ICCJ. Decizia nr. 917/2009. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 917/2009
Dosar nr. 2198/1/2009
Şedinţa publică din 13 martie 2009
Asupra recursurilor de faţă:
Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea din 5 martie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, s-a menţinut starea de arest a inculpaţilor M.D. şi C.F., urmând ca legalitatea şi temeinicia acesteia să fie examinată înainte de expirarea termenului legal de 60 zile.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive a inculpaţilor subzistă şi în prezent, constatându-se că pedeapsa închisorii pentru infracţiunile pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată şi pentru care există presupunerea rezonabilă că ar fi fost comisă de aceştia, este mai mare de 4 ani şi există o hotărâre de condamnare la pedeapsa închisorii, pronunţată de prima instanţă.
S-a mai reţinut că lăsarea în libertate a inculpaţilor prezintă pericol pentru ordinea publică, având în vedere natura infracţiunii pentru care aceştia au fost trimişi în judecată şi circumstanţele în care s-au comis faptele.
În ce priveşte respectarea dreptului la libertate al inculpaţilor, s-a arătat că în jurisprudenţa C.E.D.O., aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenţii provizorii se face luându-se în considerare circumstanţele concrete ale fiecărui caz, pentru a vedea în ce măsură „există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumţiei de nevinovăţie, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de arest". În acelaşi context s-a arătat că termenul rezonabil de soluţionare a unei cauze, la care face referire C.E.D.O., trebuia apreciat nu doar prin prisma perioadei petrecute de inculpat în arest preventiv şi prin prisma principiului conform căruia, până la pronunţarea unei hotărâri definitive de condamnare, o persoană este prezumată nevinovată, dar şi prin prisma criteriilor privind natura cauzei deduse judecăţii, complexitatea acesteia, numărul părţilor implicate, natura probelor ce se impun a fi administrate.
S-a concluzionat că instanţa este obligată să vegheze la un just echilibru între măsura privării de libertate pe de o parte, şi interesul public de protecţie a cetăţenilor împotriva comiterii de infracţiuni grave, pe de altă parte, interes dedus din modul de săvârşire a faptelor cu privire la care există indicii că au avut loc cu participarea inculpaţilor.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs inculpaţii M.D. şi C.F., criticând-o prin aceea că temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu se mai menţin, că nu au fost identificate temeiuri noi care să justifice menţinerea acestei măsuri, că se află în arest preventiv de 2 ani şi 4 luni, iar scurgerea timpului determină atenuarea pericolului social concret al faptelor şi făptuitorilor.
S-a mai arătat că menţinerea în continuare a măsurii arestului preventiv aduce atingere dreptului la libertate şi prezumţiei de nevinovăţie şi nu sunt elemente din care să rezulte că inculpaţii s-ar sustrage de la judecată, temeiuri noi care să justifice menţinerea măsurii arestării preventive.
În subsidiar, s-a solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi ţara.
Examinând actele şi lucrările dosarului în raport de motivele invocate, se constată că recursurile declarate de inculpaţi sunt nefondate.
Inculpatul M.D. a fost arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 50 din 8 noiembrie 2006 emis de Tribunalul Arad pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzută de art. 323 alin. (l) C. pen., art. 7 alin. (l) din Legea nr. 39/2003, art. 194 cu aplicabilă art. 323 alin. (2) C. pen., art. 7 alin. (3) din Legea nr. 39/2003 şi art. 33 lit. a) C. pen., constând în aceea că în perioada 1998 -2006 s-a asociat ori a aderat, respectiv a sprijinit iniţierea unei asocieri şi s-a constituit împreună cu alţi inculpaţi într-un grup infracţional organizat în vederea comiterii infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal şi şantaj pentru a obţine beneficii materiale.
Temeiul arestării preventive a inculpatului a fost cel prevăzut de art. 148 lit. f), art. 144 alin. (11), (2) şi (4) C. proc. pen., reţinându-se că pentru infracţiunile pentru care este cercetat, legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe certe din care rezultă că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Inculpatul C.F. a fost arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 49 din 8 noiembrie 2006 emis de Tribunalul Arad, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzută de art. 323 alin. (l) C. pen., art. 7 alin. (3) din Legea nr. 39/2003, art. 189 alin. (2) C. pen., art. 194 C. pen., art. 192 alin. (2) C. pen., cu aplicabilă art. 33 lit. a) C. pen., constând în aceea că în perioada 1998 - 2006 s-a asociat ori a aderat, respectiv a sprijinit iniţierea unei asocieri şi s-a constituit împreună cu alţi inculpaţi într-un grup infracţional organizat în vederea comiterii infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal şi şantaj pentru a obţine beneficii materiale.
Temeiul arestării preventive a inculpatului a fost cel prevăzut de art. 148 lit. f), art. 144 alin. (11), (2) şi (4) C. proc. pen., constând în aceea că, pentru infracţiunile pentru care este cercetat, legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe certe din care rezultă că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Potrivit art. 148 lit. f) C. proc. pen., arestarea inculpatului se poate dispune atunci când „inculpatul a săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică".
În cauza de faţă, inculpaţii au fost trimişi în judecată şi condamnaţi, printr-o hotărâre nedefinitivă, la pedeapsa de câte 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, prevăzută de art. 323 alin. (1) C. pen. Şi, la câte patru pedepse de câte 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen., cu aplicabilă art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), iar în baza art. 194 alin. (l) C. pen., au fost condamnaţi, la câte 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj.
Faţă de gradul de pericol social deosebit al infracţiunilor comise de cei doi inculpaţi, de modalitatea de săvârşire a acestora şi de împrejurarea că faţă de inculpaţi a fost pronunţată o hotărâre de condamnare, chiar nedefinitivă, reiese pericolul social concret pentru ordinea publică, iar temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive se menţin şi în prezent.
Apreciind că temeiurile care au dus la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului nu s-au schimbat şi impun în continuare menţinerea acesteia măsuri, instanţa de apel a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică şi cu respectarea dispoziţiilor C.E.D.O. şi ale Constituţiei României referitoare la libertatea individuală, care prevăd că măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există indicii temeinice că s-a săvârşit o infracţiune, din necesitatea de a împiedica să se săvârşească o nouă infracţiune, fiind necesară astfel, apărarea ordinii publice, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, desfăşurarea în bune condiţii a procesului penal.
Faţă de aceste considerente, recursurile inculpaţilor sunt nefondate, iar în temeiul art. 38515 pct. l lit. b) C. proc. pen., urmează a fi respinse.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., vor fi obligaţi recurenţii inculpaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenţii inculpaţi C.F. şi M.D. împotriva încheierii din 5 martie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în dosarul nr. 9119.13/108/2006.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi 13 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 910/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 920/2009. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
