ICCJ. Decizia nr. 1189/2009. Penal. Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art. 183 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1189/2009
Dosar nr. 5178/117/2007
Şedinţa publică din 31 martie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 7/A din 2 februarie 2009, Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj împotriva sentinţei penale nr. 326 din data de 19 iunie 2008 a Tribunalului Cluj pe care a desfiinţat-o sub aspectul laturii penale a cauzei privind pe inculpatul M.E.C. şi judecând sub acest aspect:
A condamnat pe inculpatul M.E.C. pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prev. de art. 183 C. pen. la pedeapsa de 8 (opt) ani închisoare.
În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. de la rămânerea definitivă a hotărârii şi până la terminarea executării pedepsei.
A înlăturat din sentinţa penală apelată disp. art. 861 - 863 C. pen., art. 359 C. proc. pen. şi art. 71 alin. (5) C. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) a dedus din pedeapsa aplicată reţinerea şi arestul preventiv din 11 iunie 2007 - 14 iunie 2007.
A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei apelate.
A stabilit în favoarea Baroului de Avocaţi Cluj suma de 150 lei pentru avocat R.C., ce a fost avansat din fondul M.J.
Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului, în apelul parchetului.
A respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul M.E.C. împotriva aceleiaşi sentinţe.
A obligat inculpatul să achite statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare.
Pentru a hotărî astfel a reţinut că din probele administrate în cauză, atât în faza de urmărire penală cât şi în faza de judecată se desprinde următoarea stare de fapt:
În data de 8 iunie 2007 martorii P.R.R. şi B.l. şi-au invitat prietenii, printre care şi inculpatul, majoritatea făcând parte din "gaşca de pe Năsăud" în diverse locaţii şi localuri pentru a sărbători întoarcerea lor din Spania. Membrii grupului (cca. 20 de persoane) au consumat băuturi alcoolice şi în jurul orei 22,00, au ajuns, majoritatea sub influenţa alcoolului sau în stare de ebrietate, în barul H.F. situat pe strada Dorobanţilor din municipiul Cluj-Napoca. Aceştia au ocupat 3 mese reunite din respectivul bar şi au continuat să consume băuturi alcoolice, în speţă bere, la masa lor fiind servite cca. 2 lăzi de bere. În acelaşi bar, la o masă învecinată se afla victima B.I. însoţită de prietenul său K.S. şi încă un băiat şi două fete, persoane rămase neidentificate, care de asemenea consumau băuturi alcoolice. Despre victimă mai multe persoane, inclusiv barmanul şi ospătară (martorii P. şi C.) au declarat că se afla în stare de ebrietate şi că nu şi-a plătit consumaţia. Întrucât în local era cald şi agitaţie, barmanul a deschis geamurile, ocazie cu care vecinii au chemat poliţia, organele de ordine amendând contravenţional victima la venirea lor pentru că aceasta a fost găsită consumând băuturi alcoolice în loc public (în faţa localului, pe stradă). Din declaraţiile martorilor audiaţi în faza de judecată a reieşit şi faptul că în local, între victimă şi martorul P.R. ar fi existat o discuţie pe tema neplăţii consumaţiei de către victimă, care însă nu s-a soldat cu agresiuni verbale sau fizice.
