ICCJ. Decizia nr. 1239/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1239/2009
Dosar nr. 8396/288/2008
Şedinţa publică din 2 aprilie 2009
Examinând recursul de faţă, constată:
La data de 3 martie 2008, D.N.A. – Serviciul Teritorial Piteşti a fost sesizat de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, prin declinare de competenţă, cu plângerea formulată de B.C., domiciliat în comuna Orleşti, jud. Vâlcea, împotriva avocatului A.E. din Baroul Vâlcea, petiţionarul, solicitând să se efectueze cercetări penale pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită prevăzută de art. 254 C. pen. şi de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 C. pen.
Prin Ordonanţa nr. 23/P/2008 din 14 august 2008 procurorul a dispus, în temeiul art. 228 alin. (6) rap. la art. 10 lit. b) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de A.E. pentru infracţiunea prev. de art. 254 C. pen. şi disjungerea cauzei cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 290 C. pen. şi declinarea competenţei în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti.
Soluţia de neîncepere a urmăririi penale pentru infracţiunea prev. de art. 254 C. pen. a avut în vedere că avocatul nu este funcţionar public sau funcţionar în sensul art. 147 C. pen., astfel încât nu poate fi subiect activ al infracţiunii de luare de mită.
Cauza disjunsă a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti sub nr. 355/P/2008.
Prin rezoluţia cu acelaşi număr din 28 august 2008, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti a dispus, în baza art. 228 alin. (4) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de A.E., avocat în Baroul Vâlcea, pentru infracţiunea prevăzută de art. 290 C. pen.
Procurorul a reţinut că semnarea de către făptuitoare a declaraţiei de recurs, împotriva sentinţei civile nr. 3213 din 4 decembrie 2007 pronunţată de Judecătoria Drăgăşani, în numele părţilor S.I. şi S.V. şi depunerea ei la instanţa competentă nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, întrucât faptele prezentate au avut la bază acordul de voinţă al celor cărora legea le acordă acest drept, lucru confirmat de cei în cauză.
Prin rezoluţia nr. 797/II/2/2008 din 13 octombrie 2008, procurorul general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti a respins plângerea formulată de petiţionarul B.C. împotriva rezoluţiei din 28 august 2008.
Petiţionarul a formulat plângere conform art. 2781 C. proc. pen., sesizând Judecătoria Râmnicu Vâlcea.
Prin sentinţa penală nr. 693 din 28 noiembrie 2008 instanţa sus-menţionată a declinat competenţa la Curtea de Apel Piteşti.
Prin sentinţa penală nr. 6/F din 29 ianuarie 2009 Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins plângerea, ca nefondată şi a menţinut rezoluţia atacată.
Instanţa a reţinut că rezoluţia este legală şi temeinică, întrucât infracţiunea prev. de art. 290 C. pen. se comite cu intenţie directă atât în ceea ce priveşte acţiunea de falsificare, cât şi cea de folosirea înscrisului fals sau de încredinţare a acestuia altei persoane pentru a-l întrebuinţa iar, în speţă, aşa cum precizează S.I., avocatul A.E. a avut consimţământul său de a redacta şi semna declaraţia de recurs şi de a o depune, motivat de faptul că el şi mama sa, fiind bolnavi nu s-au putut deplasa.
Aşa fiind, întrucât înscrisul în discuţie reprezintă voinţa lui S.I. şi S.V. de a ataca sentinţa civilă cu recurs, s-a concluzionat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 290 C. pen., lipsind latura subiectivă.
Petiţionarul a declarat recurs, susţinând că greşit i-a fost respinsă plângerea, întrucât în cauză s-a dovedit că avocatul a tehnoredactat cererea de recurs şi a semnat în fals cu numele recurenţilor, după care a depus cererea la instanţă, deşi nu era avocat angajat, iar împrejurarea că a fost avocatul aceloraşi părţi în alte procese este lipsită de relevanţă.
Examinând cauza în raport de motivele de recurs invocate, dar şi sub toate aspectele conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
În mod corect s-a reţinut că fapta intimatei nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale prev. de art. 290 C. pen., atâta timp cât s-a dovedit că, deşi semnăturile aplicate pe cererea de recurs au fost imitate, ele exprimă voinţa lui S.I. şi S.V., ca titulari ai dreptului de recurs, de a uza de această cale de atac, astfel încât nu există practic o „ contrafacere", în sensul de a se imita sau reproduce fraudulos scrierea unui act pentru a face să se creadă că aceasta este cea originală şi exprimă voinţa autorului actului.
Reţinând că nu sunt nici motive de casare care să poată fi luată în considerare din oficiu, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul B.C. împotriva sentinţei penale nr. 6/F din 29 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 aprilie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1214/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1265/2009. Penal → |
|---|
