ICCJ. Decizia nr. 1168/2009. Penal. Trafic internaţional de droguri (Legea 143/2000 art. 3). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1168/2009
Dosar nr. 1000/101/2008
Şedinţa publică din 31 martie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 262 din 26 iunie 2008, Tribunalul Mehedinţi, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b1) C. proc. pen., cu aplicarea art. 181 C. pen., a dispus achitarea inculpatei S.A.M. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 3 alin. (1) şi art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.
În baza art. 91 alin. (1) lit. c) C. pen., inculpatei i-a fost aplicată o amendă administrativă de 1000 lei.
În baza art. 192 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., inculpata a fost obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 400 lei din care 100 lei reprezintă onorariul apărătorului din oficiu.
S-a reţinut că la data de 27 iulie 2006, inculpata S.A.M. a introdus în ţară fără drept droguri de risc (metadonă) pe care le-a deţinut pentru consum propriu, fapta sa fiind descoperită la 8 august 2006, în împrejurarea în care inculpata şi-a uitat poşeta în care avea stupefiante într-un restaurant din apropierea punctului de trecere a frontierei de la Porţile de Fier, obiectul fiind predat unui agent de poliţie.
Instanţa de fond a apreciat că la stabilirea gradului de pericol social al faptei comise de inculpată a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 181 alin. (2) C. pen., şi anume modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, scopul urmărit prin săvârşirea acesteia, împrejurările în care a fost comisă, urmarea produsă, precum şi persoana şi conduita inculpatei.
Instanţa a reţinut că din probele administrate nu au existat date privitoare la o reţea de traficanţi de droguri, iar nedeclararea la vamă a fost o pură întâmplare şi a avut semnificaţia unei acţiuni spontane. Mai mult, a menţionat că nu există probe că i s-ar fi făcut controlul la vamă, iar scopul nu a fost de comercializare, ci de consum propriu.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel procurorul, care prin Decizia penală nr. 135 din 15 octombrie 2008 a fost respins de Curtea de Apel Craiova, ca nefondat.
Instanţa de apel a motivat faptul că „ în mod just Tribunalul Mehedinţi a apreciat incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 181 C. pen., prin raportarea la împrejurarea că inculpata folosea în scop medical metadona în baza unei prescripţii medicale din Austria, ţară în care această substanţă nu este interzisă, datorită unei neglijenţe nu a declarat această substanţă la intrarea în ţară, nu a introdus-o în scopul comercializării şi a recunoscut fapta" (fila 5 din decizie).
Curtea de Apel Craiova a reţinut că limitele ridicate de pedeapsă prevăzute de lege şi care ar reflecta un grad ridicat de pericol social, precum şi atitudinea inculpatei în faza de cercetare judecătorească, nu pot fi reţinute ca argumente, în sensul unui grad ridicat de pericol social al faptei săvârşite, deoarece limitele de pedeapsă au un caracter abstract, iar instanţa a putut să-şi formeze o convingere cu privire la poziţia acesteia.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a infracţiunilor de criminalitate organizată şi terorism, Biroul Teritorial Mehedinţi, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
S-a susţinut că faptele săvârşite de inculpată prezintă gradul de pericol social al infracţiunilor pentru care a fost trimisă în judecată, impunându-se aplicarea unor pedepse.
S-a arătat că inculpata nu a prezentat nicio dovadă din care să rezulte dependenţa sa de metadonă, cât şi faptul că era îndreptăţită să consume acest drog, aşa explicându-se şi împrejurarea nedeclarării la intrarea în ţară a deţinerii stupefiantelor.
S-a mai arătat că atitudinea sa de a-şi uita în restaurant poşeta în care avea drogurile, alături de conduita neglijentă la trecerea frontierei reprezintă manifestări ale unui consumator de droguri, inculpatei fiindu-i recomandată internarea într-un institut de specialitate (fila 35 dosar urmărire penală).
S-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunţate şi condamnarea inculpatei.
Temeiul juridic al recursului îl constituie dispoziţiile art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.
Examinând recursul, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta nu este fondat.
Potrivit art. 181 C. pen., nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege şi prin conţinutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanţă, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.
La stabilirea în concret a gradului de pericol social se ţine seama de modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum şi de persoana şi conduita făptuitorului.
Înalta Curte constată că instanţele au interpretat în mod corect incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 181 C. pen. arătate mai sus, analizând punctual criteriile avute în vedere la stabilirea în concret a gradului de pericol social al faptelor comise de inculpata S.A.M..
Inculpata a recunoscut că este consumatoare de droguri, susţinând că folosea metadonă în scop medical. Este adevărat că ea nu a documentat această apărare, dar nici procurorul nu i-a infirmat-o prin actele de urmărire penală efectuate.
