ICCJ. Decizia nr. 105/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 105/2009
Dosar nr. 845/59/2008
Şedinţa publică din 19 ianuarie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin rezoluţia nr. 267/P/2008 din 10 iulie 2008, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara a dispus, în temeiul art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. g) şi j) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de făptuitorii:
- I.L.H., magistrat judecător (în prezent decedat), avocaţii S.C., T.M.I. şi D.R., C.R., conducător C.F. pentru infracţiunile prevăzute de art. 288, 289, 290 şi 291 C. pen.;
- I.A. şi M.P.C., magistraţi judecători la Judecătoria Timişoara, pentru infracţiunile prevăzute de art. 246, 289 şi 291 C. pen.;
- G.C., magistrat judecător la Judecătoria Timişoara, pentru infracţiunile prevăzute de art. 246, art. 289, 291 şi 215 alin. (1) C. pen., constatându-se că a intervenit decesul făptuitorului I.L.H. cât şi autoritatea de lucru judecat.
Împotriva făptuitorilor formulase plângere penală petiţionarul P.M., în calitate de persoană vătămată, învederând faptul că prin falsuri şi abuzuri, magistraţii, foştii ofiţeri de poliţie şi avocaţii au contribuit la notarea în C.F. Timişoara a unui contract de închiriere.
Conducerea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, prin rezoluţia nr. 775/II/2/2008 din 7 august 2008, a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petiţionar, împotriva soluţiei procurorului, reţinându-se că nu se impune infirmarea rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale.
Prin sentinţa penală nr. 217/ PI din 18 septembrie 2008, pronunţată în dosarul nr. 845/59/2008, Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul P.M. împotriva rezoluţiei nr. 267/P/2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.
Împotriva acestei hotărâri petiţionarul a declarat recurs, fără însă a-l motiva.
Înalta Curte, verificând întreaga cauză, potrivit dispoziţiilor cuprinse în art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Pentru a se putea începe urmărirea penală într-o cauză sunt necesare două condiţii.
Prima condiţie constă în existenţa acelui minim de date care permit organului de urmărire penală să considere că s-a săvârşit în mod cert, o infracţiune, caz în care organul de urmărire penală poate deţine informaţiile fie direct din sesizarea făcută, fie din actele premergătoare desfăşurate ulterior sesizării.
Cea de-a doua condiţie necesară urmăririi penale rezultă din art. 228 C. proc. pen. şi constă în inexistenţa cazurilor de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale, prevăzute de art. 10 C. proc. pen., cu excepţia celui prevăzut la lit. b1).
Intervenţia unui astfel de caz, rezultând, fie din actele prin care a fost sesizat organul de urmărire penală, fie din actele premergătoare efectuate în urma sesizării, poate determina ca în locul începerii urmăririi penale să opereze neînceperea urmăririi penale.
Întrucât din actele premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat existenţa acelui minim de date în baza cărora să se poată dispune începerea urmăririi penale, Înalta Curte constată că, în mod justificat, instanţa de fond a respins plângerea petiţionarului P.M.
Având în vedere cele care preced, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionar.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiţionar va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul P.M. împotriva sentinţei penale nr. 217/ PI din 18 septembrie 2008 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 200 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 ianuarie 2009.
← ICCJ. Decizia nr. 104/2009. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 1084/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
---|