La un moment dat victima se afla în curtea barului şi discuta cu martorul C.E.(din grupul ce sărbătorea) în mod amiabil. întrucât martorul era cel mai tânăr din grupul inculpatului, iar victima i-a spus martorului P., ce tocmai ieşea din bar în curte, să nu se lege de martor, probabil pentru a proteja martorul, P. s-a îndreptat spre victimă, moment în care mai multe persoane din grupul inculpatului, aflate în bar şi în curte s-au îndreptat spre victimă formând un semicerc. Martorul K., prietenul victimei, ce tocmai fusese interpelat în bar de către ospătară să plătească consumaţia victimei, a observat agitaţia de afară şi a ieşit să vadă ce se întâmplă, fiind şi el imediat încercuit. Din declaraţiile date de acest martor reiese că el a fost lovit din spate de către P.R. şi, pentru că s-a speriat, a luat-o la fugă, astfel că nu a apucat să vadă cine anume a lovit victima. Cert este că acesteia i s-a aplicat o lovitură de pumn în faţă în urma căreia a căzut şi s-a lovit cu capul de sol. Victimei i s-au acordat îngrijiri, au fost anunţate organele de poliţie şi ambulanţă, victima fiind transportată la Clinica de Neurologie Cluj-Napoca unde s-a intervenit chirurgical în data de 09 iunie 2007, la data de 11 iunie 2007 intervenind decesul victimei. Leziunile corporale s-au produs prin lovire cu corp dur şi cădere în cadrul unei auto sau hetero propulsii. Instanţa a constatat că singura persoană despre care există dovezi certe că a lovit victima este inculpatul, aspect ce reiese din declaraţia acestuia pe de o parte, deoarece a recunoscut că a intenţionat să-l lovească pe B., martorul P. a declarat că a văzut cum inculpatul a lansat lovitura, martorul D. că inculpatul a lovit victima printre P. şi P.B. a declarat de asemenea că inculpatul a lovit victima, V.B. a afirmat că ştie că inculpatul a lovit victima deşi nu a văzut acest lucru, ceilalţi martori audiaţi declarând că au auzit că inculpatul este autorul deoarece acesta s-a lăudat ulterior incidentului că ar fi dat lovitura puternică ce a dus la căderea victimei.
Inculpatul a susţinut că autorul infracţiunii poate fi unul din martorii P., P. sau B. În privinţa martorilor P. şi B., raportul de constatare tehnico-ştiinţifică asupra comportamentului simulat a relevat că aceştia au răspuns sincer la întrebările relevante ale cauzei (f. 47- 50) şi că, cu toate că este posibil să fi atins victima, lovitura cauzatoare de moarte nu a fost lansată de ei. Mai mult, martorul B. era într-o stare avansată de ebrietate, el neputând să se deplaseze pe propriile picioare, iar P. nu putea să-l lovească simultan atât pe B. cât şi pe K. În ceea ce-l priveşte pe P.M., deşi raportul de constatare tehnico-ştiinţifică asupra comportamentului simulat relevă faptul că acesta nu ar fi fost sincer cu ocazia testării sale, declaraţiile sale din faza de urmărire penală şi cele din faza de judecată sunt constante în sensul că el l-a lovit doar pe prietenul victimei după care a fugit apoi ca să-l lovească din nou, iar pe când s-a întors, victima era căzută la pământ. El personal a văzut momentul în care inculpatul a lovit victima, iar declaraţia lui se coroborează cu declaraţiile celorlalţi martori, care de asemenea menţionează că martorul a fugit după K.S. şi că inculpatul este acela care s-a lăudat cu lovitura pe care i-a aplicat-o victimei.
Nu este verosimilă nici ipoteza cu scăparea victimei de către P.R. şi F.A. din poziţia şezut, ocazie cu care aceasta s-ar fi lovit cu capul de beton, deoarece nici unul din martori nu a observat un astfel de incident, declaraţia inculpatuluinecoroborându-se cu nici un alt mijloc de probă.
Din raportul de constatare medico-legală rezultă că moartea victimei a fost violentă şi s-a datorat insuficienţei cardio-respiratorii acute determinată de compresiunea trunchiului cerebral consecutivă unui edem cerebral masiv survenit în evoluţia unui traumatism maxilo-facial şi cranio-cerebral acut cu fractură craniană temporo-parieto-occipitală iradiată la baza craniului, hematom subdural acut, contuzii cortico-subcorticale şi hemoragice meningee.
Coroborând toate probele administrate în cauză, atât în faza de urmărire penală cât şi în faza de judecată, instanţa a ajuns la concluzia că autorul loviturii cauzatoare de moarte este inculpatul, acesta fiind unica persoană de la faţa locului care a aplicat o lovitură puternică în fată victimei şi care s-a lăudat ulterior cu acest lucru. În ceea ce priveşte invocarea faptului că inculpatul nu a avut leziuni la nivelul pumnului care să releve că el a lovit victima, instanţa a reţinut că producerea unor astfel de leziuni nu este absolut necesară şi că nici ceilalţi martori consideraţi de inculpat posibili autori nu prezentau leziuni recente de această natură, astfel cum reiese din rapoartele de constatare medico-legală (f. 42, 43).
Apărătorul inculpatului a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de loviri cauzatoare de moarte prev. de art. 183 C. pen. în infracţiunea de încăierare care a avut ca urmare moartea victimei prev. de art. 322 alin. (3) C. pen. Potrivit acestui text de lege, participarea la o încăierare care a avut ca urmare moartea victimei se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 15 ani. Subiectul activ al infracţiunii de încăierare este reprezentat de o pluralitate de făptuitori, încăierarea existând dacă la aceasta participă două tabere, fiecare având cel puţin două persoane, între care au loc acte reciproce de violentă, astfel încât se ajung la îmbulzeală şi este dificilă delimitarea activităţii fiecăruia. În speţă însă, din toate probele administrate în cauză nu rezultă că ar fi existat două grupuri, deoarece martorul K. abia a apucat să ajungă lângă victimă după care a fost nevoit să fugă pentru a nu fi lovit, nerezultând nici că victima sau prietenul acestuia ar fi lovit vreo persoană din grupul inculpaţilor.
Ca atare, având în vedere cele mai sus arătate, constatând că inculpatul a comis fapta cu vinovăţie în forma praeterintenţiei şi că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de loviri cauzatoare de moarte, instanţa l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa închisorii în cuantum de 4 ani. La stabilirea cuantumului acestuia s-au avut în vedere conform art. 72 dispoziţiile părţii generale a Codului penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială (5 la 15 ani închisoare), gradul de pericol social al faptei comise, fiind vorba practic de o singură lovitură de pumn, de starea de ebrietate avansată a victimei care a favorizat rezultatul letal, de împrejurările concrete în care agresiunea s-a comis, inculpatul dorind să dea dovadă de spiritul camaraderesc specific unei găşti de tineri de cartier, de faptul că nu el a iniţiat conflictul, de conduita bună avută anterior săvârşirii infracţiunii. În condiţiile în care conduita bună anterioară comiterii faptei a putut fi reţinută ca şi circumstanţă atenuantă conform art. 74 alin. (1) lit. a), iar împrejurările concrete în care fapta s-a comis, expuse mai sus (unica lovitură, neiniţierea conflictului, starea de ebrietate evidentă a victimei) au putut fi reţinute ca şi circumstanţe atenuante conform art. 71 alin. 2, în temeiul art. 76 lit. b) C. pen. pedeapsa ce a fost coborâtă sub limita minimă specială până la 4 ani.
Potrivit referatului de evaluare întocmit de Serviciul de Probaţiune din cadrul Tribunalului Cluj, lipsa antecedentelor penale, comportamentul anterior adecvat în familie şi în comunitate, susţinerea din partea membrilor familiei, atitudinea adecvată faţă de muncă şi realizarea propriilor venituri, manifestarea regretului faţă de pierderea suferită de familia victimei, teama de executarea unei eventuale pedepse privative de libertate şi conştientizarea pierderilor atrase de perspectiva unei astfel de sancţiuni reprezintă factori care pot influenţa pozitiv conduita inculpatului. S-a considerat că acesta a avut o evoluţie pozitivă în plan comportamental, atât înainte cât şi după implicarea lui în faptă. Conduita dezirabilă se menţine şi în prezent şi se datorează atât resurselor de care dispune inculpatul cât şi influenţei puternice pe care derularea procesului penal o are asupra situaţiei sale personale. Faţă de aceste constatări instanţa a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins şi fără privarea de libertate a inculpatului, împrejurare care coroborată cu lipsa de antecedente penale şi cu avertismentul pe care o astfel de condamnare îl constituie pentru inculpat ca pe viitor să nu mai comită infracţiuni, a dus la concluzia că executarea pedepsei de 4 ani închisoare poate fi suspendată sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 6 ani stabilit conform art. 862 C. pen.
În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului pe durata executării pedepsei exercitarea dreptului prev. de art. 64 lit. a teza a ll-a C. pen., pedeapsă accesorie a cărei executare a fost suspendată conform art. 71 alin. (5) C. pen.
În temeiul art. 863 C. pen. pe durata termenului de încercare inculpatul urmând să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
- se va prezenta, la datele fixate la Serviciul de Probaţiune din cadrul Tribunalului Cluj;
- va anunţa, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
- va comunica şi va justifica schimbarea locului de muncă;
- va comunica informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existentă.
În baza art. 81 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi arestului preventiv, începând cu data de 11 iunie 2007 şi până la data de 14 iunie 2007.
În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, instanţa a reţinut că părţile vătămate s-au constituit părţi civile în cauză cu suma de 2000 lei daune materiale şi 50000 euro daune morale. Întrucât existenţa prejudiciului material (cheltuieli de înmormântare) a fost dovedită cu chitanţele de la filele 25-27, instanţa a dispus în temeiul art. 14 şi urm., art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 998 C. civ. obligarea inculpatului la plata acestora. În privinţa daunelor morale solicitate, este cert că prejudiciul moral suferit de părţile civile prin moartea unicului copil atunci în vârstă de 26 de ani este uriaş şi că nici o sumă de bani nu ar fi suficientă pentru acoperirea acestuia. Cu toate acestea, instanţa a considerat că suma de 30.000 euro este suficientă pentru a asigura o reparaţie a prejudiciului de afectaţiune, aceasta constituind doar un substitut pentru preţul suferinţelor psihice determinate de schimbarea vieţii lor ca urmare a decesului unicului copil, drept urmare inculpatul a fost obligat la plata acestei sume.
În baza art. 313 din Legea nr. 95/2006 modificată prin OUG 72/2006 a fost obligat inculpatul să plătească în favoarea părţii civile Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj suma de 677,94 lei reprezentând contravaloarea prestaţiilor medico-sanitare acordate victimei B.I.G. la care se adaugă dobânda legală începând cu prima zi următoare datei externării şi până la data plăţii efective, inculpatul fiind singura persoană găsită vinovată pentru necesitatea efectuării acestor cheltuieli de către spital.
În baza art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere, a comiterii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare şi a neplăţii despăgubirilor civile.
În baza art. 193 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul să plătească în favoarea părţilor civile B.G. şi B.M. suma de 2000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu pentru avocat.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul să plătească în favoarea statului suma de 2100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 1450 lei reprezintă contravaloarea constatării medico-legale iar suma de 550 lei cheltuieli judiciare din cursul urmăririi penale.
Împotriva soluţiei instanţei de fond au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj şi inculpatul M.E.C.
Prin motivele scrise şi orale parchetul a solicitat desfiinţarea sentinţei tribunalului ca fiind netemeinică şi reapreciind întregul material probator, curtea să dispună înlăturarea circumstanţelor atenuante reţinute în favoarea inculpatului şi aplicarea unei pedepse mai severe inculpatului în regim de detenţie faţă de pericolul social sporit al faptei şi făptuitorului raportat şi la poziţia de totală nesinceritate şi rea credinţă a inculpatului.
Prin apelul său, inculpatul M.E.C. a solicitat în principal achitarea sa în baza art. 10 lit. c) şi art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. cu consecinţa respingerii pretenţiilor civile ale părţilor, întrucât nu el este autorul infracţiunii deduse judecăţii, iar în subsidiar a apreciat că se impune acordarea unei mai mari eficiente circumstanţelor atenuante deja reţinute în favoarea sa prin sentinţa tribunalului cu consecinţa scăderii substanţiale a sancţiunii şi reducerea daunelor morale acordate de prima instanţă.
Curtea, examinând apelurile declarate prin prisma motivelor invocate a ajuns la următoarele constatări:
Conform art. 1 C. proc. pen. român, scopul procesului penal îl constituie constatarea la timp şi în mod complet a faptelor care constituie infracţiuni, astfel că orice persoană care a săvârşit o infracţiune să fie pedepsită potrivit vinovăţiei sale şi nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală.
Raportând conţinutul apelului parchetului, motivele invocate, la actele şi probele din dosar, la modul de administrare, prin prisma principiilor procesual penale enumerate, curtea a constatat că apelul declarat împotriva sentinţei tribunalului este fondat, urmând a fi admis pentru următoarele considerente:
Inculpatul M.E.C. nu a recunoscut infracţiunea reţinută în sarcina sa, astfel că în stabilirea vinovăţiei acestuia, instanţa de judecată a avut în vedere întregul material probator administrat în cauză, nu numai declaraţia sa.
Inculpatului i s-a respectat dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil prin respectarea principiului egalităţii de arme, promovat de C.E.D.O. Astfel, cu privire la acest principiu, C.E.D.O. precizează că „exigenţa egalităţii armelor, în sensul unui echilibru just între părţi, implică obligaţia de a oferi fiecărei părţi o posibilitate rezonabilă de a-şi prezenta cauza, inclusiv probele, în condiţii care să nu o plaseze într-o situaţie de dezavantaj net în comparaţie cu adversarul său. Obligaţia de a veghea în fiecare caz la respectarea condiţiilor unui proces echitabil revine autorităţilor naţionale", (a se vedea Hotărârea nr. 27 din oct. 1993 D.B.B. versus O.).
