ICCJ. Decizia nr. 1003/2009. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1003/2009
Dosar nr. 2446/1/2009
Şedinţa publică din 19 martie 2009
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. l539/ F din data de 23 decembrie 2008, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, alături de alţi inculpaţi, inculpaţii G.I.F. şi P.A. au fost condamnaţi la pedepse de 4 ani, respectiv, 6 ani închisoare pentru infracţiuni prevăzute de Legea nr. 143/2000.
Prin aceeaşi sentinţă a fost menţinută starea de arest a inculpaţilor.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpaţii, cauza fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pentru soluţionarea apelurilor.
Prin încheierea din data de 19 februarie 2009, instanţa de apel a menţinut starea de arest a inculpaţilor constatând, în sinteză, că temeiurile care au impus luarea măsurii arestării subzistă, fiind astfel îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 3002 raportat la art. l60b alin. (3) C. proc. pen.
De asemenea, instanţa de apel a reţinut că cei 2 inculpaţi, recurenţii din prezenta cauză, nu se află la prima încălcare a Iegii penale, fiind cunoscuţi cu antecedente penale.
Împotriva încheierii, inculpaţii G.I.F. şi P.A. au declarat prezentele recursuri, motivele fiind menţionate în partea introductivă a deciziei.
Recursurile inculpaţilor sunt nefondate.
Potrivit art. 3002 cu referire la art. l60b C. proc. pen., în cursul judecăţii, instanţa verifică periodic legalitatea şi temeinicia arestării preventive. Dacă instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, dispune menţinerea arestării preventive.
Verificând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că instanţa de apel, motivat, a dispus legal şi temeinic menţinerea stării de arest deoarece, pe de o parte, niciunul dintre temeiurile iniţiale care au determinat arestarea nu a dispărut (art. 143 şi 148 C. proc. pen.) şi acestea impun în continuare privarea de libertate, iar pe de altă parte, în cauză a intervenit o hotărâre condamnatorie la pedeapsa închisorii, hotărâre care, chiar nedefinitivă fiind ca urmare a apelării de către inculpaţi, este de natură să justifice continuarea privării de libertate în condiţiile art. 5 paragraful 1 lit. a) din C.E.D.O., astfel cum acesta a fost interpretat de C.E.D.O. în cauza W. contra Germaniei.
Circumstanţele personale ale inculpaţilor, inclusiv, pretinsa recunoaştere a faptelor de către inculpaţi, motiv invocat de apărător şi inculpaţi pentru revocarea arestării, au fost avute în vedere de prima instanţă la individualizarea pedepselor aplicate.
Faţă de cele reţinute, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 38515 pct. l lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile inculpaţilor.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii inculpaţi vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii G.I.F. şi P.A. împotriva încheierii din 19 februarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în dosarul nr. 19371/3/2008.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 942/2009. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 1008/2009. Penal → |
|---|
