ICCJ. Decizia nr. 1335/2009. Penal

Decizii penale ICCJ 2009

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1335/2009

Dosar nr. 1054/2/2008

Şedinţa publică din 10 aprilie 2009

Asupra recursurilor de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor din dosar se reţin următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 5/P/2004 din 6 decembrie 2006, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor.

1. P.V., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 264 C. pen.

2. D.S. (zis F.) pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen., art. 194 alin. (1), art. 323 alin. (1) şi (2) cu aplicarea art. 33 lit. a C. pen.;

3. P.C. (zis B.) pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen., art. 194 alin. (1) art. 323 alin. (1) şi (2) cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

4. P.C.S. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen., art. 194 alin. (1), art. 323 alin. (1), (2), cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

5. R.B., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen., art. 194 alin. (1) C. pen., art. 323 alin. (1) şi (2) toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Prin actul de inculpare, s-a reţinut că, în perioada august-septembrie 2002, partea vătămată D.E. a împrumutat câte 20.000 dolari S.U.A. de la inculpaţii P.C. şi D.S., fiind de acord să le plătească şi o dobândă de 15 % şi respectiv 20 % şi în caz de imposibilitate de plată datoria să fie recuperată din vânzarea imobilului situat în Bucureşti, str. Gh. Moissail.

La momentul în care partea vătămată D.E. a încetat cu plata dobânzilor cămătăreşti, a început să primească ameninţări din partea inculpaţilor P.C. şi D.S., inculpaţi care în cursul lunii ianuarie au pus la cale o metodă prin care să o determine pe partea vătămată să-şi achite datoriile.

În baza înţelegerilor prealabile, intervenite între inculpaţii P.C. zis B. şi D.S. zis F., acest din urmă inculpat a constituit o „brigadă" specializată în recuperări de datorii, formată din inculpaţii P.C.S., învinuitul R.B. şi alţii.

La data de 28 ianuarie 2003, în jurul orelor 10.00 - 10.30, inculpatul D.S. zis F., împreună cu brigada constituită în acest scop, din care făceau parte inculpatul P.C.S., dar şi alte persoane neidentificate până în prezent, s-au deplasat la locuinţa părţii vătămate D.E. zis T., situată pe str. Crinul de Pădure, în scopul recuperării sumelor de bani reprezentând datorie şi dobânzi cămătăreşti.

Imediat după descinderea în forţă a brigăzii de recuperatori, ajunşi la locuinţa părţii vătămate, asupra acestuia au fost exercitate ameninţări şi violenţe, după care a fost lipsită de libertate şi transportată la diferite locaţii.

Astfel:

Partea vătămată a fost transportată la restaurantul C. unde inculpaţii P.C. şi D.S. au exercitat ameninţări asupra acesteia, în scopul de a o determina să restituie sumele de bani, după care, având în vedere că localul era aglomerat, au dus-o împotriva voinţei sale într-un imobil situat pe str. Crizantemelor, aparţinând inculpatului D.S. zis F. În acest imobil partea vătămată a fost bătută de inculpaţii D.S. zis F., P.C. zis C.B. precum şi de alte persoane din anturajul acestora, iar apoi a fost forţată să bea vodcă.

În jurul orelor 21,00, partea vătămată a fost dusă din nou împotriva voinţei sale la restaurantul C., unde inculpaţii D.S. zis F. şi P.C. zis C.B. au ameninţat-o din nou, spunându-i că o vor băga în frigider.

În continuare, urmare solicitării părţii vătămate cu motivarea că poate obţine o sumă de bani cu împrumut de la administratorul cazinoului P. pe care să o furnizeze inculpaţilor, aceasta a fost dusă la localul respectiv, fiind în tot acest timp însoţită de mai multe persoane din anturajul inculpaţilor D.S. zis F. şi P.C. zis C.B. Cu această ocazie, în evidenţele cazinoului au fost înregistrate următoarele persoane: inculpaţii P.C., R.L., zis R., înv. R.B., zis B., S.M., A.G. şi G.C., zis M.

După aceea, partea vătămată a fost dusă în imobilul din str. Merişani, cunoscut ca fiind „hotelul" lui B.I., unde a rămas până a doua zi dimineaţa sub paza înv. R.B. zis B.

În dimineaţa zilei de 29 ianuarie 2003 partea vătămată D.E. a fost dusă din nou la restaurantul C., unde a fost constrânsă prin ameninţări să semneze în alb o procură prin care garanta cu un bun imobil datoriile pe care le avea faţă de cei doi.

