ICCJ. Decizia nr. 942/2009. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.942/2009
Dosar nr. 2290/1/2009
Şedinţa publică din 16 martie 2009
Asupra recursului penal de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 3 martie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în dosarul penal nr. 3525/84/2008, s-a dispus menţinerea măsurii arestării preventive a inculpatului M.V.I., în conformitate cu dispoziţiile art. 3002 C. proc. pen., raportat la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut că verificând legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului, a constatat că aceasta a fost luată cu respectarea dispoziţiilor legale, impunându-se menţinerea, în continuare, a stării de arest.
Împotriva încheierii pronunţată, la data de 3 martie 2008, de către Curtea de Apel Cluj au declarat recurs inculpatul M.V.I. solicitând casarea acesteia şi în cadrul rejudecării să se dispună revocarea măsurii arestării preventive întrucât nu prezintă pericol pentru ordinea publică.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu cauza, potrivit dispoziţiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Prin sentinţa penală nr. 8 din 4 februarie 2009 pronunţată de Tribunalul Sălaj, în dosarul nr. 3525/84/2008, s-a dispus, printre altele, condamnarea inculpatului minor M.V.I., la o pedeapsă rezultantă de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat prevăzută de art. 208 C. pen., raportat la art. 209 alin. (1) lit. d) şi g) C pen., cu aplicarea art. 99 alin. (3) C. pen., art. 74 raportat la art. 76 lit. d) şi art. 109 C. pen., respectiv infracţiunea de tentativă la omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 109 C. pen. şi art. 74 şi 76 lit. d) C. pen.
În fapt, s-a reţinut că, în noaptea de 9 spre 10 noiembrie 2008, inculpatul major F.A. împreună cu inculpatul minor M.V.I. au aplicat părţii vătămate F.A. multiple lovituri cu palmele şi picioarele în zona capului, cauzându-i leziuni corporale vindecabile în 50-55 zile îngrijiri medicale, punându-i-se viaţa în primejdie.
În aceeaşi noapte, inculpatul F.A. a sustras telefonul mobil aparţinând părţii vătămate F.A., iar inculpatul minor M.V.I., în noaptea de 9 spre 10 noiembrie 2008, profitând de imposibilitatea părţii vătămate de a-şi exprima voinţa, a sustras din locuinţa acesteia un număr de 12 CD-uri, o canistră de benzină, un încărcător de telefon mobil, 5 şurubelniţe, un patent, 15 chei fixe, o cheie tubulară, o daltă, o şurubelniţă pentru undiţă şi o pereche de mănuşi.
Împotriva sentinţei au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj şi inculpaţii F.A. respectiv M.V.I.
La termenul din 3 martie 2009, fixat pentru judecarea apelurilor, instanţa de control judiciar, verificând legalitate şi temeinicia arestării preventive, a menţinut starea de arest a inculpaţilor, pronunţând încheierea atacată cu recurs în prezenta cauză.
Cu privire la această dispoziţie a instanţei, Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit dispoziţiile art. 160b alin. (1) C. proc. pen., instanţa de judecată, în exercitarea atribuţiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Conform alin. (3) al aceluiaşi articol, „când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menţinerea măsurii arestării preventive."
În cauză, instanţa de apel a procedat la efectuarea verificărilor dispuse de legea procesual penală şi a constatat că temeiurile de fapt şi de drept, art. 148 lit. f) C. proc. pen., care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunându-se, în continuare, privarea de libertate a inculpatului.
Înalta Curte, în raport de împrejurările concrete de comitere a infracţiunilor, inculpaţii au săvârşit faptele împreună cauzând victimei leziuni grave care i-au pus viaţa în primejdie, sustrăgând mai multe bunuri din locuinţa acesteia, corelat cu natura relaţiilor sociale lezate, apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă, în continuare, un pericol concret pentru ordinea publică.
Este adevărat că pericolul pentru ordinea publică, astfel cum este reglementat de dispoziţiile art. 148 lit. f) C. proc. pen., nu se confundă cu pericolul social al faptei, ca trăsătură a infracţiunii, având un sens mult mai larg şi presupune o rezonanţă deosebită a faptei în rândul colectivităţii, de natură a stimula temerea că împotriva unor persoane periculoase organele judiciare nu au reacţionat eficient.
Totuşi nu se poate face abstracţie, în cadrul analizei asupra menţinerii detenţiei provizorii, de gravitatea concretă a faptelor săvârşite, după cum nu se poate ignora nici faptul că, în cazul unor infracţiuni grave-cum este cea reţinută în sarcina inculpatului recurent, pericolul concret pentru ordinea publică subzistă chiar dacă detenţia preventivă se prelungeşte în timp.
Pe altă parte, se constată că în cauză s-a dispus condamnarea inculpatului, hotărârea de condamnare, chiar nedefinitivă, constituind un temei suficient de puternic pentru a se constata că menţinerea detenţiei provizorii este licită, respectându-se, astfel, atât dispoziţiile cuprinse în legea internă cât şi prevederile C.E.D.O.
În acelaşi sens, Înalta Curte reţine că hotărârea de condamnare nedefinitivă nu alterează nici prezumţia de nevinovăţie şi nici dreptul inculpatului de a fi judecat într-un termen rezonabil, limitarea libertăţii acestuia încadrându-se în limitele legii.
Toate aceste aspecte, justifică dispoziţia instanţei de apel în sensul menţinerii arestării preventive, astfel că, Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.V.I.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.V.I. împotriva încheierii din 3 martie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, pronunţată în dosarul nr. 3525/84/2008.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 920/2009. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 1003/2009. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