Mai mult, aceeaşi Curte, a statuat obligativitatea comunicării pieselor dosarului, „în măsura în care presupune un proces echitabil şi în contradictorialitate". (Hotărârea din 24 februarie 1994 Bendenoun versus Franţa). De asemenea, „respectarea dreptului la un proces echitabil, presupune dreptul de a avea acces la toate dovezile strânse de procuror" (a se vedea hotărârea C.E.D.O. E. versus Marea Britanie din 16 dec. 1992).
Ca atare, garanţiile cu privire la un proces echitabil au fost respectate, atât din perspectiva dreptului intern, cât şi al disp. art. 5 şi 6 din C.E.D.O., astfel că nu se poate reţine vreo cauză de nulitate absolută, dintre cele prevăzute de art. 197 alin. (2) C. proc. pen.
Având în vedere criticile aduse de inculpat şi de către parchet hotărârii, tribunalului, instanţa de apel ţinând cont de efectul devolutiv al căii de atac promovate, a efectuat o nouă judecată în fond a cauzei prin reexaminarea probatoriului deja administrat.
Curtea de apel analizând probele administrate a constatat că acestea conduc, fără dubii, la concluzia primei instanţe cu privire la situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului sub aspectul comiterii infracţiuni de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.
Deşi inculpatul a negat constant comiterea faptei, afirmând că a fost condamnat pe nedrept, susţinerile acestuia nu au suport probator.
Simpla afirmaţie a unei stări de fapt, fără coroborarea acesteia cu alte mijloace de probă, nu poate fi acceptată ca adevăr, iar modalitatea de apărare utilizată de inculpat, respectiv negarea realităţii evidente, nu poate influenţa convingerea bazată pe probe irefutabile.
Vinovăţia inculpatului rezultă fără putinţă de tăgadă din declaraţiile constante ale martorilor V.B., P.M., D.V., B.l., P.R.R., F.A., F.V., C.E., C.A.M., C.l.B., care se coroborează perfect cu rapoartele şi completările actelor de constatare medico-legală ale victimei din care rezultă imposibilitatea obiectivă ca martorii P. şi B. să-i fi aplicat efectiv o lovitură victimei, cu rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifică asupra comportamentului simulat din care rezultă că inculpatul nu a fost sincer în răspunsurile date la întrebările relevante ale cauzei care vizau tocmai împrejurarea agresării victimei, cu procesele-verbale de confruntare dintre inculpat şi martorii P.M., B.l. şi D.V.
Inculpatul în mod constant în faza de urmărire penală şi în faza de judecată nu a recunoscut săvârşirea infracţiunii, susţinând că nu a lovit victima, de remarcat fiind însă că declaraţiile sale nu se coroborează cu celelalte probe existente la dosar.
Din raportul de constatare medico-legală al victimei precum şi din completarea la acest raport, rezultă că victima a suferit o singură acţiune de lovire activă cu corp dur, cu pumnul în faţă.
Fapta este neîndoielnic gravă, astfel că în operaţia complexă a individualizării tratamentului penal, curtea a ţinut seama că fapta violentă a inculpatului a avut drept consecinţă pierderea unei vieţi omeneşti, împrejurare care coroborată cu totala nesinceritate a inculpatului demonstrează că resocializarea sa viitoare pozitivă nu este posibilă decât prin aplicarea unei pedepse ferme care să fie în deplin acord cu dispoziţiile art. 1 C. pen., ce prevăd că „legea penală apără ..persoana, drepturile şi libertăţile acesteia, proprietatea precum şi întreaga ordine de drept".
Atitudinea sfidătoare avută de inculpat faţă de instanţa de judecată pe întreg parcursul procesului penal unită cu împrejurarea că nu a manifestat nici cel mai mic regret faţă de fapta comisă, de neplata nici unei sume la care a fost obligat în favoarea părţilor civile îndreptăţeşte convingerea instanţei că reeducarea sa nu poate fi realizată decât prin aplicarea unei pedepse de 8 ani închisoare prin privare de libertate pentru fapta comisă ca efect al admiterii ca fondat a apelului Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj conform art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. împotriva hotărârii tribunalului pe care o va desfiinţa sub aspectul laturii penale a cauzei.
