ICCJ. Decizia nr. 910/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 910/2009
Dosar nr. 812/42/2008
Şedinţa publică din 13 martie 2009
Asupra recursului penal de faţă;
Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 144 din 26 septembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a respins plângerea formulată de petentul P.G.V., ca nefondată.
S-au menţinut ca legale şi temeinice rezoluţiile date de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti în dosarul nr. 666/P/2007 şi a fost obligat petentul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
În motivarea acestei hotărâri s-a reţinut că prin rezoluţia nr. 666/P/2007 din 30 iunie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de făptuitoarea C.R., comisar şef de poliţie, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 261 C. pen., art. 264 C. pen., art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), întrucât din actele premergătoare a rezultat că în cauză, faptele reclamate nu există, astfel că acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare.
S-a reţinut că persoana vătămată P.G.V. a solicitat tragerea la răspundere penală a făptuitoarei C.R. pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, favorizarea infractorului, fals intelectual şi înşelăciune, susţinând că aceasta, în calitatea sa de ofiţer de cercetări penale în cadrul poliţiei Municipiului Târgovişte şi-a încălcat atribuţiile de serviciu cu ocazia cercetărilor efectuate în dosarul nr. 132759/2006.
S-a arătat că petentul, în plângerea formulată, a susţinut că făptuitoarea a audiat martori în stare de ebrietate, aduşi de către B.I., cărora le-a dictat declaraţiile, a refuzat nejustificat acceptarea probelor propuse de petent şi cu rea credinţă a întocmit referatul cu propunerea de neîncepere a urmăririi penale.
În urma examinării actelor premergătoare efectuate, s-a reţinut de către procuror că nu a rezultat faptul că în cauză ar fi fost audiate persoane în stare de ebrietate sau că martorilor le-a fost dictat conţinutul declaraţiilor de către făptuitoare, nu s-a probat nici acuzaţie că făptuitoarea ar fi refuzat probatoriul propus de persoana vătămată, din cei 19 martori audiaţi, 13 au fost propuşi de persoana vătămată, acesteia fiindu-i acceptate toate actele pe care le-a depus la dosar.
Împrejurarea că persoana vătămată a fost nemulţumită de soluţia dispusă în dosar nu poate conduce la ideea că în cauză subzistă vreo faptă penală comisă de lucrătorul de politie C.R.
Împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale a formulat plângere petentul P.G.V., criticând-o prin aceea că i s-a adus o vătămare a intereselor legitime, a dreptului la apărare, precum şi a dreptului la liberă asociere, nefiind citat de procuror pentru a fi audiat în cauză şi a se administra probele solicitate.
În motivarea hotărârii, instanţa de fond a reţinut că prin formularea plângerii întemeiată pe dispoziţiile art. 2781 alin. (l) C. proc. pen., petentul a urmat procedurile legale, vizând contestarea rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale, privind pe făptuitorii D.V. şi B.I., stabilindu-se cu autoritate de lucru judecat că aceasta este nefondată, iar în cauza de faţă nu s-au formulat alte acuzaţii în afara celor ce au fost verificate de instanţele ce au pronunţat hotărârile menţionate anterior.
S-a constatat că în cauză nu există indicii legate de săvârşirea de către intimată a vreuneia din infracţiunile reclamate.
Împotriva hotărârii instanţei de fond a declarat recurs petentul P.G.V., criticând-o prin aceea că a fost judecat cu încălcarea dreptului la apărare întrucât nu i s-a acordat termenul solicitat şi nu s-a pus în discuţie cererea sa de amânare în vederea angajării unui apărător ales şi i s-a încălcat dreptul de a administra probe în dovedirea plângerii formulate.
Pe fondul cauzei, petiţionarul a susţinut că în mod greşit intimata a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de făptuitorii D.V. şi B.I., nu a depus toate diligentele şi nu a manifestat rol activ în aflarea adevărului.
Recursul este nefondat.
Examinând actele şi lucrările dosarului Curţii de Apel Ploieşti, se constată că la termenul din 25 august 2008, petentul a fost prezent în instanţă şi i s-a acordat cuvântul, ocazie cu care nu a solicitat amânarea cauzei pentru angajarea unui avocat şi nici nu a formulat cerere de probe în dovedirea plângerii formulate.
