ICCJ. Decizia nr. 1209/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1209/2009
Dosar nr. 1197/87/2008
Şedinţa publică din 1 aprilie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 49 din 10 iunie 2008, Tribunalul Teleorman, în baza art. 20 C. pen., raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 – art. 76 C. pen., a condamnat pe inculpatul D.C., la pedeapsa de 3 ani închisoare, în condiţiile art. 71 şi 64 lit. a) şi b) C. pen.
S-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., în condiţiile art. 65 C. pen.
S-a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul judeţean de urgenţă Alexandria şi inculpatul a fost obligat la plata sumei de 2.798,49 lei cu titlu de despăgubiri, reprezentând cheltuieli de spitalizare, plus penalităţile de întârziere aferente debitului, cu începere de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti şi până la achitarea integrală.
S-a admis, în parte, acţiunea civilă formulată de partea vătămată A.L. şi inculpatul a fost obligat la plata sumei de 2500 lei către acesta, cu titlu de daune morale.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă, pe baza probelor administrate, a reţinut următoarea situaţie de fapt:
La data de 23 septembrie 2007, între partea vătămată A.L. şi inculpatul D.C. a avut loc o altercaţie generată de faptul că partea vătămată din neatenţie, l-a lovit pe inculpat care era aşezat la o masă în incinta unui local.
Pe fondul aceluiaşi incident, partea vătămată l-a prins pe inculpat cu mâinile de obraji, apoi a început să-l lovească cu capul de faianţă.
După acest incident, inculpatul a părăsit localul şi s-a deplasat către locuinţa sa. Ştiind că partea vătămată trebuia să treacă prin faţa locuinţei sale pentru a ajunge la domiciliu, inculpatul s-a înarmat cu o secure şi a ieşit din curte.
În momentul în care partea vătămată s-a apropiat de el, inculpatul a lovit-o cu securea la mână, lovitură în urma căreia partea vătămată a căzut de pe bicicleta cu care se deplasa. Profitând de faptul că partea vătămată era căzută la pământ, inculpatul a continuat să o lovească cu securea, cu preponderenţă în zona capului, cauzându-i leziuni care i-au pus viaţa în primejdie.
Din raportul de constatare medico-legală rezultă că partea vătămată a prezentat leziuni de violenţă produse prin lovire cu corp dur ce pot data din 23 septembrie 2007, ce au necesitat pentru vindecare circa 45 - 50 zile de îngrijiri medicale şi care au pus în primejdie viaţa părţii vătămate.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal a declarat apel inculpatul care a criticat-o pentru netemeinicie sub aspectul pedepsei aplicate.
Prin Decizia penală nr. 255 din 21 octombrie 2008, Curtea de Apel Bucureşti a admis apelul declarat de inculpat, a desfiinţat, în parte, sentinţa atacată şi rejudecând cauza, în baza art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pe un termen de încercare de 5 ani, potrivit dispoziţiilor art. 82 C. pen.
În baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În temeiul art. 65 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe timp de 2 ani.
Conform art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea pedepsei accesorii şi au fost menţinute, în rest, dispoziţiile sentinţei apelate.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de apel a reţinut că nu s-a făcut o judicioasă individualizare a pedepsei, întrucât nu au fost apreciate vârsta şi datele ce caracterizează pe făptuitor şi care justificau aplicarea unei modalităţi de executare, neprivativă de libertate.
În termen legal, împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, care prin motivele scrise, a susţinut în esenţă, următoarele:
- omisiunea instanţei de apel de a se pronunţa cu privire la criticile formulate de inculpat în apel, atât în scris cât şi oral, raportat la modul în care prima instanţă a soluţionat pretenţiile formulate de părţile civile, caz de casare înscris în art. 3859 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen.;
- netemeinicia soluţiei pronunţată de instanţa de apel în ce priveşte individualizarea modalităţii de executare a pedepsei, care în raport de împrejurările faptei se impunea a fi prin privare de libertate.