După semnarea procurii, partea vătămată a fost eliberată în urma dispoziţiei date prin telefon de către inculpatul D.S. zis F. unuia dintre cei care o păzeau. Din cercetări a rezultat că această dispoziţie a fost dată ca urmare a faptului că inculpatul D.S. zis F. fusese anunţat că a fost sesizată poliţia şi că un echipaj era pregătit să intervină pentru eliberarea părţii vătămate.

Pentru a stabili această situaţie de fapt au fost avute în vedere plângerea şi declaraţiile părţii vătămate D.E. coroborate cu declaraţiile martorilor D.R.F., D.G., D.P.R., A.G., martorilor cu identitate protejată B.R., M.I. şi S.M., martorilor P.B.I., C.T., S.M., B.V. ş.a. şi declaraţiile inculpaţilor.

În ceea ce priveşte activitatea infracţională a inculpatului P.V. au fost avute în vedere declaraţiile inculpaţilor D.S. şi P.C., actele întocmite de inculpatul P.V. în calitate de ofiţer de poliţie judiciară.

Totodată, s-a acordat relevanţă probatorie ca mijloace de probă proceselor-verbale de redare a discuţiilor purtate între inculpatul P.V. şi inculpatul D.S., proceselor verbale de confruntare între inculpatul P.C. şi partea vătămată D.E., între inculpatul D.S. şi martorii P.I.B., inculpatul P.C. şi partea vătămată D.E., între partea vătămată şi martorul R.L., între inculpaţii D.S. şi P.C., proceselor-verbale de recunoaştere a inculpatului P.C. din planşe foto, ş.a.

În cursul cercetării judecătoreşti:

- a fost audiat inculpatul D.S. şi întrucât ceilalţi inculpaţi au înţeles să se prevaleze de prevederile art. 70 alin. (2) C. proc. pen., s-a dispus citirea declaraţiilor făcute de aceştia anterior, în cursul urmăririi penale (încheierea din 7 mai 2008) potrivit art. 325 alin. (2) C. proc. pen.;

- au fost audiaţi martorii cu identitate protejată B.R. şi S.M. în condiţii de natură a nu le desconspira identitatea şi s-a renunţat la audierea martorului cu identitate protejată M.I. motivat de imposibilitatea contactării acestuia;

- au mai fost audiaţi martorii S.M., S.C., G.O.S., G.C., B.V., C.T., D.R.I., S.M., M.F.A., C.A., A.G., D.R.F.;

- s-a renunţat, în condiţiile art. 327 alin. (3) C. proc. pen., la audierea martorilor P.B.I. şi D.E.;

- au fost puse în discuţie şi au fost respinse excepţiile de neregularitate a sesizării instanţei şi de necompetenţă a instanţei după calitatea persoanei;

În cauză, s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 332 alin. (4) C. proc. pen. şi prin încheierea din 20 martie 2007 s-a dispus suspendarea judecăţii în cauză în vederea soluţionării de către Curtea Constituţională a excepţiei.

Prin Decizia nr. 603 din 19 iunie 2007, Curtea Constituţională a respins excepţia ca nefondată.

S-a pus în discuţie schimbarea încadrării juridice pentru inculpatul P.V. din infracţiunea prevăzută de art. 264 C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 248 C. pen.

Examinând probatoriul administrat în cauză, din perspectiva dispoziţiilor art. 63 C. pen., instanţa reţine următoarele:

1. Referitor la situaţia de fapt, încadrarea juridică a infracţiunii săvârşite de inculpaţii D.S., P.C., R.B. şi P.C.

- Din declaraţiile inculpaţilor D.S., P.C. şi susţinerile părţii vătămate D.E., rezultă că acesta din urmă a împrumutat, în cursul anului 2002, de la fiecare dintre cei doi câte 20.000 dolari S.U.A. pe care nu i-a putut restitui până la sfârşitul anului cu toate insistenţele inculpaţilor.

- În dimineaţa zilei de 28 ianuarie 2003, în jurul orelor 10,00 – 11,00, la locuinţa părţii vătămate s-au prezentat mai multe persoane între care inculpaţii D.S., P.C., P.C. şi R.B. (B.).

Proferând ameninţări la adresa familiei, inculpaţii au silit pe partea vătămată D.E. să-şi părăsească domiciliul şi să-i însoţească la restaurantul C. al cărui patron era inculpatul P.C.

În acest sens, susţinerile părţii vătămate se coroborează cu declaraţia inculpatului D.S. recunoaşterea din planşe foto, declaraţiile martorilor S.M., D.R.F. şi V.V.

Inculpatul P.C.S., în declaraţia din 28 august 2004, neagă că ar şti unde locuia partea vătămată şi că ar fi fost acasă la aceasta, pentru ca în declaraţia din 10 septembrie 2004 să admită că a fost acasă la partea vătămată însoţind pe inculpatul D.S. pentru că cei doi discutau afaceri.

