ICCJ. Decizia nr. 1077/2009. Penal. Abuz în serviciu contra intereselor persoanelor (art.246 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1077/2009
Dosar nr. 2538/1/2009
Şedinţa publică din 24 martie 2009
Asupra recursului de faţă.
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea de şedinţă din data de 4 martie 2009, pronunţată în dosar nr. 401/39/2007, Curtea de Apel Suceava, secţia minori şi familie, a amânat soluţionarea cauzei la data de 01 aprilie 2009, dispunând repetarea procedurii de citare cu părţile lipsă.
A admis proba cu martorii V.M.A. şi P.R., dispunând citarea lor pentru termenul acordat.
A dispus emiterea unei adrese către Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuţi pentru a se comunica dacă a fost soluţionată cauza privind pe făptuitorii H.H.M. şi M.T.P. pentru care s-au disjuns cercetările prin rechizitoriul din data de 30 octombrie 2007.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a constatat că pe parcursul soluţionării cauzei s-au invocat anumite excepţii de către părţi, respectiv apărătorul inculpatei a învederat faptul că cercetarea penală a fost efectuată de un organ necompetent, dat fiind că, potrivit art. 12 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 508/2004, competenţa revenea D.I.I.C.O.T.
Se invocă şi neregularitatea actului de sesizare a instanţei, dat fiind că nu respectă menţiunile prevăzută de art. 235 alin. (3) şi art. 263 alin. (1) C. proc. pen.
La data de 14 mai 2008, apărătorul inculpatei a invocat excepţia nulităţii actelor de urmărire penală efectuate în absenţa apărătorului, iar la termenul din 25 iunie 2008, excepţia neregularităţii actului de sesizare faţă de dispoziţiile art. 264 alin. (3) şi art. 300 alin. (2) C. proc. pen.
Instanţa de fond a constatat că excepţiile sunt neîntemeiate, întrucât prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava din 30 octombrie 2007, inculpata a fost trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzută de art. 246, 289 alin. (1), art. 291 C. pen., art. 26 raportat la art. 70 alin. (1) din OUG nr. 105/2001 cu aplicabilă art. 75 lit. c) C. pen., toate cu aplicabilă art. 33 lit. a) C. pen., dispunându-se neînceperea urmăririi penale faţă de inculpată cu privire la săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 323 C. pen.
Infracţiunile prevăzută de OUG nr. 105/2001 sunt de competenţa D.I.I.C.O.T., conform art. 12 lit. j) din Legea nr. 508/2004, dacă sunt săvârşite de persoane care aparţin unor grupuri infracţionale organizate sau unor asociaţii sau grupări constituite în scopul săvârşirii de infracţiuni, ori, în speţă, nu sunt întrunite cerinţele grupului infracţional organizat, aşa cum este definit de art. 2 lit. a) din Legea nr. 39/2003, neavând relevanţă împrejurarea că în cauză s-au efectuat cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 323 C. pen., atâta vreme cât s-a reţinut inexistenţa grupului infracţional organizat chiar în motivarea soluţiei de neîncepere a urmăririi penale.
Analizând rechizitoriul prin care inculpata a fost trimisă în judecată, instanţa de fond a constatat că el îndeplineşte cerinţele art. 263 alin. (1) C. proc. pen., cu privire la existenţa datelor referitoare la persoana inculpatului, fapta reţinută în sarcina sa, încadrarea juridică şi probele pe care se întemeiază învinuirea, în aşa fel încât excepţia neregularităţii actului de sesizare al instanţei a fost respinsă ca neîntemeiată.
De asemenea, instanţa a apreciat ca neîntemeiată excepţia privind nulitatea actelor de urmărire penală în absenţa apărătorului, dat fiind că dispoziţiile art. 332 alin. (2) C. proc. pen., prevăd că nerespectarea dispoziţiilor privind asistarea învinuitului sau inculpatului de apărător constituie motiv de restituire a cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale, ori, dispoziţiile art. 172 alin. (1) teza I a fost modificat prin Legea nr. 57/2008, în sensul că apărătorul învinuitului sau inculpatului are dreptul să asiste la efectuarea oricărui act de urmărire penală, textul nefiind deci modificat la data efectuării actelor de urmărire penală în cauza de faţă.
Apărătorul inculpatului nu a indicat care sunt actele de urmărire penală efectuate în absenţa sa, cu privire la care şi-ar fi exprimat dorinţa de a participa şi nici nu a făcut dovada unei vătămări care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea actului, conform dispoziţiile art. 197 alin. (1) C. proc. pen.
De asemenea, nu s-a constatat existenta vreunui caz în care prezenţa inculpatei să fi fost obligatorie şi care să atragă obligativitatea prezenţei apărătorului, pentru a fi incident în cauză vreun caz de nulitate absolută dintre cele prevăzute de dispoziţiile art. 197 alin. (2) C. proc. pen.
Nici excepţia neverificării actului de sesizare a instanţei nu a putut fi admisă, dat fiind că la verificările efectuate de instanţă, s-a constatat că acesta poartă menţiunea „verificat sub aspectul legalităţii", aşa cum s-a dispus expres prin Decizia nr. 9 din 18 februarie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în interpretarea dispoziţiile art. 264 alin. (3) C. proc. pen.
Împotriva încheierii a declarat recurs inculpata, fără a indica în scris vreun motiv de nelegalitate sau netemeinicie ale hotărârii atacate.
În aceste condiţii, examinând hotărârea sub toate aspectele de fapt şi de drept conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este inadmisibil, după cum se va arăta în continuare:
Art. 38515 C. proc. pen., delimitează hotărârile judecătoreşti care pot fi supuse căii ordinare de atac a recursului şi, în alineatul (2), stipulează că încheierile, ca acte procesuale premergătoare hotărârilor date asupra fondului cauzei, pot fi atacate cu recurs numai odată cu Decizia sau sentinţa recurată, exceptând cazurile în care pot fi atacate separat cu recurs.
În cauză, este de constatat că, prin încheierea recurată se răspunde unor excepţii vizând neregularităţi ale actului de sesizare şi ale unor acte îndeplinite de procuror pe timpul urmăririi penale, dispoziţii nevizate de legiuitor atunci când stabileşte excepţiile de la regula atacării cu recurs a încheierilor odată cu fondul.
Din ansamblul reglementărilor procesuale, se poate constata, cu titlu exemplificativ, că pot fi atacate separat cu recurs, încheierile pronunţate în legătură cu măsurile preventive.
În aceste condiţii, Înalta Curte constată că inculpata s-a folosit de o cale de atac neprevăzută de lege, astfel că, în baza art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., se va respinge recursul ca inadmisibil.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpata B.C. împotriva încheierii din 4 martie 2009 a Curţii de Apel Suceava, secţia de minori şi familie, pronunţată în dosarul nr. 401/39/2007.
Obligă recurenta inculpată să plătească statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1048/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1079/2009. Penal → |
|---|