Curtea, în baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b C. pen. de la rămânerea definitivă a hotărârii şi până la terminarea executării pedepsei.
În privinţa pedepselor accesorii respectiv a interzicerii dreptului de a alege, curtea a apreciat că acesta a fost corect aplicat deoarece în cauză inculpatul a comis o infracţiune contra vieţii. Gravitatea faptei relevă că inculpatul nu are capacitatea de a aprecia asupra unor valori fundamentale cum este viaţa.
Este adevărat că, într-o societate democratică, şi dreptul la alegeri libere este o valoare fundamentală.
Din moment ce inculpatul nu are maturitatea de a respecta dreptul la viaţă al celor mai apropiaţi semeni, acesta fiind unul din motivele pentru care va fi lipsit de libertate până la executarea pedepsei, se impune în mod rezonabil concluzia că inculpatul nu este în măsură să aprecieze asupra modului cum este guvernată ţara şi să-şi exprime opinia cu privire la alegerea corpului legislativ.
Prin urmare, este proporţională şi justificată măsura interzicerii drepturilor sale electorale de către instanţă pe durata executării pedepsei.
Prin aplicarea în acest mod a pedepsei accesorii s-a respectat un procedeu rezonabil care este şi în acord cu Decizia C.E.D.O. din cauza H. contra Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, care impune ca aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor electorale să fie realizată numai în baza hotărârii definitive a instanţei, după ce în prealabil această pedeapsă accesorie este pusă în discuţie în fiecare caz în contradictoriu şi după examinarea împrejurării dacă interdicţia respectă principiul proporţionalităţii.
S-au înlăturat din sentinţa penală apelată disp. art. 861 - 863 C. pen., art. 359 C. proc. pen., art. 71 alin. (5) C. pen. privind suspendarea sub supraveghere a pedepsei.
În baza art. 381 C. proc. pen. şi art. 88 Cod penal s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului reţinerea şi arestul preventiv din 11 iunie 2007 - 14 iunie 2007.
Au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei apelate.
În baza art. 189 C. proc. pen. s-a stabilit în favoarea Baroului de Avocaţi Cluj suma de 150 lei pentru avocat R.C. ce a acordat asistenţă părţii civile B.G. ce a fost avansată din F.M.J.
Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului în apelul parchetului, în baza art. 192 pct. 3 alin. (3) C. proc. pen.
Pentru motivele pe larg expuse în considerentele deciziei, şi răspunzând celor două critici formulate de către inculpat, s-a respins ca nefondat apelul acestuia în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. împotriva aceleiaşi sentinţe.
Văzând disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen. inculpatul urmând să plătească statului 300 lei cheltuieli judiciare.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul M.E.C.
În motivele de recurs a solicitat casarea deciziei pronunţată în apel, ca netemeinică şi nelegală şi menţinerea dispoziţiilor sentinţei penale nr. 326/D din 19 iunie 2008 a Tribunalului Cluj privind pedeapsa pronunţată şi suspendarea executării acesteia sub supraveghere.
În drept, a invocat dispoziţiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., art. 38515 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. şi art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) şi art. 76 alin. (1) lit. b) şi art. 861 C. pen.
În plus faţă de motivele expuse în scris la dosarul cauzei, a invocat oral, dispoziţiile art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., art. 3859 pct. 10 C. proc. pen. şi în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., a solicitat dispunerea achitării inculpatului cu aplicarea art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. pen. ori rejudecarea cauzei conform art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen.
Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate cât şi din oficiu cauza, potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. constată că recursul este fondat doar cu privire la individualizarea judiciară a pedepsei, respectiv dispoziţiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Este nejustificată solicitarea inculpatului privind motivul de recurs invocat conform art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., întrucât instanţele de fond şi de apel au stabilit corect starea de fapt, în sensul că în data de 8 iunie 2007 inculpatul M.E.C. a lovit victima B.I. cu pumnul în faţă în urma căreia victima a căzut şi s-a lovit cu capul de sol, după care aceasta fiind transportată la Clinica de Neurologie Cluj – Napoca unde deşi s-a intervenit chirurgical în data de 9 iunie 2007, la data de 11 iunie 2007 a intervenit decesul victimei, vinovăţia inculpatului şi încadrarea juridică a faptei fiind stabilite pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală şi cercetare judecătorească.
