Ploieşti a formulat plângere penală, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşti împotriva numitului R.C.A., în vederea cercetării acestuia, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune.

Plângerea a fost înaintată S.I.F. din cadrul I.P.J. Prahova şi a format obiectul dosarului nr. 8019/P/2004, care a fost repartizat intimatului N.C., inspector principal în cadrul acestui serviciu.

Din declaraţia petentului rezultă că acest dosar i-a fost repartizat pentru efectuarea cercetărilor în luna martie 2005, că a efectuat acte premergătoare, respectiv, s-a luat declaraţie numitului R.C.A., s-au efectuat verificări privind relaţiile comerciale derulate între petentă şi societatea acestuia (SC A.T. SRL Bucureşti) şi s-au efectuat verificări la I.P.J. Iaşi, S.C.P., referitoare la dosarul penal nr. 1612/P/2004 în care se efectuează cercetări faţă de administratorul SC S. SRL Iaşi, care a emis cele 5 bilete la ordin, pe care R.C.A. le-a girat societăţii petente, pentru serviciile de transport efectuate.

La data de 27 octombrie 2005, intimatul a soluţionat acest dosar, întocmind referatul cu propunerea de neîncepere a urmăririi penale, faţă de numitul R.C.A. pentru infracţiunea de înşelăciune şi prin rezoluţia nr. 8019/P/2004 Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşti a confirmat această soluţie.

Petentul a formulat plângere împotriva acestei soluţii şi prin sentinţa nr. 305 din 8 februarie 2007 a Judecătoriei Ploieşti, plângerea a fost respinsă ca neîntemeiată.

Potrivit art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor, constă în fapta funcţionarului public, care, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos, cauzând prin aceasta o vătămare intereselor legale ale unei persoane.

Din actele premergătoare efectuate în cauză, Curtea a constatat că nu sunt indicii privind săvârşirea unei fapte penale, nu s-a făcut dovada că intimatul a acţionat cu rea credinţă împotriva intereselor petentului sau că actele întocmite de acesta ar fi denaturat o realitate.

De altfel, petentul a supus cenzurii instanţei de judecată soluţiile date, în dosarul nr. 8019/P/2004 în care petentul a efectuat acte premergătoare şi soluţia de neîncepere a urmăririi penale propusă de intimat şi confirmată de procuror a fost menţinută şi de instanţă ceea ce înseamnă că acesta şi-a îndeplinit în mod corespunzător îndatoririle de serviciu.

În lipsa unor argumente temeinice şi a unor probe că intimatul ar fi acţionat în efectuarea actelor de cercetare cu rea credinţă nu se putea dispune decât soluţia de neîncepere a urmăririi penale pentru infracţiunea reclamată.

De asemenea, Curtea estimează că nu s-au încălcat dispoziţiile art. 6 din C.E.D.O., caracterul rezonabil al duratei procedurilor în materie penală se apreciază în funcţie de circumstanţele cauzei, de conduita părţilor şi de probele necesare pentru verificarea faptelor sesizate în scopul aflării adevărului.

De la data repartizării dosarului şi până la data întocmirii actului final, referatul de neîncepere a urmăririi penale, intimatul a verificat sesizarea petentului efectuând actele premergătoare menţionate în declaraţia dată şi arătate mai sus, strângerea acestor date s-au realizat într-un termen de şase luni, astfel că susţinerea petentului că intimatul ar fi efectuat cercetări în acest dosar, cu încălcarea termenului rezonabil de 2 ani este lipsită de temei.

De asemenea, presupusa relaţie de rudenie a intimatului cu apărătorul persoanei cercetată pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune nu s-a dovedit, simpla afirmaţie a petentei nu poate să atragă răspunderea penală a intimatului pentru vreo faptă de corupţie atâta timp cât nu sunt probe în acest sens.

Împotriva acestei sentinţe în termen legal a declarat recurs petenta SC A.T.M. SA, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, fără însă a arăta motivele de recurs.

Deşi legal citată, petenta nu s-a prezentat în faţa instanţei pentru a susţine recursul.

Examinând legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte reţine că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.

Petenta a formulat plângere conform dispoziţiilor art. 2781 C. proc. pen., împotriva rezoluţiei nr. 364/P/2007 din 26 septembrie 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de inspectorul principal de poliţie N.C. pentru infracţiunea prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)

În motivarea plângerii sale, petenta a arătat că rezoluţia atacată este netemeinică şi nelegală întrucât intimatul cu intenţie nu a efectuat acte în dosarul pe care îl instrumenta, deşi avea obligaţia de a le efectua, iar actele premergătoare s-au efectuat în mod defectuos, cu depăşirea termenului rezonabil prevăzut de legislaţia europeană.

De asemenea, i s-a încălcat dreptul la un proces echitabil, intimatul fiind rudă cu apărătorul persoanei faţă de care s-au efectuat cercetări.

Susţinerile petentei sunt nefondate.

Din actele premergătoare efectuate în cauză rezultă că intimatul N.C., cu ocazia instrumentării dosarului nr. 8019/P/2004 ce avea ca obiect plângerea petentei împotriva numitului R.C.A. pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu în mod corespunzător, cu respectarea dispoziţiilor legale, referatul cu propunerea de a nu se începe urmărirea penală având la bază actele efectuate în dosarul respectiv.

Propunerea de a nu se începe urmărirea penală faţă de R.C.A. a fost confirmată de procuror, care prin rezoluţia nr. 8019/P/2004 din 11 ianuarie 2006 a dispus neînceperea urmăririi penale, soluţie menţinută prin sentinţa penală nr. 385/2007 a Judecătoriei Ploieşti.

Referitor la termenul în care a fost soluţionată plângerea petentului, din actele dosarului rezultă că intimatul a întocmit referatul cu propunerea de a nu se începe urmărirea penală la data de 27 octombrie 2005, dosarul fiindu-i repartizat în luna martie 2005, actele premergătoare fiind efectuate în termen rezonabil, apreciat în funcţie de complexitatea cauzei, natura infracţiunii investigate, conduita părţilor, probele necesare pentru verificarea aspectelor sesizate de către petentă.

Petenta a mai susţinut în plângerea sa că intimatul a fost părtinitor cu ocazia cercetărilor pe care le-a efectuat întrucât este rudă cu apărătorul persoanei faţă de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, susţinere care însă nu a fost dovedită în niciun fel.

Având în vedere că în speţă nu s-au conturat indicii în sensul săvârşirii vreunei fapte penale de către intimat, în mod corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de acesta în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen., rezoluţia atacată fiind temeinică şi legală.

În consecinţă, faţă de cele expuse, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, astfel că în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează să îl respingă, iar potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., să o oblige pe petentă la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionara SC A.T.M. SA împotriva sentinţei penale nr. 4 din 21 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă recurenta petiţionară la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 martie 2008.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 990/2008. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs