ICCJ. Decizia nr. 1161/2009. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1161/2009
Dosar nr. 2747/1/2009
Şedinţa publică din 30 martie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
La termenul din 19 februarie 2009 Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a avut pe rol soluţionarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi, printre alţi şi de inculpaţii M.V., în prezent deţinut la Penitenciarul Rahova, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc în formă continuată prevăzută de art. 2 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi C.S. în prezent deţinut la Penitenciarul Rahova, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc în formă continuată prevăzută de art. 2 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 14 lit. d) din Legea nr. 143/2000 şi respectiv, art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, ambele în concurs real, şi art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 toate aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. împotriva sentinţei penale nr. 1542 din 23 decembrie 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală.
La aceeaşi dată instanţa de prim control judiciar a luat în examinare, din oficiu, potrivit dispoziţiilor art. 3002 combinat cu art. 160b C. proc. pen., legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a apelanţilor inculpaţi, inclusiv a apelanţilor inculpaţi M.V. şi C.S.
Prin încheierea din aceeaşi dată, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 3002 raportat la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen., a menţinut măsura arestării preventive a inculpaţilor M.V., C.S., L.P.A., A.I. şi I.A., reţinând că în mod legal şi temeinic atât prima instanţă cât şi instanţa de control judiciar au constatat că măsura arestării preventive dispusă anterior faţă de fiecare dintre inculpaţi este legală şi temeinică, fiind luată cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare, iar motivele care au stat la baza luării ei, subzistă şi în prezent.
Prin aceeaşi încheiere, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a mai constatat că, prin rechizitoriul nr. 549/D/P/2007 emis la data de 28 februarie 2008 de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. Serviciul Teritorial Bucureşti, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, printre alţii şi a inculpaţilor M.V., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc în formă continuată prevăzută de art. 2 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), şi C.S. pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc în formă continuată şi cu agravanta folosirii unui minor, deţinere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu (două fapte), toate în concurs real, prevăzute de art. 2 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 14 lit. d) din Legea nr. 143/2000, art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. şi respectiv, art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, toate cu aplic. art. 33 lit. c) C. pen.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a reţinut că există indicii temeinice că inculpaţii ar fi săvârşit faptele ce li se impută, fiind deci îndeplinite condiţiile art. 143 raportat la art. 681 C. proc. pen., întrucât: la data de 15 noiembrie 2007 inculpatul M.V. a vândut două doze de heroină colaboratorului cu nume de cod „D.P.", iar în datele de 4 noiembrie 2007 şi 14 noiembrie 2007 a vândut împreună cu concubina sa, inculpata I.A. aceluiaşi colaborator 4 doze de heroină; iar la datele de 16 octombrie 2007, 18 octombrie 2007 şi 19 octombrie 2007 (împreună cu fratele său C.E. de 9 ani), 20 octombrie 2007 şi 21 noiembrie 2007 a vândut aceluiaşi colaborator 7 doze de heroină, iar cu ocazia percheziţiei domiciliare s-au găsit 2 doze de heroină, destinate consumului propriu, precum şi în data de 8 ianuarie 2008 a fost depistat de către organele de poliţie deţinând 33 de doze de heroină destinate consumului propriu.
S-a mai relevat că, în cauza dedusă judecăţii, nu s-au constatat încălcări ale prevederilor art. 5 paragr. 1 lit. c) din Convenţia de la Strasbourg, având în vedere aspectele reliefate, precum şi împrejurarea că la dosar există probe certe că lăsarea în libertate a inculpaţilor prezintă pericol concret pentru ordinea publică, existând indicii temeinice de vinovăţie [art. 143 C. proc. pen. combinat cu art. 148 lit. f) C. proc. pen. şi art. 160b C. proc. pen.], iar infracţiunile pentru care inculpaţii au fost cercetaţi sunt pedepsite cu închisoare mai mare de 4 ani.
S-a reţinut că la stabilirea pericolului public nu se pot avea în vedere numai datele legate de persoana inculpatului, ci şi cele referitoare la fapte, gradul crescut de pericol social ce caracterizează infracţiunile de trafic de droguri de mare risc precum şi amploarea deosebită pe care a luat-o acest fenomen infracţional şi consecinţele negative asupra sănătăţii publice, toate acestea fiind de natură a crea în rândul opiniei publice un sentiment de insecuritate.
Instanţa de prim control judiciar, având în vedere scopul măsurilor preventive, prevăzute de art. 136 C. proc. pen., respectiv păstrarea ordinii publice şi a faptului că s-a adus atingere unor valori sociale ocrotite de lege, a conchis că, în cauză, de impune ca inculpaţii să fie în continuare privaţi de libertate, pe timpul desfăşurării procesului penal.
Împotriva încheierii mai sus-menţionate, în termen legal, au formulat recurs inculpaţii M.V. şi C.S., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeincie, fără însă a depune la dosar motivele de recurs.
