ICCJ. Decizia nr. 1008/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1008/2009
Dosar nr. 7754/30/2007
Şedinţa publică din 20 martie 2009
Asupra recursului de faţă.
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele;
Prin Sentinţa penală nr. 661/ PI din 15 octombrie 2008, Tribunalul Timiş, secţia penală, a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei din art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) şi art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen.;
- în baza art. 20, raportat la art. 174 alin. (1) şi art. 175 alin. (1) lit. i) cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul P.L.M., la 5 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art., 64 lit. a) şi b) C. pen.
- în baza art. 11 pct. 1 din Legea nr. 61/1991 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., condamnat pe acelaşi inculpat la 2 ani închisoare;
În baza art. 33 lit. a) şi a art. 34 lit. b) C. pen., pedepsele aplicate au fost contopite în cea mai grea, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art., 64 lit. a) şi b) C. pen.
Conform art. 350 C. proc. pen., a fost dedusă durata arestării preventive, de la 1 august 2007 la z, şi a fost menţinută starea de arest a inculpatului.
Totodată, inculpatul a fost obligat să plătească părţilor civile Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara suma 1.623,91 de lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare ale părţii vătămate M.H., iar acesteia din urmă 300 lei, cu titlu de daune materiale şi 50.000 lei cu titlu de daune morale.
Au fost respinse celelalte pretenţii civile formulate în cauză.
În baza art. 191 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata sumei de 2.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
S-a reţinut, în esenţă, că:
În seara zilei de 31 iulie 2007, partea vătămata M.H., însoţită de un prieten, martorul T.D. s-a deplasat de la Arad la Timişoara cu scopul de merge la discoteca H. din Complexul Studenţesc. În aceste împrejurări, partea vătămată a consumat băuturi alcoolice (aproximativ 200 - 300 ml de vodcă). În jurul orelor 02 - 03 dimineaţa, aceştia s-au hotărât să mănânce un kebab, astfel ca au început sa se deplaseze prin complex, ajungând în faţa localului „Preţ a manger". În faţa acestui local se afla inculpatul, însoţit de martorul T.A.C. (de precizat este faptul ca cei patru nu se cunoşteau). Inculpatul Ie-a adresat părţii vătămate si însoţitorului sau, întrebarea „vreţi busuioc si calendare" ?, împrejurare în care partea vătămată a ripostat verbal, probabil pe fondul consumului de alcool, vădit deranjată de interpelarea inculpatului. Au urmat alte replici ale inculpatului, context în care, acesta a scos din buzunarul de la pantaloni un briceag şi a lovit-o pe partea vătămata în stomac, după care a fugit; după lovitura de briceag partea vătămată a căzut la pământ, iar martorul T.D., fără a fi realizat că partea vătămată fusese lovită cu un cuţit, a alergat după inculpat, care, i-a .aplicat şi acestuia (martorului) o lovitură de cuţit; la rândul lui inculpatul a fost lovit cu piciorul de către T.D., situaţie în care cuţitul i-a căzut din mână; apoi inculpatul a fost depistat şi reţinut de o patrulă de poliţie.
În urma loviturii primite, partea vătămata a fost internata la spital constatându-se că a suferit o leziune abdominală ce a determinat extirparea splinei.
Din cuprinsul raportului de constatare medico - legală privitoare la victimă a rezultat că, urmare agresiunii săvârşită de inculpat au fost necesare 25 zile îngrijiri medicale în condiţiile în care nu intervin complicaţii, stabilindu-se că viaţa victimei a fost pusa în primejdie, şi că leziunile produse au condus la pierdere unui organ intern.
Cu privire la schimbarea încadrării juridice, s-a reţinut că inculpatul a iniţiat conflictul verbal şi că nu sunt îndeplinite condiţiile incidenţei circumstanţei atenuante legala a provocării, deoarece actul provocator a fost indus de conduita sa, care a determinat-o pe parte vătămată să se întoarcă din drum.
Instanţa de fond, având în vedere şi faptul că inculpatul purta asupra sa un cuţit, ceea ce denotă o poziţie subiectiva care ar contrazice ideea de a se simţi tulburat, a apreciat că o astfel de persoană care are un comportament predispus la agresiune.