Inculpata a recunoscut şi a regretat faptele comise, arătând că săvârşirea lor s-a datorat necunoaşterii legislaţiei române în domeniu, cât şi a necesităţii medicale de a beneficia de această substanţă. Desigur că necunoaşterea dispoziţiilor legislaţiei române în materia drogurilor nu o exonerează pe inculpată de răspunderea penală, dar având în vedere apărarea sa (necontrazisă) de beneficiul medical al metadonei, cât şi cantităţile infirme de drog găsite asupra sa (10 ml metadonă, fila 81 dosar urmărire penală), Înalta Curte constată evidenta lipsă de pericol social al faptelor comise de aceasta.
Nu există nicio dovadă asupra cantităţii de drog introdusă în ţară, iar examinarea toxicologică a inculpatei nu a concluzionat că aceasta este consumatoare de droguri (f. 85 dos. urm. pen.), ceea ce scoate în evidenţă, o dată în plus, importanţa sincerităţii inculpatei în anchetă şi aportul declaraţiilor sale asupra stabilirii situaţiei de fapt şi a adevărului în cauză, în absenţa cărora nu s-ar fi putut reţine nici infracţiunea de introducere în ţară, fără drept, a drogului şi nici deţinerea în scopul consumului propriu.
Deşi obiectul recursului nu îl formează şi persoana lui C.A.C., în recursul procurorului se fac referiri la activitatea infracţională a acestuia şi se critică modul în care s-a reţinut în favoarea acestuia apărarea pe care şi-a formulat-o, în sensul că adeverinţa medicală de care s-a folosit pentru a-şi justifica doza zilnică de metadonă era datată 19 iulie 2004, dar făcea referire la utilizarea ei pe perioada şederii în România, în anul 2006.
Procurorul, în recurs, concluzionează că „existenţa acestui act, al cărui conţinut nu s-a putut verifica asupra martorului, prieten cu inculpata, ambii dependenţi de metadonă, îi impunea acesteia să posede şi ea un asemenea act la intrarea n România" (fila 3 recurs).
Cu privire la această susţinere, Înalta Curte constată următoarele:
- neexistenţa unei atari dovezi medicale în posesia altei persoane îi impune inculpatei o conduită similară, ci raţiuni de respectare a unor dispoziţii legale o obligau la o conduită corectă, indiferent de „exemplul" oferit de prietenul său;
- punerea sub semnul îndoielii a valabilităţii actului medical de care s-a folosit C.A.C. exclude orice recomandare ca şi inculpata să fi apelat la aceleaşi mijloace de probă îndoielnice (potrivit susţinerilor procurorului), de a se apăra;
- utilizarea acestui document în apărare a condus parchetul la soluţia scoaterii de sub urmărire penală a învinuitului C.A.C. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 3 alin. (1) şi art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, reţinându-se că „pe plan subiectiv, învinuitul nu a realizat că trebuie să declare la vamă existenţa în autoturismul său a unor droguri, pe care le obţinuse legal în Austria".
C.A.C. (deţinător a 260 ml metadonă) este martor în dosarul penal dresat inculpatei S.A.M., astfel că modul de apreciere a adeverinţei medicale de care acesta s-a folosit în apărare a revenit exclusiv procurorului, iar nu instanţei, aşa încât aducerea în discuţie a acestui aspect nu poate constitui un argument sau o critică în prezentul recurs, neimplicând asupra stabilirii legalităţii şi temeiniciei hotărârii judecătoreşti dispuse cu privire la inculpată.
Tot astfel, împrejurarea că inculpata şi-a uitat poşeta într-un restaurant nu constituie o dovadă a faptului că este consumatoare de droguri în condiţiile în care, aşa cum arătau, probele ştiinţifice nu au putut-o dovedi, de altfel, această încercare de a trimite la situaţii colaterale pentru a se face dovada unei stări de consumator de droguri, deja asumată, pe deplin şi cu răspundere de către inculpată, nu are nicio relevanţă juridică.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că în cauză nu există temeiuri de condamnare a inculpatei, soluţia de achitare a acesteia şi de aplicare a unei sancţiuni cu caracter administrativ fiind legală şi temeinică.
În baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Mehedinţi va fi respins ca nefondat.
Onorariul apărătorului din oficiu al inculpatei va fi suportat din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, potrivit dispoziţiilor art. 192 alin. (3) şi art. 189 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Mehedinţi împotriva deciziei penale nr. 135 din 15 octombrie 2008 a Curţii de Apel Craiova, privind pe inculpata S.A.M.
Onorariul pentru apărarea din oficiu a intimatei inculpate, în sumă de 200 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 31 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1167/2009. Penal. Ucidere din culpă (art.178... | ICCJ. Decizia nr. 2195/2009. Penal → |
|---|