- Odată ajunşi la restaurantul C. inculpaţii au încercat prin ameninţări să determine pe partea vătămată să achite datoriile şi cum le-a devenit clar că aceasta nu le va plăti l-au obligat pe D.E. să-i însoţească într-un imobil situat în Bucureşti str. Crizantemelor, proprietate a inculpatului D.S.

În acest imobil, partea vătămată a fost silit să ingere alcool (votcă), a fost imobilizată şi lovită.

Faptele rezultă din declaraţia părţii vătămate coroborate cu afirmaţiile inculpatului D.S. şi inculpatul P.C. la confruntările din 13 mai 2004 şi 31 mai 2006, declaraţia inculpatului D.S. şi a martorului S.M. şi a martorului B.R.

De asemenea, se constată că inculpatul D.S. confirmă prezenţa inculpatului R.L. în imobilul din str. Crizantemelor după cum martorul P.B. declară că partea vătămată i-a relatat că F., B. şi alţi oameni de-ai lor, între care unul C. şi unul R. l-au bătut atât la F. acasă, cât şi la localul C.".

- Din această locaţie partea vătămată a fost silită să se întoarcă, în jurul orei 21,00, la restaurantul C. unde a rămas, până în jurul orei 22,30, aşezată la o masă şi înconjurată de inculpaţi (mai puţin inculpatul D.S.) şi oamenii din anturajul lor.

- Căutând soluţii pentru a plăti banii pentru care era sechestrat, partea vătămată a încercat să împrumute o sumă de la patronul cazinoului P.

În acest scop s-a deplasat la acest local însoţit tot timpul de inculpaţii P.C., R.B. şi martorii S.M. şi R.L.

Împrejurarea rezultă din coroborarea susţinerilor părţii vătămate cu declaraţia martorilor S.M., A.G., D.P.R. şi evidenţa cazinoului.

De la cazinou s-au întors tot la restaurantul C. unde partea vătămată a fost tot timpul păzit şi de unde spre ora 4 dimineaţa, aceasta a fost dusă, într-un imobil (hotel) proprietate a lui B. zis N.C. unde a rămas până dimineaţa sub paza inculpatului R.B.

Cu privire la intervalul de timp scurs între momentul întoarcerii de la cazinou şi plecarea din restaurantul C., martorul ocular B.R. relatează că D.E. era speriat, iar cei din anturajul lui F. şi P.C., respectiv inculpaţii P.C. R.B., să îl păzească.

Partea vătămată, la rândul ei arată că în timpul nopţii i-a fost frică să telefoneze şi abia în dimineaţa zilei de 29 ianuarie 2003 a îndrăznit să dea telefon martorei C. rugând-o să apeleze la martorul B.V. (B.) şi să-l roage să-l ajute să scape.

Martorul B.V. confirmă că a sesizat la poliţie (T. M. din cadrul UM0962) posibila sechestrare a părţii vătămate dar susţine că a făcut acest serviciu la rugămintea soţiei lui D.E.

La nivelul poliţiei capitalei s-a organizat o echipă, în ziua de 29 ianuarie 2003, în jurul orelor 13,00 - 14,00, care a căutat pe partea vătămată la restaurantul C., însă aceasta fusese deja lăsată de inculpaţii avertizaţi de un telefon anonim.

În aceeaşi zi, în jurul orei 14,00 - 14,30, partea vătămată s-a prezentat la Poliţia Capitalei unde a depus plângerea care a fost înregistrată sub nr. 233019 din 30 ianuarie 2009 la compartimentul „Diverse" din cadrul Poliţiei judiciare a capitalei.

Concluzionând asupra contextului faptic şi probator mai sus arătat, instanţa constată că sunt indubitabil dovedite următoarele fapte:

a) privarea de libertate supunerea la suferinţe fizice şi psihice a părţii vătămate în perioada 28 - 29 ianuarie 2003 de către inculpaţii D.S., P.C., P.C. şi R.B., ceea ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de lipsire de libertate în mod nelegal, prevăzută de art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen.;

b) constrângerea părţii vătămate prin ameninţări la adresa să şi a familiei sale astfel încât să o determine fie să facă rost de bani şi să restituie datoriile către inculpaţii D.S. şi P.C., fie să lase acestora dreptul de dispoziţie asupra imobilului din str. Gh. Mihail, faptă care întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de şantaj, prevăzută de art. 194 alin. (1) C. pen.

c) asocierea celor 4 inculpaţi cu scopul precis de a săvârşi infracţiunile prevăzute de art. 289 alin. (1) şi (2) şi art. 194 C. pen. şi comiterea acestor infracţiuni în condiţiile arătate mai sus, constituie infracţiunea prevăzută de art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen.

Între cele trei infracţiuni săvârşite în concurs real există legătura mijloc-scop în care infracţiunea de şantaj a constituit scopul iar celelalte două infracţiuni au avut rolul de mijloc.

Este de observat, totodată că nu s-ar putea pune problema absorbţiei între infracţiunea prevăzută de art. 194 şi infracţiunea prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen., întrucât urmările imediate ale celor două infracţiuni sunt distincte, ca şi valorile sociale lezate.

Astfel, în timp ce prin lipsirea de libertate a persoanei, valoarea lezată este libertatea fizică de mişcare a acesteia (materializată, în speţă, prin sechestrarea efectivă a părţii vătămate) şantajul vizează libertatea psihică a persoanei şi o determină la o anumită conduită pentru a evita situaţia de pericol rezultată din ameninţări nu numai la persoana şantajată ci şi la bunurile şi familia sa, precum este cazul în speţă.

În ceea ce priveşte infracţiunea de şantaj, este indubitabil că ameninţările proferate de inculpaţi au fost de natură să insufle părţii vătămate D.E. o temere serioasă pentru securitatea sa şi a familiei pe de o parte, pentru că fiind oarecum în anturajul inculpaţilor (şi al lui N.C.) le cunoştea metodele de recuperare a datoriilor iar pe de altă parte modul decis în care a fost silit, de inculpaţi să plece din locuinţă şi să-i însoţească, limbajul dur, bătaia de joc la care a fost supus l-au convins ( aşa cum declară) că este în pericol atât el cât şi familia sa.

Conform dispoziţiilor art. 194 alin. (1) C. pen., infracţiunea de şantaj subzistă în condiţiile în care constrângerea fizică sau psihică se realizează în scopul dobândirii în mod injust în folosinţă, legea penală interzicând tocmai modalitatea de obţinere (prin ameninţări şi violenţă) a folosului, întrucât orice folos, orice pretenţie trebuie realizată în condiţiile legii. În speţă, pe realizarea executării creanţelor, inculpaţii aveau la dispoziţie mijloace legale în cadrul procesului civil.

Aşa fiind, instanţa respinge apărările inculpaţilor D.S. şi P.C. în sensul neîntrunirii elementelor constitutive ale infracţiunii de şantaj.

Referitor la infracţiunea prevăzută de art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen., faptul asocierii inculpaţilor în scopul comiterii infracţiunilor pe care le-au şi săvârşit rezultă fără echivoc din probele dosarului astfel cum au fost mai sus prezentate pentru fiecare moment al activităţii infracţionale şi a fost determinat şi de modul de operare adoptat de inculpaţi. Astfel, este limpede că lipsirea de libertate a părţii vătămate astfel cum a fost realizată prin silirea acesteia să părăsească locuinţa şi să se deplaseze în locaţiile stabilite de inculpaţi nu se putea realiza decât în condiţiile participării mai multor persoane.

De altfel, este de observat că prezenta cauză trebuie privită şi din perspectiva dosarului nr. 147/P/2004 referitor la gruparea infracţională condusă de fraţii B.I. şi B.V., din care a fost disjunsă numai în consideraţia calităţii de ofiţer de poliţie judiciară a inculpatului P.V.

Din acest dosar, prin disjungeri s-a format şi altă cauză în care inculpaţii D.S., P.C., R.B. au fost trimişi în judecată şi condamnaţi pentru infracţiuni de acelaşi gen, sentinţa penală nr. 966 din 16 iulie 2005, a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală.

Or, în acest context este evidentă (cum rezultă din probe) şi de durată asocierea inculpaţilor în vederea săvârşirii unor infracţiuni.

Pe de altă parte, nu numai din declaraţiile martorilor audiaţi în prezenta cauză şi ale părţii vătămate, dar şi din declaraţiile inculpatului D.S. în dosar nr. 147/P/2004 inculpatul R.B. este identificat cu porecla B. astfel încât nu poate fi primită apărarea acestui inculpat R.B. în sensul că nu el ar fi persoana cunoscută în anturajul celorlalţi inculpaţi cu porecla B.

De asemenea, este nefondată şi apărarea formulată de inculpatul P.C. în sensul nulităţii actului de sesizare a instanţei pe motiv că procurorul ar fi pus sub acuzare pe martorul A.G. la instigarea părţii vătămate fapt care ar rezulta din înregistrarea convorbirii dintre procuror şi partea vătămată şi pentru că în prezenta cauză formal nu s-a început urmărirea penală faţă de acest inculpat.

Cu privire la primul motiv, instanţa constată că nu are nici o legătură actul de inculpare din prezentul dosar cu numitul A.G. care, în acest dosar are calitatea de martor iar motivele şi condiţiile în care acesta a fost inculpat nu interesează în prezenta cauză.

Pe de altă parte se constată că în declaraţia dată în faţa instanţei martorul relatează aceleaşi fapte, cu nuanţări.

Cu privire la cel de-al doilea motiv invocat în susţinerea actului de sesizare a instanţei se constată că este nefondat, întrucât din referatul procurorului, rezultă că inculparea lui P.C. prin rechizitoriu, nr. 265/P/2004, în prezenta cauză s-a realizat după succesive disjungeri şi conexări ale dosarelor care s-au desprins din dosarul care iniţial s-au făcut cercetări cu privire la gruparea N.C.

Cum operaţiunile de disjungere chiar repetate sunt legale, instanţa va respinge această apărare.

2. Situaţia de fapt şi încadrarea juridică a infracţiunii săvârşite de inculpatului P.V.

Plângerea depusă de partea vătămată la data de 29 ianuarie 2003 a fost repartizată spre soluţionare inculpatul P.V, inspector principal în serviciul Poliţiei judiciare.

În această calitate, conform pregătirii profesionale şi în executarea sarcinilor de serviciu inculpatul avea obligaţia de a întreprinde cercetări referitoare la împrejurările, persoanele şi aspectele sesizate în plângerea părţii vătămate şi în final să formuleze propuneri în conformitate cu dispoziţiile de procedură.

Or, din declaraţiile părţii vătămate coroborate cu declaraţiile inculpaţilor D.S. şi P.C., cu înregistrările convorbirilor telefonice purtate între inculpatul D.S. cu inculpatul P.V. şi P.C., precum şi cu susţinerile inculpatului P.V., rezultă că aşa-zisa cercetare efectuată de inculpatul P.V. a constatat exclusiv în demersuri menite să determine pe partea vătămată să restituie inculpaţilor D.S. şi P.C. banii datoraţi, fără a efectua vreo altă verificare sau audierea celorlalţi inculpaţi, fără identificarea martorilor.

În acest sens inculpatul P.V. după o primă audiere a părţii vătămate la sediul poliţiei, s-a întâlnit cu aceasta la restaurant fie a ţinut legătura telefonic, la fel cum a procedat şi cu inculpaţii D.S. şi P.C.

Din convorbirile purtate între inculpaţii D.S., P.C. şi P.V. rezultă, fără echivoc modul în care încerca acesta din urmă să soluţioneze „legal" plângerea părţii vătămate înainte de a expira termenul de rezolvare a acesteia determinând „restanţierul", partea vătămată să-şi plătească datoriile şi apoi să-şi retragă plângerea.

În contextul acestor aşa-zise „acte de cercetare penală", la expirarea termenului de soluţionare a plângerii părţii vătămate a întocmit un raport prin care solicită prelungirea termenului sub motiv că nu a sosit rezultatul examinării procesului-verbal de la I.N.M.L. şi că aceasta nu s-a prezentat la chemarea organelor de poliţie.

În final, inculpatul P.V. a propus prin referat, clasarea plângerii motivând în sensul că din „cercetările" efectuate a rezultat că inculpatul D.S. şi P.C. era creditorii părţii vătămate iar aceasta nu s-a prezentat la I.N.M.L (de unde cu 13 zile înainte mai aştepta rezultatul) şi că dorea „să rezolve diferendul (cu inculpaţii) în mod amiabil".

În acest context, instanţa apreciază că fapta inculpatului P.V. constituie infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice şi nu infracţiunea de favorizare a infractorului pentru următoarele motive.

a. din economia dispoziţiilor art. 264 alin. (1) C. pen., rezultă că elementul material al infracţiunii de favorizare a infractorului se realizează printr-un ajutor (acţiune sau inacţiune) menit să îngreuneze urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei ori pentru a asigura infractorului folosul sau produsul infracţiunii;

Terminologia folosită de legiuitor impune subînţeles şi calitatea de învinuit, inculpat sau condamnat a infractorului în momentul în care primeşte ajutorul celui care-l favorizează.

Or, în cauză plângerea părţii vătămate fiind înregistrată la „diverse", fără a se fi început urmărirea penală D.S. şi P.C. puteau avea calitatea de prezumtivi făptuitori.

Pe de altă parte nu poate fi vorba nici de forma reală a favorizării pentru că infracţiunile comise de cei doi inculpaţi nu au fost de natură să le aducă un folos material valorificabil.

b. Dimpotrivă activitatea infracţională a inculpatului P.C. realizează elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice.