Împotriva sentinţei a declarat apel inculpatul P.L.M., care a solicitat schimbarea încadrării juridice, în art. 182 alin. (2) C. pen., şi aplicarea unei pedepse orientate spre minimul special, cu suspendarea condiţionată a executării.
Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, prin Decizia penală nr. 1/ A din 12 ianuarie 2009, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat, cu motivarea că nu se impune schimbarea încadrării juridice, avându-se în vedere că inculpatul, în momentul când a luat hotărârea infracţională a prevăzut rezultatul faptei sale, nu l-a urmărit dar a acceptat posibilitatea producerii lui, constatându-se că partea vătămată şi-a pierdut splina cu consecinţe negative şi pentru viitor; cu privire la individualizarea pedepsei şi a modalităţii de executare Curtea de Apel a apreciat că aceasta a fost corectă în raport de prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Împotriva sus-identificatei decizii inculpatul P.L.M. a declarat, în termen legal recursul de faţă, solicitând, prin apărător, schimbarea încadrării juridice, din tentativă la infracţiunea de la omor în infracţiunea de vătămare corporală gravă săvârşită în condiţiile ce fac incidente prevederile art. 73 lit. b) C. pen. şi în consecinţă aplicarea unei pedepse a cărei executare să poată fi suspendată în condiţiile art. 861 C. pen.
Recursul nu este fondat.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că instanţa de fond, confirmată de instanţa de apel, a stabilit că încadrarea juridică dată faptei a fost cea legală iar pedeapsa corect individualizată, menită să asigure realizarea funcţiei educativ-preventive, avându-se în vedere periculozitate ridicată, împrejurările în care fapta a fost comisă precum şi urmările acesteia.
Solicitarea inculpatului de schimbarea a încadrării juridice în sensul de a se retine în favoarea sa incidenţa circumstanţei atenuante legale a provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., nu poate fi primită. Pentru a beneficia de prevederile art. 73 lit. b) C. pen., inculpatul trebuia să se fi aflat sub stăpânirea unei puternice emoţii sau tulburări, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violenţa, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau printr-o o altă acţiune ilicită gravă.
Or, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului se constată că inculpatul nu s-a aflat în nici una din situaţiile prevăzute de textul de lege menţionat, cu atât mai mult cu cât acesta a avut iniţiativa conflictului şi, mai ales purta asupra sa un cuţit cu lama de 5 cm. (ceea ce, desigur, îi insufla un sentiment de securitate), cuţit cu care a şi aplicat victimei, într-o zonă vitală a corpului, o lovitură care i-a pus viaţa acestuia în primejdie şi a dus la pierderea unui organ, faptă care întruneşte, cu certitudine elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de omor calificat, cum, de altfel în mod corect au stabilit atât prima instanţă cât şi cea de apel.
Totodată, se constată că instanţa de fond l-a condamnat la pedeapsa de numai 5 ani închisoare, sub minimul special prevăzut de lege, prin acordarea semnificaţiei cuvenite unor circumstanţe atenuante judiciare (art. 74 C. pen.) şi se apreciază că o nouă reindividualizare a pedepsei, în sensul reducerii mai accentuate a acestuia şi al aplicării art. 861 C. pen., nu se justifică.
Înalta Curte apreciază, în context, că pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată inculpatului este suficientă pentru reeducarea acestuia şi formarea unei atitudini corecte faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială, încât nu este cazul modificării ei şi că scopul pedepsei poate fi atins numai prin executarea pedepsei în regim privativ de libertate.
Aşa fiind şi neconstatându-se incidenţa vreunui caz de casare care să poată fi luat în considerare din oficiu, urmează ca, în baza art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul inculpatului să fie respins, ca nefondat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.L.M. împotriva deciziei penale nr. 1/ A din 12 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Deduce din pedeapsa aplicată, timpul arestării preventive de la 1 august 2007, la 20 martie 2009.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1003/2009. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 1625/2009. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... → |
|---|
