ICCJ. Decizia nr. 1035/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.1035/2009
Dosar nr. 347/45/2008
Şedinţa publică din 23 martie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 120 din 14 octombrie 2008, Curtea de Apel laşi, secţia penală, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul A.D. împotriva rezoluţiei din 1 aprilie 2008 dispusă în dosarul nr. 317/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel laşi şi a rezoluţiei nr. 399/ll/2/2008 din 25 aprilie 2008 a aceluiaşi parchet şi a menţinut rezoluţiile atacate.
Prin plângerea penală din data de 26 aprilie 2007 adresată organelor de poliţie din Municipiul laşi, plângere înaintată Parchetului de pe lângă Judecătoria laşi, care la rândul său a înaintat-o Parchetului de pe lângă Curtea de Apel laşi prin ordonanţa de declinare a competenţei nr. 6319/P/2007, petiţionarii A.D. şi D.C. a solicitat cercetarea numitului B.G., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 217 alin. (1) C. pen.
În esenţă petiţionarii îşi exprimă nemulţumirea cu privire la faptul că numitul B.G., în calitate de executor judecătoresc, Ie-a distrus diferite bunuri în timpul executării hotărârii judecătoreşti nr. 21208 din 16 octombrie 2002, printre care mai mulţi butuci de viţă de vie, legume, un grad de scândură şi nişte trandafiri.
Prin rezoluţia nr. 317/P/2007 din 1 aprilie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel laşi s-a dispus, în baza dispoziţiilor art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de numitul B.G. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 217 alin. (1) C. pen.
Împotriva acestei ordonanţe, petiţionarul A.D. a formulat plângere la procurorul general al Parchetul de pe lângă Curtea de Apel laşi, plângere care a fost respinsă prin rezoluţia nr. 399/ll/2/2008 din 25 aprilie 2008.
În temeiul art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., petiţionarul a formulat, în termen legal, plângere împotriva rezoluţiei nr. 317/P/2007 din 1 aprilie 2008 şi rezoluţiei nr. 399/ll/2/2008 din 25 aprilie 2008 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel laşi, plângere care a fost respinsă, ca nefondată, prin sentinţa penală nr. 120 din 14 octombrie 2008 a Curţii de Apel laşi, secţia penală, cu motivarea că intimatul B.G., în calitate de executor judecătoresc, a respectat dispoziţiile legale ce reglementează procedura executării silite cu ocazia punerii în executare a sentinţei civile nr. 21208 din 16 octombrie 2002 a Judecătoriei laşi.
Împotriva sentinţei de respingere a plângerii împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale, petiţionarul A.D. a declarat recurs, solicitând, potrivit motivelor de recurs depuse în scris la dosar, admiterea recursului, casarea sentinţei penale atacate, desfiinţarea rezoluţiilor atacate şi trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel laşi în vederea începerii urmării penale împotriva intimatului B.G.
Examinând hotărârea atacată, potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că recursul declarat de petiţionarul A.D. nu este fondat.
Din analiza actelor premergătoare efectuate nu a rezultat că intimatul B.G. ar fi săvârşit acte cărora să le fie conferită semnificaţia juridică a infracţiunii de distrugere.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea constată că executorul judecătoresc B.G., cu ocazia punerii în executare a sentinţei civile nr. 21208 din 16 octombrie 2002 a Judecătoriei laşi, a respectat dispoziţiile legale ce reglementează procedura executării silite în sensul că: a notificat debitorii (persoanele vătămate A.D. şi D.C.) să se conformeze hotărârii judecătoreşti şi, întrucât aceştia au refuzat, la data de 23 aprilie 2007 a procedat la punerea în executare a hotărârii susmenţionate şi a încheierii din 31 mai 2006 prin care reclamanţii din dosarul civil erau autorizaţi de instanţă să ridice gardul şi cultura de viţă de vie ridicate de petiţionarul A.D., pe cheltuiala acestuia, a fost însoţit de creditori şi reprezentanţii acestora, împreună cu expertul topo-judiciar, 3 martori şi 5 jandarmi, în timp ce petiţionarul, deşi prezent la faţa locului, a refuzat să se conformeze obligaţiilor impuse prin hotărârea judecătorească, motiv pentru care s-a trecut la ridicarea gardului şi a culturii de viţă de vie, activităţi în timpul cărora au fost afectate inevitabil şi alte plante.
În concluzie nu se poate reţine că intimatul B.G. a acţionat cu intenţia de a produce distrugeri sau degradări de bunuri, având în vedere tocmai aspectul că ridicarea unor astfel de bunuri presupune chiar distrugerea.
În ceea ce priveşte susţinerile petiţionarului în sensul că hotărârea pusă în executare era prescrisă, Curtea constată că acestea sunt nefondate având în vedere faptul că încuviinţarea executării silite şi autorizarea ridicării bunurilor petiţionarilor debitori au fost dispuse de instanţă la data de 23 februarie 2006, respectiv 31 mai 2006, iar sentinţa civilă nr. 21208 din 16 februarie 2002 a Judecătoriei laşi a rămas definitivă şi irevocabilă la data de 12 noiembrie 2003, prin Decizia civilă nr. 1451 a Curţii de Apel laşi, deci în termenul de prescripţie de 3 ani prevăzut de lege.
În acelaşi timp, în mod corect s-a reţinut că nu se impunea efectuarea de cercetări la faţa locului săvârşirii faptei întrucât Parchetul de pe lângă Curtea de Apel laşi a fost sesizat cu plângerea petiţionarului A.D. la data de 3 septembrie 2007, la aproximativ 5 luni de la data punerii în executare a sentinţei civile nr. 21280/2002, cercetarea locului faptei fiind utilă şi având importanţă în aflarea adevărului numai dacă este efectuată la scurt timp după săvârşirea faptei, în scopul descoperirii şi fixării urmelor infracţiunii şi mijloacelor materiale de probă.
În ceea ce priveşte consemnarea greşită a adresei terenurilor aflate în litigii, Curtea apreciază că, în mod corect, s-a reţinut că aceasta constituie o eroare materială evidentă în sensul art. 195 C. proc. pen. şi care nu poate avea influenţă asupra soluţiei dispuse, persoanele vătămate prin actele de executare având la îndemână calea contestaţiei la executare potrivit Codului de procedură civilă, iar activitatea executorilor judecătoreşti putând fi supusă controlului profesional exercitat de Ministerul Justiţiei.
În consecinţă, soluţia primei instanţe de respingere a plângerii petiţionarului împotriva rezoluţiei nr. 317/P/2007 din 1 aprilie 2008 şi rezoluţiei nr. 399/ll/2/2008 din 25 aprilie 2008 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel laşi este legală şi temeinică.
Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul A.D. împotriva sentinţei primei instanţe.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiţionar va fi obligat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul A.D. împotriva sentinţei penale nr. 120 din 14 octombrie 2008 a Curţii de Apel laşi, secţia penală.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1032/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1048/2009. Penal → |
|---|