Astfel:

a. inculpatul are calitatea de funcţionar public, art. 1 din Statutul poliţistului adoptat prin Legea nr. 360/2002;

b. inculpatul avea ca atribuţii de serviciu şi a primit în cadrul acestora soluţionarea plângerii formulată de partea vătămată la poliţie, fapt care realizează situaţia premisă a infracţiunii prevăzute de art. 248 C. pen.

c. elementul material al infracţiunii, s-a realizat prin neîndeplinirea actelor ce ar fi intrat în atribuţiile de serviciu.

În speţă neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu s-a materializat în faptul că inculpatul nu numai că nu a efectuat acte de cercetare penală în soluţionarea plângerii părţii vătămate cum îi impuneau obligaţiile de serviciu, dar în cadrul relaţiei de serviciu a adoptat conduita de „recuperator" în beneficiul inculpaţilor D.S. şi P.C.

Sub aspectul laturii subiective, rezultă, cu evidenţă, din probe că inculpatul cu bună ştiinţă şi-a încălcat îndatoririle de serviciu.

Astfel, deşi ştia că plângerea părţii vătămate D.E. a fost greşit înregistrată la compartimentul Diverse întrucât se referea la infracţiuni grave (care ulterior s-au dovedit a fi reale), la persoane nominalizate şi la împrejurări verificabile nu a făcut nici un demers pentru a fi îndreptată la compartimentul de lucrări penale, tocmai pentru a o putea soluţiona printr-o propunere de clasare, în afara controlului procurorului.

Faptul este cu atât mai relevant cu cât nici una dintre infracţiuni nu îngăduia împăcarea părţilor sau retragerea plângerii.

Relevantă, pentru această situaţie este declaraţia martorului C.A. din care rezultă modul în care se proceda cu preluarea lucrărilor la compartimentul lucrări penale.

Intenţia de a nu face cercetările de rigoare şi de a adopta o soluţie în afara controlului procurorului păstrând plângerea numai ca mijloc de presiune asupra părţii vătămate rezultă din toate convorbirile sale cu inculpaţii D.S. şi P.C., dar şi din explicaţia pe care inculpatul o dă părţii vătămate căreia îi spune cum va proceda.

Explicaţia conduitei inculpatului P.V. se găseşte în strânsa relaţie de amiciţie cu inculpaţii D.S. şi P.C. aşa cum rezultă din convorbirile acestora, şi din alte împrejurări cum ar fi nunta inculpatului P.V., organizată la localul inculpatului P.C., la care a participat şi inculpatul D.S.

d. sub aspectul urmării infracţiunii instanţa apreciază că aceasta s-a realizat în modalitatea „tulburării însemnate a bunului mers al unei instituţii de stat", în speţă Poliţia Judiciară. În acest sens:

Potrivit Statutului Poliţistului, adoptat prin Legea nr. 360/2002, art. 2 alin. (1) „Poliţistul este investit cu exerciţiul autorităţii publice pe timpul şi în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor şi îndatoririlor de serviciu".

Alin. 2 - Autoritatea funcţiei nu poate fi exercitată în interes personal.

Art. 3 - Poliţistul îşi desfăşoară activitatea profesională în interesul şi sprijinul persoanei, comunităţii şi instituţiilor statului, exclusiv pe baza şi în exercitarea legii.

De asemenea, potrivit art. 2 din Legea nr. 218/2002 Activitatea Poliţiei Române constituie serviciu public specializat şi se realizează în interesul persoanei, al comunităţii, precum şi în sprijinul instituţiilor statului, exclusiv şi în executarea legii.

Legea penală nu explicitează înţelesul sintagmei „tulburare însemnată" ceea ce înseamnă că decodarea înţelesului urmează a fi făcut de instanţă, recurgând la dispoziţiile legale mai sus invocate, dat fiind că acestea stabilesc importanţa, poziţia instituţională şi rolul Poliţiei şi a poliţistului român.

În contextul normativ mai sus invocat din identitatea expres stabilită de lege între rolul şi atribuţiile poliţiei ca instituţie şi ale poliţistului ca membru al acesteia rezultă că în exercitarea atribuţiilor de serviciu, investit cu autoritate publică, poliţistul acţionează, ca parte a instituţiei însăşi având obligaţia de a ocroti interesele persoanei, comunităţii şi ordinea de drept. - Pro patria et ordine iuris.

Aşa fiind, trebuie să admitem că neîndeplinirea de către poliţist cu bună ştiinţă a actelor prin care se exprimă un atribut esenţial al poliţiei, respectiv acela de a fi organ de cercetare penală, produce o tulburare însemnată însăşi instituţiei.