Sub acest aspect, procurorul a cerut stabilirea modalităţii de executare în conformitate cu art. 861 C. pen., a fost invocat cazul de casare înscris în art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., în susţinerea acestei ultime critici.
Examinând hotărârea recurată în raport de criticile prezentate cât şi de cazurile de casare invocate, se constată că Decizia recurată este supusă casării în temeiul cazului de casare înscris în art. 3859 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen.
Într-adevăr, din examinarea cererii de apel formulată în scris de inculpat rezultă că acesta a înţeles să critice hotărârea primei instanţe atât cu privire la latura penală, referitor la modalitatea de executare care a cerut a fi cea reglementată prin art. 81 C. pen., cât şi la latura civilă a cauzei.
Din cuprinsul cererii rezultă neîndoios că inculpatul a formulat critici care vizează atât pretenţiile acordate părţilor civile Spitalului judeţean Alexandria şi, respectiv, Spitalului clinic de urgenţă Sf. Pantelimon, cât şi părţii vătămate, constituită parte civilă A.L.
Mai mult, inculpatul nu numai că a prezentat instanţei de apel nemulţumirile sale legate de modul de soluţionare a laturii civile, dar a înţeles să prezinte şi să discute actele care justificau, în opinia sa, aceste critici pe care, prin apărător din oficiu, le-a reluat cu ocazia dezbaterii în fond a cauzei, aşa cum rezultă din practicaua hotărârii atacate.
În aceste condiţii, împrejurarea că instanţa de apel nu a prezentat şi discutat în considerentele hotărârii atacate criticile formulate de inculpat în ce priveşte soluţionarea acţiunii civile adiacentă acţiunii penale, echivalează cu o nepronunţare asupra unei cereri esenţiale, de natură să garanteze drepturile acestuia.
Cu atât mai mult cu cât, omisiunea instanţei de apel de a se pronunţa asupra unor motive de apel, încalcă prevederile art. 378 alin. (3) C. proc. pen., potrivit cărora, instanţa de apel este datoare să devolueze fondul cauzei şi în acelaşi timp, să se pronunţe asupra tuturor motivelor de apel invocate, care privesc atât latura penală, cât şi civilă a cauzei.
În consecinţă, nepronunţându-se asupra unor motive de apel care privesc latura civilă a cauzei şi care constituie, în sensul legii, cereri esenţiale de natură să garanteze drepturile părţilor şi să influenţeze soluţia procesului, Decizia instanţei de apel este supusă casării în temeiul art. 3859 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen., cu trimiterea cauzei pentru rejudecare, la aceeaşi instanţă.
Aşa fiind, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., recursul declarat de inculpat se va admite, hotărârea atacată va fi casată numai cu privire la latura civilă a cauzei, iar cauza trimisă spre rejudecare, numai în aceste limite.
În rest, critica vizând modalitatea de executare a pedepsei dispusă de instanţa de apel nu este fondată.
În considerarea dispoziţiilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), cât şi ale art. 52 C. pen., se impunea, ca alături de pericolul faptei, să fie examinate şi vârsta şi datele personale ale inculpatului, numai în acest fel, pedeapsa putând să-şi atingă scopul prevăzut de lege.
Lipsa antecedentelor penale, vârsta, starea precară de sănătate a inculpatului, dar şi atitudinea violentă şi necorespunzătoare a părţii vătămate impuneau stabilirea unei modalităţi neprivative de libertate, aşa cum corect a stabilit instanţa de apel, aspect sub care soluţia se va menţine, iar critica formulată se va respinge.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (6) C. proc. pen., onorariul pentru avocatul desemnat din oficiu inculpatului se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva deciziei penale nr. 255/ A din 22 octombrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, privind pe inculpatul D.C.
Casează Decizia penală atacată numai cu privire la latura civilă a cauzei.
Trimite cauza spre rejudecare, în limitele arătate, la Curtea de Apel Bucureşti.
Menţine dispoziţiile privind latura penală a cauzei.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 1 aprilie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1183/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1219/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