La termenul fixat pentru soluţionarea cauzei, apărătorul desemnat din oficiu pentru recurenţii inculpaţi a solicitat admiterea recursurilor, casarea încheierii atacate şi, pe fond, revocarea măsurii arestării preventive şi punerea de îndată în libertate a acestora, arătând că nu mai subzistă temeiurile ce au fost avute în vederea la luarea acestei măsuri faţă de inculpaţi, operând astfel principiul prezumţiei de nevinovăţie.
Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu cauza, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. combinat cu art. 3856 şi art. 3857 alin. (1) C. proc. pen., constată că recursurile declarate de inculpaţi sunt nefondate, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 160a alin. (1) C. proc. pen., în cursul judecăţii, instanţa, poate dispune arestarea preventivă a inculpatului, prin încheiere motivată, dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 143 şi există vreunul din cazurile prevăzute de art. 148 C. proc. pen.
În speţa, dedusă judecăţii, analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte, constată că instanţa de prim control judiciar a reţinut în mod corect că inculpaţii M.V. şi C.S. au fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, emis la data de 28 februarie 2008, sub nr. 549/D/P/2007, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic ilicit de droguri de mare risc în formă continuată (primul inculpat) şi, respectiv trafic de droguri de mare risc în formă continuată şi cu agravanta folosirii unui minor, deţinere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu (2 fapte), toate în concurs real.
În esenţă, s-a reţinut, că la date diferite, în cursul lunilor octombrie şi noiembrie 2007 inculpaţii M.V. şi C.S. au vândut în repetate rânduri mai multe doze de heroină aceluiaşi colaborator cu nume de cod „D.P.", iar la domiciliul inculpatului C.S. s-au identificat şi alte două doze de heroină pentru consum propriu.
Prin sentinţa penală nr. 1542/F din 23 decembrie 2008, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, printre altele, i-a condamnat pe inculpaţii M.V. şi C.S. la o pedeapsă de 7 ani închisoare şi respectiv, o pedeapsă rezultantă de 10 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor astfel cum au fost reţinute în sarcina lor.
De asemenea, se mai reţine că instanţa de prim control judiciar, corect şi justificat a constatat că faptele pentru care inculpaţii au fost cercetaţi şi deduşi judecăţii sunt grave şi întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor reţinute în sarcina acestuia, iar pedepsele prevăzute de legea penală pentru infracţiunile reţinute în actul de inculpare sunt mai mari de 4 ani închisoare.
Totodată, Înalta Curte constată că instanţa de prim control judiciar, a apreciat corect că existenţa pericolului concret pentru ordinea publică, în cazul lăsării inculpaţilor în libertate, s-a relevat urmare a modalităţii în care aceştia au acţionat într-un interval relativ scurt de timp, traficând droguri de mare risc şi respectiv deţinându-le pentru consum propriu (în cazul inculpatului C.S.) aducând astfel atingere unor valori importante ocrotite de legea penală viaţa şi sănătatea cetăţenilor expuşi tentaţiei de a folosi sau trafica droguri.
Prin urmare, în speţă, justificat, s-a apreciat că sunt îndeplinite atât cerinţele prevăzute de art. 143 C. proc. pen., cât şi cerinţele prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., dispunându-se întemeiat menţinerea măsurii arestării preventive a inculpaţilor M.V. şi C.S.
Înalta Curte mai constată că, deşi pericolul concret pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul generic, ca trăsătură esenţială a infracţiunii, nu se poate face abstracţie de natura şi gravitatea faptelor pentru care au fost trimişi în judecată inculpaţii, de împrejurările şi modalitatea în care au acţionat aceştia, primul vânzând 4 doze de heroină, iar celălalt 7 doze de heroină, folosindu-se într-o anumită împrejurare şi de un minor (astfel cum a procedat inculpatul C.S. cu fiul său).
S-a mai reţinut, corect, că toate aceste împrejurări au reliefat periculozitatea inculpaţilor şi au avut ca rezultat o stare de temere şi nesiguranţă în rândul societăţii, aşa încât lăsarea acestuia în libertate creează un impact negativ la nivelul societăţii civile şi insecuritate socială.
De asemenea, Înalta Curte mai constată că măsura arestării preventive s-a impus a fi menţinută şi prin raportare la exigenţele art. 5 parag. 3 din CEDO, câtă vreme s-a bazat pe motive pertinente şi suficiente a o justifica, mai ales că o detenţie preventivă de 1 an şi 4 luni (inculpaţii fiind arestaţi preventiv din 7 decembrie 2007) nu depăşeşte un termen rezonabil în sensul art. 5 parag. 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, având în vedere complexitatea cauzei, dată de împrejurarea că inculpaţii făceau parte dintr-o reţea de traficanţi de droguri, care, de asemenea, s-a bucurat de încrederea celorlalţi traficanţi, câtă vreme i s-a încredinţat spre transportare o cantitate atât de importantă de heroină.