În raport cu infracţiunile care se conturau a fi săvârşite de mai multe persoane, astfel cum au fost arătate în plângerea părţii vătămate, este lipsit de relevanţă faptul că aceasta nu s-a prezentat la I.N.M.L. sau că datora bani unora dintre inculpaţi.

Or, inculpatul, în afară de stăruinţa de a determina partea vătămată să plătească datoriile nu a arătat vreun interes pentru celelalte aspecte ale cauzei, hotărând în mod arbitrar că soluţia ar fi clasarea.

Instanţa nu poate primi nici apărarea privitoare la legalitatea administrării probelor.

În acest sens, este de observat că înregistrările convorbirilor s-au efectuat în baza unui mandat emis de autoritatea judiciară competentă conform Legii nr. 51/1991, transcrierea înregistrărilor a fost prezentată inculpaţilor care au confirmat realitatea convorbirilor.

Aceste probe ar fi fost ilegal deţinute şi inutilizabile în procesul penal, în lipsa unei autorizări legale, ceea ce nu este cazul în speţă.

În acelaşi sens şi Curtea Constituţională a precizat în decembrie nr. 766 din 7 noiembrie 2006 că utilitatea şi concludenta unei probe obţinute în condiţiile legii Legea nr. 51/1991 urmează a fi apreciată de instanţa, ca oricare altă probă, în măsura în care este relevantă în raport cu obiectul cauzei.

De altfel, cum se poate lesne constata din prezenta expunere de motive, instanţa şi-a format convingerea asupra vinovăţiei inculpatului P.V. nu numai pe baza interceptărilor telefonice la care se referă apărarea, ci având în vedere ansamblul probelor care se coroborează.

În acest sens, instanţa are în vedere şi jurisprudenţa C.E.D.O. exprimată în Hotărârea 2 din 26 aprilie 2007 în cauza D.P. împotriva România prin care s-a constatat că utilizarea unor probe obţinute în condiţiile Legii nr. 51/1991 nu constituie o încălcare a prevederilor art. 6 alin. (1) din Convenţia, referitoare la caracterul echitabil al procesului penal.

3. Individualizarea pedepselor

Potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile Părţii generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Din perspectiva prevederilor legale mai sus invocate.

1. Inculpatul P.V.

În consideraţia calităţii de ofiţer de poliţie judiciară a inculpatului pentru a cărui instruire şi formare profesională statul român a cheltuit resurse financiare şi având în vedere pregătirea (studii superioare de drept) şi experienţa profesională care i-au îngăduit să aibă reprezentarea exactă a neîndeplinirii actelor care intrau în sfera obligaţiilor de serviciu ca organ de cercetare penală, instanţa apreciază că gravitatea infracţiunii săvârşite de acesta este cu atât mai mare.

În acest sens, este de observat că poliţia, ca instituţie a statului, prin activitatea exercitată de poliţişti în cadrul atribuţiilor stabilite prin legea de organizare şi statut, constituie prima linie de apărare a societăţii şi ordinii de drept împotriva criminalităţii de orice fel.

Or, inculpatul, săvârşind infracţiunea de abuz împotriva intereselor publice şi vădind prin aceasta ataşament faţă de interesele ilicite ale unor persoane din lumea interlopă s-a plasat în interiorul acesteia, ceea ce sporeşte pericolul social al faptei acestuia, motiv pentru care instanţa apreciază că se impune aplicarea unei pedepse exemplare, de natură a servi scopului de prevenire astfel cum este prevăzut în art. 52 C. pen.

2. Inculpatul D.S.

Cele trei infracţiuni săvârşite de inculpat prezintă un pericol social sporit nu numai prin natura fiecăreia în parte, dar mai ales prin modul de operare adoptat, organizat, temerar, periculos, cu implicarea mai multor persoane.

Inculpatul fără să fie recidivist are antecedente penale, în prezent fiind trimis în judecată şi în alte cauze, în condiţiile în care se află în executarea unei pedepse aplicate pentru infracţiuni de acelaşi gen.

Este adevărat că inculpatul a avut în ceea ce priveşte propriile fapte o atitudine cooperantă, recunoscându-le, cu ezitări, cu nuanţări în declaraţii, fapt de natură a impune orientarea pedepselor spre limita minimă prevăzută de lege.

Însă, dat fiind că nu a avut aceeaşi atitudine în ceea ce priveşte activitatea infracţională a celorlalţi coinculpaţi, instanţa a apreciat că nu pot fi incidente dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 39/2003.

De asemenea, din perspectiva dispoziţiilor art. 2 lit. h) din Legea nr. 682/2002, instanţa apreciază că nu sunt aplicabile nici dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 682/2002.