Susţinerile inculpatului, în sensul că nu este autorul faptei, nu pot fi primite, probele administrate demonstrând vinovăţia sa în raport de fapta reţinută prin actul de sesizare al instanţei.
Prezenţa inculpatului la locul comiterii faptei, modalitatea şi împrejurările săvârşirii acesteia sunt dovedite, pe de o parte prin declaraţiile martorilor, iar pe de altă parte prin actele medicale care stabilesc leziunile corporale suferite de victimă, precum şi că ele s-au produs prin lovire cu corp dur şi cădere în cadrul unei auto sau hetero propulsii. Totodată, martorii audiaţi au declarat că au auzit că inculpatul este autorul, deoarece acesta s-a lăudat ulterior incidentului că i-ar fi aplicat victimei o lovitura puternică ce a dus la căderea acesteia.
Nici motivul de casare invocat de către inculpat circumscris în dispoziţiile art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. nu poate fi primit în sensul că s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri de condamnare, întrucât vinovăţia inculpatului a fost stabilită în cadrul juridic procesual penal, cu probe concludente şi utile cauzei apte să conducă la concluzia că ceea ce probează corespunde adevărului.
Pentru aceleaşi motive, nici susţinerea inculpatului, că nu este autorul săvârşirii infracţiunii pentru care este trimis în judecată, nu este întemeiată, întrucât din probe rezultă identificarea inculpatului ca făptuitor al săvârşirii infracţiunii.
Înalta Curte constată însă, ca fiind fondat, cel de-al treilea motiv de recurs, circumscris cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Ca măsură de constrângere, pedeapsa are pe lângă scopul său represiv şi o finalitate de exemplaritate, ea concretizând dezaprobarea legală şi judiciară, atât în ceea ce priveşte fapta penală săvârşită, cât şi în ceea ce priveşte persoana făptuitorului.
Pe de altă parte pedeapsa trebuie să fie individualizată astfel încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale şi evitarea în viitor a săvârşirii unor fapte penale similare.
Operaţiunea de individualizare a pedepsei este un proces obiectiv de evaluare a tuturor elementelor circumscrise faptei şi autorului, având ca finalitate stabilirea unei pedepse în limitele prevăzute de lege.
Conduita bună în familie şi societate anterior săvârşirii faptei sunt aspecte care conduc la concluzia că fapta săvârşită este urmare unui complex de împrejurări care au determinat ca inculpatul să se abată de la conduita sa obişnuită.
Potrivit referatului de evaluare întocmit de Serviciul de Probaţiune din cadrul Tribunalului Cluj, lipsa antecedentelor penale, atitudinea adecvată faţă de muncă şi realizarea unei eventuale pedepse privative de libertate cu conştientizarea prevederilor atrase de perspectiva unei astfel de sancţiuni reprezintă factorii care pot influenţa pozitiv conduita viitoare a inculpatului M.E.C. Totodată, cu privire la comportamentul inculpatului în comunitate, inculpatul nu este cunoscut cu manifestări antisociale şi nu a fost implicat în comiterea unor alte fapte de natură penală.
Or, dacă instanţele ar fi avut în vedere aceste date şi elementele ar fi trebuit să le valorifice în procesul de individualizare a pedepsei şi drept urmare să-i aplice inculpatului o pedeapsă mai redusă decât cea stabilită.
Pentru aceste considerente I.C.C.J. va casa, în parte, Decizia atacată nr. 7/A din 2 februarie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi pentru cauze cu minori sub aspectul individualizării pedepsei, în sensul că va reduce pedeapsa principală aplicată inculpatului de la 8 ani închisoare la 6 ani închisoare.
În baza art. 71 C. pen. va interzice inculpatului pe durata executării pedepsei exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen. şi art. 64 lit. b) C. pen.
Se vor menţine toate celelalte dispoziţii ale deciziei atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul M.E.C. împotriva Deciziei penale nr. 7/A din 02 februarie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Casează în parte Decizia penală atacată şi rejudecând:
Reduce pedeapsa principală aplicată inculpatului de la 8 ani închisoare la 6 ani închisoare.
Face aplicarea art. 71 şi art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei atacate.
Onorariul pentru apărătorul din oficiu, în sumă de 200 lei, se va plăti din fondul M.J.L.C.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 31 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1177/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1194/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