Înalta Curte, în raport de modalitatea concretă de săvârşire a faptelor şi de gravitatea acestora, dar mai ales efectul negativ resimţit de societatea civilă în cazul lăsării acestora în libertate, constată că instanţa de prim control judiciar a reţinut în mod corect incidenţa, dispoziţiilor art. 148 lit. f) C. proc. pen.
De asemenea, şi condiţia existenţei pericolului social concret pentru ordinea publică este evident îndeplinită, întrucât toate infracţiunile pentru care a fost cercetat şi dedus judecăţii sunt, prin ele însele, fapte grave ce au adus atingere unor valori sociale importante ocrotite de lege: viaţa şi sănătatea persoanei.
În cauză, aşa cum rezultă din încheierea atacată, instanţa de apel a procedat corect atunci când a menţinut, justificat, măsura arestării preventive a inculpaţilor, constatând motivat, că există indicii temeinice că aceştia au săvârşit faptele deduse judecăţii, fapte care, prin modalităţile prin care s-au comis, conduc la concluzia existenţei pericolului concret pentru ordinea publică.
Totodată, Înalta Curte mai constată că, lăsarea în libertate a inculpaţilor M.V. şi C.S. exclude atingerea dezideratelor impuse de legea penală chemată să ocrotească adevăratele valori ale statului de drept, creându-se un climat de insecuritate socială şi de neîncredere al cetăţenilor oneşti în actul de justiţie. Mai mult decât atât, manifestările nejustificate de clemenţă ale instanţei nu ar face decât să încurajeze, la modul general, astfel de tipuri de comportament antisocial şi să afecteze nivelul încrederii societăţii în instituţiile statului, chemate să vegheze la respectarea şi aplicarea legii.
De asemenea, Înalta Curte, în raport şi de prevederile art. 5 paragraful 1 lit. c) din CEDO ratificată prin Legea nr. 30/1994, care stipulează că ,,se exceptează de la dreptul de a nu putea fi lipsit de libertate şi cel care a fost arestat sau reţinut în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare competente sau când există motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune ori când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârşească o infracţiune sau să fugă după săvârşirea acesteia", constată, cu referire expresă la excepţia reprezentată de arestarea preventivă, că s-a stipulat, printre altele, că privarea de libertate trebuie să se realizeze numai în formele legale şi după procedura prevăzută de legislaţia fiecărui stat, conform convenţiei, respectiv cu respectarea procedurii prevăzută de legea procesual penală, prin raportare şi la dispoziţiile constituţionale.
Rezultă, aşadar, că dispunerea măsurii arestării preventive şi menţinerea acesteia trebuie să se facă cu respectarea dispoziţiilor generale, înscrise în legea procesual penală, fiind subordonate dovedirii interesului superior pe care îl deservesc.
În speţă, pericolul concret pentru ordinea publică, pe care-l reprezintă inculpaţii, este actual şi concomitent cu cel al posibilităţii influenţării probelor, Curtea de Apel Bucureşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori, reţinând corect îndeplinirea cumulativă a dispoziţiilor art. 143 şi art. 148 lit. f) C. proc. pen.
De altfel, legalitatea şi temeinicia acestei măsuri a fost succesiv verificată, constatându-se, de fiecare dată, că temeiurile ce au fost avute în vedere nu s-au schimbat, neputând fi reţinută susţinerea apărătorului desemnat din oficiu al recurenţilor inculpaţi că această măsură nu se mai impune, urmând a fi revocată.
De asemenea, Înalta Curte mai constată că persistenţa şi suficienţa acestor motive au fost just apreciate de instanţa de prim control judiciar în ansamblul circumstanţelor particulare ale cauzei şi, prin raportare la prevederile art. 136 C. proc. pen., reţine că, pentru buna desfăşurare a procesului penal, se impune, în continuare, privarea de libertate a inculpaţilor.
Pentru considerentele mai sus-enunţate şi constatând că judecarea cauzei cu inculpaţii în stare de arest, cel puţin până la acest moment, va asigura celeritatea şi buna desfăşurare a procesului penal, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii M.V. şi C.S. împotriva încheierii din 19 februarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în dosarul nr. 8608/3/2008 (nr. vechi 383/2008).
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte urmează a-i obliga pe recurenţii inculpaţi la plata cheltuielilor judiciare, inclusiv la onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru aceştia, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii M.V. şi C.S. împotriva încheierii din 19 februarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în dosarul nr. 8608/3/2008 (nr. vechi 383/2008).
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumelor de câte 300 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 100 lei, reprezentând onorariile apărătorului desemnat din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1158/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 2189/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