La termenul din 26 septembrie 2008, deşi instanţa a dispus citarea tuturor intimaţilor, iar dosarul de urmărire penală se afla ataşat la dosar, petentul a lipsit, dar a solicitat prin cerere scrisă la dosar, amânarea cauzei pentru citarea intimaţilor şi ataşarea dosarului penal, iar în subsidiar, amânarea cauzei pentru lipsă de apărare.
În cauză nu au fost încălcate dispoziţiile art. 6 C. proc. pen., şi nici dispoziţiile art. 6 din C.A.D.O.L.F. şi nu atrage incidenţa prevederilor art. 197 C. proc. pen., astfel cum susţine petentul, acesta având posibilitatea să-şi angajeze apărător, iar faţă de natura cauzei, apărarea sa nu este obligatorie.
În ce priveşte al doilea motiv de recurs, Curtea constată, pe de o parte că petiţionarul nu a formulat cerere de probe şi nu a depus la dosar înscrisuri noi, astfel încât nu poate susţine că i-a fost încălcat dreptul de a propune probe, iar pe de altă parte, potrivit dispoziţiilor art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., Judecătorul, soluţionând plângerea, verifică rezoluţia sau ordonanţa atacată, pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei şi a oricăror înscrisuri noi prezentate".
Deci, plângerea formulată în temeiul art. 2781 C. proc. pen., învesteşte instanţa cu controlul temeiniciei şi legalităţii rezoluţiei sau ordonanţei procurorului de netrimitere în judecată în raport cu actele premergătoare sau după caz, actele de urmărire penală efectuate, aflate în dosarul de urmărire penală, iar în cazul în care constată necesitatea completării actelor premergătoare efectuate de organul de urmărire penală, faţă de dispoziţiile art. 2781 alin. (8) lit. b) C. proc. pen., dispune admiterea plângerii, desfiinţarea rezoluţiei atacate şi trimiterea cauzei la procuror în vederea începerea urmăririi penale.
Pe fond, Curtea constată că instanţa, în mod corect a respins plângerea formulată de petiţionar, ca nefondată, în cauză nefiind indicii din care să rezulte că intimata C.R. a săvârşit vreuna din infracţiunile reclamate.
S-a constatat că plângerea formulată de petent vizează critici îndreptate împotriva propunerii de neîncepere a urmăririi penale formulată de intimată faţă de făptuitorii D.V. şi B.I. Soluţia de neîncepere a urmăririi penale, propusă de intimata C.R. în dosarul nr. 132759/2006, privind pe numiţii N.V. şi B.I. a fost înaintată procurorului care supraveghea urmărirea penală, care prin rezoluţia din 27 martie 2007 a confirmat neînceperea urmăririi penale. Împotriva soluţiilor procurorului, intimatul P.G.V. a formulat plângere la prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgovişte, care prin rezoluţia din 24 aprilie 2007 a respins plângerea, ca neîntemeiată, soluţiile fiind confirmate prin sentinţa penală nr. 695 din 27 noiembrie 2007 pronunţată de Judecătoria Târgovişte, definitivă prin Decizia penală din 27 iunie 2008 a Tribunalului Dâmboviţa.
S-a reţinut, de asemenea, în mod corect, că în prezenta cauză nu s-au formulat acuzaţii noi fată de intimata C.R., rezultând că soluţia de neîncepere a urmăririi penale dispusă faţă de aceasta este legală şi temeinică.
Întrucât activitatea desfăşurată de intimată nu poate constitui temei pentru tragerea la răspundere penală a acestei, iar din verificările efectuate nu rezultă nici un indiciu în legătură cu exercitarea abuzivă a atribuţiilor sale de serviciu, cu consecinţa prejudicierii intereselor legale ale petentului, hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică.
Ca atare, recursul declarat pe petent apare, ca nefondat, iar în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. l lit. b) C. proc. pen., urmează a fi respins.
În temeiul dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat recurentul petent la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul petent P.G.V., împotriva sentinţei penale nr. 144 din 26 septembrie 2008 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul petent la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi 13 martie 2009.
← ICCJ. Decizia nr. 906/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 917/2009. Penal. Menţinere măsură de... → |
---|