ICCJ. Decizia nr. 1091/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1091/2009
Dosar nr. 27286/3/2008
Şedinţa publică din 25 martie 2009
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 922/2008, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a respins, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de petentul C.M. împotriva sentinţei penale nr. 585 din 12 iunie 2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la data de 11 iulie 2008 revizuientul C.M. a solicitat revizuirea sentinţei penale nr. 585 din 12 iunie 2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 2732 din 6 iunie 2003 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În motivarea cererii condamnatul a invocat faptul că instanţa de fond şi cea de apel nu au audiat martorii oculari care au participat direct la evenimente, el fiind condamnat conform art. 271 alin. (4) C. pen. şi art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, în sensul că la domiciliul său şi a lui T.J. au fost găsite 108 doze de heroină.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a întocmit referat în cauză, din care rezultă că în mod constant revizuientul a negat vinovăţia probată cu declaraţia coinculpatei şi a martorilor D.C. şi M.V.
Împotriva sentinţei penale nr. 922/2008 a declarat apel condamnatul revizuient în sensul că în dosar nu au fost efectuate verificări de către parchet şi instanţa de fond nu a cenzurat această omisiune.
Apelantul a arătat că atât reprezentantul parchetului, în referat, cât şi instanţa de fond, în mod greşit au susţinut faptul că au fost audiaţi martori faţă de faptul căcercetarea judecătorească a fost inexistentă şi a condus la condamnarea sa.
Prin Decizia penală nr. 240 pronunţată în şedinţa publică din data de 9 octombrie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnat.
Împotriva deciziei a declarat recurs revizuientul susţinând, că în cauză este aplicabil cazul de revizuire prevăzută de art. 394 C. proc. pen., considerând că împrejurările invocate nu au fost cunoscute de către instanţa la soluţionarea cauzei, astfel că situaţia de fapt a fost incorect reţinută. De asemenea, a mai susţinut şi faptul că nu au fost audiaţi toţi martorii propuşi de către acesta.
Recursul nu este fondat.
Cererea de revizuire a fost fundamentată pe dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
Cazul de revizuire invocat are în vedere fapte sau împrejurări noi, în opinia revizuientului, susceptibile de a face dovada nevinovăţiei sale şi anume faptul că nu au fost audiaţi martorii D.C., M.I. şi inculpatul T.J., sau că nu au fost analizate declaraţiile acestora.
În sensul art. 394 lit. a) C. proc. pen., împrejurări sau fapte noi reprezintă acele stări, situaţii, entităţi materiale de natură a stabili existenţa unei erori judiciare şi a conduce la o altă soluţionare a cauzei.
Revizuirea implică înlăturarea unor erori judiciare, esenţiale asupra faptelor reţinute şi care au condus la condamnarea acestuia, decurgând din aceea că anumite fapte nu au fost cunoscute de instanţe.
Nu se încadrează în această situaţie faptele cunoscute de instanţa de recurs din probatoriile administrate în cursul urmăririi penale, aşa cum rezultă în cauza de faţă.
În cauză, inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 685 din 12 iunie 2002, Tribunalul Bucureşti a condamnat inculpatul la o pedeapsă privativă de libertate pentru infracţiunea reţinută în sarcina sa prin actul de trimitere în judecată, sentinţă rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 2732 din 6 iunie 2003 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Procedându-se la audierea condamnatului în conformitate cu prevederile art. 397 - art. 399 C. proc. pen., s-a reţinut că acesta, solicită revizuirea hotărârii prin care a fost condamnat definitiv pentru trafic de droguri de mare risc, deoarece, în cauză ar fi trebuit să se regăsească mai multe declaraţii ale martorilor D.C., M.I.V. şi ale inculpatului T.J., declaraţii pe care nu le-a văzut în dosar şi care ar dovedi că nu el este persoana ce s-a ocupat cu traficul de droguri ci concubina sa, coinculpata T.J., în acest sens prevalându-se de prevederile art. 394 lit. a) C. proc. pen., în sensul că respectivele declaraţii ar reprezenta împrejurări şi aspecte noi de care prima instanţă nu a avut cunoştinţă la soluţionarea cauzei.
Prin hotărârea de condamnare a inculpatului s-a reţinut că situaţia de fapt reţinută în sarcina sa a fost dovedită de probe, respectiv, declaraţiile martorilor M.G. şi ale inculpatului D.C., în camera revizuientului C.M. fiind găsite mai multe punguţe tăiate de dimensiuni tip pentru doze de heroină a căror existenţă nu era justificată dacă revizuientul condamnat ar fi fost doar consumator.
În mod corect instanţele au reţinut că deşi este real faptul că judecarea cauzelor penale se desfăşoară nemijlocit, instanţele să stabilească fapta în aşa fel încât între conţinutul probelor şi cel care le administrează să existe cât mai puţine verigi intermediare şi pe cale de consecinţă să se ia contact direct nemijlocit cu întreg materialul probator, revizuirea, astfel cum este reglementată de art. 394 C. proc. pen., nu are în vedere situaţia în care probele nu au fost administrate nemijlocit aşa cum rezultă din susţinerile condamnatului şi nici situaţia în care instanţa nu a folosit în motivare anumite apărări ale inculpatului.
Aspectele invocate de inculpat se referă la respectarea principiului nemijlocirii de către instanţă, ceea ce nu poate fi verificat în calea revizuirii, iar probele invocate de condamnat au existatla dosarul cauzei.
Greşita apreciere a probelor, la care face referire condamnatul în cererea sa, nu se încadrează în nici unul dintre cazurile prevăzută de art. 394 C. proc. pen.
Faţă de aceste considerente, hotărârile pronunţate în cauză sunt legale şi temeinice şi în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins, recursul ca nefondat.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat recurentul la cheltuieli judiciare statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul condamnat C.M., împotriva deciziei penale nr. 240 din 09 octombrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul revizuent condamnat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 109/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1109/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