3. Inculpatul P.C. nu are antecedente penale.

În ceea ce-l priveşte instanţa va reţine, pentru identitatea de motive ca şi în cazul inculpatului D.S., caracterul deosebit de periculos al activităţii infracţionale săvârşite.

Instanţa mai constată că în cursul urmăririi penale, când a arătat disponibilitate de a comunica cu organele de anchetă, inculpatul a vădit lipsă de sinceritate, încercând să ocolească răspunderea penală pentru faptele proprii chiar în condiţiile în care probele demonstrau participarea directă a acestuia la toate infracţiunile şi mai mult în mare parte activitatea infracţională s-a desfăşurat într-o locaţie care-i aparţine, restaurantul C.

Având în vedere aceste considerente instanţa va stabili pedepse orientate spre limita maximă prevăzută de lege.

4. P.C.S.

În prezenta cauză, instanţa are în vedere gravitatea deosebită a infracţiunilor săvârşite pentru motivele arătate referitor la inculpatul D.S.

De asemenea, instanţa are în vedere atitudinea necooperantă şi nesinceră în cursul instrucţiei penale, cât şi împrejurarea că faţă de inculpat s-a pus în mişcare acţiunea penală în mai multe cauze şi a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 966/2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală pentru infracţiuni de acelaşi gen, alături de alţi membri ai grupării de criminalitate organizată „condus de N.C., fapt care vădeşte un potenţial criminogen deosebit.

Pentru aceste motive, instanţa va condamna pe inculpat la pedepse cu executare în regim de detenţie.

5. R.B.

Astfel cum s-a reţinut în ceea ce-i priveşte pe ceilalţi inculpaţi (mai puţin inculpatul P.V.) instanţa apreciază că infracţiunile săvârşite în contextul circumstanţelor reale prezintă un pericol social concret sporit.

Fără a fi recidivist, din fişa de cazier rezultă că inculpatul a mai suferit condamnări pentru furt calificat şi ultraj.

De asemenea, a fost condamnat pentru tâlhărie şi lipsire ilegală de libertate prin sentinţa penală nr. 966/2005, a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, alături de inculpatul D.S. a inculpatului P.C.S.

În acest context, apare evidentă periculozitatea socială a inculpatului în prezenta cauză a arătat lipsă de disponibilitate şi de sinceritate în comunicarea cu organele de urmărire penală.

Pentru aceste considerente instanţa va condamna pe inculpat la pedepse cu executare în regim de detenţie.

Latura civilă

Partea vătămată D.E. s-a constituit parte civilă împotriva inculpatului D.S. şi P.C. cu câte 100.000 euro.

Instanţa constată că prin activitatea lor infracţională, inculpaţii (mai puţin inculpatul P.V.) au ocazionat suferinţe psihice şi fizice părţii vătămate astfel încât constituirea ca parte civilă, cu solicitarea daunelor morale este întemeiată.

Pe de altă parte, cum pentru stabilirea daunelor morale nu există criterii de cuantificare iar acest fel de despăgubire nu trebuie să constituie sursă de îmbogăţire sau să apară ca un mijloc de compensare a unor datorii preexistente, instanţa va admite numai în parte pretenţiile părţii civile şi va obliga în solidar în temeiul art. 14 şi 346 C. proc. pen. şi art. 999 – art. 998 C. civ., pe inculpatul D.S., P.C., P.C.S. şi R.B. la plata echivalentului în lei, a sumei de 1000 euro cu titlu de daune morale faţă de partea vătămată D.E.

Pentru toate aceste fapte, instanţa de fond, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin sentinţa penală nr. 132 din 21 mai 2008 i-a condamnat pe cei 5 inculpaţi, după cum urmează.

1. În baza art. 334 C. proc. pen., dispune schimbarea încadrării juridice a faptei inculpatului P.V. din infracţiunea prevăzută de art. 264 C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 248 C. pen.

În baza art. 248 C. pen., condamnă pe inculpatul P.V., la pedeapsa de 5 ani închisoare.

Face aplicarea art. 71 şi art. 64 lit. a) şi b) C. pen.

În baza art. 65 şi art. 64 lit. c) C. pen., interzice inculpatului dreptul de a exercita o profesie care presupune exerciţiul autorităţii de stat, timp de 4 ani după executarea pedepsei principale.

Deduce reţinerea şi arestarea preventivă a inculpatului de la 28 august 2004 la 2 decembrie 2004.

2. În baza art. 189 alin. (l) şi (2) C. pen., condamnă pe inculpatul D.S. (F.), la pedeapsa de 7 ani închisoare.